ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A V-A CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ nr. 1530
ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 23.11.2010
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREŞEDINTE EVELINA OPRINA
GREFIER ANDREEA MARIA COFARU
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti este reprezentat prin procuror Cezar Sorin Voicu.
Pe rolul Tribunalului se află soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. în contradictoriu cu pârâtul STATUL PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, având ca obiect „pretenţii – Legea 221/2009”.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns pârâtul, reprezentat prin , care depune la dosar delegaţie, lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că, prin Serviciul Registratură, la data de 01.11.2010, CNSAS a depus la dosar o adresă prin care aduce la cunoştinţa instanţei că nu au fost identificate documente/dosare cu privire la reclamantă, după care,
Tribunalul acordă cuvântul asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârât şi asupra fondului cauzei.
Pârâtul, prin consilier juridic, solicită admiterea excepţiei şi respingerea cererii ca fiind inadmisibilă. Pe fond, solicită respingerea capătului de cerere privind daunele morale, având în vedere deciziile şi respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar, pe fond, solicită respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.
Tribunalul reţine cauza spre soluţionare atât asupra excepţiei inadmisibilităţii invocată de pârât, cât şi asupra fondului cauzei.
După rămânerea în pronunţare, dar înainte de terminarea şedinţei de judecată, se prezintă reclamanta, prin avocat, care depune la dosar concluzii scrise şi un set de înscrisuri.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 02.03.2010, sub nr. 10.856/3/2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a V-a Civilă, reclamanta S.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin , solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: obligarea pârâtului la plata sumei de 250 000 EURO echivalent în lei la cursul BNR din data efectuării plăţii, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative abuzive, cu caracter politic, luate împotrivea mea prin dislocarea din zona frontierei de vest şi stabilirea domiciliului obligatoriu, în perioada 18.06.1951 – 27.07.1955, măsură luată prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 şi ridicată prin Decizia M.A.I. nr. 6100/1955, conform dispoziţiilor art. 5 si următoarele din Legea nr. 221/02.06.2009, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces, conform dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă.
În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că, la data de 18.06.1951, împreună cu familia a fost strămutată din zona Frontierei de Vest, din localitatea Tomnatic – Timiş, în comuna Mărculeşti – Ialomiţa, unde i-a fost instituit domiciliul obligatoriu în această localitate, pentru faptul că era macedoneancă, până în 1955 când au fot ridicate restricţiile respective prin Decizia M.A.I. nr. 6100.
Averea a fost confiscată, distrusă sau însuşită de diverşi “tovarăşi”, ştiut fiind faptul că au fost deportaţi cei mai înstăriţi, cei mai gospodari şi harnici, smulşi de la casele lor şi duşi în necunoscut, lăsaţi sub cerul liber. Aceştia reprezentau un pericol, drept pentru care le-a fost stabilit şi domiciliul obligatoriu, neavând voie să se deplaseze decât în interiorul satului nou format.
Reclamanta a arătat că, de naţionalitate este macedoneană, fapt pentru care a avut numai de suferit, prin aceea că a fost deportată, i s-a instituit domiciliul obligatoriu şi alte măsuri abuzive, a fost mereu marginalizată de întreaga societate, fiind considerată duşman al poporului, a fost traumatizată psihic şi fizic neîncetat, tratată cu ură şi duşmănie, nu a avut acces la studii de specialitate.
Temeiul acţiunii îl constituie Legea nr. 221/02.06.2009, care, potrivit art. 5 alin. 1 lit. a) „orice persoana care a suferit condamnări cu caracter politic precum si, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acestuia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita obligarea Statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare”.
Urmare a măsurilor cu caracter abuziv privind dislocarea şi domiciliul obligatoriu au fost cauzate suferinţe întregii familii prin neajunsuri create de lipsa unei locuinţe, confort, asistenţă sanitară, hrană, posibilitatea de a-şi câştiga existenţa.
Reclamanta a mai arătat că au fost îndreptate asupra lor măsuri de supraveghere permanentă din partea Organelor Securităţii Statului, ale Miliţiei. A suferit de foame, de sete, de căldură sau de frig. Nu aveau ce să îmbrace, fiind obligaţi să-şi acopere goliciunea cu materiale vegetale procurate de pe câmp, nu a avut un acoperiş deasupra capului ani în şir, nu putea să ofere un trai decent copiilor. În acea perioadă nu a ştiut ce înseamnă un doctor, accesul la sănătate era interzis, la fel ca şi accesul la cultură, la şcoală, la tradiţiile strămoşeşti.
