În speţă, reclamantul a cerut în contradictoriu cu primarul şi primăria, cu AVAS şi BNR, restituirea în bani, a fabricilor naţionalizate de la bunicii săi,pentru care a formulat notificare, însă nu i s-a răspuns.
Instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţi procesual pasive a primarului şi primăriei, a BNR, şi a respins acţiunea faţă de aceşti pârâţi şi faţă de AVAS, pentru că nu s-au depus actele doveditoare.
În apel, contestatorul a solicitat în plus faţă de cele cerute la instanţa de fond, de la AVAS, materiale specifice activităţii de fabricare a încălţămintei, şi bani. Instanţa de apel, faţă de decizia nr. XX/2007 a ICCJ a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza tribunalului pentru a soluţiona fondul litigiului.
Secţia civilă – Decizia civilă nr. 30/A/26 februarie 2009
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sibiu reclamantul M. H. W. a chemat în judecată pârâţii Primăria şi Primarul oraşului A., Autoritatea pentru Valorificarea activelor Statului şi , solicitând restituirea în natură sau în bani a fabricilor naţionalizate de la bunicii săi materni, înscrise în CF 2…. A. top …., cu motivarea că s-a adresat AVAS Braşov, care a trimis dosarul cu acte la Bucureşti . Deşi s-a deplasat la această adresă, nu a primit decât promisiuni. Instanţa a pus în vedere reclamantului, prin adresă scrisă să precizeze acţiunea, însă mandatarul său a precizat doar oral că solicită doar despăgubiri pentru cele două fabrici, nu solicită restituirea în natură, aceasta nefiind posibilă.
Prin sentinţa civilă nr. 950/2008 Tribunalul Sibiu – secţia civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primăria Agnita şi Primarul oraşului Agnita şi Banca Naţională a României-sucursala Bucureşti. A fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamantul M. H. W., prin mandatar în contradictoriu cu pârâţii Primăria Agnita şi Primarul oraşului A. şi Banca Naţională a României şi AVAS.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că B.N.R. nu are calitate procesual pasivă pentru că nu are calitatea de reprezentant al Statului, şi reclamantul nu justifică nici un raport juridic cu această instituţie. De asemenea nu a fost justificată calitatea procesual pasivă a primarului şi primăriei Agnita: cererea nu a fost adresată primarului, iar Primăria nu are calitatea de unitate deţinătoare potrivit Legii 10/2001. A fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a AVAS, pentru că reclamantul s-a adresat acestei instituţii, cu notificare pentru a obţine măsuri reparatorii pentru două imobile aparţinând părinţilor săi, naţionalizate în 1948. Pe fondul cauzei, instanţa a motivat că reclamantul, deşi i s-a pus în vedere de AVAS, nu a depus acte doveditoare din care să rezulte situaţia actuală a imobilelor, expertiză tehnică de identificare a imobilelor. Din adresa nr. 549/2001 emisă de SC R. SA A. rezultă că această societate a fost privatizată cu respectarea dispoziţiilor legale, iar în această situaţie măsurile reparatorii se propun de către instituţia publică implicată în privatizare. Întrucât nici în instanţă, contestatorul nu a adus dovezile necesare, pârâta nu poate fi obligată la plata de despăgubiri pentru imobilele naţionalizate şi urmează să trimită dosarul Comisiei Centrale pentru Despăgubiri conform art. 16 din Titlul VII al Legii 247/2005.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul, solicitând de la Statul Român restituirea în natură ori despăgubiri băneşti pentru fabrica de piele, care a fost proprietatea părinţilor săi şi a fost preluată abuziv de stat, apoi transformată, după 1989, în fabrica de piele R.. Susţine că a depus la judecătoresc toate actele necesare, încă din anul 2001. Solicită obligarea AVAS Bucureşti, BNR – pentru Statul Român să plătească suma de 3.300.000 euro sau 12.300.000 lei, reprezentând: utilajele pentru prelucrarea pieilor crude , piei crude , 3 clădiri – case cu fundaţie din piatră şi construcţii din cărămidă, cca. 7000 mp teren folosit pentru construcţii necesare fabricii, cantină muncitorească cu toată dotarea pentru servirea mesei pentru circa 200 persoane, sumele de bani din casieria întreprinderii pentru plata chenzinei din 15.06.1948, sumele din Banca din A. şi din alte bănci. Bunurile şi banii au fost trecute în patrimoniul Statului Român la data de 11.06.1948. Nici contestatorul, nici alte persoane nu au cerut despăgubiri de la Statul Român.
Intimatul AVAS a invocat, prin întâmpinarea depusă, excepţia inadmisibilităţii cererii de apel prin care a cerut, pentru prima dată în apel, măsuri reparatorii în bani şi pentru utilajele şi bunurile pretins a fi fost preluate la naţionalizare. În ce priveşte bunurile pretins naţionalizate „15-20 vagoane piei crude, 15-20 vagoane piei prelucrate, sume de bani din casieria fabricii..” să se constate că nu pot face obiectul Legii 10/2001.
Pe fondul litigiului, intimata cere respingerea apelului ca neîntemeiat. AVAS nu poate fi acuzat de pasivitate câtă vreme de la data înregistrării notificării a uzat de toate prerogativele legale pentru soluţionarea notificării. În lipsa înscrisurilor, AVAS nu se poate pronunţa legal. Din actele prezentate nu se poate stabili dacă imobilul construcţie identificat în CF 2… A. există şi în prezent sau a fost demolat după preluare. Apoi, potrivit art. 29 din Legea 10/2001 se va stabili instituţia competentă să soluţioneze notificare.
Analizând legalitate şi temeinicia sentinţei atacate, din oficiu şi prin prisma motivelor de apel, Curtea reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sibiu, contestatorul M. H. W. a cerut în contradictoriu cu intimaţii AVAS, Primarul şi primăria Agnita, BNR, „restituirea în natură ori în bani a celor două fabrici…”. Este adevărat că bunurile mobile şi sumele de bani au fost cerute pentru prima dată în apel, astfel că în temeiul art. 294 cod procedură civilă pentru acestea va fi respinsă ca inadmisibilă cererea de despăgubiri în temeiul legii 10/2001. Acest temei de drept este nefondat cu privire la imobile, pentru care încă din faza notificării s-a solicitat restituirea în natură sau în bani.
Soluţionând recursul în interesul legii pentru interpretarea art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, prin decizia XX/2007 – Secţiile Unite ale ÎCCJ au stabilit că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond notificarea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde notificării.
Prin prisma acestor dispoziţii, instanţa de fond este datoare să soluţioneze pe fond notificarea formulată de contestatorul M. H. W.
Pronunţând o soluţie de respingere, pe excepţie, tribunalul a încălcat aceste prevederi.. Nefiind analizată cererea în fond, în baza art. 297 cod procedură civilă, va fi admis apelul contestatorului, va fi desfiinţată sentinţa atacată şi trimisă cauza pentru rejudecare, urmând ca instanţa să administreze probele necesare pentru soluţionarea cererii.
Invocarea art. 36 alin. 1 din Legea 10/2001 nu este pertinentă în cauză, pentru că se referă la „emiterea dispoziţiei de restituire…”. Entitatea deţinătoare, în speţă, instituţia implicată în privatizare, avea obligaţia, potrivit art. 25 din lege, de a soluţiona în termen de 60 de zile notificarea, iar lipsa unei decizii de răspuns nu poate fi interpretată decât ca un refuz de soluţionare. În aceste condiţii, instanţa are obligaţia de a examina cererea persoanei care a formulat notificare şi de a se pronunţa asupra ei.
