În motivarea actiunii s-a aratat ca imobilul pentru care se solicita acordarea masurilor reparatorii a apartinut în proprietate reclamantei, ca terenul a fost dobândit in temeiul contractului de partaj voluntar autentificat sub nr.749/01.06.1966 la Notariatul de Stat – Raionul Medgidia, iar constructiile au fost edificate dupa partajare si erau compuse din locuinta si anexe gospodaresti, respectiv: garaj, beci, marchiza, cotet de porc si magazie de lemne.
A sustinut reclamanta ca la 31.07.1987 imobilul a fost expropriat , iar în urma contestatiei pe care a formulat-o a primit despagubiri modice, în suma de 60.520 lei, care au privit doar constructia, nu si terenul sau materialele de constructie aflate pe acesta si ca dupa intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 a solicitat restituirea prin echivalent a întregului imobil, dar nici una dintre autoritatile sesizate nu si-a îndeplinit obligatia de a-i raspunde la notificare în termenul stabilit de art.23 din actul normativ mentionat.
Referitor la suma de 350.000 lei s-a aratat ca reprezinta valoarea prezenta de circulatie a imobilului, stabilita provizoriu, conform art. 11 alin.4, 5, 6 si urmatoarele din Legea nr.10/2001.
Prefectura judetului Constanta si Comisia Judeteana pentru aplicarea Legii nr.10/2001 au invocat prin întâmpinare exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si au aratat ca în urma modificarii Legii nr.10/2001 prin Legea nr.247/2005, notificarile prin care se solicita acordarea de despagubiri banesti se înainteaza entitatilor investite cu solutionarea acestora, create conform noilor norme legale.
Prin încheierea din 28.04.2006 instanta a respins exceptia inadmisibilitatii cererii privind constatarea dreptului de persoana îndreptatita la restituire prin echivalent si a admis aceeasi exceptie cu privire la cererea de plata a despagubirilor în suma de 350.000 lei, precum si pe cea a lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Român prin M.F., a Prefecturii Constanta si a Comisiei judetene de aplicare a Legii nr.10/2001.
Prin sentinta civila nr.1356/23.06.2006 Tribunalul Constanta a admis exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Consiliului Local Cernavoda si a Comisiei Locale de aplicare unitara a Legii nr.10/2001 din cadrul Primariei Cernavoda si a respins actiunea formulata în contradictoriu cu acesti pârâti ca fiind introdusa împotriva unor persoane fara calitate; a admis în parte actiunea reclamantei si a constatat ca aceasta are calitatea de persoana îndreptatita la masuri reparatorii prin echivalent constând în despagubiri.
Împotriva acestei sentinte si a încheierii din 28.04.2006 – prin care s-a respins ca inadmisibila cererea de obligare a pârâtilor la plata despagubirilor în suma de 350.000 lei si s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Român prin M.F., a Prefecturii judetului Constanta si a Comisiei Judetene de aplicare a Legii nr.10/2001 – a declarat apel reclamanta F.M. care le-a criticat sub urmatoarele aspecte:
– respingerea ca inadmisibila a cererii de obligare a pârâtilor la plata despagubirilor aferente imobilului expropriat echivaleaza cu un refuz al dreptului reclamantei de acces la justitie pentru apararea dreptului sau de proprietate, care contravine art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art.1 din Protocolul la aceasta si art.11 din Legea nr. 10/2001. Desi dispozitiile titlului VII din Legea nr.247/2005 stabilesc procedura de acordare a despagubirilor, ele nu exclud posibilitatea instantei judecatoresti de a stabili cuantumul acestora sau pe aceea de a obliga autoritatile implicate în aceasta procedura sa plateasca despagubirile cuvenite, ori instanta de fond în mod gresit a lasat rezolvarea acestei probleme în sarcina autoritatilor, care au refuzat sa raspunda în termenul stabilit de lege la notificarea ce le fusese adresata.
– exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Român si a Comisiilor Locala si Judeteana de aplicare a Legii 10/2001 a fost în mod gresit admisa în conditiile în care pe de o parte, prin hotarâre s-a statuat ca imobilul a fost preluat abuziv de stat, iar pe de alta parte, pentru ca cele doua comisii sunt implicate în procedura de acordare a masurilor reparatorii stabilita de lege.
– s-a încalcat principiul disponibilitatii partii prin neexaminarea completarii adusa actiunii initiale la 09.06.2006, completare cu privire la care în mod nelegal s-a luat act de pozitia mandatarului de a nu mai insista în cerere, desi nu avea mandat special care sa-i permita sa faca o asemenea renuntare.
