Hotărârea instanţei de judecată definitivă şi irevocabilă prin care deţinătorul imobilului este obligat să propună acordarea despăgubirilor intră în puterea lucrului judecat. Cererea de restituire în natură formulată în contestaţia împotriva deciziei prin care s-au cuantificat despăgubirile, ca efect al executării nu este admisibilă. Asupra restituirii în natură, dacă este posibilă sau nu, cât şi a modalităţii măsurilor reparatorii prin echivalent, instanţa de judecată a dispus prin hotărâre definitivă şi irevocabilă dată în procesul anterior. Ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre asupra „drepturilor” părţilor în litigiu, nu trebuie contrazis prin altă hotărâre, decizia fiind dată în faza procesuală a executării.
Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr. 72 din 5 mai 2010
Prin sentinţa civilă nr. 317 din 17 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta universitatea, dispunându-se anularea în parte a deciziei nr.1279/8.05.2008 emisă de pârâtă.
Totodată, reclamantei i s-a atribuit în natură parcela 1334/1 cu suprafaţa de 156 m.p. teren din vechea proprietate, liberă de construcţii sau detalii de sistematizare.
În soluţia dată, instanţa de fond a avut în vedere următoarea situaţie de fapt:
Prin cererea introductivă la instanţă reclamanta a solicitat anularea deciziei nr.1279/2008 emisă de pârâta universitatea, motivat de faptul că a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001 cu privire la imobilele construcţie şi teren în suprafaţă de 724 m.p. situat în Iaşi, ce au fost preluate fără titlu de statul român, aflate în prezent în posesia pârâtei, parte din terenul preluat fiind liber de construcţii ce poate fi restituit în natură.
Urmare a analizării materialului probator, tribunalul a reţinut că prin notificarea nr. 605XU/2001 formulată prin biroul executorului judecătoresc, reclamanta a solicitat restituirea în temeiul Legii nr.10/2001 ori acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul construcţie situat în Iaşi.
Cu actele depuse, reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită asupra imobilului notificat, a dreptului de proprietate şi a preluării abuzive.
Reanalizând notificarea, având în vedere şi sentinţa civilă nr.1618/2006 a Tribunalului Iaşi rămasă definitivă şi irevocabilă, pârâta i-a propus reclamantei acordarea de măsuri adiacente pentru imobilul construcţie şi teren în suprafaţă de 724 m.p.
Din concluziile raportului de expertiză iniţial a rezultat că din totalul suprafeţei revendicate, 117 m. p. reprezentau teren liber de construcţie neafectat de detalii de sistematizare sau utilităţi aflat în administrarea pârâtei. La acest prin raport de expertiză părţile au formulat obiecţiuni, depunând noi schiţe cadastrale pentru o corectă individualizare şi măsurare a terenului.
Instanţa a admis şi proba cu expertiză întocmită de un expert consultant care, pentru măsurarea şi individualizarea terenului ce fusese proprietatea reclamantei, a folosit un sistem de proiecţie „L.I.” în care erau realizate planurile topo cadastrale ediţia 1955 – 1957 şi planurile cadastrale actuale ale municipiului Iaşi.
Graţie acestui sistem de proiecţie s-a identificat suprafaţa de 894 m.p. teren proprietate a reclamantei, dobândită în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr.1098/16.12.1957.
Având în vedere mijloacele de identificare şi măsurare folosite de expertul consultant, instanţa a avut în vedere la pronunţarea hotărârii raportul de expertiză efectuat de expertul tehnic P.A., considerente pentru care instanţa a admis în parte acţiunea reclamantei şi a dispus anularea în parte a deciziei nr.1279/2008 emisă de pârâtă.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel atât reclamanta, cât şi pârâta.
În motivarea apelului promovat, reclamanta a arătat că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra solicitării de verificare a întinderii suprafeţei de teren preluată de stat, în sensul că vechea proprietate avea o suprafaţă mai mare, sens în care restituirea terenului urma să se realizeze integral pentru suprafaţa de 890 m.p.
Reclamanta-apelantă a arătat că instanţa de fond nu a procedat la verificarea împrejurării dacă unitatea deţinătoare avea posibilitatea de a oferi în compensare o altă suprafaţă de teren pentru cel afectat de detalii de sistematizare.
În motivarea apelului său, pârâta a criticat hotărârea atacată ca fiind netemeinică şi nelegală, deoarece în mod eronat s-a dispus anularea în parte a deciziei nr.1279 din 8 mai 2008 şi atribuirea în natură a suprafeţei de 156 m.p.
Pârâta-apelantă a arătat că instanţa de fond a omis împrejurarea că decizia contestată a fost emisă în considerarea sentinţei civile nr.1618/2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr.5333/2006 prin care s-a dispus obligarea universităţii la acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr.247/2005 pentru terenul în suprafaţă de 724 m.p. Împotriva acelei hotărâri reclamanta nu a promovat nici o cale de atac, astfel încât în prezenta cauză nu mai putea fi cenzurat dispozitivul unei hotărâri neatacate şi nici nu se putea dispune acordarea acestor măsuri reparatorii.
Apelanta-pârâtă a considerat că prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti apelate s-a încălcat principiul autorităţii lucrului judecat, deoarece prin admiterea în parte a acţiunii reclamantei s-a ignorat o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Pârâta-apelantă a arătat că instanţa de fond, prin sentinţa atacată, a omis faptul că deja printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă s-a statuat expres asupra naturii măsurilor reparatorii de care poate beneficia reclamanta în condiţiile Legii nr.247/2005 şi nu putea conferi noi drepturi reclamantei, cu încălcarea prevederilor legale. Mai mult, în mod vădit nelegal s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 157 m.p., atâta timp cât din probatoriul administrat rezulta că terenul nu era liber, fiind afectat de detalii de sistematizare.
