Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice.
Imobil aflat în proprietatea unor persoane fizice, atribuit acestora în urma lichidării judiciare a societăţii care, în anul 1997, şi-a intabulat dreptul de proprietate în CF.
Notificarea reclamanţilor nu a făcut până în momentul sesizării instanţei obiectul vreunei examinări, iar în condiţiile în care nici „Proprietatea” şi nici Comisia Centrală a Despăgubirilor nu funcţionează actualmente într-un mod susceptibil de a duce la acordarea efectivă de despăgubiri către reclamanţi, a nu recunoaşte calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice ar însemna prejudicierea în continuare a reclamanţilor prin temporizarea beneficiului recunoscut lor prin dispoziţiile legale reparatorii, ajungându-se la recunoaşterea unui drept iluzoriu, golit de conţinut.
DECIZIA CIVILĂ NR. 16 /A /15.01.2009
(dosar nr. 7739/111/2006 al Curţii de Apel Oradea)
Asupra apelului civil de faţă, instanţa constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 166 din 21.05.2008, pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosar nr. 7739/111/2006 s-a respins excepţia lipsei calităţii pasive a M.F. P ;
S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de contestatorii P. S. M. C. şi I. H. în contradictoriu cu STATUL ROMÂN prin M. F. P.
S-a constatat că, contestatorii au calitatea de persoane îndreptăţite la despăgubiri băneşti în cuantum de 3.534.000 lei reprezentând contraechivalentul imobilelor identificate cu nr. top. 2220/2, 2221 şi 2222 înscrise în CF 17765 , reprezentând în natură teren cu construcţie.
A fost obligată pârâta la plata acestei sume de bani către contestatori.
A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.890 lei către contestatori.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Imobilele din litigiu au fost proprietatea tabulară a numitului D. I., acesta fiind înscris ca atare în CF 3701 Salonta, sub poziţia B 7-9.
Ulterior, imobilul a fost preluat de către Stat în baza Decretului nr. 92/1950 şi a trecut în proprietatea acestuia cu titlu de naţionalizare, acesta intabulându-şi dreptul de proprietate în CF 3701 S., sub B10, de unde ulterior s-a transmis în CF 17765 S., în proprietatea societăţii SC S-Z-T P. SRL (f. 22-26).
In baza raportului de atribuire în natură încheiat de lichidator judiciar şi autentificat sub nr. 3865/2006 de BNP S. D. A., imobilul a fost atribuit în natură către persoane fizice, ce s-au întabulat în CF sub poziţia 4-6.
Potrivit art. 1 din Legea 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor si nerestituite, se restituie, în natura, în condiţiile prezentei legi. In cazurile în care restituirea în natura nu este posibila, se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent.
Faţă de cele de mai sus, instanţa a constatat că în cauză contestatoarele au calitatea de persoane îndreptăţite la aplicarea prevederilor Legii 10/2001 , acestea formulând în termenul legal notificarea prevăzută de lege.
Întrucât imobilele nu mai pot fi restituite în natura, din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză ( f. 83-107), s-a reţinut că valoarea imobilelor abuziv preluate de către Stat este de 3.534.000 lei şi în consecinţă contestatoarele sunt îndreptăţite la plata de despăgubiri în acest cuantum.
În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a M. E. şi F., instanţa a constatat că această excepţie este neîntemeiată. Astfel, prin hotărârea pronunţată în cauza Radu c/a Romania, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că Curtea observă că la 22 iulie 2005 a fost adoptată legea nr. 247/2005 de modificare a legii nr. 10/2001. Această nouă lege prevede că persoanele ale căror bunuri imobiliare au intrat în mod abuziv în patrimoniul statului între 1945 şi 1989 au dreptul la o indemnizaţie la înălţimea valorii comerciale a bunului care nu poate fi restituit. Pentru persoanele care nu au posibilitatea să obţină restituirea bunului lor în natură, legea propune să li acorde o indemnizaţie sub forma unei contribuţii la un organism de plasament de valori mobiliare, organizat sub forma societăţii pe acţiuni Proprietatea. În principiu, persoanele care au o vocaţie să primească o indemnizaţie, primind în acest mod titluri de valoare care vor fi transformate în acţiuni, odată ce Proprietatea este cotată la bursă.
Curtea notează că, la 29 decembrie 2005, Proprietatea a fost înscrisă la din Bucureşti. Pentru ca acţiunile emise de Proprietatea să poată facă obiectul unei tranzacţii pe piaţa financiară, trebuie mai întâi să se urmeze procedura de acreditare de către Consiliul naţional al valorilor mobiliare (« CNVM »). De altfel, numai după obţinerea acestei acreditări a CNVM şi conversia titlurilor de valoare în acţiuni cotate la bursă persoanele care au fost indemnizate prin asemenea titluri îşi pot vinde acţiunile în mod legal. Curtea constată că aceste operaţii, prealabile acordării unei indemnizaţii efective, nu au fost realizate până în prezent. Astfel, în funcţie de calendarul previzional al societăţii Proprietatea, intrarea efectivă în bursă este prevăzută pentru sfârşitul anului 2006.
