Declararea Societatii Nationale a Crucii Rosii ca fiind o persoana juridica de drept public, începând cu anul 1926, precum si recunoasterea acestui caracter prin art. 1 din Legea nr. 139/1995 a fost facuta în considerarea importantei deosebite pe care Crucea Rosie Româna a avut-o de-a lungul timpului, fiind singura organizatie care are ca atribut asistenta umanitara în caz de conflict armat.
Declararea Societatii Nationale a Crucii Rosii ca fiind o persoana juridica de drept public, începând cu anul 1926, precum si recunoasterea acestui caracter prin art. 1 din Legea nr. 139/1995 a fost facuta în considerarea importantei deosebite pe care Crucea Rosie Româna a avut-o de-a lungul timpului, fiind singura organizatie care are ca atribut asistenta umanitara în caz de conflict armat.
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 5253/118/2006 (numar vechi 4787/2006), reclamanta Societatea Nationala de Cruce Rosie din România, în contradictoriu cu pârâtii Primarul Orasului Eforie, Orasul Eforie prin Primar si Consiliul Local al Orasului Eforie, a solicitat instantei anularea dispozitiei nr. 435/19.10.2006 emisa de Primarul Orasului Eforie, cu consecinta obligarii pârâtilor la restituirea în natura a terenului în suprafata de 10.570 m.p. situat în Eforie Sud, zona de Nord-Est a orasului, între tarmul Marii Negre si soseaua Constanta–Mangalia, imobil ce în perioada interbelica a avut ca adresa b-dul I.G.D. nr. 57, iar în subsidiar, în cazul în care restituirea imobilului nu este posibila, acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, cu cheltuieli de judecata.
În expunerea situatiei de fapt a aratat reclamanta ca, prin notificarea nr. 11276/20.07.2001 a solicitat unitatii detinatoare restituirea imobilului mai sus mentionat.
Prin dispozitia nr. 435/19.10.2006 a fost respinsa notificarea reclamantei cu motivarea ca aceasta „nu are calitate de persoana îndreptatita si nu face obiectul Legii nr. 10/2001 republicata”.
Dispozitia este nelegala, sustine reclamanta, deoarece, pe de o parte, se încadreaza în categoria de persoana îndreptatita, prevazuta de art. 3 alin. 2 al Legii nr. 10/2001, iar pe de alta parte, deoarece a facut dovada cu actele anexate ca este proprietara imobilului în litigiu.
În drept au fost invocate dispozitiile Legii nr. 10/2001 si Normele Metodologice de aplicare a acesteia si Legea nr. 213/1998.
În sustinerea actiunii, s-au depus înscrisuri si anume: notificarea nr. 1312/16.07.2001 (fila 16), dispozitia nr. 435/19.10.2006 emisa de Primarul Orasului Eforie (fila 18), Statutul Societatii Nationale de Cruce Rosie a României, adrese, sentinte civile.
Desi nu a depus întâmpinare, pârâtul Primarul Orasului Eforie a depus întreaga documentatie ce a stat la baza dispozitiei nr. 435/19.10.2006.
În suplimentarea probatoriilor s-a efectuat expertiza topografica, având ca obiective: identificarea terenului în litigiu.
La data de 15.05.2008, reclamanta a formulat, în contradictoriu cu Consiliul Judetean Constanta, o cerere de chemare în judecata a altor persoane prin care, în temeiul art. 57 Cod procedura civila, a solicitat sa fie obligat acesta sa îi restituie în natura terenul în suprafata de 10.570 m.p. sau în subsidiar, în masura în care restituirea imobilului în natura nu este posibila, acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii de chemare în judecata a altor persoane au fost reiterate aceleasi considerente expuse în cererea introductiva.
Prin note de sedinta, intervenientul fortat a solicitat respingerea acestei cereri ca nefondata.
În sedinta publica din data de 4.09.2008, reclamanta si-a precizat atât obiectul cererii de chemare în judecata cât si cadrul procesual.
În ceea ce priveste cadrul procesual a aratat reclamanta ca întelege sa investeasca instanta cu o actiune împotriva pârâtului Consiliul Judetean Constanta si ca renunta implicit la cererea de chemare în judecata a altor persoane.
În calitate de pârât, Consiliul Judetean Constanta a înteles sa invoce exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive.
În sustinerea exceptiei, a aratat pârâtul ca nu se identifica drept entitate detinatoare în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001.
Prin sentinta civila nr. 1120/9 octombrie 2008 Tribunalul Constanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Consiliului Judetean Constanta si a admis în parte actiunea precizata formulata de reclamanta Societatea Nationala de Cruce Rosie din România, în contradictoriu cu pârâtii Primarul Orasului Eforie, Orasul Eforie prin Primar, Consiliul Local Eforie si Consiliul Judetean Constanta.
A fost anulata dispozitia nr. 435/19.10.2006 emisa de Primarul Orasului Eforie.
Au fost obligati pârâtii sa acorde reclamantei în compensare alte bunuri sau servicii, ori sa propuna acordarea de despagubiri în conditiile titlului VII al Legii nr. 247/2005, în situatia în care masura compensarii nu este posibila, pentru terenul în suprafata de 10.570 m.p. situat în Eforie Sud, zona de Nord-Est a orasului, între tarmul Marii Negre si soseaua Constanta–Mangalia.
În temeiul dispozitiilor art. 274 Cod procedura civila, au fost obligati pârâtii, în solidar, la plata în favoarea reclamantei a sumei de 40.698 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariile expertului si avocatului ales.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut, în esenta, ca pârâtul Consiliul Judetean Constanta are calitate procesuala pasiva în raport de dispozitiile art. 10si 21 din Legea nr. 215/2001, coroborate cu dispozitiile H.G. nr. 250/2007 si ale art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998.
S-a retinut ca potrivit dispozitiilor art. 9.1 teza a II-a din H.G. nr. 250/2007 „În cazul în care, dupa data intrarii în vigoare a legii, un imobil notificat potrivit legii a fost transferat în administrarea unei alte entitati, aceasta din urma devine entitate detinatoare investita cu solutionarea notificarii”.
Cum prin H.G. nr. 867/2002, o parte a imobilului în litigiu a fost transferat din administrarea Consiliului Local Eforie în administrarea Consiliului Judetean Constanta, aceasta din urma entitate a dobândit si calitate de detinatoare în sensul Legii nr. 10/2001.
Cu privire la calitatea Crucii Rosii de persoana juridica îndreptatita la restituirea în temeiul Legii nr. 10/2001, Tribunalul Constanta a retinut ca aceasta nu face parte din categoria institutiilor publice sau societatilor nationale exceptate de la beneficiul legii, conform art. 3 alin. (2).
Cuprinderea termenului de „societate nationala”, în titulatura reclamantei, reprezinta doar unicitatea Societatii de Cruce Rosie la nivel national, fara nicio legatura cu termenul din art. 3 alin. (2), care priveste exclusiv societatile comerciale.
S-a mai retinut ca reclamanta s-a legitimat ca si proprietara a terenului în suprafata de 10.570 m.p. situat în partea de Nord–Est a localitatii Eforie Sud, între tarmul Marii Negre si soseaua Constanta–Mangalia, partial în incinta Sanatoriului de Ortopedie, identificarea terenului si stabilirea întinderii lui fiind realizate în raport de vecinii identificati în planul parcelar din 1926 al domeniilor Tuzla–Techirghiol coroborate cu înscrisurile depuse de parti la dosar si evidentiate in extenso în hotarâre.
În ceea ce priveste modalitatea de reparare a prejudiciului reclamantei, urmare a preluarii abuzive a terenului de catre stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, s-a retinut ca terenul se afla în prezent în domeniul public de interes judetean si nu poate fi restituit în natura, reclamanta fiind îndreptatita la masuri reparatorii în echivalent, prin acordarea de bunuri sau servicii în compensare sau acordarea de despagubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal au declarat apel pârâtii Consiliul Judetean Constanta, Orasul Eforie, Consiliul Local Eforie si Primarul Orasului Eforie, dar si reclamanta Societatea Nationala de Cruce Rosie din România, care au criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
I. Consiliul Judetean Constanta a criticat legalitatea si temeinicia hotarârii Tribunalului Constanta sub urmatoarele aspecte:
1. Prima instanta a solutionat în mod gresit exceptia inadmisibilitatii cererii de introducere în cauza a pârâtului Consiliul Judetean Constanta, în temeiul dispozitiilor art. 57 Cod procedura civila, prin încheierea din 20 iunie 2008.
