Limitarea dreptului parintelui caruia nu i-a fost încredintat minorul, spre crestere si educare, de a avea relatii personale cu acesta se poate realiza numai în conditiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, în cazul în care exista motive temeinice de natura a periclita dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului, cu respectarea art. 34 alin. 2 din lege.
Limitarea dreptului parintelui caruia nu i-a fost încredintat minorul, spre crestere si educare, de a avea relatii personale cu acesta se poate realiza numai în conditiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, în cazul în care exista motive temeinice de natura a periclita dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului, cu respectarea art. 34 alin. 2 din lege.
Art. 16 din Legea nr. 272/2004
Art. 401 din
Art. 10 pct. 2 din Conventia cu privire la drepturile copilului,
ratificata de România prin Legea nr. 470/2001
Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea sub nr. 9527/327/2010 reclamantul V.C. a chemat în judecata pe pârâta G.S.A.M. solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa i se permita sa aiba legaturi personale cu minora V.N., nascuta la 20.07.1995, fiica partilor.
În motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca în urma divortului pronuntat la data de 21.01.2010 minora a fost încredintata mamei. A mai învederat ca minora a fost înfiata de catre el si pârâta, în timpul casatoriei, si ca traieste pe picioarele ei mai mult datorita lui, decât pârâtei ori bunicii materne. De asemenea, cu trei luni anterior formularii cererii de chemare in judecata, pârâta s-a mutat împreuna cu minora si cu mama ei în alt judet, încercând sa îi faca rau reclamantului, prin interzicerea legaturilor acestuia cu minora.
Parata G.S.A.M., legal citata, a formulat cerere reconventionala prin care a solicitat obligarea reclamantului „la sanctiune în exercitarea drepturilor parintesti asupra minorei” si interzicerea oricarui contact telefonic, prin corespondenta sau în orice fel cu minora. Aceasta a aratat ca datorita comportamentului violent al reclamantului, a fost pronuntata desfacerea casatoriei dintre ea si acesta, comportament care a continuat si ulterior divortului, prin atitudini amenintatoare, calomnii si injurii. Stresul determinat de reclamant a condus la o permanenta stare de agitatie a minorei, precum si la scaderea notelor obtinute la scoala. Unica solutie pentru a înlatura pericolul iminent ce îl prezenta reclamantul a fost mutarea in alt oras. De asemenea, pârâta a mai aratat ca acesta nu a platit pensia de întretinere stabilita prin hotarârea judecatoreasca de divort.
Prin sentinta civila nr. 2399/06.07.2011 a Judecatoriei Tulcea, au fost respinse ca nefondate atât cerea principala, cât si cererea reconventionala.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca prin sentinta civila nr. 197/21.10.2010 a Judecatoriei Tulcea, a fost desfacuta casatoria încheiata între reclamantul V.C.I. si pârâta G.S.A.M. Tot prin acesta hotarâre, s-a dispus încredintarea minorei V.N. spre crestere si educare mamei, la acest moment minora locuind împreuna cu parata în judetul Arges.
A aratat judecatorul primei instante ca potrivit art. 43 (3) Codul Familiei “parintele divortat, caruia nu i s-a încredintat copilul, pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, precum si de a veghea la cresterea, educarea, învatatura si pregatirea lui profesionala”. O dispozitie legala asemanatoare se regaseste si în cuprinsul Legii nr. 272/2004 privind protectia copilului, unde la art. 14(1) se arata ca „copilul are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu parintii, rudele, precum si cu alte persoane fata de care copilul a dezvoltat legaturi de atasament”.
Totusi, a mai retinut prima instanta, aceste drepturi nu au caracter absolut, fiind susceptibile de limitari în anumite situatii. Astfel, atunci când instanta de judecata apreciaza ca exista motive temeinice de natura a primejdui dezvoltarea fizica, psihica, intelectuala sau morala a copilului, poate pronunta o hotarâre care sa împiedice orice persoana care doreste sa mentina relatii personale cu minorul în vreuna din formele prevazute la art. 15 din lege.
