Art.5 din Legea 10/2001; calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea in natură ori măsuri reparatorii în echivalent; efectele Acordului incheiat intre România şi Grecia pentru despăgubirea persoanelor fizice sau juridice elene afectate de măsurile de naţionalizare, expropriere, luare in administrare ori alte măsuri legislative sau administrative similare
Legea 10/2001; inexistenţa dovezii preluării abuzive prin Decretul nr. 92/1950.
Art.5 din Legea 10/2001; calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea in natură ori măsuri reparatorii în echivalent; efectele Acordului incheiat intre România şi Grecia pentru despăgubirea persoanelor fizice sau juridice elene afectate de măsurile de naţionalizare, expropriere, luare in administrare ori alte măsuri legislative sau administrative similare.
Prin acţiunea civilă înregistrată cu nr. de mai sus, reclamanta T. N. a solicitat ca în contradictoriu cu A. R. FILIALA IASI, prin reprezentanţii legali şi să se dispună obligarea pârâtei la restituirea în natură a suprafeţei de teren de 856,00 m.p. deţinută de către aceasta, ori acordarea în compensare a unui alt imobil, teren pe alt amplasament , dacă pe cel vechi nu este posibil şi în subsidiar obligarea pârâtei la acordarea de despăgubiri băneşti.
In fapt, reclamanta a formulat in termen legal, in conformitate cu dispoziţiile Legii 10/2001, notificare către autorităţile competente privind imobilele teren preluate abuziv de către stat.
Potrivit art. 2 al Dispoziţiei nr. 1937/09.06.2008 a – Primăriei Municipiului Iaşi notificarea cu privire la imobilul individualizat in petitul prezentei contestaţii a fost trimisa A. R., Filiala Iaşi, in vederea soluţionării.
La data de 18.02.2008 s-a Întocmit un proces-verbal, cu ocazia Întrunirii Comisiei Interne de analiza a notificărilor formulate în baza Legii 10/2001 a Academiei Romane laşi, unde se consemnează faptul ca soluţionarea pe cale amiabila a notificării este imposibila. La acea data interesele reclamantei au fost reprezentate de procurator H. I. E.
De la acea dată nu s-a comunicat decizia sau dispoziţia motivată asupra cererii de restituire în natură, aşa cum prevede art. 23 alin.1. din Legea 10/2001.
Alăturat cererii de chemare în judecată s-a depus în copie dispoziţia nr. 1937 din 09.06.2006 emisă de Primarul municipiului Iaşi şi procura specială autentificată cu nr. 720 din 18.05.2006 la Public , prin care reclamanta o împuterniceşte pe fiica sa Hatmanu Irini Elisabeta să o reprezinte la instanţele competente.
Prin registratura instanţei s-a depus la dosar de către ACADEMIA ROMÂNĂ-FILIALA IAŞI prin reprezentant legal, cerere de arătarea titularului dreptului cu următoarea motivaţie. Initial la data de 19 iulie 2006, notificarea, petentei T. N. a fost direcţionata de Primaria lasi către A. Iaşi care a avut mai multe întâlniri cu petenta, constatându-se, in final, ca notificarea formulata de aceasta nu se poate soluţiona pe cale amiabila.
Ulterior acestei date, ca urmare a Normelor de aplicare unitara a Legii nr.10/2001 cu modificările si completările ulterioare, apărute la 07.03.2007, pe lingă organele de conducere a A. R., in conformitate cu cap. 3 din aceste norme s-a constituit Comisia interna de analiza a notificărilor formulate in baza L. 10/2001 care are competenta de a emite deciziile de retrocedare, motivat de faptul ca, potrivit art. 4 al. 1 lit. b si art. 11 din Legea nr. 752/2001 privind furnizarea şi funcţionarea A. R. si in temeiul art. 11, al. 4 din Statutul A. R., administrator al întregului patrimoniu al A. R. – imobile în proprietate sau în administrare este A. R. – Fundaţia Patrimoniu. Filiala Iaşi a informat-o telefonic pe reclamantă prin procurator H., că Filiala Iaşi a direcţionat notificarea împreuna cu documentaţia aferenta către A. R. – Fundaţia Patrimoniu, care după analiza din cadrul comisiei urmează sa emită decizia de retrocedare.
