Legea nr. 10/2001. Prioritatea masurilor compensatorii in raport cu masura acordarii de despagubiri conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Unitatea detinatoare are plenitudine de competenta in stabilirea masurilor compensatorii, dar dupa exprimarea a


Reclamanta F.E., în contradictoriu cu pârâtii Primaria municipiului Constanta si C.L. Constanta, a solicitat instantei obligarea acestora sa-i restituie în natura :

1) imobilul situat în Constanta, str. P.B. nr. 13, compus din teren în suprafata de 255 m.p. pe care se afla doua corpuri de casa formate din doua camere, bucatarie, camara, vestibule si respectiv, doua camere si dependinte ;

2) imobilul situat în Constanta, aproximativ strazile I.I. si N. (fost parc Nasturel Constanta) – teren în suprafata de 297,80 m.p.;

3) obligarea pârâtilor la suportarea cheltuielilor de judecata.

Solutionând cauza, instanta de fond, a retinut urmatoarele :

Cu notificarea nr. 6257 din 12.03.1996 (fila 41 dosar fond), sora reclamantei numita F.V., a solicitat restituirea în natura a suprafetei de 127,50 m.p. indiviza si a partii din constructie aflata în fundul curtii si compusa din doua camere, bucatarie, camara si vestibul, situata în Constanta, str. P.B. nr. 13.

Cu notificarea nr. 3688 din 30.03.2001 (fila 42 dosar fond), F.E., în calitate de mostenitoare a lui F.V., a solicitat restituirea în natura a imobilului situat în Constanta, str. P.B. nr. 13, compus din suprafata de 255 m.p. teren si doua corpuri de casa. Cu aceeasi solicitare, revine reclamanta prin notificarea nr. 1423 din 1.10.2001 (fila nr. 43 dosar fond).

Prin notificarea nr. 1425 din 1.01.2001(fila 125 dosar fond), reclamanta a solicitat restituirea în natura a terenului de 297,80 m.p., situat în Constanta, str. N. nr. 38 si I. nr. 22 sau, în subsidiar, masuri reparatorii prin echivalent sub forma de despagubiri banesti.

Potrivit art. 25 al.1 din Legea 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificarii sau, dupa caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea detinatoare este obligata sa se pronunte prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata, asupra cererii de restituire în natura. Conform art. 26 al.1 din aceeasi lege (fost art. 24 al.1), daca restituirea în natura nu este aprobata sau nu este posibila, dupa caz, detinatorul imobilului este obligat ca prin decizie sau dispozitie motivata, în termenul prevazut de art. 25 al.1 (fostul art. 23 al.1) sa faca persoanei îndreptatite o oferta de restituire prin echivalent, corespunzatoare valorii imobilului.

Din interpretarea acestor texte rezulta fara echivoc, ca lipsa raspunsul de la detinatorul imobilului echivaleaza cu refuzul de a restitui bunul, iar consecinta juridica pentru persoana îndreptatita este posibilitatea de a ataca în justitie, în termen de 30 de zile, considerent pentru care actiunea reclamantei apare ca admisibila.

Conform art. 3 al.1 din Legea 10/2001 „Sunt îndreptatite în interesul prezentei legi, la masuri reparatorii constând în restituire în natura sau, dupa caz, prin echivalent, persoanele fizice, ai imobilelor la data preluarii în mod abuziv a acestora”.

Cu contractul de vânzare-cumparare nr. 463 din 11.02.1937, sotii F.I. si F.I.V. au dobândit de la C.E.G. dreptul de proprietate asupra suprafetei totale de 297,80 m.p. situata în parcul Nasturel Constanta, iar cu actul de vânzare-cumparare nr. 1473 din 10.06.1939 (fila 45 – 46), aceiasi cumparatori au dobândit, de la sotii P., dreptul de proprietate asupra terenului în suprafata de aproximativ 255 m.p., cu constructiile aflate pe acesta, situat în Constanta, str. P.B., fara numar. Acesta din urma, a trecut în proprietatea statului în baza Decr. nr. 92/1950.

Din situatia juridica a imobilului depusa la dosarul cauzei de catre pârâti, rezulta ca terenul în suprafata de 297, 80 m.p. este detinut astfel: 150 m.p. de catre fam. M.I., în baza actului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 11524/7.10.1973 si 195 m.p. detinuti de fam. D.G. si E., în baza actului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 7320/23.09.1966.

Aceeasi situatie o atesta si raportul de expertiza (fila 196) devenind astfel incidente disp.art. 18 lit. c din Legea 10/2001, potrivit cu care „Masurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrainat cu respectarea dispoziitiilor legale”.

Atâta timp cât reclamanta nu a contestat titlul detinatorilor actuali ai acestui imobil, acestia se bucura de o aparenta validitate, iar restituirea în natura nu este posibila, împrejurare fata de care cererea subsidiara a reclamantei a fost admisa.

