Legea nr. 272/2004 ; art.2, 50, 56 lit. b, 68.
Convenţia europeană a drepturilor omului: art. 8.
Art. 68 din Legea nr. 272/2004 instituie atât obligaţia direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de a verifica trimestrial împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială, dispuse de comisia pentru protecţia copilului sau de instanţa judecătorească, cât şi obligaţia ca în cazul în care împrejurările prevăzute la alin. (1) s-au modificat, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului să sesizeze de îndată comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească, în vederea modificării sau, după caz, a încetării măsurii.
Examinând aceste texte de lege, precum şi celelalte dispoziţii legale cu relevanţă în materia măsurii speciale de protecţie a plasamentului, art. 50 şi 56 din Legea nr. 272/2004, Curtea reţine că instanţa de judecată are facultatea fie de a menţine măsura de protecţie specială luată faţă de copil, fie de a dispune încetarea măsurii, cu redarea minorului familiei naturală, însă ceea ce urmează a lua în considerare la menţinerea sau încetarea măsurii de protecţie a plasamentului stabilită iniţial este interesul superior al copilului.
Interesul superior al copilului, poate fi dedus în lipsa unor criterii legale exprese, din necesitatea menţinerii măsurii plasamentului, în contextul în care motivele care au stat la baza instituiri măsurii de protecţie subzistă în prezent. O schimbare doar parţială a situaţiei nu trebuie să atragă încetarea măsurii luate dacă elementele esenţiale care au fost avute în vedere au rămas aceleiaşi.
Interesul superior al copilului, poate fi dedus în lipsa unor criterii legale exprese, din necesitatea menţinerii măsurii plasamentului, în contextul în care motivele care au stat la baza instituiri măsurii de protecţie subzistă în prezent. O schimbare doar parţială a situaţiei nu trebuie să atragă încetarea măsurii luate dacă elementele esenţiale care au fost avute în vedere au rămas aceleiaşi.
Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Decizia civilă nr. 18/07 februarie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 20 din 13.01.2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia civilă s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului S. în contradictoriu cu pârâţii G.I. , G.D. şi G.P. pentru încetarea măsurii de plasament pentru minora G.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut şi motivat , în esenţă, că prin acţiunea înregistrată la această instanţă sub nr. 5715/85/2010 petenta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii G.I., G.D., părinţi minorei şi G.P., bunica paternă încetarea măsurii plasamentului la bunica paternă G.P., pentru minora G.I., născută la 24.08.1996, motivându-se, în esenţă, că minora s-a aflat în sistemul de protecţie specială din anul 2001, deoarece la acel moment tatăl său era arestat, iar mama nu avea posibilităţi materiale să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copiilor săi, invocându-se în drept prevederile Legii nr.272/2004.
Din probele administrate în cauză, instanţa a reţinut că minora se află în sistemul de protecţie specială din anul 2001, din cauza faptului că tatăl său era arestat, iar mama nu realiza nici un şi mai avea 4 copii în întreţinere. De la acea dată minora se află în plasament la bunica paternă, G.P. , la care se află şi în prezent.
Potrivit art. 68 al.2 din Legea nr.272/2004 în cazul în care împrejurările care au determinat luarea măsurii de protecţie s-au modificat, se poate dispune încetarea acestei măsuri. În speţă, singura împrejurare modificată este aceea a reîntoarcerii tatălui în familie, după perioada de detenţie, însă în ce priveşte condiţiile materiale, acestea nu s-au îmbunătăţit. Mama trăieşte din salariul de asistent personal, având însă în plus grija unui copil cu handicap, în total are în întreţinere 4 copii, dintre care unul, aşa cum am arătat, prezintă grad de grav. Tatăl nu lucrează, realizează venituri sporadic, din munci ocazionale. Părinţii nu doresc să se ocupe de creşterea, îngrijirea şi educarea minorei, astfel că aceasta este în continuare lipsită de ocrotire părintească.