În consecinţă solicită ca în conformitate cu art. 64 şi următoarele din Codul de procedură civilă, să se dispună citarea in calitate de pârâtă a A. R. cu sediul în Bucureşti, Calea Victoriei nr. 125, sect. 1 si să dispună scoaterea din cauză a Filialei din Iaşi a A. R.
Prin încheierea din 23.06.2009 instanţa a dispus citarea în cauză a Primarului municipiului Iaşi în calitate de pârât şi duplicat de pe cererea de arătare a titularului dreptului, cu menţiunea de a depune în cauză documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei nr. 1937 din 09.06. 2006 depusă la dosar.
Primarul Municipiului Iaşi prin reprezentanţii legali a depus la dosar documentaţia solicitată cât şi întâmpinarea prin care a solicitat respingerea acţiunii promovată de reclamantă prin procurator, cu precizarea respingerii în ceea ce priveşte plângerea formulată, împotriva dispoziţiei sus-menţionate.
Totodată, Primarul municipiului Iaşi a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive, referitoare la solicitarea de restituire a imobilului teren, în suprafaţă de 856,00 m.p. situat în Iaşi. B-dul Carol nr. 45 deoarece deja a emis dispoziţia nr. 1937/09.06.2006 de acordare de despăgubiri conform legii speciale care i-a fost comunicată reclamantei şi pe care aceasta nu a contestat-o în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării.
Precizează pârâta Primarul municipiului Iaşi că prin contestaţia formulată se recunoaşte explicit că se solicită măsuri reparatorii doar pentru suprafaţa de 856 m. p. teren deţinută de Academia Română, potrivit art. 2 din dispoziţia nr. 1937/ 2006.
La termenul din 29.09.2008, instanţa a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a A. R. Bucureşti şi a comunicat către celelalte părţi întâmpinarea şi documentaţia depuse de Primarul municipiului Iaşi pentru ca ulterior să se pună în discuţie excepţia calităţii procesuale pasive a Primarului municipiului Iaşi, deoarece imobilul solicitat în suprafaţă de 856,00 m. p. aparţine în prezent A. R. – Filiala Iaşi. Ulterior, pârâta A. R. Bucureşti, prin reprezentanţi legali a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei T. N. ca neîntemeiată cu invocarea următoarelor aspecte:
Din documentaţia anexată notificării rezultă că reclamanta nu face dovada preluării abuzive a imobilului aflat în litigiu. În cuprinsul notificării nr. 303N/2006 se face referire la faptul că acesta a trecut în mod abuziv în proprietatea statului prin Decretul de naţionalizare nr. 92/1950.
Or, imobilul situat în Iaşi, B-dul. Carol nr. 8 ( fost strada Carol nr. 45 şi fost Calea 23 August nr. 8) nu se regăseşte pe lista imobilelor preluate abuziv de stat prin Decretul nr. 92/1950, menţionat de reclamantă, cu atât mai mult, pe această listă nu se regăseşte nici numele vreunui al reclamantei care ar fi fost deposedat abuziv.
De altfel, prin toate răspunsurile adresate reclamantei (de la Primăria Municipiului Iaşi, Direcţia Judeţeană Iaşi a Arhivelor Naţionale, Compartimentul Relaţii Publice, Consiliul Judeţean Iaşi, Prefectura Judeţului Iaşi, Serviciul Administraţie Publică a primăriei Municipiului a Primăriei Mun. Iaşi) se comunică acesteia că imobilul în litigiu nu figurează ca fiind naţionalizat prin decretul 92/1950 şi nici în alte decizii de preluare. Alăturat întâmpinării a depus înscrisuri la care face trimitere.