Raportat la aceste prevederi legale, instanta de fond a constatat ca, din probele administrate în cauza, rezulta în mod indubitabil ca între reclamant si fiica sa, minora V.N., exista o stare conflictuala profunda, generata de comportamentul reclamantului fata de mama sa în timpul casatoriei. Astfel, la momentul audierii în camera de consiliu, minora a aratat ca în perioada când parintii erau împreuna, tatal sau le ameninta cu moartea, fiind nevoite sa se mute la bunica materna, astfel ca îi este frica de tatal ei si „nu mai vrea sa mai auda de el”. De asemenea, aceleasi aspecte au rezultat si în urma evaluarii psihologie efectuate de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, specialistul desemnat aratând ca „nu poate face predictii pe termen lung în ceea ce priveste întâlnirea N. cu tatal sau, astfel încât aceasta întâlnire i-ar provoca probabil traume psihologice marcante”, ca aceasta are amintiri neplacute ale relatiei cu tatal sau.
A mai învederat instanta de fond ca nu trebuie trecute cu vederea afectiunile de care sufera reclamantul, afectiuni care au jucat un rol deosebit de important în înrautatirea relatiilor dintre reclamant si fiica acestuia. Aceste afectiuni au drept rezultat (conform evaluarii psihologice) o tulburare cognitiva usoara, o lentoare psihica în gândire si limbaj, capacitate scazuta de concentrare, afectarea memoriei de scurta durata, aparitia unor elemente de dezorientare si confuzie, activitate motorie scazuta, însa, cel mai important, au constituit cauza preponderenta a conflictelor dintre reclamant, pe de o parte, si minora si pârâta, pe de alta parte.
Pentru aceste motive, apreciind ca un program de legaturi personale între reclamant si fiica sa (sub forma contactului direct) ar avea consecinte negative asupra minorei, instanta a respins ca nefondata actiunea principala formulata de catre reclamantul V.C.I.
În ceea ce priveste cererea reconventionala, prima instanta a apreciat ca si aceasta se impune a fi respinsa, deoarece legaturile personale dintre parinte si copilul sau nu se exercita doar sub forma gazduirii ori vizitarii acestuia din urma, ci si sub forma purtarii de corespondenta ori a unei alte forme de comunicare. Aceasta forma a legaturilor personale trebuie mentinuta ca o portita prin intermediul careia reclamantul sa poata face dovada ca si-a corectat comportamentul si ca doreste cu adevarat sa îsi exercite drepturile într-un cadru civilizat si normal.
Împotriva acestei hotarâri a formulat apel reclamantul-pârât V.C.I., considerând-o nelegala si netemeinica.
În motivarea apelului, apelantul a aratat ca este inuman ca un parinte sa fie privat de a-si vedea copilul, prin stabilirea unui program de vizita, mai ales tinând cont de starea sa de sanatate, stare agravata la aflarea sentintei primei instante. A mai aratat apelantul ca probele administrate au fost „fabricate” de catre pârâta-reclamanta si de catre mama acesteia. De asemenea, apelantul a mai precizat ca de când pârâta si copilul au parasit localitatea, nu a mai putut lua legatura cu minora, pârâta nepermitându-i acest lucru, iar minora este influentata negativ de catre pârâta în privinta relatiei cu reclamantul.
Prin decizia civila nr. 118 din 27 octombrie 2011 Tribunalul Tulcea a respins apelul reclamantului ca nefondat.
Pentru a pronunta aceasta solutie Tribunalul Tulcea a retinut în esenta ca la stabilirea unei masuri privitoare la relatiile dintre parinti si copii trebuie avut în vedere cu prioritate interesul minorului, si nu interesele parintilor, iar în cauza, în raport de starea de sanatate a minorei, nu este în interesul sau sa existe legaturi personale între tata si fiica.
A mai retinut instanta de apel ca apelantul reclamant la rândul sau are anumite probleme de sanatate situatie în care nu este oportuna o legatura între apelant si minora, aceasta din urma exprimându-si dorinta cu ocazia audierii de catre instanta, de a nu i se permite tatalui sau sa o viziteze.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul care a criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 9 Cod procedura civila. Recurentul a sustinut ca instanta nu a avut în vedere la momentul solutionarii apelului, interesul minorei de a relua legatura cu tatal ei, dar si eforturile acestuia din urma de a urma un tratament pentru ameliorarea sechelelor ramase în urma practicarii boxului.
