Decizia civilă nr. 149/A din 14.09.2011 a Curţii de Apel Galaţi
Prin sentinţa civilă nr. 701/2010 a Tribunalului Vrancea s-a admis în parte contestaţia, s-a modificat în parte dispoziţia 1881/2009 în sensul că s-a stabilit suprafaţa de teren pentru care reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri ca fiind de 171,40 mp şi nu 75 mp.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei.
Pentru a se decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanta a deţinut în proprietate, în baza actului de autentificat sub nr. 69/19 ianuarie 1942 de Tribunalul Putna, un imobil situat în F. str. M.U. compus din prăvălie cu trei camere şi sală la mijloc şi teren aferent în suprafaţă de 171,40 mp.
În temeiul Legii nr. 10/2001 reclamanta a notificat pârâta cu privire la acest imobil iar prin dispoziţia nr. 1881 din 10.09.2009 s-a propus acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 75 mp şi casa de locuit în suprafaţă de 86,40 mp, respingându-se cererea pentru suprafaţa de 96,40 mp întrucât din acte nu rezultă dreptul său de proprietate pentru această diferenţă.
Sub aspectul suprafeţei de teren pentru care reclamanta este îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 dispoziţia este nelegală.
Din actele depuse la dosar rezultă că suprafaţa de teren expropriată de la reclamantă prin Decretul de nr. 387/04.10.1978 este de 171, 40 mp. Suprafaţa de 75 mp reţinută de pârâtă şi menţionată în actul de donaţie care reprezintă actul de proprietate al reclamantei se referă la suprafaţa construcţiei şi nu la suprafaţa curţii, despre care actul nu menţionează decât ,,dimpreună cu ograda cât se găseşte împrejmuită” fără a specifica întinderea. Nici menţiunile privind dimensiunile locului nu poate fi luată în considerare în mod atât de strict, cunoscut fiind că mijloacele de măsurare şi apreciere a întinderii suprafeţelor de teren s-au perfecţionat în timp. Astfel se şi explică faptul că în momentul exproprierii, la măsurarea terenului s-a găsit suprafaţa de 171,40 mp.
Aşa fiind, reclamanta este îndreptăţită a primi despăgubiri pentru întreaga suprafaţă şi nu doar pentru 75 mp cum greşit a stabilit pârâta.
Prin decizia civilă nr. 149/A din 14.09.2011 s-a respins ca nefondat apelul.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1, art. 7, art. 9 din Legea 10/2001 se instituie principiul prevalenţei restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice din perioada 6.03.1945 – 22.12.1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii 139/1940 asupra rechiziţiilor.
Pe cale de excepţie, potrivit disp. art. 1 alin. 2 şi 3, dacă această măsură nu este posibilă ori este expres înlăturată de la aplicare, se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite sau propunere de acordare de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea 247/2005, atunci când măsura nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
În drept, măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite prin echivalent, prev. de art. 1 alin. 2 li 3 din lege, permite entităţii obligate la restituirea să ofere persoanei îndreptăţite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile pe care le deţine, aflate în circuitul civil, şi care sunt acceptate de persoana îndreptăţită.
În speţă, aşa cum rezultă din expertiza tehnică imobiliară întocmită de expert C.D. pe terenul expropriat în baza Decretului de expropriere nr. 387/4.10.1978, în suprafaţă de 171,40 mp s-a construit blocul 31 din str. M.U., suprafaţa fiind în întregime ocupată de bloc, trotuar, reţele edilitare, canal, gaze, apă şi agent termic.
Întrucât lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat în mod corect, aplicarea disp. art. 11 alin. 4 din Legea 10/2001, instanţa a concluzionat că este exclusă măsura restituirii în natură şi că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul imobil.
Tribunalul Vrancea a avut în vedere şi opţiunea reclamantei pentru acordarea de despăgubiri exprimată în faţa instanţei de fond, în concluziile orale.
Ulterior, prin motivele de apel, reclamanta s-a răzgândit şi a optat pentru acordarea unui teren în compensare. A solicitat ca instanţa să verifice situaţia juridică a celor 7 terenuri pe care le-a identificat.
Dintre toate aceste terenuri reclamanta a solicitat acordarea terenului aflat în T 100 P 5371, poziţia 3 din listă.
Din raportul de expertiză întocmit de expert R.N.D. rezultă că acel teren se află la intersecţia străzilor D.Z. şi M.C., este inventariat în domeniul privat al municipiului F, cu destinaţia de spaţiu verde amenajat (concluzii raport de expertiză).
În plus, din relaţiilor oferite de Primăria Focşani rezultă că acest teren reprezintă calea de acces la blocurile de locuinţe din str. D.Z. şi este afectat de reţele tehnico-utilitare.
În aceste condiţii instanţa a apreciat că spaţiile verzi aferente blocurilor de locuit nu pot face obiectul unor măsuri reparatorii prin echivalent.
Legiuitorul a înţeles să excepteze de la restituirea în natură pe vechiul amplasament conform art. 10 pct. 3 din Normele metodologice – toate acele suprafeţe ocupate de străzi, trotuare, parcări amenajate sau afectate de amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate) sau suprafeţe de teren destinate a deservi comunităţii (spaţii verzi din jurul blocurilor, parcări, grădini publice, pieţe pietonale etc.).
Deşi legiuitorul nu face trimitere expres la aceste dispoziţii legale şi în materia măsurii reparatorii referitore la compensarea cu alte bunuri, apreciem că reclamanta nu poate beneficia de un regim mai favorabil decât proprietarii care solicită să li se restituie imobilul în natură, pe vechiul amplasament.
În plus, menţinerea spaţiilor verzi din localităţi se impune din motive legate de protecţia mediului şi creşterea standardelor de viaţă ale populaţiei urbane.