Prin aceeaşi întâmpinare, pârâta Academia Română Bucureşti, apreciază a se impune introducerea în cauză a Ministerului de Finanţe, deoarece imobilul în litigiu se află în proprietatea Statului fiind de fapt în administrarea A. R.
La data de 24.11.2008 reclamanta a depus alte precizări la acţiunea iniţială în sensul că raportat la cele susţinute prin întâmpinare de către pârâta A. R., se impune introducerea în cauză şi a Statului Român prin deoarece imobilul în litigiu se află în proprietatea Statului şi doar în administrarea A.
Instanţa a dispus citarea în cauză a Statului Român prin reprezentantul său legal Ministerul Finanţelor Publice a jud. Iaşi care la rândul său a formulat întâmpinare invocând următoarele excepţii şi apărări :
Prin cererea introductivă de instanţă se mai menţionează că potrivit Dispoziţiei nr. 1937/9.06.2008 a Primăriei municipiului Iaşi notificarea reclamantei a fost transmisă spre competentă soluţionare A. R. în calitate de posesor al imobilul revendicat şi nu reiese clar dacă a fost soluţionat până în prezent astfel se impune a fi invocată excepţia prematurităţii acţiunii.
Pornind de la obiectul acţiunii civile una din condiţiile exercitării acţiunii şi dobândirea calităţii de parte în procesul civil este „ dreptul”.
Pentru a putea fi valorificat pe cale de acţiune, dreptul, la rândul lui trebuie să fie actual, adică să nu-fie supus unui termen sau unei condiţii suspensive. Există un moment pentru a acţiona. Înainte ca acest moment să apară este prea devreme, astfel încât cererea prematură nu este admisibilă pentru că dreptul de a acţiona nu s-a născut.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 şi următoarele din Legea nr. 10/2001 persoana îndreptăţită vă notifica în termen de 6 luni de la data intrării in vigoare a prezentei legi persoana juridica deţinătoare, solicitând restituirea în natura a imobilului cu obligaţia depunerii actelor doveditoare ale dreptului de proprietate ori, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă aceasta calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din prezenta lege, putând fi depuse până la data soluţionării notificării unitatea deţinătoare fiind obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Dacă se trece peste această excepţie invocă de asemenea, pe cale de excepţie.
Lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 10/2001 şi art. 33 pct. 1 din H.G. nr. 498/2003 pentru aplicarea normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, nu instituie obligativitatea chemării în judecată a Ministerului Economiei si Finanţelor ca reprezentant al Statului Roman în litigii de această natură.
Conform art. 3 pct. 48 din H.G. nr. 386/2007 Ministerul Finanţelor Publice reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa instanţelor, precum şi în orice alte situaţii în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ.
Art. 31 din Legea nr. 10/2001 prevede că poate fi citat în cauza Ministerul Finanţelor Publice, dacă persoana îndreptăţită optează, prin cerere, pentru titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, iar stabilirea valorii acestora a fost făcută prin ordin al ministrului. În speţă, reclamantul solicită restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri a imobilului deţinut de A. R. – Filiala Iaşi.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 «în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investita potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.» În cauza de faţă entitatea investita este A. R.
Astfel, ca efect al Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia şi al Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, care îşi găsesc fundament în normele constituţionale – art. 136 – se face distincţie între dreptul de proprietate ce aparţine statului şi dreptul de proprietate publică ce aparţine unităţilor administrativ – teritoriale. Prin încheierea din 02.03.2009 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului municipiului Iaşi, urmând ca acesta să nu mai fie citat în cauză, şi prin aceeaşi încheiere s-au respins şi excepţiile prematurităţii acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român.
Într-adevăr reclamanta nu a formulat în termenul legal o contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 1937/ 09.06.2006 a Primarului municipiului Iaşi conform disp. art. 26 la. 3 din Legea 10/2001, obiectul acţiunii fiind altul, situaţie în care nu se mai impune citarea acestei pârâte.