În acceptiunea textului legal, reclamanta nu poate chema în judecata alte persoane, solicitând sa fie obligate sa îi predea imobilul în litigiu, întrucât este evident ca acestea nu ar putea pretinde aceleasi drepturi ca si reclamanta, art. 57 Cod procedura civila referindu-se la situatia în care persoanele chemate în judecata ar putea avea calitate de reclamante în proces în raport de obiectul acestuia.
2. Instanta de fond a solutionat gresit si exceptia tardivitatii formularii cererii de chemare în judecata a Consiliului Judetean Constanta, în calitate de pârât, din perspectiva dispozitiilor art. 132 Cod procedura civila, prima zi de înfatisare fiind împlinita cu multe termene înainte, respectiv la data de 4.09.2008.
3. Tribunalul Constanta a solutionat în mod gresit si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Consiliului Judetean Constanta, aceasta solutie fiind pronuntata cu încalcarea dispozitiilor art. 19 si 21 din Legea nr. 10/2001, dar si ale Legii nr. 215/2001 (art. 19 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, modificata si completata prin Legea nr. 286/2006).
În raport de aceste reglementari se impunea a se stabili ca pârâtul Consiliul Judetean Constanta nu are calitate procesuala pasiva, ci numai unitatea administrativ-teritoriala – judetul Constanta.
4. Pe fondul cauzei, solutia pronuntata de Tribunalul Constanta este nelegala si netemeinica sub aspectul retinerii împrejurarii ca reclamanta se legitimeaza ca persoana îndreptatita sa beneficieze de masurile reparatorii prevazute de Legea nr. 10/2001.
Apelantul pârât sustine ca înscrisurile administrate în cauza nu fac dovada calitatii de proprietar a reclamantei cu privire la terenul în suprafata de 10.570 m.p., ce a facut obiectul notificarii si nici cu privire la caracterul abuziv al masurii de preluare a acestui teren, reclamanta nefacând dovada preluarii acestui imobil de catre stat în baza unui act normativ sau de autoritate emis în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989.
Din înscrisurile depuse la dosar rezulta ca reclamantei i s-a nationalizat o suprafata de 900 m.p. (loturile 1202, 1203 si 1204) si acest teren a facut obiectul unei alte notificari nr. 1311/16.07.2001.
5. Instanta de fond a dispus obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 39.698 lei, reprezentând onorariul de avocat, suma de este exagerat de mare. Onorariul fiind disproportionat în raport cu îndeplinita de avocat în cauza, dar si de faptul ca actiunea reclamantei a fost admisa în parte, se impunea reducerea acestuia conform art. 274 alin. (3) Cod procedura civila.
II. Pârâtii Primarul Orasului Eforie, Orasul Eforie prin Primar si Consiliul Local Eforie au criticat legalitatea hotarârii primei instante sub urmatoarele aspecte:
1. În mod gresit Tribunalul Constanta a apreciat ca reclamanta are calitate de persoana îndreptatita, solutia fiind pronuntata cu încalcarea dispozitiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Conform dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 139/1995 ce reglementeaza functionarea Societatii Nationale de Cruce Rosie, reclamanta este o persoana juridica de drept public, autonoma, neguvernamentala, apolitica si fara scop patrimonial care îsi desfasoara activitatea cu caracter umanitar, ca organizatie de ajutor voluntar, auxiliara a autoritatii publice. Reclamanta fiind o persoana de drept public este exceptata de la beneficiul Legii nr. 10/2001.
2. Reclamanta nu a facut dovada calitatii sale de proprietar la momentul preluarii terenului de catre stat, actele depuse la dosar nefacând dovada dreptului sau se proprietate asupra terenului în suprafata de 1 ha teren situat pe amplasamentul identificat prin expertiza realizata în cauza.
3. Orasul Eforie nu are calitate de unitate detinatoare a terenului notificat, bunul fiind transmis în administrarea Consiliul Judetean Constanta, în baza H.G. nr. 867/2002 si a Protocolului nr. 1218/18.03.2003.
4. Imobilul în discutie nu a facut obiectul unei preluari abuzive de catre stat, reclamanta nedepunând la dosar titlul în baza caruia statul i-a preluat imobilul.
5. Solutia primei instante este criticabila si prin prisma cheltuielilor de judecata excesiv de mari ce au fost acordate reclamantei.
III. La rândul sau, reclamanta Societatea Nationala de Cruce Rosie din România a criticat legalitatea si temeinicia hotarârii apelate sub aspectul modalitatii de reparare a prejudiciului suferit de reclamanta, stabilit de instanta, solutionarea cererii fiind facuta cu încalcarea dispozitiilor art. 7 si 9 din Legea nr. 10/2001, care consacra principiul prevalentei restituirii în natura a imobilelor preluate abuziv.
Apelanta reclamanta a sustinut ca prima instanta a retinut în mod nelegal si netemeinic ca imobilul s-ar afla în domeniul public si în consecinta nu poate fi restituit în natura.
Referitor la terenul situat în incinta Spitalului de Ortopedie, Traumatologie si Recuperare Medicala Eforie Sud se sustine ca acesta este afectat numai de alei de circulatie, interioare, spatii verzi si 5 cladiri edificate în urma cu 50 de ani si poate fi restituit în natura, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, solicitare justificata ca, cu atât mai mult cu cât imobilul nu este afectat direct si nemijlocit activitatilor de sanatate.
Referitor la terenul aflat în domeniul privat al orasului Eforie la data notificarii se sustine ca acesta este restituibil în natura, pârâtul neprobând dobândirea acestui teren în baza unui titlu legal.
La termenul de judecata din 7 iulie 2010, în fata instantei de apel, apelanta reclamanta a formulat o cerere de constatare a nulitatii absolute a urmatoarelor contracte:
– contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1060/3.10.2003 de B.N.P.A. „J.D. – D.V.” încheiat între Orasul Eforie prin Primar în calitate de vânzator, pe de o parte si G.M. în calitate de cumparator, pe de alta parte, având ca obiect o suprafata de teren de 438,95 m.p. pe care este edificata o constructie denumita „Braseria P.” ce se afla în proprietatea cumparatorului în temeiul contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 4743/10.12.2002 de B.N.P.A. „M.I. si P.I.”;
– contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 367/17.03.2004 de B.N.P.A. „J.D. – D.V.” încheiat între Orasul Eforie prin Primar în calitate de vânzator, pe de o parte si G.M. în calitate de cumparator, pe de alta parte, având ca obiect o suprafata de teren de 410,04 m.p. reprezentând terenul aferent „Braseriei P.”;
– contractele de închiriere nr. 445/14.01.2009, nr. 446/14.01.2009 si nr. 447/14.01.2009 încheiate între Consiliul Judetean Constanta prin Presedinte si B.V., S.G. si respectiv N.F. privind constructiile 1, 3 si 4, astfel cum au fost ele identificate prin raportul de expertiza efectuat de expert B.C. si sa se dispuna, în consecinta, repunerea partilor în situatia anterioara.
– sa se dispuna radierea din Cartea Funciara individuala nr. 636 si din Cartea Funciara speciala nr. 126 a localitatii Eforie Sud a dreptului de proprietate înscris pe numele G.M.
În referire la aceasta cerere Consiliul Judetean Constanta a invocat exceptia inadmisibilitatii, în raport de dispozitiile art. 294 alin. (1) teza I Cod procedura civila.
În baza art. 137 Cod procedura civila, vom analiza cu prioritate exceptia inadmisibilitatii cererii privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1060/3.10.2003 de B.N.P.A. „J.D. – D.V.”, a contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 367/17.03.2004, cât si a contractelor de închiriere nr. 445/14.01.2009, nr. 446/14.01.2009 si nr. 447/14.01.2009.
