Legea nr. 221/2009. Deportările/strămutările în URSS pe motiv de apartenenţă etnică (a etnicilor germani) nu intră sub incidenţa acestei legi şi nu au caracter politic. Deţinuţi politici


Potrivit art. 1 alin.1 din Legea nr. 221/2009 constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârşite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată şi care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945, iar art. 3 alin.1 prevede că constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative limitativ prevăzute.

Secţia civilă – Decizia civilă nr. 466/23 iunie 2011

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr. 2984/107/2010 reclamanta L.A. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, reprezentat prin MFP, solicitând să se constate caracterul politic al măsurii administrative a deportării în URSS, luată faţă de mama reclamantei, G.E., în perioada 1945-1949; să fie obligat pârâtul la plata daunelor morale.

În motivarea acţiunii s-a arătat că G.E. a fost de naţionalitate germană, iar cursul anului 1945 autorităţile comuniste au decis deportarea acesteia în URSS la forţată de reconstrucţie a statului sovietic.

Prin sentinţa civilă nr. 756/2011 Tribunalul Alba a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta L.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de MFP şi a constatat că măsura administrativă luată faţă de mama reclamantei G.E. constând în deportarea în URSS a avut caracter politic. Au fost respinse celelalte cereri formulate de reclamantă, cu următoarea motivare:

Din copia carnetului de muncă al reclamantei rezultă că G.E. a fost deportată în U.R.S.S. pentru munca de reconstrucţie, în perioada 15.01.1945-19.10.1949.

Deportarea etnicilor germani începând cu data de 1 ianuarie 1945 în URSS la munca de reconstrucţie a fost o măsură impusă de statul sovietic ca stat de ocupaţie şi executată de autorităţile române. Statul comunist român a menţinut măsura administrativă a deportării etnicilor germani, astfel încât instanţa apreciază că măsura administrativă luată faţă de mama reclamantei constând în deportarea în URSS a avut caracter politic.

De asemenea, spiritul Legii nr.221/2009 este acela de a oferi reparaţii sub toate formele unor largi categorii de ale regimului comunist.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate s-a reţinut că prin Decizia nr. 1358/2010 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată de Statul Român, reprezentat prin şi a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din Legea nr.221/2009, sunt neconstituţionale.

În speţă, articolul care constituia temeiul legal al acordării daunelor morale fiind declarat neconstituţional şi-a încetat efectele şi nu mai poate fi aplicat de instanţă care este obligată să respecte deciziile .

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs şi reclamanta.

Reclamanta a solicitat prin recursul formulat admiterea acestuia, casarea hotărârii şi rejudecând cauza să fie admisă acţiunea, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA, analizând sentinţa atacată prin raportare la criticile aduse, a respins recursul declarat de reclamantă, reţinând următoarele:

Problema care se pune în discuţie este aceea de a determina dacă măsura deportării în URSS a mamei reclamantei în perioada 1945-1949 face sau nu obiect de reglementare a Legii nr.221/2009.

Reclamanta a învestit instanţa de judecată cu o acţiune având ca obiect constatarea faptului că mama acesteia a suferit măsuri administrative în sensul art. 3 din Legea nr.221/2009 pe perioada 15.01.1945 – 19.10.1949, constând în deportarea în URSS din motive etnice, şi obligarea pârâtului la despăgubiri.

În mod greşit instanţa de fond a admis capătul de cerere referitor la constatarea caracterului politic al măsurii administrative luată faţă de mama reclamantei, G.E. constând în deportarea în URSS.

Dispoziţiile art. 1 din Legea nr.221/2009, respectiv art. 3, 4 şi 5 din aceeaşi lege, sunt fără echivoc în sensul că beneficiari ai acestei legi sunt persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic ori măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pentru fapte săvârşite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată şi care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instituit la 6 martie 1945.

Or, mama reclamantei a suferit măsura administrativă la data de 15.01.1945, deci anterior perioadei de referinţă stabilită de dispoziţiile Legii nr. 221/2009.

Pe de altă parte, măsura deportării s-a datorat calităţii acesteia de etnic german, şi nu ca urmare a săvârşirii unor acte îndreptate împotriva regimului comunist, regim care în ianuarie 1945 nici nu era instaurat pentru a se putea reţine săvârşirea vreunei fapte în scopul prevăzut la art. 1 din Legea nr. 221/2009.

În aceste condiţii, Curtea a constatat că în ce priveşte măsura administrativă suferită de mama reclamantei nu sunt incidente prevederile Legii nr.221/2009, astfel că acest petit nu este întemeiat.

Instanţa a reţinut că în privinţa persoanelor persecutate din motive etnice există o altă reglementare şi anume O.G. nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice.

Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă, a respins recursul declarat de reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe.