În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că imobilele casă şi teren aferent de 660 mp situate în municipiul Suceava, Calea Unirii nr. 66 au fost expropriate prin Decretul nr. 139/1979, casa a fost ulterior demolată, iar terenul este ocupat de construcţii de interes public.
Pentru casă şi suprafaţa de 250 mp teren s-au primit despăgubiri de 790 lei, nicidecum de 6581,25 lei cum s-a consemnat în cuprinsul dispoziţiei. De asemenea, terenul având suprafaţa reală de 660 mp ce a fost expropriat nu se confundă cu cel pentru care s-a emis titlul de proprietate nr. 12305/11 septembrie 1995 în baza Legii 18/1991 pe numele autoarelor CM şi CD (mama sa). Prin titlul de proprietate s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 46 ari teren, din care 35 ari sunt situaţi la locul numit „Ţărincă” şi 11 ari la locul numit „Aleea Dumbrăvii”, pe baza evidenţelor agricole din anii 1959-1963.
Întrucât la data primirii moştenirii era minor, actele de au fost întocmite pe numele tatălui său, CN, care a primit conform declaraţiei sale din anul 1991 despăgubiri de 790 lei, în luna noiembrie 1979, perioadă în care reclamantul se afla la Şcoala Militară şi nu a cunoscut acest fapt. A descoperit respectiva declaraţie după întocmirea procesului verbal de evaluare, prin care s-a stabilit că valoarea casei de locuit şi a terenului de 250 mp a fost de 6581,25 lei, sumă pe care ar fi încasat-o tatăl său cu titlu de despăgubiri, deşi nu i s-a prezentat nici un document justificativ privind această operaţiune.
Apreciind că susţinerile comisiei sunt reale şi pentru soluţionarea notificării, a dat o declaraţie autentică prin care a menţionat că tatăl a primit despăgubiri în sumă de 6581,25 lei, însă în condiţiile în care nu există nici un document justificativ privind plata acestora apreciază că nu poate avea forţă juridică probantă, el fiind în eroare cu privire la acest aspect.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii.
După administrarea probelor, Tribunalul Suceava prin sentinţa civilă nr. 539/15 martie 2011 a admis în parte acţiunea, anulând măsura prevăzută la art. 2 din dispoziţia nr. 2033/3 august 2010 emisă de pârât. Cererea privind anularea măsurii prevăzute la art. 3 din aceeaşi dispoziţie a fost respinsă ca fiind lipsită de interes. Totodată, s-a constat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent, cu deducerea sumei de 6581,25 lei reactualizată, primită cu titlu de despăgubiri în anul 1979 pentru suprafaţa de 660 mp teren situat în intravilanul municipiului Suceava, Calea Unirii nr. 66. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Dispoziţia nr. 2033 din 03 august 2010 emisă de Municipiul Suceava – prin primar s-a dispus :
– Art.1. Respingerea notificării nr. 108 din 14 februarie 2002 formulată de către notificatorul CA, , cu domiciliul în Suceava str. Căprioarei, nr. 10, posesor al C.I seria SV, nr. 3…7, C.N.P 159….., privind restituirea în natură a imobilului constând în casa situată în Suceava, str. Calea Unirii, nr. 66, având o suprafaţă construită de 56,96 mp, suprafaţă locuibilă – 24,17 şi o suprafaţă desfăşurată de 56,96 mp, care avea următoarea structură: fundaţie de piatră, pereţii fiind din chirpici, planşeu din lemn, acoperiş din carton asfaltat, încălzire cu sobe, fără instalaţie electrică şi instalaţie sanitară, anul construcţiei 1910, magazii din lemn, în prezent fiind demolate;
– Art.2. Respingerea notificării nr. 108 din 14 februarie 2002 formulată de către notificatorul CA, cetăţean român, cu domiciliul în Suceava str. Căprioarei, nr. 10, posesor al C.I seria SV, nr. 38…, C.N.P 1590…., privind restituirea în natură a imobilului constând din suprafaţa de teren 660 mp, teren ce s-a restituit în compensare, conform titlului de proprietate nr. 1305 din 11 septembrie 1995;
– Art.3. Pentru imobilul notificat constând în casa situată în Suceava, str. Calea Unirii, nr. 66, având o suprafaţă construită de 56,96 mp, suprafaţă locuibilă – 24,17 şi o suprafaţă desfăşurată de 56,96 mp, care avea următoarea structură: fundaţie de piatră, pereţii fiind din chirpici, planşeu din lemn, acoperiş din carton asfaltat, încălzire cu sobe, fără instalaţie electrică şi instalaţie sanitară, anul construcţiei 1910, magazii din lemn, în prezent demolate, s-a propus acordarea de titluri de despăgubire în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, reclamantului CA, cetăţean român, cu domiciliul în Suceava str. Căprioarei, nr. 10, posesor al C.I seria SV, nr. ………., C.N.P 1590…….., pentru următoarele motive:
– imobilul casă de locuit în prezent este demolat;
– unitatea deţinătoare nu are bunuri şi nu poate presta servicii în compensare.
