Motivându-şi acţiunea, reclamantele au arătat că la data de 20 decembrie 1958, defunctul U.V., soţ şi, respectiv tată, a cumpărat de la numita S.I.R., potrivit procesului verbal nr. 3111/919 emis de Notariatul de Stat al Raionului Botoşani – Regiunea Suceava, un imobil casă compus din trei camere şi bucătărie, un atelier de tâmplărie, o magazie, precum şi suprafaţa de 240 m. p. teren aferent situat în municipiul Botoşani, Strada Bucium, nr. 36.
În anul 1979, prin Decretul nr. 467, s-a dispus exproprierea. Pentru imobilele construcţii şi anexe s-a făcut o plată modică, de 24000 lei, iar terenul a fost preluat de stat fără vreo despăgubire.
Reclamantele au invocat dispoziţiile art. 1 aliniat 1 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora „imobilele preluate abuziv de către stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940, asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie în natură, în condiţiile prezentei legi”, şi ale aliniatului 2, care statuează că ,,în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.
Deşi s-au adresat intimatei cu o cerere pentru a li se retroceda terenul expropriat precizând că, întrucât acest teren este ocupat în prezent de un ansamblu de locuinţe, solicită să li se dea la schimb o suprafaţă echivalentă într-o zonă apropiată, intimata le-a comunicat că nu deţine teren.
În dovedire, reclamantele au depus la dosar înscrisuri.
Intimatul Municipiul Botoşani nu şi-a delegat reprezentant în instanţă, însă prin întâmpinare a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că este o structură funcţională şi nu o persoană juridică de drept public, neavând capacitate juridică, conform prevederilor art. 77 din Legea nr. 215/2001.
De asemenea, a invocat dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 215/2001 potrivit cărora municipiul Botoşani este unitate administrativ – teritorială în care se exercită autonomia locală şi în care se organizează şi funcţionează autorităţi ale administraţiei publice locale.
Totodată, a arătat că reclamantele nu au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 şi au invocat dispoziţiile art. 17 alin. 2 şi art. 27 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Prin sentinţa civilă nr. 3625 din data de 02 iunie 2011, Judecătoria Botoşani a admis excepţia lipsei competenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani.
Pe rolul Tribunalului Botoşani, Secţia civilă, dosarul s-a înregistrat sub numărul 6197/40/2011.
În dovedirea acţiunii nou înregistrate, reclamantele au depus la dosar înscrisuri.
Pârâta, legal citată, a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată, în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 3848 din data de 14 octombrie 2011 Tribunalul Botoşani a respins, ca nefondată, acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial la Judecătoria Botoşani, cu numărul 423/193/2011, reclamantele au solicitat retrocedarea suprafeţei de teren de 240 m. p. teren situată în Strada Bucium, nr. 36, actualmente Strada Împăprat Traian, sau măsuri reparatorii, invocând ca temei juridic Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 247/2005, şi plata cheltuielilor de judecată.
Prin precizările depuse la termenul de judecată din data de 07 aprilie 2011, reclamantele au menţionat că temeiul legal al cererii lor îl constituie prevederile de la punctul 17 şi punctul 27 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, prevederi care modifică şi completează Legea nr. 10/2001.
Astfel, în data de 18 august 2005, prin cererea înregistrată sub numărul 20492/2005, depusă în dosarul Judecătoriei Botoşani, reclamanta U.E. s-a adresat Primăriei municipiului Botoşani, solicitând “conform Legii nr. 247/2005 sau a Legii nr. 18 privind fondul funciar, posibilitatea despăgubirii pentru terenul expropriat în suprafaţă de 240 m. p., în natură, în oraş, sau echivalent, în afara oraşului”, la cerere fiind anexat contractul de vindere – cumpărare nr. 311 din data de 20.12.1958, prin care defuncţii părinţi ei au dobândit imobilul situat în municipiul Botoşani, Strada Bucium, nr. 36, devenită ulterior nr. 18, compus din 240 m. p. şi casa de pe acest teren, precum şi adresa privind expropierea acestui imobil. Că, în urma exproprierii, casa a fost demolată iar terenul a fost ocupat conform Decretului de nr. 467/1979, în scopul în care s-a dispus exproprierea.
Aşadar, reclamantele nu au formulat o notificare în baza Legii nr. 10/2001, care constituie o lege specială, reparatorie, în cazul imobilelor preluate abuziv de către stat, inclusiv prin expropriere, ca în speţa ce formează obiectul cauzei.
Acest aspect este deosebit de important întrucât Legea nr. 10/2001 prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile, respectiv depunerea unei notificări prin judecătoresc, potrivit dispoziţiilor art. 22 din lege. Or, cererea depusă în termenul prevăzut de Legea nr. 247/2005, care modifică legile fondului funciar şi permite depunerea de noi cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, nu îndeplineşte forma unei notificări comunicată prin executorul judecătoresc şi, mai mult, este tardivă faţă de termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, respectiv 14.02.2002.