Recurentul a sustinut ca tratamentul urmat de el a avut consecinte pozitive asupra comportamentului sau, iar în prezent mentinerea unei legaturi cu minora ar fi benefica pentru ambele parti. Se arata ca în prezent constientizeaza efectele negative pe care conduita sa le-a avut asupra dezvoltarii psihice a fiicei sale, si modalitatea în care a fost afectata legatura dintre tata si fiica, dar în prezent ar fi benefic pentru el, cât si pentru fiica sa, sa se reia legatura, chiar daca vizita se va realiza la domiciliul fostei sale sotii.
Prin întâmpinare, intimata G.S.A.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a aratat ca fiica sa V.N., în vârsta de 16 ani, nu doreste sa aiba legaturi cu recurentul datorita conduitei violente pe care tatal a avut-o în trecut atât cu privire la minora, cât si fata de intimata pârâta, existând temerea ca aceste întâlniri sa fie de natura sa pericliteze dezvoltarea fizica si intelectuala a copilului.
Analizând legalitatea hotarârii Tribunalului Tulcea în raport de criticile recurentului reclamant, Curtea constata urmatoarele:
Parintele divortat caruia nu i s-a încredintat copilul pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, precum si de a veghea la cresterea, educarea, învatatura si pregatirea lui profesionala (art. 401 din Noul si art. 10 pct. 2 din Conventia cu privire la drepturile copilului, ratificata de România prin Legea nr. 470/2001).
Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, minorul care a fost separat de unul dintre parinti printr-o masura dispusa în conditiile legii, deci si în cazul pronuntarii divortului acestora, are dreptul de a mentine legaturi personale si contacte directe cu acesta, cu exceptia situatiei în care aceasta masura contravine interesului superior al minorului.
În jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut în mod constant ca parintele are dreptul de a beneficia de masuri adecvate din partea statului pentru a fi alaturi de copilul sau, iar autoritatile nationale au obligatia sa dispuna aceste masuri. Cu toate acestea, obligatia autoritatilor nationale de a lua masuri în acest scop nu este absoluta deoarece este posibil ca reluarea convietuirii cu minorii care au locuit un timp cu celalalt parinte sa nu se realizeze atât de usor, sa nu se poata face imediat si sa necesite unele masuri pregatitoare. De asemenea, Curtea a subliniat ca instantele judecatoresti trebuie sa tina seama de interesele si de drepturile acelor persoane si, în special, de interesul superior al copilului si de drepturile sale stipulate în art. 8 din Conventie (Cauza Ignaccolo-Zenide contra României, Hotarârea nr. 1/2000, Cauza Laforgue contra României, Hotarârea din 13 iulie 2006).
Potrivit dispozitiilor legale mai sus invocate, copilul are dreptul sa-si cunoasca rudele si sa întretina relatii personale cu acestea, iar aceste relatii nu pot fi împiedicate decât în cazurile în care exista motive temeinice de natura sa primejduiasca dezvoltarea sa fizica, psihica, intelectuala sau morala.
Conform art. 15 din lege, relatiile personale se pot realiza prin întâlniri ale copilului cu parintele, vizitarea copilului la domiciliul sau, gazduirea copilului pe o perioada determinata de catre parinte, si altele.
Asadar, acest drept este recunoscut de lege atât parintelui, cât si copilului, pentru a da continut vietii de familie, drept recunoscut, de asemenea, copilului prin art. 8 din Legea nr. 272/2004 si art. 8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, dar si pentru a da continut dreptului copilului la identitate.
Având în vedere aceste dispozitii legale, parintele caruia îi este încredintat minorul nu este îndreptatit sa refuze relatia dintre minor si celalalt parinte întrucât asemenea legaturi sunt absolut firesti si lipsa lor determina un dezechilibru emotional al copilului.
Situatia conflictuala dintre parinti nu trebuie sa se repercuteze negativ asupra relatiilor recurentului cu minora, impunându-se asigurarea unui raport de proportionalitate între limitarile dreptului tatalui de a avea legaturi cu minora si scopul urmarit – respectarea interesului superior al copilului.
Pentru asigurarea în timp a unei relatii solide, bazata pe afectiune si întelegere între recurent si minora, se impune ca exercitarea acestui drept sa se realizeze cu o anumita ritmicitate, dar tinând seama si de situatia speciala a tuturor persoanelor implicate, si în special de temerea pe care recurentul o provoaca minorei, întâlnirea între tata si fiica impunându-se a se realiza pe o durata scurta de timp, la domiciliul mamei minorei si în prezenta unui psiholog care sa asigure consultanta ambelor parti si care sa observe evolutia si comportamentul minorei.
