ROMANIA
ROMANIA
TRIBUNALUL BUCURESTI – SECTIA A V A CIVILA
TRIBUNALUL BUCURESTI – SECTIA A V A CIVILA
I N C H E I E R E
SEDINTA PUBLICA DE LA 18.06.2010
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN :
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN :
PRESEDINTE: FLORESCU GABRIELA
PRESEDINTE: FLORESCU GABRIELA
GREFIER: MICU MARIA MANUELA
GREFIER: MICU MARIA MANUELA
Pe rol urmează soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul S.P.în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General şi Statul Român prin , având ca obiect Legea 10/2010.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă reclamantul prin apărător, lipsă fiind pârâţii.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepţii de invocat ori probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul la dezbateri pe fond.
Reclamantul prin apărător solicită admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată având în vedere decizia de casare, precum şi faptul că Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesuală pasivă.
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispoziţiile art. 260 Cod procedură civilă,
DISPUNE
Amână pronunţarea la data de 23.06.2010.
Pronunţata in şedinţa publică, azi 18.06.2010.
PRESEDINTE GREFIER
Florescu Gabriela Micu Maria Manuela
DOSAR NR. 29091/3/2007
SENTINŢA CIVILĂ NR. 905
SEDINTA PUBLICA DE LA 23.06.2010
Pe rol urmează soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul S.P.în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect Legea 10/2010.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 18.06.2010, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care este parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 28.07.2006, reclamantul S.P.a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar, solicitând obligarea acesteia de a emite o dispoziţie motivată în sensul de acorda măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru terenul situat în str. Cercului, ………
In motivarea cererii reclamantul a arătat că prin notificarea nr. 71/2001, a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul respectiv, însă până în prezent nu a primit nici un răspuns deşi a anexat la notificare toate documentele care dovedesc calitatea sa de proprietar.
Reclamantul a mai arătat că a devenit proprietarul imobilului compus din teren şi construcţie în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 4162/1971, construcţia fiind demolată, iar pe teren s-a construit un bloc de locuinţe, astfel încât este imposibilă restituirea în natură.
Întrucât pentru construcţie a primit despăgubiri, solicită să se acorde măsuri reparatorii numai pentru teren, însă solicită ca acestea să fie acordate în echivalent bănesc, respectiv contravaloarea imobilului la momentul actual.
In drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
In susţinerea acţiunii reclamantul a depus la dosar în copie contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 4162/05.05.1971 declaraţie din 1977, adresa nr. 901042/ 08.02.2002, adresa nr. 386/956/20.03.1979.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, deoarece termenul de 60 de zile pentru a răspunde notificării este un termen de recomandare, norma legală având caracter dispozitiv, iar nu imperativ.
La data de 25.09.2006 reclamantul a depus la dosar o cerere precizatoare a cererii de chemare în judecată prin care solicită introducerea în cauză a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice pentru plata despăgubirilor băneşti solicitate prin acţiunea introductivă şi mai arată că suprafaţa de teren menţionată în cerere de 370 mp este mai mică, însă urmează să fie determinată exact cu ocazia efectuării expertizei.
Prin sentinţa civilă nr. 1518/14.11.2006 pronunţată în dosarul nr. 26491/3/2006, Tribunalul Bucureşti Secţia a III-a Civilă a admis cererea formulată de Solzaru Petre, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi a obligat pârâta să emită dispoziţie motivată cu privire la imobilul situat în . str. Cercului …… conform dispoziţiilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul a dobândit terenul solicitat a fi restituit prin notificarea nr. 71 din 16 mai 2001, împreună cu construcţia aflată pe acesta, în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4162 din 5 mai 1971, fiind expropriat în baza Decretului nr. 74/1980.
Faţă de dispoziţiile art. 2 lit. n din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora decretul prin care a fost preluat imobilul în litigiu constituie titlu nevalabil al statului, reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, însă în echivalent, conform dispoziţiilor art. 3 lit. a din Legea nr. 10/2001, având în vedere că în prezent terenul nu este liber, ci este ocupat de un bloc de locuinţe.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV a civilă, prin decizia civilă nr. 359 pronunţată la data de 23 mai 2007, a admis apelul declarat de reclamantul S.P., a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
In motivarea deciziei de apel s-a reţinut, cu trimitere la art. 297 cod procedură civilă, că instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, pronunţându-se pe altceva decât a cerut partea, în sensul că, deşi reclamantul a investit instanţa cu o contestaţie formulată împotriva refuzului pârâtei de acordare a măsurilor reparatorii, instanţa a calificat acţiunea ca o obligaţie de a face şi a dispus obligarea pârâtei să emită dispoziţie de soluţionare a notificării, în loc să se pronunţe pe fondul acesteia.