Faţă de aceste împrejurări, instanţa constată că nu s-au modificat împrejurările care au determinat luarea măsurii de protecţie specială, astfel că având în vedere dispoziţiile art. 68 al. 2 şi 69 al.3 din Legea nr.272/2008, va respinge acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs în termen, motivat reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărâri atacate în sensul admiterii acţiuni introductive de instanţă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că prin hotărârea pronunţată prima instanţă încalcă dispoziţiile art. 50,56 din Legea nr. 272/2004 , lege care indică în mod expres categorii de copii pentru care poate fi stabilită, respectiv , menţinută o măsură de protecţie specială, că interesul minorei este de a creşte alături de părinţi săi şi de cei 4 fraţi, cu care are o relaţie foarte bună, se vizitează , locuiesc în aceeaşi localitate şi este firesc ca minora să fie ataşată de bunică atâta timp cât aceasta s-a ocupat de creşterea ei.
Recurenta reclamantă mai arată că minora nu se mai află în dificultate, că mama a declarat că în ipoteza încetării măsurii de protecţie se va ocupa de creşterea minorei, astfel că raportat la dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 274/2004, în cauză se impune încetarea măsurii care nu ar avea un impact asupra dezvoltări ulterioare a minorei .
În drept, se invocă art. 304-304/1 Cod pr.civilă, Legea nr.274/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Prin decizia civilă nr. 18 din 7 februarie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat recursul formulat de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului S.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut şi motivat următoarele:
Recurenta reclamantă invocă în susţinerea motivelor de recurs cazul prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma acestui motiv de recurs, instanţa de recurs observă că hotărârea pronunţată nu este lipsită de temei legal şi nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a legii atât în ce priveşte administrarea probelor, cât şi în ceea ce priveşte aprecierea lor, stabilind o corectă stare de fapt, soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică sub aspectul criticat – respectarea principului interesului superior al copilului.
Potrivit art. 2 alin.3 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (denumită în continuare Legea nr.272/2004) principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti
Art. 68 din acelaşi act normativ instituie atât obligaţia direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de a verifica trimestrial împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială, dispuse de comisia pentru protecţia copilului sau de instanţa judecătorească, cât şi obligaţia ca în cazul în care împrejurările prevăzute la alin. (1) s-au modificat, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului să sesizeze de îndată comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească, în vederea modificării sau, după caz, a încetării măsurii.
Potrivit art. 50 coroborat cu art. 56 lit. b) din Legea nr.272/2004, de măsurile de protecţie specială, instituite de prezenta lege, beneficiază copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora.
Examinând aceste texte de lege, precum şi celelalte dispoziţii legale cu relevanţă în materia măsurii speciale de protecţie a plasamentului, Curtea reţine că instanţa de judecată are facultatea fie de a menţine măsura de protecţie specială luată faţă de copil, fie de a dispune încetarea măsurii, cu redarea minorului familiei naturală, însă ceea ce urmează a lua în considerare la menţinerea sau încetarea măsurii de protecţie a plasamentului stabilită iniţial este interesul superior al copilului.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel apreciază că soluţia instanţei de fond a fost dată cu respectarea principiului superior al copilului, nefiind incident cazul de recurs prev. de art.304 pct. 9 Cod procedură civilă, invocat de recurentă prin motivele de recurs.
În concret, minora G.I. născută la data de 24.08.1996 în Sibiu, fiica lui G.I. şi G.D. se află în sistemul de protecţie specială din anul 2001, din cauza faptului că tatăl său era arestat, iar mama nu realiza nici un venit şi mai avea alţi copii în întreţinere. De la acea dată minora se află în plasament la bunica paternă, G.P., la care se află şi în prezent – Hotărârea nr. 554/2001 , nr. 115/2003, nr. şi nr.263/2006 al Comisiei pentru protecţia copilului Sibiu .
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată, că minora continuă să se afle în dificultate , respectiv, în situaţia prevăzută de art.56 lit.b) din legea mai sus enunţată; copil care în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora şi prin urmare, are dreptul la asistenţă socială, prin care să i se asigure condiţiile care să-i permită dezvoltarea fizică, mintală, spirituală, morală şi socială, aşa cum just a apreciat judecătorul de fond. .
Este adevărat, că în Raportul de reevaluare detaliată a situaţiei copilului întocmit de reclamantă, se recomandă încetarea măsurii de plasament de la bunica paternă şi redarea în familia naturală a minorei, însă această recomandare nu poate fi împărtăşită de instanţă.