Chiar dispoziţia menţionată îi este favorabilă reclamantei deoarece i se recunoaşte calitatea de persoană îndreptăţită conform disp. art. 3 alin. 1 lit. a şi art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/ 2001, Primarul municipiului Iaşi apreciind că aceasta a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului notificat.
În art. 2 al dispoziţiei nr. 1937 / 09.06.2006 emisă de Primarul municipiului Iaşi se stabileşte în sensul că pentru suprafaţa de 856,00 m. p. deţinuţi de A. R., se direcţionează notificarea reclamantei către această instituţie, ce are calitatea de pârâtă în cauză.
Întrucât A. R. Bucureşti nu contestă ci precizează că de fapt imobilul solicitat de reclamantă se află în administrarea sa, dreptul de proprietate aparţinând Statului Român, iar dispoziţia Primarului municipiului Iaşi a fost emisă în 9.06.2006, iar acţiunea a fost introdusă pe 19.05.2008, deci la aproximativ 2 ( doi ) ani de la data direcţionării soluţionării cererii reclamantei pentru suprafaţa de 856,00 m. p. deţinută de A. R. – Filiala Iaşi, acţiunea nu este nici prematură, iar Statul Român are calitate procesuală pasivă deoarece susţinerile sale din întâmpinarea formulată nu se întemeiază pe acte, din care ar rezulta contrariul, ci doar invocă diverse texte de lege, care reglementează drepturile şi obligaţiile sale dar nu sunt aplicabile speţei de faţă.
Reclamanta prin apărător ales a depus cerere scrisă pentru care a solicitat administrarea probei cu expertiză topometrică , cerere la care reprezentantul pârâtei A. R. – Filiala Iaşi s-a opus solicitând ca probă să fie administrată după ce reclamanta va face dovada dreptului de proprietate.
Instanţa a respins cererea pârâtei motivat de faptul că prin dispoziţia emisă de Primarul municipiului Iaşi reclamantei i s-a recunoscut, motivat dreptul de proprietate, doar că instituţia Primarului nu a avut calitate de a dispune acordarea de despăgubiri pentru întreaga suprafaţă ci a direcţionat soluţionarea notificării către unitatea deţinătoare, respectiv A. R. – Filiala Iaşi.
Pârâta A. R. – Filiala Iaşi a solicitat administrarea probei cu acte.
Probatoriile au fost încuviinţate de instanţă.
La termenul din 18.05.2009 s-a depus de către apărătorul reclamantei o nouă precizare şi completare la acţiune , prin care se solicită anularea ca netemeinică şi nelegală a deciziei nr. 58 din 05.05.23009 emisă de către A. R.-. Bucureşti, reclamanta apreciind că această decizie contravine în mod flagrant cu dispoziţia Primarului municipiului Iaşi, cât şi cu constatările instanţei.
S-a depus alăturat în copie decizia nr. 58 din 05.05.32009 emisă de Preşedintele A. R., prin care se respinge notificarea reclamantei, formulată prin procurator, H. I. E. deoarece notificatoarea nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, respectiv suprafaţa de 856,00 m .p. teren situat în Iaşi , str. B-dul Carol nr. 8 ( fost str. Carol nr. 45 şi fosta Calea 23 August nr. 8 .
În cauză a fost desemnat expert C. C. care a avut în vedere următoarele obiective şi a reţinut următoarele concluzii:
– să se individualizeze topografic imobilul teren, in suprafaţa de 856,00 m.p. suprafata rămasa din suprafaţa totala de 1500 mp.( după ce s-a scăzut suprafaţa de 644 m. p.teren ocupat de carosabil si trotuare ),teren situat in Iasi, B-dul Carol I, nr.8 (fost nr.45) potrivit dispoziţiei nr. 1937/9.06.2006 a primăriei Mun. Iaşi şi sa se stabilească cine este in prezent proprietarul acestei suprafeţe de teren,daca acest teren este afectat de utilităţi sau daca este liber.
