JUDECĂTORIA ORADEA-JUD. BIHOR
Secţia civilă
DOSAR NR.
SENTINŢA CIVILĂ Nr.
Şedinţa publică din 08.02.2011
Instanţa constituită din:
Preşedinte:
Grefier:
Pe rol soluţionarea cauzei civile formulată de către reclamanţii: X în contradictoriu cu pârâtul Y având ca obiect Legea 112/1995.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică părţile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din data de 01.02.2011, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 08.02.2011, când în aceeaşi compunere şi pentru aceleaşi motive a hotărât următoarele:
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 29.12.2009, sub nr., reclamanţii X, au solicitat instanţei, in contradictoriu cu pârâţii V, să oblige pârâtul de rândul 2 să restituie valoarea actualizată a imobilului situat în localitatea Oşorhei, nr. 239, judeţul Bihor, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanţii au arătat că au cumpărat de la pârâtul de rândul 1 prin contractul de vânzare cumpărare nr. 276/30.08.1996 în baza Legii 112/1995 imobilul menţionat având destinaţia de locuinţă, plătind un preţ în cuantum de 6641638 lei vechi. Conform susţinerilor reclamanţilor, la cererea unui terţ, a fost constatată irevocabil nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat între părţi, reclamanţii pierzând dreptul de proprietate asupra imobilului.
În drept, reclamanţii nu şi-au motivat acţiunea.
În probaţiune, reclamanţii au depus la dosar în copie certificată, contractul de vânzare cumpărare nr. 276/30.08.1996 (f. 4), decizia civilă nr. 863/2006 pronunţată în dosar nr. 1029/2006 al Curţii de Apel Oradea (f. 21-24), copie coală CF certificată (f. 26-27).
La dosar a depus întâmpinare pârâtul V arătând că este de acord cu admiterea acţiunii.
În motivare, pârâtul a susţinut că potrivit prevederilor art. 50 indice 1 din Legea 10/2001 Statul Român prin trebuie să le acorde reclamanţilor o despăgubire ca urmare a desfiinţării contractului de vânzare cumpărare.
În drept, pârâtul a invocat prevederile art. 115 C.proc.civ.
Deşi legal citat cu menţiunea depunerii întâmpinării, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat în instanţă în vederea susţinerii poziţiei sale procesuale.
La termenul de judecată din data de 01.02.2011 instanţa din oficiu a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.C.C.T.I. Bihor, admiţând-o pentru motivele acolo arătate.
Instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri şi proba cu expertiza tehnică în construcţii pentru reclamanţi, raportul de expertiză fiind depus la dosar (f. 51-61). De asemenea, instanţa a încuviinţat pentru reclamanţi proba cu interogatoriul pârâtului S.C.C.T.I. Bihor, răspunsul fiind ataşat la dosar (f. 35).
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare nr. 276/30.08.1996 (f. 4) reclamanţii au cumpărat de la S.C.C.T.I. Bihor imobilul situat în localitatea Oşorhei, nr. 239, judeţul Bihor pentru preţul de 6641638 lei vechi. Prin decizia civilă nr. 863/2006 pronunţată în dosar nr. 1029/2006 al Curţii de Apel Oradea (f. 21-24) s-a constatat în mod irevocabil nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 276/30.08.1996, reţinându-se că acesta a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor Legii 112/1995 şi că reclamanţii au fost de rea credinţă la încheierea contractului. Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, valoarea de circulaţie a imobilului este de 80300 lei.
Conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 chiriaşii, ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1195, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului actualizat.
Restituirea preţului se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.
Prin urmare, prevederile speciale menţionate derogă de la dreptul comun în materie constituit de instituţia răspunderii vânzătorului pentru evicţiune în materia contractului de vânzare cumpărare.
În speţă, instanţa constată că prin decizia civilă nr. 863/2006 pronunţată în dosar nr. 1029/2006 al Curţii de Apel Oradea (f. 21-24) s-a reţinut că la data cumpărării imobilului de către reclamanţi, statul nu era proprietar tabular, vânzând un bun care nu îi aparţinea, aspect ce putea fi uşor constatat de către reclamanţi dacă depuneau minime diligenţe care se cer oricărui cumpărător, respectiv dacă verificau colile de carte funciară, fapt pentru care s-a constatat reaua credinţă a cumpărătorilor. De asemenea, s-a reţinut că vânzarea s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor Legii 112/1995 deoarece imobilul înstrăinat nu a făcut obiectul unei preluări.
Raportat la prevederile legale menţionate şi având în vedere că reclamanţii au fost de rea credinţă la încheierea contractului de vânzare cumpărare, instanţa constată că reclamanţii au dreptul la plata de către pârât a unei despăgubiri constând în preţul actualizat plătit şi nu la valoarea de piaţă a imobilului, o despăgubire în acest cuantum putând fi acordată doar pentru cumpărătorii de bună credinţă.