Astfel, este de necontestat în cauză că atât mama minorei, cât şi tatăl, nu doresc, cel puţin pentru moment, să se ocupe de minoră şi refuză reintegrarea minorei în familia naturală, motivând că nu au condiţii materiale.
Împrejurarea dovedită cauzei că tatăl minorei a fost liberat condiţionat şi prestează munci ocazionale, că mama minorei beneficiază de un salariu de asistent personal pentru o altă fiică, iar relaţiile dintre minora în cauză şi familia naturală sunt bune, nu justifică încetarea măsurii de plasament, în contextul în care părinţii minorei mai au 4 copii minorei, dintre care unul încadrat în grad de handicap grav, iar condiţiile de locuit sunt improprii , respectiv, locuiesc într-un imobil, proprietate personală, compus din 2 camere, racordat la reţeaua electrică, încălzirea se face cu lemne, iar alimentarea cu apă se face de la un robinet de la imobilul învecinat, astfel cum rezultă din Raportul de Raportul de reevaluare detaliată a situaţiei copilului .
Curtea nu neagă faptul că părinţii sunt responsabili faţă de evoluţia şi dezvoltarea copilului şi că fiecare copil ar trebui să fie crescut de părinţii săi naturali, însă atunci când se constată că cel puţin pentru moment reintegrarea copilului în familia naturală nu este în interesul superior al copilului, instanţa de judecată va decide menţinerea măsuri de protecţie, aşa cum este cazul în speţă.
Curtea, raportat la probatoriul administrat, constată că situaţia de fapt care a stat la baza instituirii măsurii de protecţie specială a plasamentului s-a schimbat doar parţial, însă elementele esenţiale care au fost avute în vedere au rămas aceleiaşi. Chiar dacă părinţii naturali au reluat legătura cu copilul,iar tatăl a fost liberat condiţionat , redarea minorei în familia naturală nu corespunde interesului superior al acestuia, atâta timp cât probele dosarului relevă că părinţii nu doresc să se ocupe de minoră, iar cel puţin pentru moment schimbarea forţată a modului de viaţă pe care l-a deprins copilul ar fi dăunător acestuia.
Curtea constată că bunica paternă este actualmente singura persoană care se ocupă de acest copil şi îi asigură stabilitate, iar faţă de situaţia de risc în care se află minora, se impune menţinerea măsurii de protecţie specială a plasamentului în favoarea acesteia.
Nu este de neglijat a se preciza că minora, acum în vârstă de 14 ani a declarat, în esenţă, în cadrul audierii în faţa judecătorului de fond că doreşte să locuiască în continuare cu bunica sa, G.P. şi că menţine legătura cu părinţi săi , care o ajută cu ce pot .
Curtea constată că minora se află la o vârstă la care are capacitatea de a alege, maturitatea de a discerne, precum capacitatea de a-şi identifica nevoile, relaţionarea cu părinţi.
Este de principiu, că opţiunea minorului nu poate fi unicul considerent
determinant pentru menţinerea sau încetarea măsurii de protecţie specială , însă opţiunea minorului poate fi un argument suplimentar numai atunci când acesta se află la o vârstă la care are capacitatea de a înţelege că redarea în familia naturală ar avea consecinţe dăunătoare asupra dezvoltării sale psihice, creşterii şi educării sale, aşa cum este cazul în speţă..
Curtea nu neagă faptul că potrivit art. 86 alin. 1 din Codul familiei obligaţia de întreţinere există, printre altele, între bunici şi nepoţi. Însă, atâta timp cât minora se află într-o situaţie de risc, respectiv, în situaţia prevăzută de art. 56 lit. b) din Legea nr. 272/2004, ea are dreptul de a beneficia de măsurile de protecţie specială prevăzute de actul normativ menţionat, implicit de a beneficia de măsura de protecţie specială a plasamentului la bunica sa paternă cu toate consecinţele ce decurg din această măsură.
Analizând prezenta cauza şi prin raportarea la dispoziţiile art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, Curtea apreciază că cel puţin pentru moment interesul copilului este de a rămâne în plasament, interes care trece peste cel al părintelui de fi reunit cu copilul ( cauza Olsson c/ Suede, 24 martie 1988).
Faţă de aceste considerente, Curtea, în baza dispoziţiile art. 312 alin. 1, 2 Cod procedură civilă , va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 20 din 13.01.2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia civilă.
