C. proc. civ., art. 129 alin. 6
În contextul în care prin acţiune s-a solicitate anularea unui act administrativ, iar în dispozitiv nu se regăseşte soluţia acestei cererii ci una străină de obiectul cauzei, devin incidente prevederile art .312 alin. 5 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 1254 din 19 noiembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. 530/102/2010 Tribunalul Mureş, Secţia Administrativ şi Fiscal a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamantul B.P. în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. – D.G.F.P. Mureş şi în consecinţă, a obligat pârâtul să restituie reclamantului suma de 1.109 lei reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală calculată de la data plăţii şi până la restituirea efectivă. A admis cererea de chemare în garanţie şi a obligat chemata în garanţie A.F.M. la plata sumei de 1.109 lei către pârâtă, cu dobânda legală aferentă. Pârâta a fost obligată şi la cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinţei s-a reţinut, în esenţă, că prin chitanţa seria TS3A nr. 29556110 din 24 februarie 2009, reclamantul B.P. a achitat suma de 1.109 lei, reprezentând taxă de poluare pentru înmatricularea autoturismului marca Opel Astra, care fusese cumpărat din Germania, stat membru al Uniunii Europene, înmatriculat în această ţară.
Suma a fost încasată de Trezorerie Municipiului Târgu Mureş. S-a apreciat că prima instanţă că această taxă nu era datorată în raport de prevederile Tratatului pentru funcţionarea Uniunii Europene (art. 110), astfel că se impune restituirea sumei. De asemenea, s-a apreciat că pentru repararea integrală a prejudiciului, care cuprinde şi folosul nerealizat, pârâta va trebui să plătească şi dobânzile fiscale calculate în condiţiile prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/2003.
La admiterea cererii de chemare în garanţie, s-a avut în vedere dispoziţiile art. 60 şi urm. Cod procedură civilă. S-a făcut de asemenea aplicarea dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă, pârâta D.G.F.P. Mureş fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 78,6 lei în favoarea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii D.G.F.P. Mureş, A.F.M. şi reclamantul B.P.
Pârâţii au solicitat prin cererea de recurs formulată modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii reclamantului, apreciind că sunt incidente dispoziţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea cererilor de recurs se susţine că reclamantul nu a urmat procedura administrativ jurisdicţională reglementat de art. 205 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, iar pe fond se susţine că taxa de poluare a fost stabilită în raport cu dispoziţiile cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008, dispoziţii compatibile cu normele europene, astfel că nu se justifică restituirea taxei la care a fost obligat reclamantul odată cu formularea cererii de înmatriculare a autoturismului achiziţionat în Germania.
În legătură cu obligarea la plata dobânzii, se susţine că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 10 din O.G. nr. 9/2009, text legal care reglementează dobânda convenţională, în speţă este vorba despre o datorie fiscală, fiind incidente dispoziţiile art. 124 din O.G. nr. 92/2003.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, pârâta D.G.F.P. Mureş arată că se impune admiterea în totalitate a acestei cereri, cu obligarea chematei în garanţie şi la plata dobânzilor, întrucât în lipsa acestor dispoziţii, D.G.F.P. Mureş nu are fonduri necesare pentru plata acestora în favoarea reclamantului.
Reclamantul B.P., prin cererea de recurs formulată solicită modificarea hotărârii, în sensul anulării deciziei nr. 330 din 8 ianuarie 2010, privind soluţionarea contestaţiei formulată împotriva deciziei de stabilire a diferenţelor de taxă de poluare pentru autovehicule, decizie nr. 23470 din 26 octombrie 2009.
În motivarea cererii de recurs se arată că instanţa de fond a reţinut în mod greşit obiectul acţiunii dedus judecăţii, dar şi starea de fapt avută în vedere, acestea reflectându-se asupra dispozitivului sentinţei atacate.
Prin cererea de chemare în judecată a solicitat anularea deciziei nr. 330 din 8 ianuarie 2010, privind soluţionarea contestaţiei depusă sub nr. 36311 din 17 octombrie 2009, contestaţie prin care a solicitat refacerea calculului taxei de poluare, stabilită iniţial la suma de 1.109 lei. După recalculare organele fiscale au stabilit în sarcina lui o diferenţă de 3.327 lei, calculată ca diferenţă între taxă de poluare pentru autovehicule în sumă de 4.436 lei şi taxa de poluare pentru autovehicule stabilită prin decizia nr. 23470 din 21 februarie 2009 în sumă de 1.109 lei.
Această taxă este greşit calculată, întrucât potrivit prevederilor art. II alin. 1 din O.U.G. nr. 7/2009, privind modificarea O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule: „pentru autovehiculele achiziţionate în vederea înmatriculării în România până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică nivelul taxei de poluare pentru autovehicule prevăzut în O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, în vigoare până la data publicării a O.U.G. nr. 208/2008”.
