Secţia civilă. Decizia civilă nr. 790/RC din 22.09.2010
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la data de 29.03.2010, B.E.J. B. I., pentru creditorii petenţi C. C. şi C. M., a solicitat încuviinţarea executării silite a sentinţei civile nr.42/CA/02.03.2007 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 531/103/2007.
Prin încheierea pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ la data de 28.04.2010 s-a respins ca nefondată cererea de încuviinţare a executării silite a sentinţei civile nr.42/CA/02.03.2007, pronunţată în dosarul nr. 531/103/2007 de Tribunalul Neamţ, formulată de creditorii C. C. şi C.M. în dosarul de executare nr. 214/2008 al B.E.J. B. I..
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin reglementarea de ansamblu privind executarea silită a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face, cuprinsă în art. 5802-5805 din Codul de procedură civilă, este instituită procedura ce permite ca debitorul unei obligaţii de a face sau de a nu face, la care se referă un titlu judecătoresc, să fie constrâns să îndeplinească acea obligaţie fie el însuşi, fie alte persoane pe cheltuiala sa.
În cadrul acestei proceduri, prin art. 5803 alin. 1 din s-a prevăzut că: “dacă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile”, menţionându-se în continuare că: “instanţa sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să plătească, în favoarea statului, pe fiecare zi de întârziere, suma datorată cu acest titlu.
Din economia dispozitivului titlului executoriu menţionat, raportat şi la faptul că în considerentele titlului nu se regăseşte textul legal aplicabil daunelor de 100 lei/zi admise, având în vedere fixarea acestui cuantum pe fiecare zi de întârziere şi caracterul obligaţiei de a face ce incumbă intimatei, instanţa de fond a apreciat că sumele la care a fost obligată pârâta reprezintă daune cominatorii.
În legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 5803 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a pronunţat Decizia XX din 2005, reprezentând recurs în interesul legii, privitor la împrejurarea dacă hotărârea judecătorească prin care s-au acordat daune cominatorii constituie titlu executoriu.
Înalta Curte a statuat astfel că, datorită caracterului incert şi nelichid al unor asemenea creanţe, hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus obligarea la daune cominatorii nu pot fi puse în executare, fiind necesar ca, în prealabil, să se stabilească, după regulile dreptului comun în materia răspunderii civile, suma ce reprezintă prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin întârzierea executării, cu consecinţa transformării daunelor compensatorii.
Daunele cominatorii constituie un mijloc juridic subsidiar de înfrângere a rezistenţei debitorului la executarea silită şi au un caracter provizoriu, fiind acordate până când acesta îşi va îndeplini obligaţia asumată şi cu posibilitatea ca instanţa de judecată să le modifice dacă va impune.
Fără să reprezinte un mijloc, direct sau indirect, de executare silită asupra bunurilor debitorului, aceste daune constituie totuşi o modalitate de constrângere ce rezultă din ameninţarea cu o atare executare dacă debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia asumată.
Faţă de caracterul lor provizoriu, în cazul în care debitorul execută obligaţia, daunele cominatorii trebuie să fie reduse la cuantumul despăgubirilor datorate pentru întârzierea executării, iar în cazul în care debitorul refuză executarea, cuantumul lor ar trebui convertit la valoarea exactă a prejudiciului suferit prin neexecutare, o altă soluţie nefiind posibilă întrucât despăgubirea nu poate depăşi valoarea prejudiciului pentru că diferenţa s-ar transforma într-o pedeapsă civilă în favoarea creditorului, care s-ar îmbogăţi în acest mod fără justă cauză.
Prin urmare, Înalta Curte a statuat, prin intermediul procedurii recursului în interesul legii menţionat anterior, că nici executarea silită nu s-ar putea porni pe baza cuantumului provizoriu al daunelor cominatorii, dat fiind caracterul lor incert şi nelichid, revenind instanţei de judecată îndatorirea ca, după executarea obligaţiei respective, să transforme acele daune în daune compensatorii, stabilind cuantumul prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin întârzierea executării.
Aşa fiind, prima instanţă a respins cererea de încuviinţare a executării silite a sentinţei civile nr.42/CA/02.03.2007 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 531/103/2007, ca nefondată.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal au formulat recurs creditorii C. C.şi C. M., solicitând admiterea căii de atac, casarea în totalitate a încheierii recurate în sensul admiterii cererii de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 42/CA/2007 pronunţată de Tribunalul Neamţ – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată creditorii că, prin sentinţa civilă anterior menţionată, ce a fost învestită cu formulă executorie, s-a dispus obligarea debitorului Municipiul Piatra-Neamţ, prin reprezentant legal primar, la eliberarea necondiţionată a certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire pentru imobilul situat în municipiul Piatra-Neamţ, str. Ştefan cel Mare nr.31, sub sancţiunea plăţii de despăgubiri, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
În aceste condiţii, în mod nelegal s-a respins cererea de încuviinţare a executării silite, cu atât mai mult cu cât toate contestaţiile la titlu, inclusiv cele referitoare la lămurirea înţelesului dispozitivului acestei hotărâri judecătoreşti, au fost respinse în mod definitiv şi irevocabil prin decizia civilă nr. 618/2008 a Curţii de Apel Bacău. Cât priveşte argumentele reţinute în considerentele încheierii atacate, susţin creditorii că acestea reprezentau apărări de fond ce se puteau formula doar în analizarea fondului cauzei, ori stabilirea de noi obligaţii, ca şi formularea de noi acţiuni, era inadmisibilă.
