Legea nr.272/2004. Instituirea masurii de protectie speciala a plasamentului in regim de urgenta. Conditii. Delegarea drepturilor si obligatiilor parintesti privind persoana, respectiv bunurile minorului Minori


TRIBUNALUL PENTRU MINORI SI FAMILIE BRASOV

SENTINTA CIVILA NR. 11/S

Sedinta publica din data de 11 ianuarie 2010

Cu participarea doamnei procuror din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul pentru Minori si Familie Brasov

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea asupra cauzei civile de fata, care s-a dezbatut in fond la data de .01.2010, pentru cand partile prezente au pus concluzii in sensul celor consemnate prin incheierea de sedinta din acea zi, care face parte integranta din prezenta, iar instanta, din lipsa de timp pentru deliberare, a amanat pronuntarea pentru data de .02.2010.

La apelul nominal facut in sedinta publica, la pronuntare, se constata lipsa partilor.

Procedura este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei, dupa care,

TRIBUNALUL

T R I B U N A L U L

Constata ca prin cererea de chemare in judecata inregistrata la aceasta instanta sub numarul de mai sus, formulata de reclamanta Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Brasov in contradictoriu cu paratii V.C., mama copilului V.L., si L.M., seful Complexului de Servicii „”, componenta Centrul de Primire in Regim de Urgenta „”, s-a solicitat mentinerea plasamentului in regim de urgenta la Centrul de Primire in Regim de Urgenta „” dispus prin dispozitia nr. /.09.2009, potrivit art. 58 lit. c si art. 66 alin. 1 si 2, 61 alin. 2 lit. a din Legea nr. 272/2004 si delegarea exercitarii drepturilor parintesti potrivit art. 62 alin. 2 si 4 din Legea nr. 272/2004.

In motivarea cererii se arata ca Primaria comunei F. a sesizat situatia minorei V.L. si a surorii sale care au fost parasite de unchiul matern. Mama celor 3 minore a parasit de mai multe ori domiciliul. Pentru cele trei surori s-a luat masura de protectie a plasamentului in regim de urgenta. Ancheta sociala releva faptul ca numita V.C. are in total 9 copii, trei copii fata de care s-a aratat mai sus ca s-a luat masura de plasament in regim de urgenta, un copil la un fost concubin, alti coi copii la tatal lor, un copil la un centru de plasament din Tg. M, un copil parasit in Spitalul S, un copil parasit in Spitalul de Pediatrie Brasov, care nu se stie unde se afla in prezent si un alt copil nedeclarat de mama despre care nu exista niciun fel de informatii.

In drept s-au invocat prevederile art. 58 lit. c si art. 66 alin. 1 si 2, 61 alin. 2 lit. a si 62 alin. 2 si 4 din Legea 272/2004.

La termenul de judecata din data de .11.2009, reclamanta a formulat o modificare de actiune prin care, fata de conluziile raportului de evaluare detaliata privind minora V.L. care sunt in sensul stabilirii masurii de protectie in privinta minorei la Centrul de Plasament „C” Rupea, intrucat acesta corespunde nevoilor minorei si a celorlalte doua surori ale sale, V.M.L. si V.C.B. iar CPRU D Ghimbav este un centru de tranzit, s-a solicitat inlocuirea masurii plasamentului in regim de urgenta cu masura de protectie speciala a plasamentului la serviciul rezidential – Centrul de Plasament „C” Rupea, solicitandu-se si introducerea in cauza si citarea in calitate de parat a sefului Centrului de Plasament „C”, doamna C. E..

La termenul de judecata din data de ianuarie 2010, reclamanta a formulat o precizare de actiune prin care se arata ca minora in cauza s-a nascut de fapt la data de .05.2005 in S., judetul Mures in conformitate cu certificatul medical constatator al nasterii.

In probatiune au fost depuse la dosar de catre reclamanta inscrisuri.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele :

Copilul V.L. s-a nascut la data de .05.2005 in S., judetul Mures si este fiica lui V.C..

Pe baza dispozitiei directorului D.G.P.D.C. Brasov nr. /.09.2009 s-a instituit masura de protectie – plasament in regim de urgenta a copilului V.L. in Complexul de Servicii „” Codlea, componenta Centrul de Primire in Regim de Urgenta „D” Ghimbav, deoarece Primaria Comunei F. a sesizat cazul minorei in cauza si a surorii ei V.B., copiii fiind parasiti de catre mama in comuna F. la unchiul matern, mama fiind plecata in prezent fara a i se cunoaste domiciliul iar unchiul matern nu isi asuma responsabilitatea cresterii si ingrijirii copiilor.

