Prin cererea înaintată la 29 august 2006 la Tribunalul Mureş, reclamanţii F. J.-M., G. Z. –F. şi G. G. K.-J., au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul judeţean Mureş, Prefectura Judeţului Mureş şi Primăria mun. Tg-Mureş reprezentată prin primarul municipiului solicitând restituirea în natură a bunurilor mobile, devenite imobile prin încorporarea acestora în imobilul situat în Tg-Mureş , preluat de stat în mod abuziv şi restituit ulterior în baza Legii 10/2001; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr.2692 din 27 noiembrie 2006 a Tribunalului Mureş, s-a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de reclamanţi, motivat de faptul că din actele şi lucrările dosarului nu s-a dovedit că bunurile în cauză ar fi devenit imobile prin încorporare, din planşele fotografice depuse de reclamanţi rezultând că cele 3 bufete nu au fost zidite în pereţii imobilului, sens în care au şi putut fi scoase din imobil şi mutate în alte clădiri.
Împotriva sentinţei civile menţionate, reclamanţii au înaintat în termen legal apel, conform art.,284 C.pr.civ. solicitând schimbarea în tot a acesteia în sensul admiterii acţiunii civile introductive de instanţă, având petitul sus indicat.
Apelul dedus judecăţii a fost considerat nefondat, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art.1 din Legea 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, se restituie de regulă în natură, în condiţiile legii. În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor acorda măsuri reparatorii prin echivalent, cu acordul persoanei fizice îndreptăţite sau despăgubiri băneşti, cu menţiunea că măsurile reparatorii prin echivalent pot fi combinate. Prin imobile, în sensul legii menţionate, se înţeleg terenurile, cu sau fără construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării, precum şi bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcţii (art.6 alin.1 din lege).
Reclamanţii s-au prevalat de procedura prev. de Legea 10/2001 pentru restituirea bunurilor mobile, însă Primăria municipiului Tg.Mureş prin Dispoziţia nr.118/12 februarie 2002, a respins cererea, cu motivarea că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.6 alin.1 din Legea 10/2001. O soluţie similară s-a pronunţat şi de către Consiliul judeţean Mureş prin Dispoziţia nr.261/22 septembrie 2006.
Pârâţii de rând I şi II au invocat prin întâmpinările depuse la dosarul de fond tardivitatea contestaţiei formulată de reclamanţi, însă conform precizării de acţiune a reclamanţilor în sensul contestării Dispoziţiei nr.261/22 septembrie 2006, în mod legal şi temeinic tribunalul a constatat că acţiunea civilă n u este tardivă, întrucât termenul de formulare al contestaţiei este de 30 de zile de la comunicare.
Aşa cum rezultă din însăşi notificarea reclamanţilor, bunurile mobile solicitate, chiar dacă le definesc a fi imobile prin încorporare, constituie în fapt nişte bunuri mobile, potrivit definiţiei date acestora prin act 473 din Codul civil. Reclamanţii afirmă constant că aceste bunuri s-au aflat în imobilul situat în Tg-Mureş, la data preluării de către stat, iar în prezent le identifică în interiorul a două alte imobile, respectiv Prefectura judeţului Mureş şi Casa căsătoriilor. Ca atare, în cauză nu ne află în prezenţa unor bunuri mobile devenite imobile prin încorporare, situaţie reglementată de art.6 alin.1 din Legea 10/2001, ci în prezenţa unor bunuri mobile prin natura lor.
Prin urmare, în mod corect s-a reţinut de către prima instanţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, faptul că bunurile mobile solicitate nu au devenit imobile prin încorporare, din planşele fotografice existente la dosar reieşind fără echivoc că cele 3 bufete nu au fost zidite (încorporate) în pereţii imobilului, sens în care au putut fi scoase din imobil şi mutate în alte clădiri.
Ca atare, instanţa a considerat că în mod corect s-a emis dispoziţia de respingere a notificării reclamanţilor, câtă vreme bunurile în cauză nu cad sub incidenţa Legii 10/2001, însă reclamanţii au posibilitatea legală să uzeze de prevederile dreptului comun în materie, pentru revendicarea celor 3 bufete, competenţa materială fiind determinată de criteriul valoric al acestora, conform prevederilor Codului de procedură civilă.
Faţă de cele ce preced, apelul declarat de reclamanţi este nefondat şi în consecinţă s-a fi respins ca atare, păstrând în tot hotărârea apelată (art.296 C.pr.civ.).