În baza planului fotogrametric al oraşului laşi ,din anul 1955,( planşa 2, anexa la raport ), precum si in baza actelor vechi de proprietate respectiv ,Ordonanţa de adjudecare nr. 1283/24 07.1918, fişa imobilului bombardat din 1.08.1945 , extras după Matricola nr.2 (impozitul pe clădiri ) s-a stabilit cu precizie ca amplasamentul delimitat pe planşa l, anexa, de punctele 1,2,3,4,5,6,7,8,9,in suprafaţa de 1370 mp.(cat a rezultat din identificarea grafica a acestuia) reprezintă fosta proprietate a moştenitoarei T. N. din Iasi,B-dul Carol I, nr. 8 (fost nr.45 ) aşa cum era înainte de sistematizarea zonei. Se observa ca suprafaţa imobilului din B-dul Carol I, nr.8 (fost nr.45 ) determinata grafic este de 1370 m. p. fata de 1500 m. p. cât rezultă din imobilul din 1.08.1945.
Minusul de 130 mp (1500 mp – 1370 mp ) se datorează erorilor de măsurare a imobilului.
Din punct de vedere topo – cadastral imobilul se afla in sectorul cadastral 57 si ocupa partial din parcelele l981,1982,1983,1984 si partial din str. General Berthlot si B-dul Carol I,(vezi planşa 2, anexa, extrasul după planul cadastral al Mun.Iasi – zona colorata cu roşu).
Prin sistematizarea zonei ,unde se afla fosta proprietate a moştenitoarei T. N. din timpul regimului comunist ,in baza Convenţiei nr.532,din 7.04.1974,a Deciziei nr.282/1974 a Consiliului Popular Judeţean Iaşi,precum si in baza Autorizaţiei de construire nr.336/28.06.1977 ,A. R. construieşte pe terenul delimitat cu roşu pe planşa 1, anexa,in suprafaţa de 3477mp. sediul A. R. – Filiala Iaşi.
Construcţia A. R. – Filiala Iaşi este intabulata la cartea funciara a localităţii laşi in baza schiţei cadastrale nr. 18614.
Din punct de vedere juridic terenul pe care se afla construcţia A. R. – Filiala Iaşi,respectiv amplasamentul delimitat cu roşu pe planşa 1, anexa, in suprafaţă de 3477 m.p. se afla înainte de 1.01.1990 în administrarea Consiliului Popular al jud. Iaşi fiind proprietatea Statului Roman In prezent terenul se afla in administrarea A. R. – Filiala laşi „ folosit fară termen si fără plată ” aşa cum rezulta din Decizia nr. 282/ 1974 a Consiliului Popular al jud. Iaşi.
Deoarece fostul Consiliu Popular al Jud. Iaşi este identic cu actualul Consiliu Judeţean Iaşi, rezulta ca terenul se afla in totalitate in administrarea actualului Consiliu Judeţean Iaşi fiind proprietatea Statului Roman.
În prezent fosta proprietate a moştenitoarei T. N. ,din laşi, B-dul CarolI,nr.8,(fostnr.45) este ocupata după cum urmează: Zona delimitatatădepunctele,l,2,3,4,5,6,7,8,28,26,25,24,23,22,21,20,19,18,17,16,15,14,13, de 680 m. p este ocupată de domeniul public al statului, respectiv de carosabilul străzilor General Berthlot si B-dul Carol I, de trotuare si de retele subterane de canalizare, electrice si de gaz metan. Zona delimitată de punctele13,14,15,16,17,18,19,20,21,22,23,24,25,26,27,28,8,9,10, de 690 mp.se afla in incinta Academiei Romane – Filiala Iaşi si se compune din :
Zona delimitată de punctele, 8,9,10,11,12,14,15,16,17,18,19,20,21, 22,23,24,25,26,27,28, de 372 m. p.este ocupata cu spaţii verzi amenajate pe care se afla construcţii de arta si o porţiune din clădirea ce apartine A. R. – Filiala Iaşi. Zona haşurată, delimitata de punctele ,10,11,12,13, de 308 m. p. este teren liber de construcţii ocupat cu spaţiu verde si platforma betonata, terenul fiind folosit far? termen si far? plata de A. R. – Filiala Iaşi, aşa cum rezulta din Decizia 282/1974.
