Legea nr. 10/2001. Dispozitie emisa de unitatea detinatoare prin care s-a dispus acordarea de masuri reparatorii în echivalent constând în atribuirea de titluri de valoare nominala folosite exclusiv în procesul de privatizare. Intrarea în vigoare a Legii


Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 228/118/2005, reclamantii G.G.A., I.G., I.I. si M.M.C. au chemat în judecata pe pârâta S.C. „M” S.A., solicitând instantei ca prin hotarârea pe care o va pronunta sa dispuna anularea deciziei nr. 20/18.02.2005 emisa de societatea pârâta, ca netemeinica si nelegala, cu consecinta obligarii sale la restituirea în natura catre reclamanti a camerei nr. 9 situata la demisolul imobilului – fostul bloc ,,E’’, în prezent Hotelul ,,A’’ din statiunea Mamaia.

Reclamantii au solicitat ca, în situatia imposibilitatii restituirii în natura a acestui imobil, pârâta sa fie obligata la plata de despagubiri banesti calculate la valoarea actuala de circulatie.

S-a solicitat, totodata, obligarea pârâtei la cheltuielile de judecata ocazionate de acest proces.

În considerente, reclamantii au aratat ca autoarea lor comuna, P.G., a dobândit în proprietate camera nr. 9, situata în statiunea Mamaia (fostul imobil E., în prezent Hotelul ,,A”), în baza unui contract de vânzare-cumparare încheiat la data de 12.08.1940, autentificat sub nr. 29246/11.09.1940 de catre Tribunalul Ilfov.

La data de 18.04.1988 a intervenit decesul P.G., lasând ca mostenitori legali pe numitii G.G.A. (fiu) si I.A.M. (fiica), conform certificatului de mostenitor nr. 06/06.02.1998.

La data de 11.10.1993 a decedat I.A.M., ramânând în calitate de mostenitori legali numitii I.G. (sot supravietuitor), I.I. (fiu) si M.M.C. (fiica), potrivit certificatului de mostenitor nr. 11/11.02.1998.

Astfel se probeaza, sustin reclamantii, transmisiunile succesive de patrimonii de la autoarea comuna P.G. (B.) si se legitimeaza calitatea procesuala activa.

Reclamantii au aratat ca au procedat la notificarea persoanei juridice detinatoare a acestui imobil, solicitând pârâtei restituirea în natura a bunului, iar ca masura alternativa, în ipoteza imposibilitatii de restituire în natura, plata de despagubiri banesti calculate la valoarea actuala de circulatie a bunului (notificarea nr. 497/19.06.2001).

Pârâta S.C. M. S.A. a emis decizia nr. 20/18.02.2005 prin care s-a dispus respingerea notificarii, fiind facuta însa o oferta de acordare de masuri reparatorii prin echivalent constând în atribuire de titluri de valoare nominala folosite exclusiv în procesul de privatizare, la valoarea stabilita de pârâta, de 4824 euro.

Prin sentinta civila nr. 890 din 27 aprilie 2007, Tribunalul Constanta a admis contestatia reclamantilor si a anulat decizia nr. 20 din 18 februarie 2005, emisa de S.C. „M” S.A. A fost obligata unitatea detinatoare sa restituie reclamantilor în natura camera nr. 9 situata la demisolul Hotelului A. în statiunea Mamaia, judetul Constanta.

Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut ca restituirea în natura a camerei nr. 9 situata la demisolul cladirii E., în prezent Hotelul A., este posibila si este impusa cu prioritate de dispozitiile art. 7 alin.(1) din Legea nr. 10/2001. S-a mai retinut ca prin expertiza efectuata de expert G.G. s-a identificat aceasta încapere dupa peretii despartitori existenti din structura initiala a cladirii, care pastreaza finisajele din anii 1938-1940, iar pârâta nu a probat ca asupra acestei încaperi au operat modificari de esenta care sa nu permita refacerea acestei camere în vederea restituirii ei în natura.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal a declarat apel S.C. „M” S.A. care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:

1. Reclamantii nu s-au legitimat ca ai imobilului în litigiu, în conditiile în care autoarea reclamantilor a încheiat un contract de antrepriza, iar transferul dreptului de proprietate asupra camerei nr. 9 se realizeaza prin încheierea procesului verbal de predare-primire, act ce nu a fost depus la dosar.