Exceptia este fondata pentru urmatoarele considerente:
Conform dispozitiilor art. 294 alin. (1) teza I Cod procedura civila, „în apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecata si nici nu se pot face alte cereri noi”.
Apelul este o cale de atac ce duce la rejudecarea pricinii în fond. Problemele de fapt si de drept dezbatute în fata primei instante sunt supuse în discutia instantei de apel, care va statua atât în fapt, cât si în drept. Efectul devolutiv al apelului consta în posibilitatea pe care o au partile de a supune judecatii în apel, litigiul dintre ele, în ansamblul sau, cu toate problemele de fapt si de drept ce au fost ridicate în prima instanta.
Apelul reprezinta o cale de atac îndreptata împotriva unei hotarâri nedefinitive, deci un mijloc procedural de continuare a procesului, al carui cadru, sub aspectul obiectului si al partilor, a fost stabilit înaintea primei instante – iar nu un mijloc de dezvoltare a cadrului procesual, prin care sa se formuleze noi pretentii între parti sau sa se atraga la judecata alte persoane.
Efectul devolutiv al apelului vizeaza numai ceea ce s-a judecat de catre prima instanta. Un litigiu poate fi dedus în întregime în fata instantei de apel, însa devolutiunea opereaza numai cu privire la aspectele judecate de instanta a carei hotarâre se ataca. Nu ar fi logic ca în apel sa se modifice elementele dezbaterilor, deoarece instanta de apel realizeaza un control judicios al hotarârii primei instante, care presupune cu necesitate situarea pe acelasi teren pe care au fost plasati si judecatorii primei instante. În plus, apelul constituie traducerea în fapt a principiului dublului grad de jurisdictie, însa prezentarea unor pretentii noi în apel ar conduce tocmai la încalcarea acestui principiu.
În raport de aceste considerente, curtea retine ca cererile de constatare a nulitatii contractelor de vânzare-cumparare nr. 367/17.03.2004 si nr. 1060 din 3.10.2003, cât si a contractelor de închiriere nr. 445/14.01.2009, nr. 446/2009 si nr. 447/14.01.2009 constituie cereri noi, formulate în apel, prin care reclamanta urmareste dezvoltarea cadrului procesual, prin atragerea în proces a unor noi persoane si prin formularea unor pretentii noi, iar aceste cereri sunt inadmisibile în raport de dispozitiile art. 294 alin. (1) Cod procedura civila.
Asupra apelurilor partilor:
Constatând ca apelurile pârâtilor Consiliul Judetean Constanta, Orasul Eforie, Consiliul Local Eforie si primarul Orasului Eforie cuprind critici comune ce vizeaza calitatea reclamantei de persoana îndreptatita sa beneficieze de dispozitiile Legii nr. 10/2001 în raport de dispozitiile art. 3 alin. (2) din lege, calitatea de proprietar al bunului la momentul preluarii terenului de catre stat, caracterul abuziv al preluarii imobilului si calitatea pârâtilor de „unitati detinatoare”, curtea va analiza aceste apeluri împreuna, urmând a raspunde acestor critici printr-un considerent comun.
Analizând legalitatea hotarârii apelate, în raport de criticile pârâtilor:
I. Consiliul Judetean Constanta si II. Orasul Eforie prin Primar, Primarul Orasului Eforie si Consiliul Local Eforie, curtea constata urmatoarele:
1. Critica ce vizeaza exceptia inadmisibilitatii cererii reclamantei de chemare în judecata a pârâtului Consiliul Judetean Constanta în temeiul art. 57 Cod procedura civila, se retine a fi vadit nefondata. În cauza, se retine ca reclamanta nu a formulat o cerere de atragere în proces a Consiliului Judetean Constanta, întemeiata pe dispozitiile art. 57 Cod procedura civila, în calitate de intervenient, ce ar putea pretinde aceleasi drepturi ca si reclamanta, ci a precizat la termenul de judecata din 4.09.2008, ca întelege sa cheme în judecata, în calitate de pârât aceasta institutie, prin extinderea cadrului procesual, urmare a situatiei juridice a imobilului depusa la dosar la un termen anterior si din care rezulta ca o parte din terenul notificat a fost transferat în administrarea Consiliului Judetean Constanta.
2. Referitor la tardivitatea cererii de completare a cadrului procesual, sub aspectul partilor chemate în judecata, în calitate de pârâte, se retine ca prima instanta a solutionat în mod judicios aceasta exceptie.
Legea nr. 10/2001, în capitolul III reglementeaza, pentru exercitarea dreptului de restituire a imobilelor preluate abuziv, doua etape si anume una necontencioasa si alta contencioasa. Aceasta lege, în art. 21 stabileste si partile între care se desfasoara aceste proceduri si anume „persoana îndreptatita la restituire” si „persoana juridica detinatoare a imobilului”, desemnând organele de conducere ale unitatilor administrativ-teritoriale detinatoare care sunt obligate sa emita dispozitie motivata.
Conform dispozitiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificata, în cazul în care persoana juridica notificata detine numai în parte bunurile imobile solicitate, va emite dispozitie motivata de retrocedare numai pentru partea din imobil pe care o detine si va comunica persoanelor îndreptatite toate datele privind persoana fizica sau juridica detinatoare a celeilalte parti din imobilul solicitat, anexând comunicarii si copii de pe actele de transfer al dreptului de proprietate sau, dupa caz, de administrare.
Articolul 27.2 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 prevad ca în aceasta situatie persoana juridica notificata va proceda la redirectionarea notificarii unitatii detinatoare a celeilalte parti din imobilul solicitat, sau, dupa caz, entitatii investite cu solutionarea acesteia.
În speta, se retine ca, desi la momentul formularii notificarii în temeiul Legii nr. 10/2001, terenul în suprafata de 10.570 m.p. se afla în patrimoniul Orasului Eforie, ulterior, prin H.G. nr. 867/2002 privind trecerea unor imobile din domeniul privat al statului si din administrarea Ministerului Sanatatii si a Familiei în domeniul public al judetelor si în administrarea consiliilor judetene, imobilul a fost transferat din patrimoniul Orasului Eforie în patrimoniul judetului Constanta si în administrarea Consiliului Judetean Constanta.
Aceasta situatie nu a fost comunicata reclamantei si mai mult, la data de 19.10.2006 Primarul Orasului Eforie a emis Dispozitia nr. 435/19.10.2006 în care se pronunta cu privire la întreaga suprafata de teren, în sensul respingerii notificarii reclamantei, motivat de faptul ca aceasta nu are calitate de persoana îndreptatita sa beneficieze de dispozitiile Legii nr. 10/2001.
În conditiile în care, dupa înregistrarea notificarii – si prin urmare dupa momentul initierii procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, între Consiliul Local Eforie si Consiliul Judetean Constanta a intervenit o transmisiune a unei parti din imobilul revendicat, în mod evident a operat si o transmisiune a calitatii procesuale pasive în cadrul procedurii mentionate, Consiliul Judetean Constanta devenind unitate detinatoare în sensul Legii nr. 10/2001, obligata la solutionarea notificarii formulata de reclamanta, pentru partea din imobil aflata în administrarea sa.
Împrejurarea ca reclamanta, în calitate de titulara a notificarii, nu a fost încunostiintata de acest transfer, în faza necontencioasa a procedurii si mai mult a fost indusa în eroare cu rea-credinta de catre Orasul Eforie, care prin Dispozitia nr. 435/2006 s-a pronuntat cu privire la întregul teren în suprafata de 10.570m.p. nu constituie un impediment pentru extinderea cadrului procesual în fata primei instante, prin chemarea în judecata în calitate de pârâta a institutiei careia i s-a transmis bunul în administrare, în cauza operând, asa cum am aratat mai sus o transmisiune a calitatii procesuale pasive.
În raport de aceasta situatie si de probatoriul administrat în fata primei instante în legatura cu aceasta problema de drept, curtea apreciaza ca nu suntem în prezenta unei modificari a actiunii, prin extinderea cadrului procesual, dupa prima zi de înfatisare, ci în situatia unei transmisiuni de calitate procesuala pasiva. Consiliul Judetean Constanta, ca dobânditor al unei parti din terenul notificat, a preluat procesul în starea în care acesta se gasea, fiindu-i opozabile toate actele de procedura îndeplinite în raport cu autorul sau.