Pârâtele A. R. – Bucureşti şi Filiala Iaşi au formulat obiecţiuni care au fost admise de instanţă şi s-a dispus prin adresa ca domnul expert să răspundă la acestea.
La termenul din 30.11.2009, reclamanta a formulat noi precizări la acţiunea sa , acestea fiind impuse de concluziile raportului de expertiză aşa cum a precizat, în sensul că înţelege să lărgească cadrul procesual şi să fie citat în calitate de pârâtă şi Consiliul Judeţean Iaşi Instanţa a dispus citarea acestei instituţii şi a pus în discuţia părţilor cerere iar prin încheierea din 18.01.2010 s-a respins ca fiind tardivă cererea reclamantei de introducere în cauză a pârâtei Consiliul Judeţean Iaşi, raportat la disp. art. 132 şi 135 Cod procedură civilă, cere au caracter imperativ.
De altfel, şi prin expertiză s-a constatat că proprietarul de drept este Statul Român , drept care şi-l exercită prin reprezentanţii săi în teritoriu, în speţă Consiliul Judeţean Iaşi care exercită doar un drept de administrare în fapt, terenul fiind folosit fără termen şi fără plată de pârâta A. R. – Filiala Iaşi aşa cum rezultă din decizia nr. 282/1974 a fostului Consiliu Popular al Judeţului Iaşi, situaţie de fapt care durează şi în prezent.
Ulterior s-a depus răspunsul expertului la obiecţiunile formulate care nu a mai fost contestat de părţi.
La termenul din 19.04.2010 pârâta A. R. – Filiala Iaşi a solicitat termen pentru a depune în cauză înscrisuri relative la dreptul cetăţenilor greci, de a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 deşi instanţa a încuviinţat proba încă din data de 13.04.2009, dar discuţiile s-au purtat asupra expertizei efectuate în cauză.
Astfel s-a depus în cauză Acordul încheiat între Guvernul fostei Republici Socialiste România şi Guvernul Regatului Greciei privind reglementarea problemelor financiare în suspensie între cele două ţări, publicat în Monitorul Oficial al României , partea I nr. 84/ 11.02.2009.
La termenul din 17 mai 2010 s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei , raportat la actele depuse.
Din examinarea ansamblului probator administrat în cauză, constând din acte şi înscrisuri, concluzii raport de expertiză tehnică judiciară, şi văzând concluziile părţilor raportat la reglementările legale de drept material aplicabile cauzei deduse judecăţii instanţa constată că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei nu se conturează iar pe fond acţiunea formulată de aceasta nu este fondată cu reţinerea următoarelor considerente. Ordonanţa de adjudecare nr. 1283 din 24 iulie 1918 a Tribunalului Judeţului Iaşi consemnează faptul că imobilul situat în Iaşi, str. Carol nr. 45 a fost adjudecat definitiv asupra d-lui S. H. I.
Actul de veşnică vânzare autentificat de Tribunalul Iaşi – Secţia a III a sub nr. 756/1940 consemnează vânzarea de către A. P. C. şi D. I. H. I. a drepturilor lor succesorale rămase de pe urma unchiului lor S. H. I. constând în în două treizeci şesimi (2/36) din imobilul situat în str. Carol nr. 45, către D. V. H. I. şi P. A. H. I.
De altfel şi în procesul – verbal nr. 475/9 noiembrie 1946 se consemnează foarte clar că D. V. H. I. sunt prin cumpărare a porţiunii indivize de două treizeci şesimi din tot imobilul.