Intimatul Statul Român prin M.F. a solicitat prin întâmpinare respingerea apelului ca nefondat. In motivare a aratat ca stabilirea inadmisibilitatii cererii de acordare a despagubirilor nu echivaleaza cu închiderea accesului la justitie – deoarece reclamanta are la dispozitie caile de atac reglementate de legea speciala – si ca legitimarea sa procesuala pasiva este infirmata de prevederile art. 6 din Legea nr.213/1998, art. 25 din Decretul nr.31/1954, art. 136 alin.2 din Constitutia României si art. 38 alin.2 lit. f – h din Legea nr.215/2001 – din a caror coroborare rezulta ca Ministerul Finantelor Publice reprezinta interesele statului în justitie în litigiile al caror obiect îl formeaza bunurile din domeniul public de interes national, în conditiile în care participa nemijlocit si în nume propriu, ori imobilul pentru care se pretind despagubiri în cauza s-a aflat în patrimoniul privat al unitatii administrativ teritoriale.
Analizând legalitatea si temeinicia hotarârii atacate în raport cu criticile formulate instanta retine urmatoarele:
Imobilul în litigiu, compus din constructii si teren în suprafata de 180 mp, a fost expropriat în temeiul Decretului Consiliului de Stat nr.253/1986 si, prin urmare, dispozitiile aplicabile în cauza sunt cele ale art.11 din Legea nr.10/2001 care au caracterul unor norme speciale, incidente doar preluarilor abuzive în forma exproprierii.
Si în cazul imobilelor expropriate, principiul îl constituie restituirea în natura, dar cum în speta scopul exproprierii s-a realizat, constructia fiind demolata, iar terenul ocupat, masurile reparatorii se impun a fi acordate în echivalent pentru întregul bun, conform alin.4 din textul de lege mentionat.
Stabilind tipul de echivalent acordat persoanei îndreptatite în situatia vizata de dispozitia amintita, alin.8 al aceluiasi text dispune ca, atunci când masurile reparatorii constau în despagubiri banesti, acordarea acestora se face în conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Rezulta, deci, ca legiuitorul a stabilit în mod expres care este procedura de urmat în cazul acordarii de despagubiri banesti, precum si autoritatile competente în desfasurarea acesteia, iar în aceste conditii instanta de fond în mod corect a apreciat ca nivelul despagubirilor cuvenite reclamantei trebuie stabilit conform prevederilor cuprinse în titlul VII din Legea nr.247/2005 si ca aceasta operatiune nu este de competenta instantelor judecatoresti, în aceasta faza procesuala.
Aceasta concluzie nu echivaleaza cu contestarea accesului reclamantei la justitie, cum în mod eronat se sustine în apel, pentru ca respingând ca inadmisibila cererea de obligare a pârâtilor la plata sumei de 350.000 lei cu titlu de despagubiri, instanta de fond nu a negat dreptul titularei actiunii la acordarea masurilor reparatorii pentru imobilul de care a fost în mod abuziv deposedata, ci a dat eficienta prevederilor legale care guverneaza regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, cuprinse în actul normativ mentionat anterior, care au caracter imperativ si care în art.1 alin.1 dispun în mod expres ca “prezenta lege reglementeaza sursele de finantare, cuantumul si procedura de acordare a despagubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natura, rezultate din aplicarea Legii nr.10/2001, republicata”.
Prevederile Legii nr.247/2005 reglementeaza si situatia notificarilor nesolutionate pâna la data intrarii ei în vigoare si dispun în alin.2 al art.16 ca acestea se predau pe baza de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, însotite de deciziile/dispozitiile emise de entitatile învestite cu solutionarea notificarilor, a cererilor de retrocedare sau, dupa caz, ordinelor conducatorilor administratiei publice centrale continând propunerile motivate de acordare a despagubirilor, dupa caz, de situatia juridica actuala a imobilului obiect al restituirii si de întreaga documentatie aferenta acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele constructii demolate, depuse de persoana îndreptatita si/sau regasite în arhivele proprii, în termen de 10 zile de la data adoptarii deciziilor/dispozitiilor sau, dupa caz, a ordinelor.
Din textul de lege mentionat rezulta ca atunci când notificarea nu a fost înca solutionata – cazul în speta – entitatea careia îi revenea aceasta obligatie trebuie sa motiveze propunerea de acordare a despagubirilor printr-o dispozitie si sa înainteze aceasta dispozitie Comisiei Centrale de acordare a despagubirilor, în termen de 10 zile de la data adoptarii ei.
In cauza, instanta de fond a constatat ca pârâtul Primarul orasului Cernavoda nu s-a conformat obligatiei de solutionare a notificarii formulata de reclamanta, ca si faptul ca titulara cererii de stabilire a masurilor reparatorii este îndreptatita la acordarea de despagubiri, dar a omis sa faca aplicarea prevederilor legale mentionate anterior si sa oblige pârâtul la emiterea si comunicarea dispozitiei motivate catre autoritatea si în termenul stabilite de legiuitor. O asemenea obligatie decurge din lege si face parte dintr-o procedura administrativ jurisdictionala prealabila, instituita în mod imperativ sub toate aspectele sale, iar in cazul nerespectarii, cum este situatia de fata, deschide celui vatamat accesul la jurisdictia civila, pentru a fi finalizata; prin urmare, omisiunea instantei de fond de a impune intimatului respectarea acestor obligatii reprezinta o nesocotire a prevederilor art.16 alin.2 din Legea nr.247/2005 si atrage reformarea hotarârii atacate.