Solutia Tribunalului Constanta raspunde sub acest aspect si exigentelor art. 6 din C.E.D.O., scopul solutionarii cauzei într-un termen rezonabil îl reprezinta protejarea partilor împotriva duratei excesive a procedurilor, asigurarea eficientei si credibilitatii actului de justitie si evitarea mentinerii partilor într-o stare de nesiguranta cu privire la drepturile lor fundamentale.
Limitarea solutiei Tribunalului Constanta numai la anularea Dispozitiei nr. 435/2006 a Primarului Orasului Eforie motivat de faptul ca a fost emisa de persoana care detine numai partial imobilul notificat, cu consecinta obligarii acestuia de a redirectiona notificarea reclamantei catre Consiliul Judetean Constanta, ar fi fost de natura sa afecteze grav dreptul reclamantei la un proces echitabil sub aspectul duratei rezonabile de solutionare a notificarii sale, astfel cum e reglementata de art. 6 din C.E.D.O. Practic reclamanta s-ar fi aflat în aceeasi situatie cu cea de la data formularii notificarii, în urma cu aproximativ 9 ani.
Pentru considerentele expuse, curtea retine ca prima instanta a solutionat în mod judicios si exceptia tardivitatii formularii cererii de chemare în judecata a pârâtului Consiliul Judetean Constanta.
3. Referitor la criticile ce vizeaza calitatea reclamantei de proprietara a terenului în suprafata de 10.570 m.p. la data preluarii acestuia de catre stat si la caracterul abuziv al preluarii, curtea constata ca si acestea sunt nefondate si urmeaza a fi respinse pentru urmatoarele considerente:
Conform dispozitiilor art. 1 lit. „e” din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, sarcina probei proprietatii, a detinerii legale a acesteia la momentul deposedarii abuzive si a calitatii de persoana îndreptatita la restituire revine persoanei care pretinde dreptul în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. „a” si ale art. 23 din lege. În cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formala a preluarii de catre stat, iar imobilul respectiv se regaseste în patrimoniul statului dupa data invocata ca fiind data preluarii bunului, solutionarea notificarii se va face în functie si de acest element – faptul ca imobilul se regaseste în patrimoniul statului constituie o prezumtie relativa de preluare abuziva.
În ceea ce priveste circumscrierea actelor invocate de persoana îndreptatita în notiunea de acte doveditoare în sensul Legii nr. 10/2001 (art. 23) retinem ca tocmai din cauza modului abuziv în care statul comunist a trecut în proprietatea sa prin diferite „modalitati” în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 anumite imobile, legiuitorul, prin Legea nr. 10/2001 si normele metodologice de aplicare a instituit un regim derogatoriu de la dreptul comun pentru probarea dreptului de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul acestei legi largind sfera „actelor doveditoare” ce pot constitui temei pentru recunoasterea dreptului de proprietate, usurând astfel sarcina probei persoanelor deposedate în mod abuziv si mostenitorilor acestora.
Aceasta largire a cadrului probator se întemeiaza pe considerente de echitate, deoarece ar fi profund inechitabil ca în urma unei deposedari brutale, de foarte multe ori facuta în fapt, fara niciun temei legal, fostul proprietar sa fie obligat sa exhibe titlul de proprietate, iar statul sau unitatea administrativ-teritoriala sa se bucure de prezumtia de proprietate rezultata din faptul posesiei, sau chiar sa îsi întemeieze dreptul de proprietate pe existenta unui „titlu” de proprietate.
În acest sens art. 23.1 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevad ca prin acte doveditoare se întelege orice acte juridice translative de proprietate, care atesta detinerea proprietatii de catre o persoana fizica sau juridica (act de vânzare-cumparare, tranzactie, donatie, extras de carte funciara, act sub semnatura privata încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950; orice acte care atesta detinerea proprietatii de catre persoana îndreptatita sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluarii abuzive (extras de carte funciara, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluarii), orice act emanând de la o autoritate din perioada respectiva care atesta direct sau indirect faptul ca bunul respectiv apartinea persoanei respective, pentru mediul rural – extras de pe registrul agricol.
În speta, se retine ca prin adresa nr. 3338/22.07.1991, Ministerul de Interne – Filiala Arhivelor Statului Constanta, precizeaza faptul ca Societatea Nationala de Cruce Rosie din România figureaza în anul 1941, în adresa din strada G.D. nr. 57 (actualmente soseaua Constanta–Mangalia) cu un teren viran a carei suprafata nu era mentionata.
În adresa nr. 3960/5.05.1999 emisa de Circumscriptia Fiscala Oraseneasca Eforie se face cunoscut ca, la matricola fiscala nr. 1107 din 1945, figureaza înscrisa „Crucea Rosie” cu imobil în Eforie Sud, strada I.G.D. (actuala strada Republicii) nr. 57, fara alte amanunte.
Cu adresa nr. 966/23.04.1999 (fila 88 vol. I) Proiect S.A. Constanta comunica faptul ca „În baza datelor consemnate în planul de parcelare Tuzla–Techirghiol, întocmit de Ministerul Agriculturii si Domeniilor, aprobat cu Jurnalul nr. 1593/1926 (III), facem urmatoarele precizari:
Terenul proprietatea Societatii Nationale de Cruce Rosie este situat în partea de Nord–Est a localitatii Eforie Sud, între tarmul Marii Negre si soseaua Constanta–Mangalia în incinta Sanatoriului de Ortopedie. Conform parcelarii 1926, terenul proprietatea Crucii Rosii are ca vecini la Nord, proprietatea Sanatoriului pentru Combaterea Tuberculozei, iar la Sud, proprietatea Casei Muncii CFR II”.
Procedând la transpunerea din planul anexa a suprafetei terenului, expertul topograf a identificat, urmatoarele vecinatati:
– la Nord – Sanatoriul de Ortopedie;
– la Sud – proprietatea Casei Muncii CFR;
– la Est – Plaja Marea Neagra;
– la Vest – b-dul Republicii.
Cu adresa nr. 2102/26.09.2003 (fila 197 vol. I), Spitalul de Ortopedie si Recuperare Medicala Eforie Sud comunica Consiliului Local Eforie, ca în baza H.G. nr. 867/2002 si a Protocolului nr. 1218/18.03.2003 a avut loc predarea-primirea imobilelor din incinta unitatii sanitare pentru trecerea acestora din domeniul privat al statului si administrarea Ministerului Sanatatii si Familiei, în domeniul public al Judetului Constanta si administrarea Consiliului Judetean Constanta.
În ceea ce priveste suprafata terenului în litigiu, din expertiza extrajudiciara, inginer B.P. efectuata în dosarul nr. 6859/1999 al Tribunalului Constanta, rezulta ca acesta este de 10.570 m.p., informatie culeasa de expert din „Planul de parcelare Tuzla–Techirghiol”, întocmit de catre Ministerul Agriculturii si Domeniilor, aprobat cu jurnalul nr. 1593, publicat în Monitorul Oficial al României, partea oficiala din anul 1926, Crucea Rosie fiind individualizata la nivelul acestui an/1926 cu o suprafata de teren de 10.570 m.p.
Din adresa nr. 1807/9.05.2007 (fila 298 vol. I) a Spitalului Clinic de Ortopedie, Traumatologie si Recuperare Medicala Eforie Sud, rezulta ca în prezent, terenul este parte din domeniul public al judetului Constanta, aspect evidentiat si în H.G. nr. 867/16 august 2002, ce cuprinde lista imobilelor terenuri si constructii trecute în domeniul public al judetelor si în administrarea consiliilor judetene, la pozitia nr. 47, figurând si imobilul în litigiu.
Potrivit adresei nr. 485/16.05.2007 a Consiliului Local al Orasului Eforie, terenul este în baza H.G. nr. 867/2002, domeniul public al judetului Constanta.