La acordarea despăgubirilor să se ţină cont că, pentru imobilul casă şi 250 mp teren a primit despăgubiri în sumă de 6.581,25 lei.
Prin testamentul nr.1141 din23.04.1971 lăsat de defuncta CM, reclamantul CA a fost instituit legatar universal asupra întregii averi a defunctei (f. 56 dosar) în care se include şi suprafaţa de 660 mp teren cu una casă, situat în Suceava – Burdujeni, str. Calea Unirii, nr. 66, conform certificatului de moştenitor eliberat după defunctă, nr. 128 din 31 mai 1973(fila 54 dosar) .
Aceste imobile au fost preluate de stat în baza Decretului de expropriere nr. 139 din 07 aprilie 1979 şi a tabelului anexă la decret (fila 57, 58 dosar).
Pentru imobilele expropriate constând în casă de locuit şi suprafaţa de 250 mp teren, CN, tatăl reclamantului, a primit despăgubiri în sumă de 6581 lei, conform procesului verbal de evaluare întocmit la data de 11 octombrie 1980 ( filele 59, 60 dosar), şi adresei nr. 15997 din 07 noiembrie 1979, prin care CN este înştiinţat că în perioada 15 noiembrie – 25 noiembrie 1979 se va face plata despăgubirilor pentru terenurile şi construcţiile expropriate (fila 61 dosar) .
Susţinerea reclamantului că declaraţia pe propria răspundere autentificată sub nr. 2133 din 15 august 2008, prin care confirmă că tatăl său a primit despăgubiri în sumă de 6581 lei a fost dată din eroare, nu poate fi reţinută, fiind lipsită de orice suport probatoriu.
Potrivit art. 1 al. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001 „imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi. În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent”, iar potrivit art. 2 al. 1 lit. a din acelaşi act normativ „prin imobile preluate în mod abuziv în sensul prezentei legi se înţelege imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile cu modificările şi completările ulterioare (…)”.
Cum reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 660 mp teren situat în mun. Suceava, Calea Unirii, nr. 66, teren care nu se confundă cu suprafaţa de 35 ari situată la locul numit „Ţărincă” şi 11 ari teren situat la locul numit „Aleea Dumbrăvii”, pentru care s-a emis în baza Legii nr. 18/1991 titlul de proprietate nr. 1305/11 septembrie 1995 după autoarea CM şi în favoarea moştenitoarei CD (mama reclamantului), în conformitate cu evidenţele din registrul agricol din perioada 1959 – 1963 (fila 42 dosar), instanţa în baza dispoziţiilor legale mai sus menţionate, a admis în parte acţiunea.
Cât priveşte cererea reclamantului de anulare a măsurii prevăzută la art. 3 din aceeaşi dispoziţie, instanţa a apreciat că se impune a fi respinsă ca fiind lipsită de interes, în contextul în care art. 3 prevede că pentru imobilul notificat constând în casa situată în Suceava, Calea Unirii, nr. 66 se propune acordarea de titluri de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 reclamantului CA, motivat de faptul că imobilul casă de locuit este în prezent demolat, iar unitatea deţinătoare nu are bunuri şi nu poate presta servicii în compensare (filele 33, 34 dosar).
Cu referire la solicitarea reclamantului de a i se acorda cheltuieli de judecată, prima instanţă a reţinut că acesta nu a produs dovezi privind efectuarea şi cuantumul acestora.
Sentinţa a fost criticată în recurs de ambele părţi din proces.