Toate aceste abuzuri s-au întâmplat în condiţiile în care toate Constituţiile comuniste (1948, 1952) stipulau clar la capitolele “drepturi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor”, faptul că cetăţenilor li se garantează libertatea cuvântului, a rasei, a întrunirilor, a mitingurilor şi a demonstraţiilor”.
Reclamanta consideră că prin toate aceste abuzuri i-au fost cauzate prejudicii materiale şi morale ale căror consecinţe s-au repercutat asupra vieţii şi evoluţiei sale, fiindu-mi ştirbit dreptul personal nepatrimonial la libertate, precum si atributele ce ţin de relaţiile sociale, respectiv onoarea şi reputaţia. De asemenea, toate acestea au produs consecinţe şi în planul vieţii private a reclamantei, fiindu-i afectate viaţa de familie, imaginea şi sursele de venit, impunându-se repararea integrală de către stat a pagubei pricinuite.
Situaţia în care a fost plasată reclamanta a împiedicat-o să-şi dezvolte în condiţii corespunzătoare personalitatea, să evolueze din punct de vedere social şi profesional şi să dobândească în timp util un statut corespunzător aşteptărilor sale, datorită traumelor prin care a trebuit să treacă copilul de la vremea respectivă. Reclamanta a mai menţionat faptul că, la vremea respectivă era un copil, era la început de drum şcolar, era în formarea personalităţii, avea vise ca orice copil de vârsta ei, avea idealuri şi aspiraţii. Altele ar fi fost şansele în viaţă dacă nu şi-ar fi pus amprenta asupra ei toate aceste abuzuri din partea celor care se fac răspunzători de aceste fapte.
Mai mult decât atât, la momentul mutării forţate, într-un timp foarte scurt, fiind anunţaţi cu o oră înainte, nu a putut să ia cu ei nimic, fiecare având o situaţie care îi asigura un trai decent, dispunând de – oi, cai, porci, vaci, păsări, aveam casă, teren arabil şi unelte agricole.
Timp de mai multe zile a circulat cu trenul, într-un vagon destinat transportului de animale, înghesuiţi până la refuz încât nu aveau nici aer, oprind o dată pe zi în diverse gări pentru a-şi face nevoile şi a li se da un pahar de lapte şi pâine, aceasta fiind singura masă pe zi, sau erau zile în care nu primeam nimic.
După aceasta au fost lăsaţi în câmp liber împreună cu alţi deportaţi fără a li se da vreo explicaţie sau cele necesare existenţei. Fiecare a primit un număr de identificare, pe care erau obligaţi să-l aibă tot timpul la vedere, fiind permanent sub strictă supraveghere.
Pentru a avea un acoperiş deasupra capului au improvizat colibe din ierburi uscate sau au făcut bordeie din pământ bătut şi le-au acoperit cu paie şi stuf, scormonind cu mâinile goale, iar hrana o procurau din ce găseau în natură. Timp de mai mulţi ani, în urma fiecărei ploi mai puternice erau nevoiţi toţi cei care locuiau acolo să se refugieze din calea apelor, locurile pe care aveau colibele fiind în zona inundabilă.
Repararea daunelor morale prin despăgubiri băneşti o consideră întemeiată pentru toate suferinţele prin care a trecut, fiind nevoită să reia viaţa de la capăt de mai multe ori.
Criteriile de apreciere a prejudiciilor morale, stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial în mare parte, include o doză apreciabilă de arbitrar, dar ceea ce trebuie evaluat este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, şi nu prejudiciul ca atare, fiind necesar a se face o corelare cu importanţa prejudiciului moral sub aspectul importanţei valorilor lezate.
În aprecierea importanţei prejudiciului moral trebuie avute în vedere repercusiunile prejudiciului moral asupra stării generale a sănătăţii, a vieţii în general, precum si asupra posibilităţilor de a mă realiza din punct de vedere social, profesional şi material în astfel de condiţii. Stabilirea acestui cuantum nu presupune stabilirea “preţului” suferinţelor fizice şi psihice ale reclamantului, care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea tuturor consecinţelor negative ale acestui prejudiciu cauzat şi ale implicaţiilor acestora pe toate planurile vieţii sociale.
Reclamanta a mai învederat că, prin Hotărârea nr. 1842/20.01.1994 a Comisiei pentru Aplicarea unor Drepturi Persoanelor Persecutate din Motive Politice, conform D-L nr. 118/1990, s-a constatat că a fost privată de libertate 4 ani, 1 lună şi 9 zile şi s-au stabilit în favoarea sa drepturile prevăzute de această lege, în completarea cărora solicită prezentele despăgubiri morale.