Aceste relatii se coroboreaza cu înscrisurile depuse în apel de Consiliul Judetean Constanta – reprezentând „fisa mijloacelor fixe”, în care este prezentata situatia cladirilor identificate prin expertiza ca fiind situate pe terenul aflat în administrarea Consiliului Judetean Constanta si despre care se mentioneaza ca au fost edificate de Crucea Rosie în perioada 1914 si au fost incluse în inventarul Spitalului de Ortopedie, Traumatologie si Recuperare Medicala Eforie Sud începând cu anul 1964.
Situatia este confirmata de Spitalul de Ortopedie, Traumatologie si Recuperare Medicala Eforie Sud cu adresa nr. 150/7.01.2010 în care se mentioneaza ca locuintele de serviciu (C 1 si C 4) au fost edificate în anul 1914 si datorita starii avansate de degradare au devenit improprii locuirii, angajatii spitalului, în calitate de chiriasi, realizând o serie de reparatii la aceste cladiri. În ceea ce priveste mijloacele fixe C 2 – „Castel de apa” si constructia C 3 – denumita Constructia „Crucea Rosie nr. 4” – acestea sunt în prezent dezafectate si se afla într-o stare avansata de degradare. Aceasta situatie este confirmata si prin adresa nr. 2172/3.02.2010 emisa de Consiliul Judetean Constanta.
Toate înscrisurile mentionate arata ca reclamanta S.N. „Crucea Rosie” era proprietarul bunului la momentul preluarii de catre stat.
Referitor la caracterul abuziv al preluarii imobilului de catre stat, curtea retine ca prima instanta a solutionat în mod judicios aceasta problema. Pârâtul, pe tot parcursul litigiului – fond si apel – nu a prezentat instantei niciun titlu care sa dovedeasca dreptul sau de proprietate si nu a rasturnat prezumtia relativa de preluare abuziva, consacrata de art. 1 lit. „e” din H.G. nr. 250/2007.
Conform acestor dispozitii, în cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formala a preluarii de catre stat, se instituie o prezumtie de preluare abuziva atât timp cât terenul este în posesia statului, cazând în sarcina pârâtei detinatoare dovada preluarii cu titlu valabil a imobilului.
Ori, în speta, apelantul pârât Consiliul Judetean Constanta nu a rasturnat aceasta prezumtie simpla, în sensul ca nu a facut dovada ca terenul a fost preluat de la o alta persoana fizica sau juridica, iar nu de la Crucea Rosie, sau ca transmiterea bunului de la reclamanta la stat s-a realizat în baza unui titlu valabil translativ de proprietate.
4. Cu privire la calitatea reclamantei Societatea Nationala de Cruce Rosie din România de persoana îndreptatita sa beneficieze de masurile reperatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 pentru terenul în suprafata de 10.570 m.p. ce a facut obiectul notificarii nr. 11276/20.07.2001, curtea retine ca problema de drept a fost solutionata în mod judicios de Tribunalul Constanta, criticile apelantilor pârâti fiind nefondate pentru urmatoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) lit. „c” din Legea nr. 10/2001, „sunt îndreptatite în întelesul prezentei legi, la restituirea prin masuri reparatorii sau prin echivalent, persoanele juridice ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizatii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice dupa data de 6 martie 1945; îndreptatirea la masurile reparatorii prevazute de prezentul capitol este conditionata de continuarea activitatii ca persoana juridica pâna la data intrarii în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor sa fi fost interzisa sau întrerupta în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, daca prin hotarâre judecatoreasca se constata ca sunt aceeasi persoana juridica cu cea desfiintata sau interzisa”.
Referitor la continuitatea activitatii reclamantei pâna la data intrarii în vigoare a Legii nr. 10/2001 se retin urmatoarele:
Statutul societatii a fost aprobat la data de 16 septembrie 1876 si publicat în Monitorul Oficial al României nr. 206/29.09.1876.
În anul 1915 a fost emisa Legea pentru recunoasterea Societatii Nationale de Cruce Rosie a României ca persoana morala, publicata în Monitorul Oficial nr. 277/15 martie 1915. Ulterior, în anul 1926 a fost emisa Legea pentru recunoasterea Societatii Nationale de Cruce Rosie a României ca persoana juridica de drept public, publicata în Monitorul Oficial nr. 65/1926. Prin Decretul nr. 203/21.06.1976 se confera reclamantei Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa I, pentru merite deosebite în activitate, cu ocazia aniversarii a 100 de ani de la înfiintare. De asemenea, în anul 1995 se aproba Legea nr. 139/1995 a Societatii de Cruce Rosie din România, iar în anul 2001 se emite decret cu ocazia aniversarii a 125 de ani de la înfiintarea Societatii de Cruce Rosie.
Din cuprinsul tuturor acestor acte rezulta ca Societatea si-a pastrat continuitatea de-a lungul vremii si ca nu a fost desfiintata sau interzisa, actul din 1976, precum si decretul din 2001 atestând cu putere de lege activitatea neîntrerupta a acestei organizatii.
Se retine ca reclamanta nu este exceptata de la beneficiul Legii nr. 10/2001, ea nefacând parte din categoria institutiilor publice ale statului exceptate prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Aceasta calitate a Societatii Nationale a Crucii Rosii din România, persoana juridica de drept public, independenta, nesubordonata Statului Român, rezulta indubitabil din dispozitiile art. 2 din Legea nr. 139/1995, în care se statueaza ca unul dintre principiile fundamentale în baza caruia îsi desfasoara activitatea este independenta. În baza acestui principiu Crucea Rosie nu este subordonata statului, organele sale de conducere sunt alese dintre membrii organizatiei, fara nicio imixtiune din partea statului, salariile sunt stabilite si platite conform grilei proprii de salarizare din fonduri proprii, iar nu de la bugetul de stat.
Conform dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 139/1995, „Societatea Nationala de Cruce Rosie din România (…) beneficiaza de aceleasi masuri de protectie pe care legea le stabileste în favoarea institutiilor publice”. Utilizând argumentul de interpretare „per a contrario”, rezulta ca reclamanta, desi beneficiaza de aceleasi masuri de protectie pe care legea le stabileste în favoarea institutiilor publice, nu este o institutie publica în sensul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Daca ar fi fost o institutie publica, nu ar mai fi fost necesar ca legiuitorul sa precizeze ca beneficiaza de aceleasi masuri de protectie de care beneficiaza si institutiile publice. Ori, din acordarea unui regim de favoare reclamantei în baza legii, astfel încât aceasta sa beneficieze atunci când este necesar pentru atingerea scopurilor sale de toate masurile de protectie de care beneficiaza institutiile publice, nu se poate trage concluzia ca ea ar putea fi asimilata ca situatie juridica institutiilor publice, astfel încât sa fie exclusa de la aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, care urmaresc scopuri si obiective precise atunci când nu permit subiectelor de drept mentionate de art. 3 alin. (2) sa beneficieze de masurile reparatorii consacrate de acest act normativ. Asimilarea unor aspecte ale regimului juridic al institutiilor publice are caracter de exceptie, neputând fi extinsa pe cale de analogie, astfel încât sa se ajunga la o asimilare totala de regim juridic.
De altfel, Înalta Curte de Casatie si Justitie, într-o decizie de speta (dosar nr. 28063/1/2005) a retinut ca Societatea Nationala de Cruce Rosie din România nu se încadreaza în categoria persoanelor prevazute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fiind persoana îndreptatita la restituire conform acestui act normativ.
În considerentele deciziei civile nr. 2238/28.02.2006 Înalta Curte de Casatie si Justitie, dupa ce analizeaza prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 arata ca reclamanta Crucea Rosie nu se încadreaza în niciuna din categoriile prevazute de art. 3 alin. (2) din lege, nefiind institutie publica, ce ar avea în administrare bunuri ale statului si nici societate comerciala cu capital de stat (filele 34–39 dosar fond, vol. I)
Reclamanta nu intra nici în categoria „regiilor autonome, companiile/societatile nationale, societati comerciale cu capital de stat, precum si cele privatizate potrivit legii” – exceptate de la art. 3 alin. (2) de le beneficiul Legii nr. 10/2001.