În plus, nici legea nr. 10/2001 nici legea nr. 247/2005 de modificare a primei legi nu iau în considerare prejudiciul făcut din cauza lipsei prelungite a indemnizaţiei pentru persoanele care, ca şi reclamanţii, au fost private de bunurile lor.
În consecinţă, Curtea a constatat încălcarea prevederilor art. 1 protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Or, raţionamentul Curţii este valabil şi în prezenta cauză. Nici în prezent Fondul Proprietatea nu funcţionează, după cum nu este funcţională nici Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor. În acest context, a recunoaşte contestatoarelor un drept, fără însă a le da posibilitatea de a şi beneficia practic de el, înseamnă a recunoaşte şi a proteja un drept iluzoriu, golit de conţinut, ceea ce este inadmisibil în condiţiile în care art. 11 si 20 din României consacra principiul preeminenţei tratatelor privind drepturile omului faţă de dreptul intern.
În consecinţă, constatând că cererea formulată de contestatoarea este întemeiată, pentru considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, aceasta urmează a fi admisă astfel cum a fost formulată şi precizată.
În temeiul art. 274 C.pr.civilă, reţinând culpa procesuală a intimatei, instanţa a obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1890 lei către contestatoare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel D. G. F. P. în reprezentarea M. F. P., solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei în sensul respingerii acţiunii faţă de apelant prin admiterea excepţiei calităţii procesuale pasive a acestui pârât.
În motivarea cererii de apel, sunt invocate următoarele:
-în speţă calitate procesuală pasivă, în reprezentarea statului, o are alte organe, şi anume Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor;
-o eventuală soluţie de obligare a apelantului la plata despăgubirilor ar fi fără efect şi nu ar putea fi aplicabilă acestuia, întrucât despăgubirile sunt acordate de Comisia Centrală şi nu de către ;
-practica CEDO menţionată în sentinţă este neconcordantă cu legislaţia în vigoare, fiind de notorietate faptul că fondul Proprietatea este funcţional;
-făcând trimitere la prevederile art. 26 şi art. 28 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, apelantul arată că deţinătorul imobilului este SC P. SRL, iar imobilul nu a trecut în proprietatea Statului, aspect ce rezultă din adresa nr. 2347 din 12.08.2005 emisă de Primăria S..
Examinând sentinţa prin prisma motivelor de apel şi din oficiu, instanţa reţine următoarele:
Criticile aduse sentinţei nu pot fi primite, în mod corect procedând instanţa de fond prin respingerea excepţiei invocate de partea pârâtă, privind lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.
Imobilul din litigiu, preluat de Stat în baza Decretului nr. 92/1950 de la antecesorul intimaţilor reclamanţi D. I. se află în prezent în proprietatea unor persoane fizice, al căror drept apare înscris în cartea funciară nr. 17765 Salonta sub B 4-6. Din înscrierile efectuate în cartea funciară rezultă că anterior imobilul a aparţinut societăţii „P.” SA ( denumită ulterior SC S-Z.T P. SRL), întabulată în CF în anul 1997, care a fost supusă procedurii de lichidare judiciară în urma căreia imobilul a fost atribuit unor persoane fizice.
Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001 prevede că persoanele ale căror bunuri imobile au intrat în mod abuziv în patrimoniul Statului între 1945 – 1989 au dreptul la o despăgubire la nivelul valorii de piaţă a bunului care nu poate fi restituit. Pentru persoanele care nu au posibilitatea de a obţine restituirea bunului lor, legea propune să le acorde o despăgubire sub forma unei participaţii la un organism de plasare de valori mobiliare organizat sub forma societăţii pe acţiuni Proprietatea, urmând a fi primite titluri de valoare care vor fi transformate în acţiuni, odată ce „Proprietatea” va fi cotată la bursă.
În condiţiile în care nici „Proprietatea” şi nici Comisia Centrală a despăgubirilor nu funcţionează actualmente într-un mod susceptibil de a duce la acordarea efectivă a unei despăgubiri reclamanţilor, iar notificarea reclamanţilor întemeiată pe Legea nr. 10/2001 nu a făcut până în momentul sesizării instanţei obiectul nici unei examinări timp de aproximativ şase ani, a accepta punctul de vedere exprimat de partea apelantă ar însemna prejudicierea în continuare a intimaţilor reclamanţi prin temporizarea acordării beneficiului recunoscut lor prin dispoziţiile legale reparatorii. Fără îndoială că în atare situaţie s-ar ajunge la recunoaşterea unui drept iluzoriu, golit de conţinut, astfel cum a punctat şi instanţa de fond, câtă vreme intimaţii ar fi văduviţi sine die de posibilitatea de a primi despăgubirile cuvenite.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în numeroase cauze (Porteanu, Radu, Enciu şi Lega etc.) că absenţa totală a despăgubirii timp de mai mulţi ani i-a făcut pe cei aflaţi în imposibilitatea de a le primi, să sufere o dificultate disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul I din Protocolul I.
Faţă de considerentele ce preced, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 296 din Codul de procedură civilă, a respins ca nefondat apelul, sentinţa apelată fiind păstrată în totul, iar în conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă apelantul a fost obligat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimaţilor, reprezentând valoarea onorariului avocaţial.