În susţinerea recursului, legal timbrat cu suma de 5 lei taxă judiciară de timbru şi 0,15 lei timbru judiciar, creditorii au înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri, anexând în copie sentinţa civilă nr. 42/CA/2007 pronunţată de Tribunalul Neamţ – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, decizia civilă nr. 2425 din 08.07.2009 a Tribunalului Bucureşti, decizia civilă nr. 618 din 25.09.2008 a Curţii de Apel Bacău, sentinţa civilă nr. 2791/03.06.2009 a Judecătoriei Piatra-Neamţ, sentinţa civilă nr. 875 din 22.02.2010 a Judecătoriei Piatra-Neamţ, decizia civilă nr. 323 /RC/07.04.2010 a Tribunalului Neamţ, sentinţa civilă nr. 2832/2009 a Judecătoriei Piatra-Neamţ şi decizia civilă nr. 849/2010 a Curţii de Apel Bacău, certificatele de urbanism nr. 622/2010 şi nr. 967/2009, precum şi autorizaţia de construire nr. 610/2009, toate emise de Primarul municipiului Piatra-Neamţ.
Intimatul Municipiul Piatra-Neamţ, prin reprezentant legal primar, a formulat în cauză întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât eliberarea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire pentru creditorii recurenţi a fost condiţionată de îndeplinirea anumitor condiţii şi depunerea anumitor diligenţe pe care aceştia nu le-au respectat, astfel cum s-a reţinut şi prin decizia civilă nr. 610 din 11.03.2010 a Curţii de Apel Bacău.
Cât priveşte obligaţia de plată a daunelor cominatorii, în mod corect s-a reţinut că aceasta nu este susceptibilă de executare silită în mod direct, fiind necesară prealabila convertire a acestora în daune interese, astfel cum s-a statuat şi prin decizia de recurs în interesul legii nr. XX /2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti.
Tribunalul, analizând sentinţa sub aspectele criticate, precum şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 Cod procedură civilă raportat şi la art. 3041 Cod procedură civilă, constată că recursul este întemeiat, impunându-se a fi admis, dar pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit dispoziţiilor ART. 373^1 cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu, se depune la judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel, iar acesta, de îndată, va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare şi titlul respectiv. În acest sens, art. 373 alin. 2 Cod procedură civilă prevede că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
În cauza de faţă, însă, titlul executoriu a cărui executare silită se solicită este reprezentat de sentinţa civilă nr. 42/CA/02.03.2007 pronunţată de Tribunalul Neamţ – Secţia Comercială şi Contencios Administrativ, în temeiul dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, act normativ ce stipulează în mod expres la art. 2 litera ţ) că în această materie instanţa de executare este cea care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ.
De pe altă parte, în privinţa daunelor cominatorii acordate în temeiul art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data pronunţării hotărârii judecătoreşti invocată ca titlu executoriu în prezenta cerere de executare silită, deci anterior modificărilor introduse prin Legea nr. 262 din19.07.2007, executarea acestora nu se poate realiza decât în cadrul procedurii speciale prevăzute de art. 25 din actul normativ iniţial citat, ce constituie reglementare specială ce derogă de la dispoziţiile dreptului comun reprezentat în cauză de Codul de procedură civilă.
Faţă de textele legale anterior enunţate, tribunalul concluzionează că, în privinţa solicitării de încuviinţare a executării silite formulată de creditorii C. C.şi C. M., instanţa de executare competentă să soluţioneze în această cerere era instanţa ce a soluţionat în fond litigiul de contencios administrativ, respectiv Tribunalul Neamţ – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, astfel încât încheierea recurată are caracter nelegal, fiind pronunţată cu încălcarea normelor de competenţă materială ale altei instanţe, aspect de natură a face incident motivul de casare prevăzut de art. 304 punctul 3 Cod procedură civilă.
În consecinţă, exclusiv pe acest considerent, ce constituie motiv de ordine publică ce poate fi ridicat în cauză şi din oficiu de către tribunal, astfel cum prevede art. 306 Cod procedură civilă, recursul declarat de creditori a fost admis şi, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 6, a fost casată în totalitate încheierea atacată şi se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă Secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ a Tribunalului Neamţ.