In rejudecare, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1648 din 31 octombrie 2008, a respins excepţia admisibilităţii, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, respingând acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, a admis acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Bucureşti prin Primarul General, stabilind calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la restituirea prin echivalent a terenului în suprafaţă de 311,89 mp situat în Bucureşti, ………… Prin aceeaşi sentinţă, s-a constatat că valoarea de circulaţie a imobilului este de 322.494 Euro, conform raportului de expertiză nr. 8739/16.10.2008 efectuat de expert E. M., despăgubirile urmând a fi acordate în condiţiile legii speciale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii că, prin decizia nr. 359 din 23 mai 200″ a Curţii de Apel Bucureşti s-a stabilit în mod irevocabil că acţiunea este admisibilă, iar, pe de altă parte, soluţia se impune faţă de Decizia nr. XX/19.03.2007 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia instanţa de judecată este obligată să soluţioneze pe fond acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificare.
In motivarea soluţiei de admitere a excepţiei privind lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român s-au reţinut dispoziţiile Titlului IX din Legea nr. 247/2005, care nu prevăd Statul Român ca titular de plată a despăgubirilor.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că imobilul în litigiu, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 270 mp a fost dobândit de reclamant în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4162/05.05.1971, fiind trecut în proprietatea starului în baza Decretului nr. 74/13.03.1980.
Potrivit notei de reconstituire a amplasamentului imobilului, întocmită de Primăria municipiului Bucureşti, s-a constatat că terenul fostului imobil avea o suprafaţă de 315 mp şi în prezent este afectat de elemente de sistematizare, aspecte constatate prin raportul de expertiză întocmit în cauză.
Faţă de aceste împrejurări şi având în vedere dispoziţiile Legii nr. 10/2001, tribunalul a apreciat că reclamantul a făcut dovada că i deţine calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea prin i echivalent a terenului în suprafaţă de 311,89 mp. In ce priveşte despăgubirile, s-a stabilit cuantumul acestora ca fiind de 322.494Euro, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, ce urmează a fi acordate în condiţiile legii speciale, faţă de dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 care prevăd regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Prin decizia civilă nr. 219 A din 7 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul S.P.şi de pârâta Primăria municipiului Bucureşti.
In considerentele acestei decizii s-a reţinut, cu privire la apelul formulat de pârâtă, că sunt nefondate criticile vizând stabilirea de către prima instanţă a valorii măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului, având în vedere plenitudinea de jurisdicţie şi dreptul de acces la justiţie şi la un proces echitabil, garantate de art. 6 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât această măsură nu aduce atingere prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Cu referire la apelul formulat de reclamant, s-a reţinut că în mod corect prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, având în vedere că cererea de chemare în judecată este întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care nu conferă calitate procesuală Statului Român, ci entităţii investite cu soluţionarea notificării.
Dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului vin în sprijinul măsurii primei instanţe de a determina cuantumul măsurilor reparatorii la valoarea de piaţă a terenului, însă nu pot constitui prin ele însele temei pentru legitimarea procesuală pasivă a Statului Român.
Împotriva deciziei Curţii de Apel a declarat recurs reclamantul care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, arată că în mod greşit a reţinut instanţa de apel lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, încălcând astfel dispoziţiile art. 20 din României şi cele ale art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În procedura de aplicare a Legii nr. 10/2001, în absenţa unor prevederi de natură a asigura aplicarea efectivă şi concretă a măsurilor reparatorii, poate apărea conflictul cu dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adiţional la convenţie, ceea ce impune, conform art. 20 alin. 2 din Constituţia României, prioritatea normei din Convenţie, ratificată prin Legea nr. 30/1994.
Solicită admiterea recursului şi modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi obligarea acestui pârât la plata despăgubirilor stabilite conform raportului de expertiză E. M..
Prin decizia civila nr. 10243/18.12.2009 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie- Sectia Civila si de Proprietate Intelectuala, a fost admis recursul declarat de reclamant, a fost casata in parte decizia recurata, in sensul ca a fost admis apelul declarat de reclamant impotriva sentintei civile nr. 1648/31.10.2008a Tribunalului Bucuresti- Sectis a V-a civila, s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice, s-a desfiintat in parte sentinta mentionata, si a fost trimisa cauza spre rejudecare in ceea ce priveste cererea reclamantului formulata in contradictoriu cu acest parat.