În temeiul Legii nr. 221/2009, legiuitorul dă posibilitatea acordării de despăgubiri civile oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Măsura dislocării, precum si cea privind stabilirea domiciliului obligatoriu luate de Organele fostei Miliţii sau Securităţii Statului sunt privite ca măsuri administrative cu caracter politic în condiţiile stabilite prin dispoziţiile articolului 3 din acest act normativ.
Prin Decizia nr. 2065/28.08.2008 i s-a recunoscut şi calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 214/1999.
Prejudiciul poate fi nu numai material, dar şi moral, când aduce atingere la cinstea, reputaţia, onoarea, consideraţiunea unei persoane, el fiind aşadar elementul care determină obligaţia de reparaţiune.
Este constant în doctrină şi jurisprudenţă că prejudiciul, deşi de natură morală, poate fi reparat prin acordarea unei sume de bani, de menţionat fiind:
– Decizia nr. 148 din 15.01.2008 a ÎCCJ prin care au fost acordate 500.000 EURO daune morale;
– Decizia nr. 1779 din 17.03.2008 a ÎCCJ prin care au fost acordate 300.000 EURO daune morale;
– Sentinţa civilă nr. 244/15.03.2004 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care au fost acordate 400.000 EURO.
Dacă valorile unui om nu pot fi preţuite în bani, atingerile aduse acestora se materializează în forme concrete, judecătorul având căderea să aprecieze intensitatea şi gravitatea lor.
Este de netăgăduit că orice arestare şi inculpare pe nedrept produc celor în cauză suferinţe, că astfel de măsuri lezează demnitatea şi onoarea, libertatea individuală, drepturile personal nepatrimoniale ocrotite de lege şi că, din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensaţii materiale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 221/02.06.2009.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar.
În susţinerea cererii, s-au depus la dosar: copie buletin de identitate al reclamantei; decizia nr. 2065/28.08.2008; hotărârea nr. 1842/20.01.1994; adresa nr. 75678/25.02.2001 a M.I..
Tribunalul a încuviinţat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 17.05.2010, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
La data de 09.08.2010, prin Serviciul Registratură, s-a depus la dosar adresa emisă de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, iar, la data de 01.11.2010, adresa nr. 7538/28.10.2010 emisă de C.N.S.A.S..
Analizând actele şi lucrările dosarului în soluţionarea excepţiei inadmsibilităţii, tribunalul constată că excepţia este întemeiată, aşa încât urmează a fi admisă, pentru următoarele considerente:
În fapt, se reţine că reclamanta invocă faptul că a fost supusă unei măsuri administrative în sensul Legii nr. 221/2009, întrucât împotriva acesteia s-a luat măsura dislocării din zona frontierei de vest şi i s-a stabilit domiciliu obligatoriu, în perioada 18.06.1951 – 27.07.1955, prin decizia MAI nr. 200/1951.
În drept, tribunalul are în vedere dispoziţiile art. 5 alin. 1 lit. a, b din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. 4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea;
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare.
Cu toate acestea, tribunalul reţine că, prin Decizia nr. 1354/21.10.2010 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010 s-a stabilit că dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt neconstituţionale, iar, prin Decizia nr. 1358/2010 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 761 din 15/11/2010 s-a reţinut că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale.
Prin urmare, tribunalul urmează a stabili care este efectul juridic al celor două decizii pronunţate de Curtea Constituţională. Astfel, art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale dispune că „dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.
Pe cale de consecinţă, efectele art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, atât în forma sa iniţială, cât şi în cea modificată potrivit O.U.G. nr. 62/2010, fiind suspendate timp de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziilor instanţei de control constituţional, înseamnă că acestea nu se produc în intervalul de timp menţionat. Efectul suspendării constă în suprimarea temporară a acţiunii normei juridice, astfel încât tribunalul urmează a nu se raporta în soluţionarea cauzei la respectiva normă juridică.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei din cuprinsul notelor scrise în sensul aplicării cu prioritate a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din României, tribunalul reţine că legiuitorul roman a acordat o atentie deosebita reglementarilor referitoare la reparatiile pentru suferintele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel încât nu se poate reţine că dispoziţiile naţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului sunt mai puţin favorabile decât cele internaţionale
In acest sens, instanţa de control constituţional a reţinut că, în ceea ce priveste reabilitarea persoanelor condamnate din motive de ordin politic, prin O.U.G. nr. 214/1999, persoanelor care au participat la actiuni de impotrivire cu si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat in Romania li s-a recunoscut calitatea de luptator in rezistenta anticomunista, decizia pentru constatarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista putand fi folosita ca proba in fata institutiilor abilitate, in ceea ce priveste aprecierea caracterului politic al infractiunilor a caror savarsire a atras masura confiscarii bunurilor.