În dezvoltarea motivelor, reclamantul prin mandatar a arătat că sentinţa este nelegală sub aspectul cuantumului despăgubirilor ce ar fi fost primite de tatăl său la expropriere. În condiţiile în care la dosarul cauzei nu există nici un document justificativ privind plata sumei de 6581,25 lei, ţinând seama şi de declaraţia olografă a tatălui său, descoperită în împrejurările arătate, declaraţia autentică pe care el a dat-o nu poate avea forţă juridică probantă. Procesul verbal de evaluare din 11 octombrie 1980 şi adresa nr. 15997 din 7 noiembrie 1979 nu au, de asemenea, valoarea juridică a unei dovezi privind plata despăgubirii în cuantumul reţinut de instanţă. Cum alte dovezi în acest sens nu s-au produs, iar sarcina probei acestui fapt îi revenea pârâtului conform dispoziţiilor art. 1169 Cod civil, soluţia primei instanţe este nelegală.
Este, de asemenea, nelegală şi soluţia de respingere ca fiind lipsită de interes a cererii sale de anulare a măsurii prevăzute la art. 3 din dispoziţie, deoarece între măsurile prevăzute la art. 3 şi 2 există un raport de interdependenţă, o legătură cauzală. Practic, prin neanularea şi a măsurii de la art. 3 nu se poate realiza punerea efectivă în aplicare a celor dispuse chiar de instanţă.
De asemenea, nu trebuie omis nici faptul că la finalul acestui articol din dispoziţie s-a inserat menţiunea privind primirea despăgubirilor în sumă de 6581,25 lei, concluzia fiind aceea că au fost plătite pentru casa şi terenul de 250 mp expropriate, iar nu doar pentru suprafaţa de 660 mp teren, cum se înţelege din sentinţa primei instanţe, încât cererea sa nu este lipsită de interes.
La rândul său, pârâtul prin reprezentant legal, a arătat că în mod nelegal prima instanţă a constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent bănesc.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 al. 2 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent constau în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluţionarea notificării sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale. De asemenea, în mod greşit instanţa a reţinut că reclamantul ar fi făcut dovada dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 660 mp teren, care nu se confundă cu suprafaţa pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr. 1305/1995 emis în aplicarea dispoziţiilor Legii 18/1991.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de părţi, în raport de lucrările dosarului, Curtea constată neîntemeiate recursurile, urmând a le respinge pentru considerentele ce succed:
Reclamantul CA s-a adresat pârâtului cu notificarea nr. 108 din 14 februarie 2002, în termen legal, solicitând acordarea de măsuri reparatorii, conform dispoziţiilor Legii 10/2001, pentru imobilele construcţie şi teren de 660 mp situate în municipiul Suceava, str. Calea Unirii nr. 66, ce au fost expropriate prin Decretul nr. 139/1979.
Prin dispoziţia nr. 1633 din 1 iunie 2006 (filele 48-49 dosar fond), pârâtul a constatat că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului, deoarece construcţia a fost demolată, iar terenul aferent este ocupat de construcţii şi investiţii de interes public; s-a propus acordarea de titluri de despăgubire la valoarea ce va fi stabilită de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru imobilul constând din suprafaţa de 660 mp teren şi casă de locuit, întrucât unitatea deţinătoare nu are bunuri şi nu poate presta servicii în compensare.
Această dispoziţie a fost contestată de reclamant, sub aspectul lipsei bunurilor ce i-ar putea fi oferite în compensare, având în vedere propunerea pe care i-a făcut-o pârâtului, de a-i oferi cu acest titlu moştenirea vacantă a mătuşii sale, IS, aflată în municipiul Suceava, str. 22 Decembrie nr. 234.
Prin sentinţa civilă nr. 1897/28 noiembrie 2006 (filele 63-64 dosar fond), acţiunea formulată de reclamant a fost respinsă ca nefondată.
Sentinţa a rămas irevocabilă prin decizia nr. 336/22 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, intrând în puterea lucrului judecat.
Ulterior, prin Dispoziţia nr. 2586 din 1 septembrie 2009 (filele 43-45 dosar fond), dispoziţia nr. 1633/1 iunie 2006 a fost revocată; s-a constatat că imobilele notificate – casă şi suprafaţa de 660 mp teren nu pot fi restituite în natură şi s-a propus acordarea de titluri de despăgubire în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere că pentru imobilul casă şi suprafaţa de 250 mp teren s-a primit o despăgubire de 6.581,25 lei, conform declaraţiei autentificate sub nr. 2133/15 august 2008.
Această a doua dispoziţie a fost revocată prin dispoziţia nr. 2033 din 3 august 2010, contestată în speţă.