2. În mod gresit prima instanta a retinut ca este posibila restituirea în natura a camerei nr. 9 ce a apartinut autoarei reclamantilor, în realitate, în actuala structura a demisolului Hotelului A. aceasta camera nu mai exista, fiind mentinut numai un singur perete. Mai mult, suprafata fostei camere nr. 9 nu este delimitata de restul subsolului, nu are usa de acces, nu are ferestre si nici nu este racordata la utilitati, neputând fi utilizata conform destinatiei initiale – aceea de casa de vacanta.

Analizând legalitatea hotarârii apelate, în raport cu criticile pârâtei, se constata urmatoarele:

1. Pornind de la ratiunea adoptarii Legii nr. 10/2001 privind situatia juridica a unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, exprimata în caracterul profund reparatoriu este de precizat ca prin acest act normativ legiuitorul a urmarit sa înlature prejudiciile suferite de fostii proprietari prin abuzurile savârsite de stat.

Conform dispozitiilor art. 3 si 4 din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptatite la masuri reparatorii constând în restituirea în natura sau, dupa caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluarii în mod abuziv si mostenitorii lor.

Reclamantii s-au legitimat ca succesori ai defunctei P.G., care, prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 29246 din 11 septembrie 1940, încheiat cu vânzatoarea E.M. a dobândit dreptul de proprietate asupra unei camere situata la demisolul cladirii E., denumita camera nr. 9.

Calitatea reclamantilor, de persoane îndreptatite în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, sa beneficieze de masurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 a fost recunoscuta de catre pârâta S.C. „M” S.A. prin Decizia nr. 20 din 18 februarie 2005, contestata de reclamanti.

Prin aceasta decizie unitatea detinatoare a respins cererea reclamantilor de restituire în natura a camerei nr. 9, dar a aprobat acordarea de masuri reparatorii în echivalent, situatie în care, în contestatia formulata de reclamanti împotriva acestei dispozitii nu se poate crea acestora o situatie mai grea, în sensul nerecunoasterii calitatii acestora de proprietari ai imobilului preluat abuziv de stat prin Decretul nr. 92/1950 si detinut în prezent de pârâta.

Principiul „non reformatio in peius”, ce guverneaza si procesul civil, asa cum unanim au decis doctrina si practica judiciara, impune ca partii sa nu i se înrautateasca situatia în propria cale de atac.

Sustinerea apelantei pârâte, în sensul ca reclamantii nu se legitimeaza ca proprietari ai bunului revendicat, întrucât nu s-a depus la dosar procesul-verbal de predare-primire al imobilului nu poate fi primita, întrucât s-ar încalca principiul mai sus enuntat, iar pe de alta parte se retine ca transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu de la vânzatoarea E.M. la cumparatoarea P.G. – autoarea reclamantilor, a operat, conform principiului consensualismului la data întâlnirii acordului de vointa al partilor asupra bunului vândut si asupra pretului, iar nu de la data semnarii procesului-verbal de predare-primire al imobilului.

2. În procesul de solutionare a notificarilor depuse de persoanele îndreptatite se impune respectarea principiului prevalentei restituirii în natura a imobilelor ce fac obiectul notificarii, conform dispozitiilor art. 1 alin.(1), art. 7 si art.9 din Legea nr. 10/2001.

Numai în cazul în care aceasta masura nu este posibila sau este expres înlaturata de la aplicare, se va proceda la aplicarea celorlalte masuri reparatorii.

Art. 18 lit.(c) din Legea nr. 10/2001 prevede ca masurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent daca imobilul nu mai exista la data intrarii în vigoare a legii sau a fost modificat esential, devenind un imobil nou în raport cu cel preluat abuziv.

Din probele administrate la instanta de fond, inclusiv expertiza tehnica de specialitate, se retine ca, în cauza, sunt incidente dispozitiile art. 18 lit.”c” din Legea nr. 10/2001; demisolul fostului bloc E., în prezent hotelul A., a cunoscut modificari substantiale, iar camera nr. 9, fosta proprietatea autoarei reclamantilor si-a pierdut individualitatea, fiind inclusa în spatiul amenajat ca subsol al hotelului, din veche camera fiind mentinut un singur zid de rezistenta.