Prin urmare, nu rezultă cui i-a aparţinut restul din imobil , cu atât mai mult dacă restul de 23/36 din imobilo se afla la nivelul presupusei naţionalizări în proprietatea celorlalţi comoştenitori, aceştia putând să vândă cota lor parte din dreptul de proprietate asupra imobilului înainte de data naţionalizării.
Fişa imobilului ( proprietăţii) bombardat depusă la dosar nu poate face dovada faptului că la momentul presupusei naţionalizări imobilul / o parte din imobil se mai găsea în patrimoniul autorilor reclamantei.
Pe de altă parte, matricola 2 (impozitul pe clădiri consemnează ca proprietari ai imobilului pe moştenitorii lui S. H. I.
Din actele de stare civilă ale autorilor reclamantei şi schiţa arborelui genealogic aflate la dosar nu rezultă foarte clar dacă tatăl sau bunicul reclamantei a fost unul dintre cumpărătorii drepturilor succesorale de 2/36 din imobilul aflat în litigiu consemnat în actul de veşnică vânzare autentificat de Tribunalul Iaşi – Secţia a III –a sub nr. 756/ 1940 sub numele D. I. H. I., în condiţiile în care, în toate actele de stare civilă depuse, tatăl reclamantei apare doar sub numele de D. H. I. iar acesta era fiul lui V.( astfel cum rezultă din actul cu nr. 9862/01.07.1988 emis de Primăria Verona ).
Pe de altă parte există neconcordanţe între schiţa arborelui genealogic depusă la dosar şi actul de veşnică vânzare nr. 756/ 1940; astfel, vânzătorii a 2/36 din imobil (A. P. C. – (născută Ion H. I.)- şi D. I. H. I. ) erau nepoţii lui S. H. K., astfel cum reiese din actul de veşnică vânzare: aceştia au vândut drepturile lor succesorale rămase de pe urma defunctului unchi S. H. I., constând în 2/36 din imobilul aflat în litigiu, Or, aceştia , nu se regăsesc pe schiţa arborelui genealogic în rândul nepoţilor.
Singurul aspect cert care rezultă din actele depuse la dosar este că S. H. I. era unchiul vânzătorilor din actul de veşnică vânzare iar aceştia au transmis doar 2/36 din imobil, în indiviziune, către P. A. H. I. şi D. V. H. I. ( iar referitor la acesta din urmă, nu rezultă clar dacă era tatăl sau bunicul reclamantei.
Pe de altă parte, chiar şi această cotă de 2/36 din imobil este discutabilă, în condiţiile în care nu se face dovada că reclamanta ar fi fost şi moştenitoarea lui P. A. H. I.
De asemenea, reclamanta nu a depus la dosarul cauzei istoric de rol fiscal care să ateste faptul că imobilul a figurat în proprietatea sa.
Reclamanta nu face dovada preluării abuzive a imobilului aflat în litigiu.
În cuprinsul notificării nr. 303N/2006 se face referire la faptul că acesta a trecut în mod abuziv în proprietatea statului prin Decretul de naţionalizare nr. 92/ 1950.
Or, imobilul situat în Iaşi, B-dul Carol nr. 8 ( fost strada Carol nr. 45 şi fost Calea 23 August nr. 8 ) nu se regăseşte pe lista imobilelor preluate abuziv de stat prin Decretul nr. 92/ 1950 , menţionat de reclamantă , cu atât mai mult, pe această listă nu se regăseşte nici numele vreunui autor al reclamantei care ar fi fost deposedat abuziv. Doar menţiunea „Naţionalizat Decret 82 (92 )” de pe Matricola nr. 2 (Impozitul pe clădiri ) nu reprezintă dovada preluării abuzive; chiar şi aşa, pe acest act presupus a face dovada preluării abuzive , imobilul apare ca proprietatea moştenitorilor lui S. H. I. şi nu a autorilor reclamantei.