Curtea Constituţională a mai reţinut că, în materia acordarii altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, exista o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atat din punct de vedere moral, cat si social, ca urmare a persecutiei politice la care au fost supuse in regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de imbunatatirea legislatiei cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice si etnice, acte normative care stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizatie lunara; scutire de plata impozitelor si a taxelor locale; asistenta medicala si medicamente, in mod gratuit si prioritar, atat in tratament ambulatoriu, cat si pe timpul spitalizarilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport in comun apartinand societatilor cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douasprezece calatorii gratuite, anual, pe calea ferata romana, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale; sotul (sotia) celui decedat, din categoria celor disparuti sau exterminati in timpul detentiei, internati abuziv in spitale de psihiatrie, deportati, prizonieri sau carora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum si sotul (sotia) celui decedat dupa iesirea din inchisoare, din spitalul de psihiatrie, dupa intoarcerea din stramutare, din deportare, din prizonierat sau dupa incetarea masurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizatie lunara de 200 lei, neimpozabila, daca ulterior nu s-au recasatorit; restituirea bunurilor sau despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, in conditiile Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, tribunalul constată că scopul acordarii de despagubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate in perioada comunista este nu atat repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate intr-o situatie similara cu cea avuta anterior – ceea ce este si imposibil – ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfactie de ordin moral, prin insesi recunoasterea si condamnarea masurii contrare drepturilor omului. Astfel, Curtea Constituţională a reţinut că nu poate exista decat o obligatie “morala” a statului de a acorda despagubiri persoanelor persecutate in perioada comunista, făcând trimitere în acest sens chiar la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (invocată de reclamantă) care a statuat, prin Hotararea din 12 mai 2009 in Cauza Ernewein si altii impotriva Germaniei si prin Hotararea din 2 februarie 2010 in Cauza Klaus si Iouri Kiladze contra Georgiei, ca dispozitiile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu impun statelor membre nicio obligatie specifica de a repara nedreptatile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodata, instanta de la Strasbourg are o jurisprudenta constanta in sensul ca art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie nu garanteaza dreptul de a dobandi un bun (Hotararea din 23 noiembrie 1983 in Cauza Van der Mussele contra Belgiei, Hotararea din 9 octombrie 2003 in Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotararea din 18 februarie 2009 in Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de catre stat, aceeasi Curte a stabilit ca nu se poate interpreta ca ar exista vreo obligatie generala a statului de a restitui proprietati care au fost expropriate inainte de ratificarea Conventiei ori ca ar exista posibilitatea impunerii unor restrictii asupra libertatii statelor de a stabili scopul si conditiile oricarei restituiri catre fostii (Hotararea din 28 septembrie 2004 in Cauza Kopecky contra Slovaciei, Hotararea din 4 martie 2003 in Cauza Jantner contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilitatii din 13 decembrie 2005 in Cauza Bergauer si altii contra Cehiei).
Astfel, tribunalul reţine, din jurisprudenţa constantă a instanţei europene că, în materia reglementarilor privind reabilitarea, restituirea proprietatilor confiscate sau acordarea de compensatii pentru acestea, statele contractante au o larga marja de apreciere in stabilirea masurilor specifice de implementare a politicilor sociale si economice, a conditiilor de acordare a despagubirilor (Hotararea din 23 noiembrie 2000 in Cauza Ex-Regele Greciei si altii contra Greciei). Acordarea de despagubiri pentru daune morale este lăsată la libera apreciere a legiuitorului, care este competent sa stabileasca conditiile si criteriile de acordare a acestui drept. Parlamentul, elaborand politica legislativa a tarii, este in masura sa opteze pentru adoptarea oricarei solutii legislative de acordare a unor masuri reparatorii celor indreptatiti pentru daunele suferite in perioada comunista, dar cu respectarea prevederilor si principiilor Constitutiei.
Faţă de considerentele expuse şi deciziile Curţii Constituţionale care sunt general obligatorii şi produc efecte de la data publicării în Monitorul Oficial, Tribunalul reţine că, nemaiexistând cadrul legal în limitele căruia reclamanta a înţeles să-şi organizeze apărarea, dispărând temeiul de drept menţionat, în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă, existând reglementări paralele şi anume, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, şi O.U.G. nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare, la care, însă, reclamanta a apelat anterior prezentului demers procesual şi având în vedere şi aspectele deduse din jurisprudenţa instanţei europene, va admite excepţia inadmisibilităţii şi va respinge acţiunea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge cererea formulată de reclamanta S.C., cu domiciliul ales la …, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, cu sediul în …,ca inadmisibilă.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.11.2010.
PREŞEDINTE, GREFIER,
Evelina Oprina Andreea Maria Cofaru
Red. EO/Dact. GZ /
4 ex./21.12.2010