Apelanţii au solicitat admiterea apelurilor în sensul criticilor proprii formulate.
La apelul pârâtei, reclamanta-intimată a formulat întâmpinare solicitând respingerea acestuia motivat de împrejurarea că terenul atribuit în natură nu era afectat de nici un detaliu de sistematizare de natura celor care ar fi făcut imposibilă restituirea în natură, fapt dovedit în cauză.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel învederate de părţile litigante, curtea de apel a constatat că este neîntemeiat apelul reclamantei şi întemeiat cel al pârâtei, având în vedere următoarele considerente:
În fapt, prin notificarea înregistrată sub nr. 605/N/2001 la biroul executorului judecătoresc, reclamanta a solicitat în temeiul dispoziţiilor Legii nr.10/2001 acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti pentru imobilul şi terenul în suprafaţă de 980 m.p. situat în Iaşi.
Urmare a documentaţiei depuse în susţinerea notificării, prin decizia nr.453 din 6.03.2006 emisă de pârâtă, a fost respinsă notificarea formulată de reclamantă privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent referitor la imobilul construcţie şi teren situat în Iaşi, motivat de împrejurarea că titulara notificării nu a depus actele juridice care să ateste existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile cu privire la anularea sau constatarea nulităţii actului de .
Decizia nr.453/2006 emisă de universitate a fost contestată în instanţă de reclamantă, acţiunea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 5333/2006, reclamanta solicitând anularea deciziei şi obligarea universităţii la emiterea unei decizii pentru acordarea de despăgubiri pentru construcţia demolată sau acordarea în compensare a altor bunuri sau servicii.
Prin sentinţa civilă nr.1618/30.06.2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 5333/2006 – rămasă definitivă şi irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac de părţile litigante – s-a dispus anularea deciziei nr. 453/2006 emisă de universitate, constatându-se că reclamanta era îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Iaşi, compus din suprafaţa de 724 m.p. teren şi construcţie demolată, universitatea fiind obligată să propună despăgubiri în procedura Legii nr.247/2005.
Întrucât prin sentinţa civilă nr.1618/30.06.2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a decis irevocabil asupra calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, a întinderii dreptului de proprietate asupra imobilului preluat în mod abuziv, cât şi asupra regimului stabilirii despăgubirilor aferente imobilului preluat în mod abuziv, universitatea pârâtă a procedat la punerea în a respectivei hotărâri judecătoreşti şi a emis decizia nr. 1279 din 8 mai 2008 contestată în dosarul de faţă.
Neîntemeiate sunt criticile apelantei-reclamante A.E. potrivit cărora instanţa de fond nu a analizat complet cererea sa de restituire care viza suprafaţa totală de 980 m.p. teren, şi nu doar cea de 747 m.p. inserată în contractul de donaţie şi că nu ar fi analizat posibilitatea compensării în natură cu o altă suprafaţă de teren pentru cel afectat de detalii de sistematizare.
Susţinerea reclamantei-apelante potrivit căreia notificarea nu ar fi fost soluţionată cu privire la întreaga suprafaţă de teren notificată nu poate fi primită întrucât în mod definitiv şi irevocabil prin sentinţa civilă nr. 1618/2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi, instanţa a statuat asupra îndreptăţirii reclamantei de a beneficia de prevederile legii de reparaţie în sensul acordării măsurilor reparatorii pentru construcţia demolată şi numai pentru suprafaţa de 724 m.p. în procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005, dispoziţii care au stat la baza emiterii deciziei nr. 1279/2008 contestată în cauză. Mai mult chiar, referitor la terenul a cărui restituire în natură s-a solicitat, prin actul de donaţie autentificat sub nr.6716/1974, reclamanta împreună cu defunctul său soţ l-a donat statului român, donaţie ce fusese anterior acceptată prin decizia nr.217 din 19.05.1972 de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Iaşi.
În ceea ce priveşte terenul, potrivit dispoziţiilor art.2 lit.c) din Legea nr.10/2001, restituirea acestuia în natură sau prin echivalent este condiţionată de admiterea acţiunii în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă. Or, reclamanta-apelantă nu se afla în posesia unei hotărâri judecătoreşti de admitere privind anularea sau constatarea nulităţii actului de donaţie autentificat sub nr.6716/1974, mai mult chiar, demersul său realizat sub acest aspect fiind respins în mod irevocabil.
Cu toate acestea, prin sentinţa civilă nr. 1618/2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra îndreptăţirii reclamantei la măsuri reparatorii atât pentru construcţia demolată, cât şi pentru terenul în suprafaţă de 724 m.p. în procedura Legii nr.247/2005, sentinţă în considerarea căreia a fost emisă decizia nr.1279/2008, considerente pentru care – în temeiul dispoziţiilor art.296 C.pr.civ. – apelul reclamantei a fost respins ca nefondat.
Întrucât decizia contestată nr. 1279/2009 a fost emisă în considerarea sentinţei civile nr. 1618/2006 a Tribunalului Iaşi neputându-se conferi reclamantei drepturi noi, cu încălcarea prevederilor legale, s-a constatat că în mod nelegal prin sentinţa apelată, instanţa de fond – urmare a anulării în parte a deciziei – a atribuit în natură reclamantei suprafaţa de 156 m.p., ceea ce a atras nelegalitatea hotărârii atacate, drept pentru care apelul universităţii pârâtei a fost admis în baza dispoziţiilor art.296 C.pr.civ., sentinţa atacată fiind schimbată în tot, în sensul respingerii contestaţiei formulate de reclamanta A.E. împotriva deciziei nr.1279 din 8.05.2008 emisă de universitate.