La art. III lit. a al aceluiaşi act normativ, se prevede că „prin autovehiculele achiziţionate în vederea înmatriculării în România, înainte de 15 dec.2008, în sensul prevederilor art. II alin. 1 se înţelege : „autovehicule pentru care a fost lansată comanda fermă anterior datei de 15 dec.2008 şi pentru care se face dovada plăţii integrale sau a unui avans”. În speţă, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare la data de 10 dec.2008 între K.Z., în calitate de vânzător şi B.P. în calitate de cumpărător, act ce reprezintă mai mult decât o ofertă fermă, aşa cum prevede textul legal mai sus menţionat, este vorba chiar de un acord de voinţă între cele două părţi exprimat prin încheierea contractului.
Acest acord de voinţă a intervenit înainte de modificări, preţul de vânzare fiind stabilit la suma de 1.700 euro din care s-au achitat 1.500 la data încheierii contractului şi 200 euro la data de 15 ian.2009.
Pentru toate aceste considerente apreciază că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. II alin. 1 şi art. III lit. a din O.G. nr. 7/2009, privind modificarea O.U.G. nr. 50/2008.
Prin întâmpinarea depusă la recursul formulat de B.P., recurenta D.G.F.P. Mureş solicită respingerea recursului ca nefondat, admiterea recursului ei şi respingerea acţiunii reclamantului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi în limitele prevăzute de art. 3041 Cod procedură civilă, curtea a constat că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamantul a solicitat anularea deciziei 330 din 8 ian.2010, privind soluţionarea contestaţiei depusă şi înregistrată sub nr. 36311 din 17 noiembrie 2009 prin care s-a contestat decizia de stabilire a diferenţelor de taxă de poluare pentru autovehicule cu nr. 23471 din 26 oct. 2009, arătându-se că în mod greşit organul fiscal a stabilit o taxă de poluare mai mare decât cea calculată iniţial întrucât în speţă sunt aplicabile prevederile art. II alin. 1 şi art. III lit. a din O.U.G. nr.7/2009, privind modificarea O.U.G. nr. 50/2008.
Se poate constatat, aşadar, că prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul nu a solicitat restituirea unei sume de bani cu titlu de taxă de poluare, aşa cum greşit a dispus prima instanţă prin hotărârea recurată, modificând obiectul acţiunii, fără a pune în discuţia părţilor această modificare.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă „în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”. Din cuprinsul acestor dispoziţii rezultă că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii părţilor, potrivit căruia obiectul cererilor formulate de părţi este stabilit de acestea, iar instanţa este obligată să soluţioneze cauza în cadrul juridic determinat de reclamant, nefiindu-i permis să schimbe obiectul acţiunii, natura juridică a cauzei sau părţile din proces.
Soluţionarea cauzei cu respectarea acestor dispoziţii legale trebuie să rezulte din dispozitivul hotărârii, ceea ce în speţă lipseşte cu desăvârşire, având în vedere că prin acţiune s-a solicitat anularea unui act administrativ prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului plata unei diferenţe de taxă de poluare, iar prin hotărârea recurată prima instanţă a dispus restituirea către reclamant a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare calculată iniţial de organele fiscale. Referirile făcute de prima instanţă în considerentele hotărârii în legătură cu aplicarea prevederilor art. II alin. 1 şi art. III din O.U.G. nr. 7/2009 dar şi reţinerea incompatibilităţii dintre dispoziţiile cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008 şi normele europene, nu pot constitui o aducere la îndeplinire a instanţei a îndatoririi de a soluţiona cauza în limitele obiectului stabilit de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Această modalitate de soluţionare a cauzei constituie o încălcare a legii, fiind încălcate dispoziţiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, constatând că judecătorul primei instanţe nu a cercetat pe fond obiectul cauzei, aşa cum a fost stabilit de către reclamant, curtea a apreciat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, astfel că hotărârea a fost casată şi s-a trimis cauza sper rejudecare primei instanţe. Cu ocazia rejudecării se va soluţiona cauza în raport de obiectul acţiunii, aşa cum a fost el stabilit prin acţiune de reclamant şi se va avea în vedere apărările de fapt şi de drept ale reclamantului. Cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul M.F.P. prin D.G.F.P. Mureş, va fi soluţionată în raport de obiectul acţiunii principale. Se vor avea în vedere de asemenea, şi criticile celor două recurente formulate prin cererile de recurs, dar şi prin întâmpinările depuse la dosar cu referire la obiectul acţiunii deduse judecăţii.