Pentru a pronunta aceasat decizie, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut urmatoarele:
Reclamantul a invocat ca temei juridic al acţiunii încălcarea prevederilor art. 1 Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, care garantează dreptul de proprietate al unui cetăţean din statele semnatare, garanţie care înseamnă nu doar dreptul la restituirea unui bun preluat abuziv de autorităţile statale după semnarea convenţiei, ci garantează şi orice valoare patrimonială, inclusiv creanţe la care reclamantul poate pretinde o speranţă legitimă de a obţine exerciţiul efectiv a unui drept de proprietate de multă vreme imposibil de exercitat.
Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. 2 din Constituţie, în măsura în care legile interne îi defavorizează pe cetăţenii români în comparaţie cu tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, se aplică cu prioritate acestea din urmă şi, cum în speţă este vorba despre un drept fundamental – dreptul de proprietate, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 Protocolul 1 din CEDO prioritar faţă de Legea 10/2001 şi Legea 247/2005, cu modificările ulterioare.
In jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că, în situaţia în care principiul restituirii proprietăţilor a fost deja adoptat de către un stat, incertitudinea în ceea ce priveşte aplicarea acestui principiu, fie că este de sorginte legislativă, administrativă, fie că ţine de punerea în aplicare de către autorităţi, este de natură să dea naştere, dacă persistă în timp şi în absenţa unei reacţii coerente şi rapide a statului, unei situaţii echivalente cu neîndeplinirea obligaţiei statului de a asigura exercitarea efectivă a dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (Broniovski împotriva Poloniei, Păduraru împotriva României, Străin şi alţii împotriva României; Porţeanu împotriva României; Radu împotriva României).
In plus, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 care o modifică, nu iau în calcul prejudiciul suferit din cauza unei lipse prelungite a despăgubirii persoanelor care au fost private de bunurile lor (Tudor împotriva României).
Cu alte cuvinte, deşi Legea nr. 10/2001 oferă părţilor interesate atât accesul la o procedură administrativă, cât şi la o procedură contencioasă ulterioară, dacă este cazul, acest acces rămâne teoretic şi iluzoriu, nefiind în prezent în măsură să asigure, într-un termen rezonabil, plata unei despăgubiri în favoarea persoanelor cărora nu li se pot restitui imobilele în natură.
Chiar dacă potrivit Legii nr 10/2001 Ministerul Finanţelor Publice ca reprezentant al Statului Român, nu are calitatea de a acorda despăgubiri, faţă de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în sensul că statul trebuie să garanteze realizarea efectivă şi rapidă a dreptului la restituire, fie că este vorba de o restituire în natură, fie că este vorba de acordarea de despăgubiri, conformându-se principiului preeminenţei dreptului şi legalităţii protecţiei drepturilor patrimoniale enunţate în art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, ţinându-se cont şi de principiile afirmate de jurisprudenţa Curţii în materia acordării de despăgubiri, se constată că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, pentru capătul de cerere prin care se solicită plata despăgubirilor.
In acest sens, HG nr. 34/2009, normă cadru ce reglementează funcţionarea acestei instituţii, prevede în art. 3 pct. 81 că Ministerul Finanţelor Publice reprezintă Statul Român ca subiect de drepturi şi obligaţii în faţa instanţelor, iar în art. 3 prevede, printre atribuţiile Ministerului Finanţelor, şi pe cele privind coordonarea şi administrarea veniturilor statului, precum şi a datoriei publice.
Pe de alta parte, inclusiv fondurile puse la dispoziţia Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor prin Fondul Proprietatea, se constituie sub forma unei societăţi de investiţii deţinută în întregime de Statul Român şi administrată de Ministerul Finanţelor, până la transmiterea acţiunilor către persoanele fizice îndreptăţite, conform dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 247/2005, modificat prin O.U.G. nr. 81/2007.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat repetat România, acordând despăgubiri foştilor proprietari, acestei sume fond achitate de Ministerul Finanţelor ca reprezentant al Statului Român, condamnat de Curte.
Pentru considerentele expuse, înalta Curte constată că instanţele au făcut o greşită aplicare a normelor de drept substanţial din legea specială, astfel că va admite recursul declarat de reclamant, va casa în parte decizia recurată, în sensul admiterii apelului reclamantului, va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, va desfiinţa în parte sentinţa tribunalului şi va trimite cauza spre rejudecare în ceea ce priveşte cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu acest pârât, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei atacate.
Cererea a fost inregistrata pe rolul tribunalului Bucuresti-Sectia a V-a civila la data de 13.04.2010, sub nr. 29091/3/2007.
In cauza nu au fost administrate probe noi.