Aceasta modalitate de realizare a legaturilor personale dintre recurent si minor, ce implica atât limite de timp cât si o supraveghere din partea unui specialist –psiholog este impusa de natura relatiilor existente între tata si fiica sa în prezent, cât si de împrejurarea ca minora refuza o asemenea întâlnire, manifestând temere fata de tatal sau.
În speta se constata ca relatiile dintre recurentul reclamant si fiica sa au fost grav afectate datorita comportamentului tatalui reclamant care în perioada casatoriei a manifestat violenta verbala atât fata de minora, cât si fata de mama sa, acest comportament afectând încrederea copilului în parintii sai.
Dupa divort, recurentul reclamant a urmat un tratament de specialitate, iar din adeverinta medicala nr. 3073/17.03.2011 rezulta ca în prezent acesta nu constituie un factor de pericol în relatia cu copilul sau.
Din fisa de evaluare psihologica a recurentului realizata la data de 3 mai 2011 de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului – Consiliul Judetean Tulcea, rezulta ca recurentul reclamant în cursul evaluarii a fost cooperant si neagresiv, urmeaza un tratament de profil si reuseste sa îsi controleze emotiile, desi prezinta o tulburare congnitiva usoara, o lentoare psihica în gândire si limbaj. S-a mai retinut ca reclamantul este constient ca datorita comportamentului sau violent fata de fosta sa sotie a îndepartat-o pe fiica lui si i-a pierdut încrederea, dar regreta aceasta conduita si îsi doreste o viata normala, care implica o legatura fireasca cu fiica sa. S-a recomandat reclamantului sa continue tratamentul medical si s-a apreciat ca reluarea relatiilor dintre tata si fiica sa va fi posibila doar daca atât tatal cât si fiica vor fi consiliati în acest scop.
De asemenea din raportul de evaluare psihologica a minorei V.N., nascuta la 20 iulie 1995, realizat la data de 3 iunie 2011 rezulta ca minora are amintiri neplacute referitoare la relatiile ei cu tatal, dar aceasta urmeaza un program de consiliere psihologica pentru acomodare cu noul habitat, crearea de relatii de prietenie, modalitati de rezolvare a problemelor legate de relatiile familiale si la relatia tata-fiica.
În raport de toate aceste elemente, care au conturat atât legatura precara dintre tata si fiica, cât si eforturile facute de reclamant pentru recâstigarea încrederii fiicei sale si stabilirea unei relatii de afectiune normala, specifica raporturilor dintre parinte si copilul sau minor, instanta apreciaza ca este esential, pentru dezvoltarea psihica si intelectuala a minorei ca aceasta sa reia în mod treptat legaturile cu tatal sau. Aceasta reconciliere cu recurentul reclamant este de natura sa aiba efecte benefice pentru ambele parti si sa redea minorei încrederea în ea, dar si în familia ei, fiind esential ca tatal sa nu fie perceput de minora ca un posibil factor de perturbare a vietii sale, respectiv ca un pericol iminent. Un rol esential în crearea unui climat de încredere si chiar de afectiune revine mamei minorei care nu trebuie sa se opuna acestor relatii si nici sa contribuie la sporirea temerilor minorei fata de legatura cu tatal sau.
Dat fiind faptul ca ambele parti, atât recurentul cât si minora beneficiaza de consiliere psihologica, se impune ca si vizitele pe care recurentul le va face fiicei sale, sa se desfasoare în prezenta unui psiholog, costurile serviciilor acestuia urmând sa fie suportate de catre recurentul reclamant – întâlnirea dintre tata si fiica urmând sa se realizeze la domiciliul mamei, lunar, sâmbata între orele – 1400-1600.
Acest program de vizita limitat atât sub aspectul duratei, cât si sub aspectul cadrului în care se desfasoara este determinat de specificul relatiei existente între recurent si minora V.N., fiind esential ca minora sa se simta în siguranta, în mediul sau familial la momentul reluarii acestor întâlniri cu tatal sau.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedura civila se va admite recursul reclamantului si se vor modifica decizia si sentinta recurate, în sensul stabilirii unui program de vizita a minorei V.N., lunar, la domiciliul mamei sale, sâmbata între orele 1400-1600 si numai în prezenta unui psiholog – ale carui servicii vor fi asigurate pe cheltuiala recurentului reclamant.
Mentine restul dispozitiilor sentintei.