De această dată, prin art. 2 al dispoziţiei s-a respins notificarea nr. 108/14 februarie 2002 a reclamantului cu referire la restituirea în natură a terenului de 660 mp, cu motivarea că acesta a fost restituit prin compensare, conform titlului de proprietate nr. 1305/1995; prin art. 3 s-a propus acordarea de titluri de despăgubire în condiţiile titlului VII din Legea 247/2005 pentru casa de locuit în prezent demolată, cu menţiunea că pentru imobilul casă şi 250 mp teren s-au primit despăgubiri la expropriere de 6.581,25 lei.
Măsura dispusă prin art. 2 a dispoziţiei contestate, privind suprafaţa de 660 mp teren din municipiul Suceava, str. Calea Unirii nr. 66, este contrară celor anterioare şi sentinţei civile nr. 1897/28 noiembrie 2006 a Tribunalului Suceava, intrată în puterea lucrului judecat.
Reclamantului i s-a recunoscut de către pârât calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele notificate încă din 1 iunie 2006, în litigiu la acea dată fiind doar felul acestor măsuri ce îi puteau fi acordate de pârât.
Prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a statuat asupra îndreptăţirii la măsuri reparatorii prin echivalent, la felul acestora şi la obiectul lor, respectiv pentru imobilele casă şi teren de 660 mp notificate.
Prin urmare, intervenţia ulterioară a pârâtului în sensul modificării acestor elemente este nelegală, singurul aspect litigios ce se impune a fi cercetat în speţă fiind cel referitor la cuantumul despăgubirii primite de reclamat la expropriere.
Analizând această critică formulată de reclamant, curtea reţine următoarele:
Potrivit procesului verbal încheiat la 11 octombrie 1980 de comisia judeţeană constituită în acest scop, la acea dată imobilul proprietatea CN, din str. Calea Unirii nr. 66, constând din casă şi suprafaţa de 250 mp teren expropriat a fost reevaluat la suma de 6.581,25 lei (filele 59-60 dosar fond), după ce anterior, la 7 noiembrie 1979, reclamantul fusese înştiinţat de IJGCL Suceava, că în perioada 15 noiembrie – 25 noiembrie 1979, între orele 1200-1500, se va face plata despăgubirii stabilite.
Prin declaraţia autentificată sub nr. 2133/15 august 2008, CA a confirmat că tatăl său, CN, a încasat suma stabilită cu titlu de despăgubire, de 6.581,25 lei, reprezentând contravaloarea casei şi a 250 mp teren (fila 52 dosar fond).
Necontestat, sarcina probei plăţii efective a despăgubirii revine entităţii notificate, notificatorul neputând face dovada unui fapt negativ.
Sub acest aspect, înscrisurile sus-menţionate fac dovada stabilirii unei sume de bani drept despăgubire pentru imobilele expropriate, a faptului că acestea au fost reevaluate şi instituie o prezumţie relativă privind plata acesteia, prezumţie confirmată de declaraţia autentică a reclamantului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 11.3 din H.G. nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, sintagma „despăgubiri primite” vizează acele despăgubiri calculate şi încasate efectiv de proprietarul imobilului care a fost expropriat. În cazul în care despăgubirile nu au fost încasate, existând dovezi în acest sens, sau în cazul în care persoana îndreptăţită prezintă o declaraţie autentificată prin care declară pe propria răspundere că nu s-au încasat despăgubiri pentru imobilul respectiv şi îşi asumă obligaţia rambursării acestora în cazul în care, ulterior acordării beneficiului legii, se constată şi dovedeşte că totuşi s-au acordat despăgubiri, restituirea în natură sau acordarea de alte măsuri reparatorii nu se condiţionează de rambursarea ori de deducerea despăgubirii.
Per a contrario, confirmarea de către persoana îndreptăţită a cuantumului şi încasării despăgubirii, prin declaraţie autentificată, dată pe propria răspundere, absolvă entitatea investită cu soluţionarea notificării de sarcina probei acestui fapt.
Mai mult, din interpretarea dispoziţiilor legale citate nu rezultă că în cazuri cum este cel în speţă soluţionarea notificării ar fi condiţionată de prezentarea de către persoana îndreptăţită a unei declaraţii pe proprie răspundere privind încasarea şi cuantumul despăgubirii.
Prin urmare, susţinerile reclamantului potrivit cărora s-a aflat în eroare atunci când a dat declaraţia în formă autentică, deoarece a crezut cele spuse de comisia care a lucrat la elaborarea dispoziţiei contestate şi pentru a se da curs soluţionării dosarului nu pot fi primite.