Prin includerea societatilor/companiilor nationale în categoria persoanelor care nu sunt îndreptatite la restituire în temeiul Legii nr. 10/2001, legiuitorul a avut în vedere companiile/societatile nationale create în urma reorganizarii regiilor autonome în companii nationale si societati nationale, în baza Ordonantei de Urgenta nr. 30/1997.
Potrivit dispozitiilor art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 30/1997, „Societatile comerciale pe actiuni rezultate în urma reorganizarii regiilor autonome având ca obiect activitati de interes public national pot fi denumite companii nationale sau societati nationale, dupa caz, si vor fi supuse procesului de privatizare în conditiile legii”.
Faptul ca legiuitorul în cuprinsul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 s-a referit doar la societatile nationale aparute în urma reorganizarii regiilor autonome în temeiul O.U.G. nr. 30/1997, rezulta cu claritate si din interpretarea gramaticala a acestui articol care echivaleaza notiunile de companie nationala si societate nationala folosind sintagma „companiile/societatile nationale”.
Pentru considerentele expuse, curtea retine ca reclamanta Societatea Nationala de Cruce Rosie din România nu intra în categoria institutiilor publice ale statului sau companiilor/societatilor nationale exceptate de aplicarea Legii nr. 10/2001, conform art. 3 alin. (2) din acest act normativ, ci este persoana îndreptatita sa beneficieze de masurile reparatorii ale legii, conform art. 3 alin. (1) lit. „c”.
5. Cu privire la calitatea Consiliului Judetean Constanta de unitate detinatoare a terenului în suprafata de 9.298,12 m.p. si implicit la calitatea sa procesuala pasiva, curtea retine urmatoarele:
Potrivit prevederilor Capitolului 2 din Anexa 1 a H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001, unitatea detinatoare este fie entitatea cu personalitate juridica care exercita, în numele statului, dreptul de proprietate publica sau privata la un bun ce face obiectul legii (minister, primarie, institutia prefectului sau orice alta institutie publica), fie entitatea cu personalitate juridica care are înregistrat în patrimoniul sau, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societati/companii nationale si societati comerciale cu capital de stat, organizatii cooperatiste). Ori, în calitate de titular al pretinsului drept de administrare asupra imobilului instituit prin H.G. nr. 867/2002, Consiliul Judetean Constanta este entitatea care, în sensul H.G. nr. 250/2007, exercita în numele statului pretinsul drept de proprietate asupra imobilului.
Deosebit de relevante în aprecierea calitatii procesuale pasive a Consiliului Judetean Constanta sunt si dispozitiile pct. 9.1 din normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 aprobate prin H.G. nr. 614/2001 (o reglementare identica existând si în normele aprobate prin H.G. nr. 498/2003, respectiv H.G. nr. 250/2007), conform carora „în cazul în care, dupa data intrarii în vigoare a legii, un imobil notificat potrivit legii a fost transferat în administrarea unei alte entitati, aceasta din urma devine unitate detinatoare învestita cu solutionarea notificarii. Cum prin H.G. nr. 867/2002 o parte a imobilului a fost transferata din administrarea Consiliului Local Eforie în administrarea Consiliului Judetean Constanta, este evident ca aceasta din urma entitate a dobândit si calitatea de unitate detinatoare în sensul Legii nr. 10/2001 pentru partea din imobil transferata), având si calitate procesuala pasiva în ipoteza în care nu îsi îndeplineste obligatia legala de solutionare a notificarii.
Consiliul Judetean Constanta are calitate procesuala pasiva si în raport cu prevederile Legilor nr. 215/2001 si nr. 213/1998.
Potrivit Legii nr. 215/2001, administratia publica locala este organizata în baza principiului autonomiei locale, definit în lege ca „dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona, în numele si în interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, treburile publice, în conditiile legii”.
Tot legea precizeaza punctual autoritatile care dispun de autonomie locala si anume „consiliile locale si primarii, precum si (…) consiliile judetene si presedintii acestora, autoritati ale administratiei publice locale”. Din formularea textului de lege se desprinde atât dreptul autoritatilor administratiei publice locale, cât si obligatia de a solutiona situatiile de interes public, ceea ce presupune si calitatea lor procesuala într-un litigiu referitor la bunuri din domeniul public al judetului deoarece aceasta situatie este de interes public.
Autonomia locala este un principiu care guverneaza organizarea, functionarea, atributiile si competentele autoritatilor publice locale. De asemenea, priveste gestionarea resurselor care, potrivit legii, apartin unitatilor administrativ-teritoriale. Astfel, potrivit art. 10 din Legea nr. 215/2001, „Autoritatile administratiei publice locale administreaza sau, dupa caz, dispun de resursele financiare, precum si de bunurile proprietate publica sau privata ale comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor, în conformitate cu principiul autonomiei locale”.
În ceea ce priveste litigiile în care sunt implicate unitatile administrativ-teritoriale, regula este data de art. 21 alin. 2 din Legea nr. 215/2001 care arata ca „în justitie, unitatile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, dupa caz, de primar sau de presedintele consiliului judetean”.
De la aceasta prevedere, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic a stabilit o exceptie prin intermediul art. 12 alin. (4). Acesta statueaza ca în litigiile referitoare la dreptul de administrare, titularul acestui drept: consiliile locale si consiliile judetene sunt titularii dreptului de administrare a bunurilor revendicate) va sta în nume propriu.
Dupa cum se poate observa cu usurinta, ceea ce diferentiaza cele doua articole este tocmai persoana care are calitate procesuala. Daca în primul caz este vorba de unitatea administrativ-teritoriala, în al doilea caz, ca o derogare de la principiul general, calitate procesuala va avea tocmai consiliul judetean sau local.
Practica judiciara reflecta aceeasi interpretare a articolului, Înalta Curte de Casatie si Justitie utilizându-l pentru argumentarea deciziilor sale în spetele similare.
6. Cu privire la calitatea pârâtilor Orasul Eforie prin Primar si Consiliul Local Eforie de „unitate detinatoare” în sensul Legii nr. 10/2001 pentru terenul în suprafata de 1.142 m.p., curtea retine ca si aceasta problema a fost în mod judicios solutionata de prima instanta.
Reglementând modalitatea de exercitare a dreptului la restituirea în natura sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv, Legea nr. 10/2001 a instituit doua etape ale procedurii de restituire, una necontencioasa si alta contencioasa, iar în art. 22 a stabilit partile între care se desfasoara aceste proceduri si anume „persoana îndreptatita la restituire” si „persoana juridica detinatoare a imobilului”. Articolul 21 din lege stabileste categoriile de persoane juridice obligate sa se pronunte asupra notificarilor prin decizia/dispozitia motivata a organelor de conducere, iar în alin. (1) prevede ca au calitate de unitati detinatoare si unitatile administrativ-teritoriale, în cazul carora restituirea se face prin dispozitie motivata a primarilor, ori, dupa caz, a presedintelui consiliului judetean.
„Persoana îndreptatita la restituire” care are calitate procesuala activa si „unitatea detinatoare” care are calitate procesuala pasiva, figureaza ca atare în ambele faze ale procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001 si nu pot fi înlocuite de o alta parte astfel ca în cazul în care bunul notificat apartine patrimoniului unitatii administrativ-teritoriale – obligatia de solutionare a notificarii nu poate fi opusa decât „detinatorului”.
În speta, se retine ca notificarea nr. 11276/20.07.2001 formulata de reclamanta a fost solutionata de Primarul Orasului Eforie prin Dispozitia nr. 435 din 19.10.2006, iar reclamanta nemultumita de modalitatea de solutionare a pretentiilor sale a contestat aceasta dispozitie, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanta justificând calitatea procesuala pasiva a pârâtilor Orasul Eforie, Consiliul Local Eforie si Primarul Eforie, în calitate de emitenti ai dispozitiei contestate.
Pe de alta parte, se retine ca Orasul Eforie detine în patrimoniul public si/sau privat o suprafata de teren de 1.142 m.p., astfel cum a fost identificata prin expertiza ing. B.C., teren care se afla în afara limitelor Spitalului de Ortopedie.