La rejudecarea cauzei in fond dupa casare, in contradictoriu cu paratul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, analizând actele si lucrarile dosarului, Tribunalul retine urmatoarele:
Având în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la respectarea dreptului la un proces echitabil retinuta de instanta de recurs, Tribunalul consideră că, în cauza de faţă, admiterea cererii reclamantului privind obligarea pârâtului Statul Roman la plata directă a despăgubirilor, este singura modalitate prin care s-ar respecta dreptul său de acces la o instanţă judecătorească, în condiţiile în care, nici astăzi, după mai mult de 9 ani de la iniţierea procedurii administrative, aceasta nu a dus la acordarea niciunei despăgubiri în favoarea reclamantului.
Mai mult decât atât, în paragraful 38 al al cauzei Flaimbat c. Romania- hotarare publicata la 13.01.2009, CEDO a constat că reclamanţii ar fi putut contesta decizia administrativă emisă, pentru ca instanţele să stabilească cuantumul reparaţiei în cauză. Totuşi, concluzionează Curtea- ,,o astfel de acţiune, pe lângă faptul că ar fi contribuit în mod sigur la prelungirea procedurii, nu ar fi putut fi considerată o cale de atac efectivă în speţă, dat fiind faptul că în final executarea hotărârii definitive pronunţate de instanţe ar depinde tot de Legea nr. 247/2005.
Referitor la functionarea Fondului Proprietatea, se arata in urmatoarele in considerentele deciziei mentionate mai sus (paragrafele 37-38): „Curtea a stabilit deja că acest Fond nu funcţionează în prezent într-un mod susceptibil să fie considerat ca echivalent cu acordarea efectivă a unei despăgubiri (vezi, printre altele, Ruxanda Ionescu împotriva României, nr. 2.608/02, 12 octombrie 2006, şi Matache şi alţii, citată anterior, § 42). Mai mult, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 care o modifică nu iau în considerare prejudiciul suferit din cauza lipsei îndelungate de despăgubire (vezi, mutatis mutandis, Porteanu împotriva României, nr. 4.596/03, §§ 34, 16 februarie 2006). Curtea conchide, prin urmare, că, deşi Legea nr. 10/2001 le oferă părţilor interesate atât accesul la o procedură administrativă, cât şi, ulterior, dacă este necesar, la o procedură contencioasă, acest acces rămâne teoretic şi iluzoriu, nefiind în prezent în măsură să conducă într-un termen rezonabil la plata unei despăgubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă.”
Tribunalul considera ca simplul fapt ca in cauza respectiva era vorba de o actiune in constatare si nu de una privind obligarea statului direct la plata despagubirilor, nu schimba cu nimic datele problemei, solutia Curtii Europene a Drepturilor Omului fiind deplin aplicabila in speta, deoarece concluzia rezultata din respectiva hotarare, potrivit careia obligarea fostilor la parcurgerea procedurii administrative stabilita de Legea nr.10/2001 si de Legea nr.247/2005, incalca articolul 6 al Conventiei, este dincolo de orice indoiala.
Mai departe, Curtea observă că părţilor interesate nu le-a fost oferită nicio garanţie în ceea ce priveşte durata sau rezultatul acestei etape a procedurii [Matache şi altii împotrivaRomâniei nr. 38.113/02, §§ 17 – 19, 17 iunie 2008].
Prin urmare, transpunând în cauza de faţă aceste aprecieri ale Curţii, obligatorii pentru judecătorul naţional în virtutea art. 20 din Constituţia Romaniei, Tribunalul observă că fondul Proprietatea nu funcţionează în prezent într-un mod care să poată fi considerat echivalent cu acordarea afectivă a unei despăgubiri.
Având în vedere aceste considerente, Tribunalul va admite cererea reclamantului şi va obliga pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamant a despăgubirii în cuantum de 322.494 euro euro echivalent în lei la data plăţii, conform raportului de expertiyă întocmit în cauză de expert E. M., reprezentând despăgubiri pentru imobilul situat în str. Cercului …….
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite acţiunea, formulată de reclamantul S.P.domiciliat în ……….., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul ales în Bucureşti……., şi Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General, cu sediul în Bucureşti, cu sediul ales în Bucureşti, ……….
Obligă pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamant a sumei de 322.494 euro, echivalent în lei la data plăţii- reprezentând despăgubiri pentru imobilul situat în str. Cercului ……….
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.06.2010.
PREŞEDINTE, GREFIER,
Gabriela Florescu Maria Manuela Micu
Red. F.G.
Dact.B.I. /G.F./4 ex.