Instanţa reţine că prezenta cauză nu este similară cu cea în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea din 19 octombrie 200-cauza Raicu împotriva României. În cauza analizată de C.E.D.O., s-a reţinut buna credinţă a chiriaşilor la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare care a fost ulterior anulat. Or, în speţă, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, instanţa a reţinut reaua credinţa a reclamanţilor.
Dispoziţia legală care stabileşte dreptul cumpărătorilor de rea credinţă la plata unei despăgubiri constând în preţul actualizat plătit de aceştia, nu vine în contradicţie cu hotărârile în acest domeniu ale C.E.D.O., întrucât, jurisprudenţa C.E.D.O. în materie priveşte situaţia cumpărătorilor de bună-credinţă, ale căror contracte au fost anulate, la fel cum stabilesc şi dispoziţiile art. 50 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 10/2001.
Instanţa constata că, în speţă, prin obligarea pârâtului la plata preţului plătit de reclamanţi actualizat cu rata indicelui inflaţiei, nu se încalcă dispoziţiile art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, reclamanţii au avut un bun în sensul Convenţiei iar prin efectul deciziei civile nr. 863/2006 pronunţată în dosar nr. 1029/2006 al Curţii de Apel Oradea au fost lipsiţi de dreptul de proprietate asupra imobilului cumpărat. În aceste condiţii, Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului impune plata unei despăgubiri rezonabile către persoana afectată de preluarea bunului. Instanţa apreciază că o despăgubire constând în preţul actualizat al imobilului este o despăgubire rezonabilă în sensul Convenţiei. Instanţa consideră că nu se poate face abstracţie de faptul că reclamanţii au cumpărat imobilul la un preţ subvenţionat de stat, preţ al cărui nivel s-a situat mult sub valoarea de circulaţie a imobilului. De asemenea, reclamanţii au acceptat să cumpere un bun de la un neproprietar cunoscând sau trebuind să cunoască riscul evicţiunii din partea adevăratului proprietar. Este adevărat că pârâtul, care a vândut bunul către chiriaş în condiţiile în care cunoştea existenţa legilor privind restituirea imobilelor naţionalizate, are o culpă cel puţin identică cu cea a reclamanţilor însă, tocmai în virtutea existenţei acestei culpe, pârâtul este obligat la despăgubirea reclamanţilor.
Acordarea unei despăgubiri la valoarea de piaţă a bunului ar fi nejustificată, atât legislaţia internă cât şi jurisprudenţa C.E.D.O. impunând doar acordarea unei despăgubiri rezonabile şi nu a unei despăgubiri care să atragă o îmbogăţire fără justă cauză a cumpărătorilor de rea credinţă. Or, la stabilirea caracterului rezonabil a despăgubirii nu se poate lua ca valoare de referinţă o valoare care nu a fost avută în vedere la cumpărarea imobilului pentru care se acordă despăgubiri. În caz contrar, ar însemna ca reaua credinţă a cumpărătorilor să fie premiată de două ori, odată când au cumpărat imobilul la un preţ sub nivelul pieţei, folosindu-l ca şi un proprietar mai mult timp, iar a doua oară când li s-ar fi acordat o despăgubire la valoarea de circulaţie a imobilului, valoare care nu a fost de referinţă pentru ei la cumpărarea acestuia. Instanţa apreciază că ar fi nejustificat să se schimbe valoarea de referinţă la stabilirea despăgubirii faţă de cea avută în vedere în contractul în baza căruia reclamanţii au dobândit bunul.
În consecinţă, instanţa constată că se impune ca pârâtul să le plătească reclamanţilor o despăgubire constând în preţul actualizat plătit de reclamanţi, de la data încheierii contractului şi până la data plăţii efective a preţului.
Prin urmare, instanţa va admite în parte acţiunea şi îl va obliga pe pârât la plata sumei de 664,1 lei actualizată cu indicele inflaţiei de la data de 30.08.1996 şi până la data plăţii efective.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de reclamanţi, instanţa constată că singura cheltuială efectuată de reclamanţi a fost plata onorariului de expert. Instanţa apreciază că reclamanţilor le revine culpa procesuală pentru efectuarea acestei cheltuieli, ei fiind aceia care au solicitat efectuarea unei expertize în construcţii pentru stabilirea valorii de piaţă a imobilului în ciuda faptului că legea le conferea vocaţie doar la o despăgubire constând în preţul actualizat al bunului. Prin urmare, acţiunea fiind admisă numai în parte şi culpa procesuală pentru efectuarea cheltuielilor cu expertiza în construcţii revenindu-le reclamanţilor, instanţa va respinge ca nefondată cererea reclamanţilor de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii X în contradictoriu cu pârâtul Y
Obligă pe pârât la plata către reclamanţi a sumei de 664,1 lei actualizată cu indicele inflaţiei de la data de 30.08.1996 şi până la data plăţii efective.
Respinge ca nefondate celelalte pretenţii.
Respinge ca nefondată cererea reclamanţilor de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.02.2011.
Preşedinte Grefier