Cum aceasta suprafata de teren nu a facut obiectul transferului din administrarea Primariei Eforie în administrarea Consiliului Judetean Constanta, în baza H.G. nr. 867/2002, ci este afectata partial de cai de comunicatie, alei de acces sau de plaja ori a facut obiectul unor acte de dispozitie încheiate de Orasul Eforie cu terte persoane fizice sau juridice, curtea constata ca pârâtul Orasul Eforie are calitate de „unitate detinatoare” în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001.
7. Cu privire la criticile apelantilor pârâti ce vizeaza cuantumul cheltuielilor de judecata acordate reclamantei si incidenta în cauza a dispozitiilor art. 274 alin. (3) Cod procedura civila, curtea constata ca aceste critici sunt fondate si urmeaza a fi admise pentru urmatoarele considerente:
Conform dispozitiilor art. 274 alin. (3) Cod procedura civila, „Judecatorii au însa dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, potrivit cu cele prevazute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocat”.
Articolul 274 alin. (3) Cod procedura civila reglementeaza un aspect al raportului juridic procesual civil dintre partile contractante, textul stabilind modalitatea de calculare a sumei datorate cu titlu de cheltuieli de judecata de catre cel ce a cazut în pretentii, partii care le solicita. În aceste conditii se constata ca raportul juridic civil dintre avocat si client nu este stânjenit în niciun mod, deoarece activitatea instantei se limiteaza doar la reducerea corespunzatoare a cheltuielilor de judecata.
În cadrul analizei cererii de micsorare a onorariului de avocat munca avocatului constituie un criteriu fundamental în raport cu care instanta poate statua în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (3) asupra posibilitatii de reducere a onorariului de avocat. Munca avocatului are însa un caracter complex, situatie în care pentru aprecierea onorariului ce urmeaza a fi suportat de partea adversa, care a cazut în pretentii, se impune a fi avute în vedere mai multe aspecte si anume: timpul si volumul de munca solicitata pentru executarea mandatului primit si activitatile solicitate de client, natura, noutatea si dificultatea cazului, importanta intereselor în cauza, împrejurarea ca acceptarea mandatului acordat de client îl împiedica pe avocat sa accepte un alt mandat din partea unei alte persoane, notorietatea si specializarea avocatului, constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurarile cauzei sa actioneze pentru a asigura serviciile legale performante.
În speta, se retine ca în raport de complexitatea cauzei, munca desfasurata de avocat pe parcursul a aproximativ 2 ani pentru solutionarea cauzei, dar si fata de împrejurarea ca litigiul nu prezinta un caracter de noutate si nici nu impune si aplicarea unei legislatii noi, onorariul de avocat în valoare de 40.000 lei este exagerat, situatie în care se impune o reducere a acestuia la valoarea de 10.000 lei, suma ce urmeaza a fi suportata în parti egale de autoritatile locale (5.000 lei) si respectiv de pârâtul Consiliul Judetean Constanta (5.000 lei).
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod procedura civila, se va admite apelul pârâtilor si se va schimba în parte sentinta apelata, în sensul obligarii pârâtilor la plata unor cheltuieli de judecata care vor include onorariul de expertiza (1.000 lei) si onorariul de avocat în valoare de 10.000 lei, cheltuieli ce vor fi suportate în mod egal de catre pârâti.
III. Analizând legalitatea hotarârii apelate în raport de criticile apelantei reclamante, se constata urmatoarele:
1. Cu privire la terenul în suprafata de 9.298,12 m.p. situat în perimetrul Spitalului de Ortopedie, Traumatologie si Recuperare Medicala Eforie Sud si în administrarea Consiliului Judetean Constanta, curtea constata ca pârâtul nu a invocat un titlu valabil pentru detinerea terenului, situatie în care se va analiza posibilitatea de restituire în natura a terenului liber de constructii, conform art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, „Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, daca au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constitutiei si a tratatelor internationale la care România era parte si a legilor în vigoare la data preluarii lor de catre stat”.
Hotarârea de Guvern nr. 687/2002 nu poate constitui un titlu legal valabil, respectiv un temei valabil pentru includerea imobilului notificat în domeniul public al judetului Constanta si în administrarea Consiliului Judetean Constanta, cât timp nici Statul Român si nici unitatea administrativ-teritoriala – Orasul Eforie, din administrarea careia s-a dispus transferarea bunului, nu pot justifica un drept de proprietate asupra imobilului notificat de reclamanta. Pentru ca acest teren sa fie inclus în mod valabil în domeniul public, era necesar în prealabil sa fi fost dobândit în mod legal de stat sau de Orasul Eforie, ori în speta nu s-a probat modalitatea în care s-a realizat în mod valabil preluarea terenului de la reclamanta.
Încadrarea acestui teren în domeniul public de interes judetean nu are relevanta în aprecierea posibilitatii de restituire în natura a acestuia, pentru ca statul nu a avut niciodata un titlu valabil constituit, iar pe de alta parte „restituirea” realizata în temeiul Legii nr. 10/2001 nu echivaleaza cu o „înstrainare” a unui bun din domeniul public si pe cale de consecinta, caracterul inalienabil, insesizabil si imprescriptibil al proprietatii publice nu i se aplica. Legea nr.10/2001nu face nicio distinctie între bunurile evidentiate în domeniul public sau privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale la momentul formularii notificarii, singurele conditii impuse de legiuitor pentru neaplicarea masurii de restituire în natura a unui teren fiind acelea ca terenul sa nu intre în aria de cuprindere a sintagmei „amenajari de utilitate publica a localitatilor urbane si rurale”, astfel cum este determinata de prevederile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 aprobata prin H.G. nr. 250/2007 si sa nu fie afectat de constructii realizate anterior datei de 1.01.1990.
Mai mult, legiuitorul a prevazut în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu anexa nr. 2 lit. „a” din lege ca si imobilele necesare si afectate exclusiv si nemijlocit activitatilor de interes public, de învatamânt, sanatate sau social-culturale, se vor restitui fostilor proprietari, sau, dupa caz, mostenitorilor acestora, cu obligatia de a-i mentine afectatiunea pe o perioada de pâna la 3 ani, pentru cele aratate la pct. 3 si 4 din anexa nr. 2 lit. „a”, sau, dupa caz, de pâna la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispozitiei, pentru cele aratate la pct. 1 si 2 din anexa nr. 2 lit. „a”.
Prin urmare, se constata ca, aparenta apartenentei unui bun la domeniul public nu constituie un impediment legal pentru respingerea unei cereri de restituire în natura a imobilului notificat, sens în care s-a pronuntat, în decizii de speta si Înalta Curte de Casatie si Justitie (exemplu: decizia civila nr. 7312 din 21.09.2006).
În consecinta, la stabilirea modalitatii de reparare a prejudiciului cauzat reclamantei, prin preluarea abuziva a imobilului de catre stat, curtea urmeaza sa aiba în vedere principiul prevalentei restituirii în natura a bunurilor notificate ce guverneaza procesul de aplicare a Legii nr. 10/2001 (legiferat prin art. 9), cât si dispozitiile art. 10 din lege.
Potrivit dispozitiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natura, se întelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajari de utilitate publica, ce nu afecteaza caile de acces (existenta pe terenul respectiv a unor strazi, parcari, trotuare), existenta sau utilizarea unor amenajari subterane (conducte de alimentare cu apa, gaze, petrol, electricitate de mare calibru).
Dispozitiile art. 10 alin. (2) din lege mentioneaza ca „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat constructii preluate în mod abuziv, s-au edificat noi constructii, autorizate, persoana îndreptatita va obtine restituirea în natura a partii de teren ramasa libera, iar pentru suprafata ocupata de constructii noi, cea afectata servitutilor legale si altor amenajari de utilitate publica ale localitatilor urbane si rurale, masurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.
În cauza se retine ca terenul aflat în administrarea pârâtului Consiliul Judetean Constanta a fost identificat prin expertiza ing. B.C. – completare la raportul de expertiza, între punctele 36, 37, 20, 31, suprafata acestuia fiind de 9.298,12 m.p.
Pe aceasta suprafata de teren se afla amplasate 3 constructii cu caracter definitiv si cu destinatia de locuinta de serviciu, notate C 1, C 3 si C 4 si o constructie în stare avansata de degradare si neutilizata denumita „foisor” si notata C 2.