Din raportul de expertiza efectuat de inginer G.G. si din schita anexa la expertiza, rezulta ca încaperea cu nr. 9, cu o suprafata de aproximativ 20 m.p., ce a facut obiectul contractului de vânzare-cumparare nr. 29246 din 11 septembrie 1940 a fost modificata substantial. Prin interventii asupra compartimentarii demisolului între elementele structurii de rezistenta camera a fost marita prin demolarea zidului din fundul camerei si a jumatate din zidul dreapta în fund, iar accesul în aceasta camera de la hochparter a fost blocat printr-un zid de caramida construit în anii 1940-1950.

Practic, din vechea camera nr.9 nu s-a mai pastrat decât un zid de rezistenta, expertul mentionând ca identificarea spatiului fostei camere s-a facut dupa tipul obnitelor existente, modelul mozaicului turnat la pardoseala demisolului si tâmplaria initiala din unele camere ce s-a pastrat pâna în prezent, nefiind înlocuita cu ocazia efectuarii reparatiilor capitale la imobil. Si accesul la subsol a fost modificat, aceasta realizându-se în prezent printr-o scara de serviciu din spatele hotelului, prin exterior, tranzitându-se un spatiu care nu este de folosinta comuna si asupra caruia autoarea reclamantilor nu a avut un drept de proprietate, aspecte retinute de expert în cadrul raspunsului la obiectiunile formulate de pârâta.

Fata de întregul material probator administrat în cauza instanta de apel retine ca restituirea în natura a fostei camere nr. 9 din blocul E. nu mai este posibila, prima instanta interpretând gresit probatoriul administrat.

În conditiile în care restituirea în natura nu este posibila, reclamanti sunt îndreptatiti la masuri reparatorii în echivalent, conform dispozitiilor art. 20 din Legea nr. 10/2001, modificata prin Legea nr. 247/2005, act normativ care a intrat în vigoare pe parcursul solutionarii litigiului si ale carui dispozitii sunt de imediata aplicare, în ceea ce priveste modalitatea de despagubire a proprietarilor deposedati abuziv de bunurile lor în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Dupa natura lor, situatiile juridice aflate sub incidenta Legii nr. 10/2001 sunt situatii juridice obiective. Institutia masurilor reparatorii instituite prin aceasta lege, si cuprinzând, ope legis, efectele viitoare ale unor raporturi juridice trecute, a suferit modificari de esenta prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente. Astfel, masurile reparatorii prin echivalent, reglementate prin art. 10 alin.(1) si 8, coroborat cu art. 9 alin.(2) din Legea nr. 10/2001, în masura în care au fost stabilite sub imperiul legii vechi, urmeaza regimul de conversie al stabilirii si platii unor despagubiri, în conditiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, dupa procedurile administrative cuprinse în Capitolul V, pct.16.1 si urm. din H.G. nr. 1095/2005.

În practica instantei supreme s-a retinut ca legea noua determina imperativ regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate abuziv si, întrucât în planul dreptului intertemporal, toate aceste dispozitii de imediata aplicare sunt imperative, iar dupa intensitatea si puterea lor obligatorii, rezulta ca legea veche ramâne fara aplicare.

Fata de considerentele expuse, în baza art. 296 Cod procedura civila, se va admite apelul pârâtei S.C. „M” S.A. si se va schimba în parte hotarârea apelata, retinându-se ca restituirea în natura a bunului notificat nu mai este posibila, decizia nr. 20 din 18 februarie 2005 fiind temeinica si legala sub aspectul respingerii cererii reclamantilor de restituire a bunului.

Anuleaza în parte decizia nr. 20 din 18 februarie 2005 emisa de S.C. „M” S.A. si stabileste ca reclamantii sunt îndreptatiti la masuri reparatorii în echivalent, corespunzatoare valorii de circulatie a bunului preluat abuziv – fosta camera nr. 9 din blocul E., în prezent Hotelul A., conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Mentine restul dispozitiilor sentintei.