În ce priveşte susţinerea reclamantului potrivit cărei s-a aflat în eroare cu privire la cuantumul sumei încasate de tatăl său deoarece nu l-a cunoscut, însă a descoperit o declaraţie a acestuia din anul 1991, prin care arată că în luna noiembrie 1979 a primit despăgubiri în sumă de 790 lei, aceasta a fost corect înlăturată de prima instanţă, ca fiind lipsită de suport probatoriu. Un astfel de înscris nu a fost înfăţişat instanţei, iar data menţionată a fi cea a încasării despăgubirii de 790 lei – luna noiembrie 1979 coincide cu cea din adresa nr. 15997/7 noiembrie 1979 (fila 61 dosar fond) depusă de intimată, prin care tatăl reclamantului era invitat să încaseze suma stabilită iniţial drept despăgubire. Ulterior însă, la 11 octombrie 1980, imobilele expropriate au fost reevaluate, cuantumul despăgubirii fiind stabilit la suma de 6.581,25 lei (filele 59-60 dosar fond). Este puţin probabil ca expropriatorul de la acea dată să fi procedat din proprie iniţiativă, iar nu urmare a demersurilor efectuate de persoana expropriată, la reevaluarea imobilului, stabilind o despăgubire mai mare, iar aceasta din urmă, care, potrivit susţinerii reclamantului, a încasat o sumă mai mică, să nu fi continuat demersurile pentru diferenţa de valoare stabilită.
Cum corect a sesizat reclamantul prin motivele de recurs, declaraţia sa are forţa probantă a unei prezumţii relative. Prin urmare, ea poate fi combătută prin proba contrară, sarcina probei revenindu-i, ceea ce în cauză nu s-a făcut.
Critica reclamantului privind soluţia dată de prima instanţă cererii sale de anulare a art. 3 din dispoziţia contestată va fi respinsă din următoarele considerente:
Prin art. 3 al dispoziţiei, pârâtul, admiţând cererea reclamantului, a propus acordarea de titluri de despăgubire în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru casa de locuit în prezent demolată, cu precizarea că la acordarea acestora se va ţine cont că pentru casă şi 250 mp teren a primit o despăgubire la expropriere de 6.581,25 lei.
Desigur, partea nu are interes să solicite anularea măsurii dispuse, care îi este favorabilă, ci precizarea din finalul articolului, cu referire la cuantumul despăgubirii primite.
Criticile privind acest cuantum au fost analizate de prima instanţă, încât nu se poate aprecia că sub acest aspect nu s-a cercetat fondul pricinii.
Susţinerea recurentului potrivit căreia, în forma în care a fost redactat dispozitivul sentinţei, ar putea interveni probleme la executare, deoarece s-ar putea interpreta că despăgubirea de 6.581,25 lei vizează doar suprafaţa de 660 mp teren, nu constituie motiv de nelegalitate a hotărârii, din cele prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă, ci ţin de întinderea şi înţelesul acesteia.
Or, îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 281-2812 Cod procedură civilă, conform dispoziţiilor art. 2812a Cod procedură civilă, introdus prin art. 25 din Legea nr. 202/2010, în vigoare la data pronunţării sentinţei recurate.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 16 al titlului VII din Legea nr. 247/2005 coroborate cu art. 24 alin. 1 din Legea 10/2001, republicată rezultă că, după parcurgerea căilor legale de atac în justiţie, dispoziţia definitivă cu propunerea de acordare a despăgubirilor în condiţiile legii speciale se înaintează Comisiei Centrale pentru Stabilirea şi Plata Despăgubirilor, însoţită de documentaţia aferentă.
Măsurile reparatorii prin echivalent constau, conform dispoziţiilor art. 1 alin. 2 din Legea 10/2001, în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de entitatea investită cu soluţionarea notificării sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv. Aceste din urmă măsuri reparatorii se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii investite potrivit legii cu soluţionarea notificării.
Analizarea acestor propuneri, stabilirea cuantumului final al despăgubirilor şi emiterea deciziilor privind acordarea de titluri de despăgubire constituie atribuţii ale Comisiei Centrale, conform art. 13, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prin urmare, indiferent de denumirea dată de judecătorul fondului măsurii reparatorii prin echivalent – „despăgubiri băneşti”, „echivalent bănesc” sau „despăgubiri”, acestea nu pot fi decât cele prevăzute de dispoziţiile cuprinse în titlul VII al Legii nr. 247/2005.