În referire la imobilul situat în str. P.B. nr. 13 A, trecut în proprietatea statului conf. Decr. 92/1950, din situatia juridica rezulta ca o parte este detinut de numitul A.I. în baza contractului de vânzare-cumparare nr. 436 din 17.04.1972 si ca o parte se afla în domeniul privat al municipiului Constanta, conform HCLM nr. 296/2001, anexa 3, nr. crt. 745, nr. de inventar 11.558 (fila 146 dosar fond).

Situatia expusa de pârâti este completata de constatarile expertului (fila 196), care a stabilit ca terenul aflat în proprietatea lui A.I. este în suprafata de 86,64 m.p., ramânând libera o suprafata de 173,33 m.p., suprafata initiala înainte de nationalizare fiind conform masuratorilor de 259,97 m.p.

În sedinta publica din 23.11.2006, fata de raspunsul Primariei municipiului Constanta, reclamanta s-a declarat de acord cu acordarea terenului în compensare în zona compozitori – B.N.

Prin sentinta civila nr. 2407 din 24.11.2006 pronuntata de Tribunalul Constanta a fost admisa actiunea formulata de reclamanta F.E., în contradictoriu cu pârâtii Municipiul Constanta prin Primar si C.L. al municipiului Constanta.

Au fost obligati pârâtii sa restituie în natura si sa lase în deplina proprietate si posesie terenul în suprafata de 173,33 m.p. situat în Constanta, str. P.B. nr. 13 A, identificat în anexa 1 la raportul de expertiza tehnica imobiliara efectuat de exp.ing. G., având urmatoarele vecinatati :

– la Nord : propr. P.M.; propr. A.S.;

– la Est : propr. G.M.; propr. A.I.;

– la Sud : str. P.B.;

– la Vest : propr, C.M.; propr. C.V.

Au fost obligati pârâtii sa atribuie în compensare o suprafata de teren de 384,44 m.p. în zona compozitori – B.N., jud. Constanta.

S-a luat act ca reclamanta nu solicita cheltuieli de judecata.

Împotriva sentintei civile a tribunalului au formulat cerere de apel C.L. Constanta si Municipiul Constanta prin primar, criticând solutia ca fiind nelegala, sub urmatoarele aspecte:

Astfel, gresit instanta de fond a admis capatul de cerere subsidiar, obligându-i pe apelanti sa restituie în compensare un teren în suprafata de 388,44 m.p. în zona Compozitori – B.N.

Dispozitiile art. 26 al.1 din Legea nr. 10/2001, conform carora detinatorul imobilului este obligat, daca restituirea în natura nu este posibila, sa faca persoanei îndreptatite o oferta de restituire în echivalent, au fost interpretate gresit de instanta, în cauza dedusa judecatii.

Dispozitiile legii sunt imperative, iar interpretarea textului enuntat, presupune ca persoana detinatoare din patrimoniul sau sa dispuna restituirea în echivalent doar dupa efectuarea unor lucrari prealabile, cum ar fi individualizarea bunului, masuratori cadastrale etc.

Ca urmare a decesului intimatei reclamante F.E., intervenit la data de 3.03.2007, a fost introdus în cauza mostenitorul legal C.V.- conform certificatului de calitate de mostenitor nr. 71 din 23.03.2007 eliberat de B.N.P. C.B. din Constanta – care, însusindu-si actiunea si actele procedurale, continua procesul pornit de autoarea sa.

Examinând motivele de apel, instanta retine :

Reclamanta, în calitate de mostenitor legal al titlularului dreptului de proprietate pretins, si-a dovedit calitatea procesuala activa cât si titlul de proprietate pentru imobilele din Constanta, str. P.B. nr. 13, compus din teren în suprafata de 255 m.p., pe care se afla doua corpuri de casa si din str. I. si str. N. (fost Parc Nasturel Constanta), compus din suprafata de 297,80 m.p.

Instanta de fond, dupa administrarea probelor si efectuarea expertizei imobiliare, a dispus restituirea în natura a suprafetei de 173,33 m.p. teren din Constanta, str. P.B., nr. 13 A, identificat în anexa 1 la raportul de expertiza tehnica imobiliara, iar pentru diferenta de 384,44 m.p. teren în compensare, în zona Compozitori – B.N.

Atribuirea în compensare ca modalitate reparatorie s-a realizat în temeiul legii – art. 18 lit.c din Legea 10/2001 – si cu acordul expres al persoanei detinatoare, care cu adresa nr. 76004 din 16.06.2006 (fila 225 dosar fond) a Primariei municipiului Constanta, s-a declarat de acord cu atribuirea terenului în compensare, indicând si zona Compozitori – B.N.

La întocmirea raportului de expertiza, care a identificat terenul atribuit în compensare, a fost prezent si delegatul apelantei, iar obiectiunile la raportul de expertiza priveau aspecte tehnice care au fost realizate ulterior, prin întocmirea schitei de plan, vecinatatile etc.

Drept urmare, acordarea în compensare a suprafetei de 384,44 m.p. teren s-a facut cu acordul apelantei si în conditiile prevazute de lege.

Urmeaza ca în baza art. 296 Cod pr. civila, instanta sa respinga ca nefondat apelul.