De altfel, prin toate răspunsurile adresate reclamantei (adresa nr. 21064/03.02.2004 a Primăriei Municipiului Iaşi – D.A.P.P.P, adresa nr. 83/ 28.01.2004 a Direcţiei Judeţene Iaşi a Arhivelor Naţionale, adresa nr. 13/ 20.01.2004 a Consiliului Judeţean Iaşi, adresa nr. 20163/ 16.12.2003 a Prefecturii Jud. Iaşi, adresa nr. 80980/ 10.12.2003 a Primăriei Municipiului Iaşi – Serv. Administraţie Publică Locală , adresa nr. 2603/ 18.12.2003 a Direcţiei Judeţene Iaşi a Arhivelor Naţionale) se comunică acesteia că imobilul în litigiu nu figurează ca fiind naţionalizat prin decretul nr. 92/ 1950 şi nici în alte decizii de preluare.
În prezenta cauză reclamanta nu are calitate de persoană îndreptăţită la solicitarea de măsuri reparatorii şi în lumina prevederilor art. 5 din Legea nr. 10/ 2001 coroborate cu lit. e din Anexa 1 din lege, respectiv prevederile din Acordul încheiat între România şi Grecia privind reglementarea problemelor financiare în suspensie între cele două ţări, semnat la Atena 2 septembrie 1966, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 76 din 6 dec. 1966.
Astfel, conf. art. 5 din L. 10/2001 „Nu sunt îndreptăţite la restituire în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta lege iar în H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 la pct. 5.1. se prevede că „ pentru asigurarea exigenţelor art. 5 din lege nu este necesară lista nominală a persoanelor care au beneficiat de măsuri reparatorii în baza unor tratate internaţionale, deoarece este suficientă existenţa acordului internaţional pentru imobilele preluate în mod abuziv.
Potrivit prevederilor din Acordul încheiat între România şi Grecia , Guvernul Român a plătit Guvernului Greciei o sumă de bani, cu titlu de îndemnizaţie globală, forfetară şi definitivă pentru bunurile, drepturile şi interesele persoanelor fizice sau juridice elene care au fost atinse de măsurile de naţionalizare, expropriere, luare în administrare, precum şi orice alte măsuri legislative sau administrative similare.
De la data intrării în vigoare a Acordului (data semnării) statul român, precum şi persoanele fizice sau juridice române sunt liberate de orice obligaţie faţă de persoanele fizice sau juridice elene pentru revendicările mai sus – menţionate, această sumă având efect liberatoriu.
În consecinţă, a admite sau a dispune restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru reclamantă, chiar şi în situaţia în care aceasta şi-ar dovedi calitatea de persoană îndreptăţită, ar echivala cu o dublă despăgubire, or acest fapt ar conduce la îmbogăţirea fără just temei.
Părţile au invocat lipsa calităţii procesuale active a reclamantei dar coroborat cu cele expuse anterior, aceasta nu se confruntă totuşi cu calitatea de persoană îndreptăţită la solicitarea de măsuri reparatorii care este conturată în lumina disp. art. 5 din Legea nr. 10/ 2001 coroborate cu lit. e din Anexa 1 din lege, respectiv prevederile din Acordul încheiat între România şi Grecia.
Convenţia cu Statul grec s-a impus a fi analizată pe fond, deoarece reclamantei nu i se poate nega dreptul în totalitate ci doar acordarea despăgubirilor , deoarece autorul său a primit odată despăgubire raportat la data plecării şi a emiterii acordului 25.08.1956.
Reclamanta are calitatea de a solicita ceea ce a aparţinut autorilor săi dar aceasta nu înseamnă că cererea sa este şi întemeiată.
În consecinţă, potrivit considerentelor expuse, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocată de pârâta A. R. – Filiala Iaşi.
Pe fondul cauzei a respins acţiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtele A. R. Bucureşti, A. R. – Filiala Iaşi ambele prin reprezentant legal, cât şi cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi.
Potrivit disp. art.274 Cod procedură civilă reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâta A. R. – Filiala Iaşi în sumă de 2000, 00 lei reprezentând onorariu avocat.