În ceea ce priveste calitatea procesuala pasiva a Statului Român reprezentat de Ministerul Finantelor si a Comisiilor locala si judeteana de aplicare a Legii nr.10/2001 se constata ca tribunalul a solutionat litigiul în cadrul procesual fixat prin dispozitiile actului normativ mentionat, iar sustinerile apelantei nu sunt întemeiate.
In procedura contencioasa instituita de Legea nr.10/2001 chemarea în judecata a Statului intervine doar în situatia prevazuta de art. 28 alin.3, respectiv atunci când unitatea detinatoare nu a fost identificata, caz în care persoana îndreptatita poate chema în judecata statul, prin Ministerul Finantelor Publice, “solicitând restituirea în natura sau, dupa caz, masuri reparatorii prin echivalent în formele prevazute de prezenta lege”.
In cauza, calitatea de unitate detinatoare a orasului Cernavoda, respectiv a unitatii administrativ teritoriale reprezentata de intimatul pârât, nu a fost contestata de nici una dintre parti, iar in aceste conditii în mod corect s-a apreciat ca legitimarea procesuala pasiva a Statului Român prin M.F.P. nu poate fi retinuta, argumentarea apelantei, referitoare la preluarea imobilului fara titlu, nefiind suficienta pentru a justifica chemarea în judecata a statului intr-o procedura speciala, reglementata în mod expres de legiuitor sub aspectul autoritatilor competente sa rezolve cererile de acordare a masurilor reparatorii formulate de persoanele îndreptatite.
Considerentele ce preced conduc la concluzia ca în mod corect a fost admisa si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a celor 2 comisii de aplicare a Legii 10/2001 pentru ca procedura reglementata de acest act normativ se desfasoara , exclusiv, între “persoana îndreptatita” la restituire, care are calitate procesuala activa, si “unitatea detinatoare”, care are calitate procesuala pasiva, ori comisiile constituite în scopul aplicarii legii nu pot fi asimilate unitatii detinatoare pentru ca nu au personalitate juridica si nu detin un patrimoniu care sa includa imobilul a carui restituire se solicita. Concluzia rezulta din prevederile art.1.1 al capitolului III din Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001 aprobate prin H.G. nr.498/2003, conform carora comisia locala de aplicare a actului normativ mentionat este o comisie interna, constituita la nivelul fiecarei entitati implicate in solutionarea notificarilor prevazute de lege, care analizeaza aceste solicitari si actele doveditoare depuse si intocmeste propunerea de solutionare; in art.1.5 din aceleasi norme se dispune ca aceste comisii colaboreaza in mod direct cu cele constituite la nivelul prefecturilor, potrivit art.16 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, aprobate prin H.G. nr.614/2001
Nefondata este si critica referitoare la incalcarea principiului disponibilitatii prin neexaminarea cererii modificatoare formulata anterior ultimului termen de judecata, care a avut ca obiect completarea cadrului procesual prin chemarea in judecata, in calitate de pârât, a Autoritatii Nationale pentru restituirea proprietatilor.
Din interpretarea corecta a dispozitiilor înscrise în art. 129 – 130 si art 132 Cod procedura civila, rezulta ca modificarea unei actiuni nu se poate face decât la prima zi de înfatisare sau în cadrul termenului acordat de instanta în acest scop, în forma scrisa si comunicata pârâtului. Orice modificare facuta dupa aceasta data nu poate fi primita decât daca pârâtul achieseaza, iar absenta acestui acord determina respingerea cererii modificatoare ca tardiv formulata.
In cauza, cererea de completare a cadrului procesual a fost formulata cu mult dupa prima zi de infatisare, iar la termenul la care aceasta urma sa fie pusa in discutia partilor, mandatara reclamantei – care a semnat “precizarile la actiune” – a aratat ca nu mai insista in solutionarea ei. Luând act de aceasta pozitie procesuala instanta de fond nu a nesocotit prevederile art. 69 alin.1 si ale art. 246 C.pr.civ., pentru ca la acel moment nu era legal investita cu solutionarea cererii modificatoare si, pe cale de consecinta, “nesustinerea” cererii formulata cu nesocotirea prevederilor art.132 din acelasi cod nu are semnificatia unei renuntari la judecata si nu impunea verificarea limitelor mandatului acordat reprezentantei conventionale a reclamantei.
Din cele ce preced rezulta ca reformarea hotarârii atacate se impune numai sub aspectul obligarii intimatului pârât la recunoasterea si respectarea dreptului reclamantei la acordarea de despagubiri prin emiterea dispozitiei prevazuta de art.16 alin.2 din titlul VII al Legii nr.2472005 si comunicarea acesteia catre Comisia Centrala de acordare a despagubirilor si, pe cale de consecinta, in temeiul art.296 C.pr.civ., apelul va fi admis si se va schimba in parte sentinta instantei de fond in sensul mentionat anterior.