Referitor la constructiile definitive cu destinatia de locuinte, curtea retine ca acestea nu au facut obiectul notificarii reclamantei, instantele de judecata nefiind investite cu vreo cerere ce vizeaza restituirea în natura sau prin echivalent si a acestor constructii.
În raport de dispozitiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, se retine ca terenul afectat de cele 3 locuinte de serviciu aflate în administrarea Consiliului Judetean Constanta, nu este un teren liber în sensul Legii nr. 10/2001 si nu poate face obiectul restituirii în natura, asa cum sustine apelanta reclamanta.
Terenul ocupat de cele 3 cladiri – C 1, C 3 si C 4, având o suprafata totala de 342,31 m.p. nefiind teren liber, nu poate fi restituit în natura reclamantei, aceasta fiind îndreptatita sa primeasca exclusiv despagubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În ceea ce priveste terenul de 8.955,81 m.p., reprezentând diferenta dintre întreaga suprafata de teren de 9.298,12 m.p. aflata în administrarea pârâtului Consiliul Judetean Constanta si terenul ocupat de constructii (342,31 m.p.), expertul a aratat în raportul de expertiza ca acesta este liber de constructii, cât si din punct de vedere juridic, fiind acoperit de vegetatie salbatica (neîngrijita) si nu este necesar si afectat exclusiv si nemijlocit activitatii de interes public a pârâtului.
Cele doua alei existente pe acest teren sunt alei secundare, pe care nu se realizeaza accesul la vreuna din sectiile complexului sanitar, nefiind necesare exploatarii normale a institutiei publice. În ceea ce priveste accesul la locuintele de serviciu ramase în administrarea Consiliului Judetean Constanta, acesta se poate realiza pe trotuarele marcate cu punctele 10, 11, 36 si 37 si respectiv 21, 22, 29, 30, care marginesc terenul restituit. Aceste trotuare nu vor fi restituite în natura, desi au facut obiectul notificarii reclamantei, fiind afectate interesului public.
2. Cu privire la terenul ramas în administrarea Consiliului Local Eforie se retin urmatoarele:
Prin expertiza efectuata de ing. B.C. s-a identificat terenul ramas în administrarea Consiliului Local Eforie dupa momentul aplicarii H.G. nr. 867/2002 privind trecerea unor imobile în administrarea consiliilor judetene, acesta având o suprafata de 1.142 m.p.
Din aceasta suprafata de teren s-a constatat ca o parte este afectata de trotuar (punctele 10, 11, 37 si 36), de aleea de acces spre faleza (punctele 21, 22, 29, 30) – 153,27 m.p., digul faleza si plaja 265,87 m.p. constructia fostului restaurant „P” (constructie extinsa si în curs de modernizare), terasa, platforma si zidul de sprijin la drum în suprafata totala de 300,28 m.p.
Conform dispozitiilor art.10 alin.(2) din Legea nr. 10/2001 si pct. 10.3 al Normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, restituirea în natura a terenurilor libere este limitata de destinatia si suprafata acestora, în maniera de a nu afecta caile de acces (existenta pe terenul respectiv a unor strazi, trotuare, parcari amenajate, diguri, etc.), existenta si utilizarea unor amenajari subterane, dotari tehnico-edilitare subterane, piete pietonale sau altele asemenea, în determinarea terenului liber avându-se în vedere atât servitutile legale, cât si documentatiile de amenajare a teritoriului si de urbanism.
În raport de aceste dispozitii legale, instanta de apel urmeaza sa constate ca Tribunalul Constanta a apreciat în mod judicios ca pentru terenul afectat de cai de comunicatie, trotuar, dig de sustinere a malului, alee de acces spre faleza si plaja reclamanta este îndreptatita exclusiv la masuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Imposibilitatea restituirii în natura a acestui teren este determinata de afectatiunea publica a acestuia, destinatia terenului intrând în aria de cuprindere a sintagmei „amenajari de utilitate publica a localitatilor urbane si rurale”, astfel cum este determinata de prevederile mai sus invocate.
În ceea ce priveste suprafata de teren de 848,99 m.p., reprezentând terenul ocupat de „Braseria P.” (438,95 m.p.) si terenul afectat acestei constructii proprietatea unui tert – C.M. (410,04 m.p.) ce a facut obiectul contractelor de vânzare-cumparare autentificate sub nr. 367/17.03.2004 si nr. 1060/3.10.2003, curtea constata ca acest teren nu este liber din punct de vedere juridic si nu mai este detinut de unitatea notificata Orasul Eforie. În conditiile în care contractele de vânzare-cumparare mai sus mentionate, încheiate între Orasul Eforie si C.M. nu au fost anulate conform art. 45 din Legea nr. 10/2001, iar legalitatea acestora nu a facut obiectul unor dezbateri contradictorii, în raport cu toate partile interesate (inclusiv subdobânditorul imobilului C.M.), în fata primei instante investite cu solutionarea actiunii reclamantei, curtea constata ca acest teren nu este restituibil în natura, reclamanta fiind îndreptatita la masuri reparatorii prin echivalent si pentru aceasta suprafata de teren, conform art. 18 lit. „c” din Legea nr. 10/2001.
Desi instantele de judecata investite cu solutionarea notificarilor persoanelor îndreptatite, nemultumite de refuzul de a li se restitui în natura bunurile notificate, pot în principiu sa analizeze pe cale incidentala legalitatea titlului subdobânditorului în raport cu dispozitiile art. 21 alin. (5) Cod procedura civila principiul respectarii dublului grad de jurisdictie, respectarea dreptului la aparare, respectarea principiilor contradictorialitatii si al egalitatii armelor în procesul civil – elemente ale unui proces echitabil în sensul art. 6 din C.E.D.O. – impun ca aceasta problema de drept sa faca obiectul cercetarii instantei de fond, iar partile interesate sa aiba posibilitatea sa îsi expuna punctul de vedere si sa se apere. În speta, se retine ca aceasta problema de drept nu a facut obiectul analizei primei instante de judecata, apelanta reclamanta formulând aceasta cerere direct în apel.
Pentru considerentele pe care le-am expus cu ocazia analizarii exceptiei inadmisibilitatii formularii unei cereri noi în apel si pe care nu le vom mai relua, curtea constata ca nulitatea actelor de vânzare-cumparare nu poate face obiectul analizei instantei de apel, conform art. 294 teza a II-a Cod procedura civila.
Apelanta reclamanta avea posibilitatea sa promoveze o actiune în nulitatea acestor contracte de vânzare-cumparare, iar pâna la solutionarea acestei actiuni putea sa solicite suspendarea judecatii apelului conform art. 244 pct. 1 Cod procedura civila, dar aceasta nu a optat pentru aceasta solutie, cauza sa urmând a fi analizata în raport de limitele investirii primei instante si de dispozitiile art. 18 lit. „c” din Legea nr. 10/2001.
Din concluziile raportului de expertiza si din schita anexa (filele 111– 112, vol. I dosar apel), curtea retine ca terenul identificat prin punctele 20, 21, 30 si 31, situat la limita terenului detinut de Consiliul Judetean Constanta si care i-a fost restituit în natura reclamantei, este liber de constructii, cât si din punct de vedere juridic si poate fi restituit în natura reclamantei conform art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod procedura civila, se va admite apelul reclamantei si se va schimba în parte sentinta apelata, în sensul restituirii în natura a terenurilor mai sus mentionate. Se vor mentine celelalte dispozitii ale hotarârii apelate.
Conform art. 274 alin. (2) si (3) Cod procedura civila, obliga intimatii pârâti Consiliul Local Eforie, Orasul Eforie, Primarul Orasului Eforie, pe de o parte si pe intimatul Consiliul Judetean Constanta, pe de alta parte, la câte 6.750 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre apelanta reclamanta, reprezentând onorariul de expertiza si onorariul redus de avocat, proportional cu pretentiile admise si cu complexitatea muncii depuse de avocat în dosarul de apel si dupa compensarea partiala cu cheltuielile efectuate de apelantii pârâti, ale caror apeluri au fost admise în parte, numai sub aspectul cheltuielilor datorate la fond.