Legiuitorul a prevăzut în mod expres prin art. 21 aliniat 1 din forma iniţială a Legii nr. 10/2001, devenit art. 22 după republicarea în Monitorul Oficial nr. 798 din 02.09.2005, că ,,persoana îndreptăţită va notifica în termen de şase luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului”. Acest termen a fost prelungit succesiv, prin O.U.G. nr. 109/2001 şi prin O.U.G. nr. 145/2001 până la data de 14.02.2002, acest termen nefiind prelungit ulterior şi nefiind făcute modificări cu privire la art. 21, renumerotat apoi 22, prin Legea nr. 247/2005.
Obligativitatea efectuării acestei proceduri administrative prealabile rezultă din dispoziţiile art. 22 aliniatele 4 şi 5 din Legea nr. 10/2001, republicată, conform cărora ,,notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane juridice sau fizice, a respectării termenului prevăzut la aliniatul 1, chiar dacă a fost adresată unei alte entităţi decât cea care deţine imobilul”, iar nerespectarea termenului de şase luni astfel cum a fost prelungit până la data de 14 februarie 2002, prevăzut pentru trimiterea notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Sintagma ,,pierderea dreptului”, folosită de legiutor în art. 21 aliniat 5 din Legea nr. 10/2001, este edificatoare în calificarea termenului ca fiind de decădere, de unde se poate desprinde şi concluzia că celui îndrituit la restituire şi care doreşte să uzeze de procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 îi este impusă condiţia sine qua non ca, mai întâi, să declanşeze procedura necontencioasă, prin intermediul notificării, după care se poate adresa instanţelor de judecată.
Cum reclamantele nu au înaintat o notificare prin executorul judecătoresc în termenele şi cu menţiunile prevăzute de art. 22 aliniatele 1 – 3 din Legea nr. 10/2001, instanţa a apreciat că nu a fost îndeplinită procedura administrativă prealabilă prevăzută de legea specială care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv şi, astfel, au pierdut dreptul de a mai solicita pe calea unei acţiuni în instanţă despăgubiri în echivalent.
Împotriva sentinţei au declarat recurs în termen legal reclamantele, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 – 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor au arătat, în esenţă, că le sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 17 alin.2, art. 30 şi art. 27 din Legea nr. 247/2005.
U.E. s-a adresat Primăriei municipiului Botoşani încă din 18 august 2005 (cerere înregistrată sub nr. 20492/18 august 2005), solicitând să se analizeze posibilitatea de a fi despăgubită pentru terenul de 240 m.p. ce a fost expropriat. Fiind o persoană în vârstă şi fără cunoştinţe juridice, nu a specificat concret temeiul juridic al solicitării sale, situaţie în care intimata trebuia să îi dea îndrumări în scopul rezolvării pretenţiilor, iar nu să îi respingă după un an cererea. Funcţionarii primăriei trebuiau să dea calificarea corectă a cererii sale, ca fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005 şi să aplice corect aceste acte normative.
Prin întâmpinare, intimatul, prin reprezentant legal, a reiterat apărările de la prima instanţă, solicitând respingerea recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de reclamante, în raport de dispoziţiile legale invocate şi de lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
Obiect al controlului judecătoresc în calea de atac a recursului îl constituie hotărârea împotriva căreia a fost declarată, iar cererea de recurs trebuie să cuprindă, conform dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c Cod procedură civilă, motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, încadrabile în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1- 9 Cod procedură civilă şi dezvoltarea lor.
Admiţând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, privind modul de interpretare şi aplicare în speţă a dispoziţiilor legale, Curtea constată neîntemeiat recursul.
Astfel, cum corect a reţinut prima instanţă, Legea nr. 10/2001 prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile, ce presupune notificarea unităţii deţinătoare a imobilului preluat abuziv, în condiţiile şi termenul expres prevăzute, termen ce a fost prelungit succesiv până la data de 14 februarie 2002.
Termenul prevăzut de dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este un termen de decădere, această calificare fiind confirmată de legiuitor prin dispoziţiile imperative ale art. 22 alin.(5) din lege.
Nerespectarea acestui termen de către persoanele ce se consideră îndreptăţite atrage, aşadar, decăderea lor din dreptul de a mai solicita acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de stat.
În speţă, atât la prima instanţă, cât şi prin motivele de recurs, reclamantele au arătat că s-au adresat primăriei municipiului Botoşani cu o cerere de acordare a măsurilor reparatorii pentru suprafaţa de 240 m.p. teren expropriată fără despăgubire în anul 1979, în luna august 2005 (filele 20, 36 dosar fond, fila 3 dosar recurs).
Aşadar, chiar dacă la nivelul intimatei cererea reclamantelor ar fi fost calificată corect ca vizând dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi soluţionată în termen rezonabil, soluţia legală ar fi fost aceea de respingere a notificării ca fiind formulată cu mult peste termenul prevăzut de lege.
Legea nr. 247/2005 nu a adus modificări ale Legii nr. 10/2001 în ce priveşte obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile şi termenul de depunere a notificării.