Potrivit art. 66 din Legea 272/2004, in situatia plasamentului in regim de urgenta dispus de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului, aceasta este obligata sa sesizeze instanta judecatoreasca in termen de 48 de ore de la data la care a dispus aceasta masura. Instanta judecatoreasca va analiza motivele care au stat la baza masurii adoptate de catre directie si se va pronunta, dupa caz, cu privire la mentinerea plasamentului in regim de urgenta sau la inlocuirea acestuia cu masura plasamentului, instituirea tutelei ori cu privire la reintegrarea copilului in familia sa.

In speta, instanta, analizand motivele care au stat la baza masurii adoptate, constata faptul ca prin raportul de evaluare detaliata din data de .11.2009 cu privire la situatia copilului V.L. se propune inlocuirea plasamentului in regim de urgenta la Centrul de Primire in Regim de Urgenta „D.” Ghimbav cu masura de protectie speciala a plasamentului la serviciul de tip rezidential Centrul de Plasament „C”, fiind in interesul superior al acestui copil plasamentul alaturi de surorile sale, nefiind identificat domciliul actual al mamei iar rudele refuza sa isi asume responsabilitatea cresterii si ingrijirii celor trei minore, bunica materna si prezumtiva bunica paterna fiind plecate in strainatate.

Raportat la situatia care a condus la luarea masurii plasamentului in regim de urgenta a copilului V.L., instanta constata faptul ca la acest moment inlocuirea plasamentului in regim de urgenta cu masura plasamentului la un serviciu de tip rezidential, in care locuiesc alte doua surori ale acesteia, ar fi o masura adecvata situatiei acestui copil.

Deoarece din inscrisurile de la dosar rezulta ca a existat o situatie de neglijare a copilului V.L. de catre parintii sai, fiind lasat fara supraveghere, acesta beneficiaza astfel in baza art. 56 lit. c din Legea nr. 272/2004 de masurile de protectie speciala si instanta apreciaza ca potrivit dispozitiilor art. 2 din Legea 272/2004 interesul superior al copilului este de a creste intr-un mediu stabil atat din punct de vedere material, cat si afectiv.

Fata de aceste considerente, instanta va admite cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost modificata de reclamanta Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Brasov, si in consecinta in baza art. 66 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, va inlocui masura de protectie speciala a plasamentului in regim de urgenta la Centrul de Primire in Regim de Urgenta „D.” Ghimbav cu masura de protectie speciala a plasamentului la serviciul de tip rezidential Centrul de Plasament „C” Rupea, al copilului V.L., si va dispune delegarea drepturilor si obligatiilor parintesti privitoare la persoana copilului V.L. catre seful Centrului de Plasament „C”, iar cele privitoare la bunurile copilului catre presedintele Consiliului Judetean Brasov, pana la incetarea masurii de plasament cu privire la acest copil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E :

Admite cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost modificata de reclamanta Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Brasov, cu sediul in Brasov str. Iuliu Maniu nr. 6 in contradictoriu cu paratii V.C. cu domiciliul in com. F., str. , nr., bl., sc. , ap. , jud. Brasov, L.M., seful Complexului de Servicii „” , componenta Centrul de Primire in Regim de Urgenta „D.” Ghimbav, cu sediul in loc., judetul Brasov si C., seful Centrului de Plasament „C.”, cu sesiul in …si in consecinta, in baza art. 66 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, inlocuieste masura de protectie speciala a plasamentului in regim de urgenta la Centrul de Primire in Regim de Urgenta „D” Ghimbav cu masura de protectie speciala a plasamentului la serviciul de tip rezidential Centrul de Plasament „C” R, al copilului V.L., nascut la data de .05.2005 in S., judetul Mures, fiica lui V.C..

Dispune delegarea drepturilor si obligatiilor parintesti privitoare la persoana copilului V.L. catre seful Centrului de Plasament „C”, iar cele privitoare la bunurile copilului catre presedintele Consiliului Judetean Brasov, pana la incetarea masurii de plasament cu privire la acest copil.

Definitiva si executorie.

Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi 11 ianuarie 2010