1. Potrivit prevederilor art. 1576 C. civ., împrumutul este un contract prin care una din părţi dă celeilalte oarecare câtime de lucru cu îndatorire pentru dânsa de a restitui tot atâtea lucruri, de aceeaşi specie şi calitate. Din definiţia legală a împrumutului rezultă că actul de împrumut este o convenţie unilaterală, întrucât creează obligaţii doar pentru împrumutat, şi anume obligaţia de restituire a împrumutului, în aceeaşi cantitate şi calitate şi la termenele stipulate.
în cazul în care împrumutul se constată printr-un înscris sub semnătură privată, cerinţa multiplului exemplar nu se impune, întrucât, potrivit art. 1179 C. civ., aceasta există doar în cazul actelor sub semnătură privată ce constată convenţii sinalagma- tice, or, împrumutul este o convenţie cu caracter unilateral.
2. Dispoziţiile art 1180 C. civ. dispun că actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare, trebuie să fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puţin acesta, înainte de a subsemna, să adauge la finele actului cuvintele „bun şi aprobat”, arătând întotdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi să iscălească.
Textul de lege dispune că în cazul actelor unilaterale ce constată obligaţii de plată, cum este cazul împrumutului de bani, înscrisul sub semnătură privată trebuie să poarte cel puţin formula „bun şi aprobat” şi semnătura celui care se obligă, ca măsură de protecţie a acestuia. Nu este reglementată o formulă sacramentală, ci este necesar să rezulte fără dubiu că debitorul s-a obligat doar pentru suma înscrisă în cifre şi litere.
în speţă, convenţiile de împrumut poartă menţiunea că „prin semnarea prezentei recunosc primirea sumei de mai sus” şi semnătura ambelor părţi, precum şi a unui martor, astfel că au deplină putere doveditoare, rezultând fără dubiu că împrumuturile s-au perfectat în mod valabil, fiind îndeplinite cerinţele art 1180 C. civ.
Chiar şi în lipsa formulei prevăzute de dispoziţiile art 1180 C. civ., acţiunea reclamantului este dovedită, întrucât înscrisul este nul ca act constatator al împrumutului şi deci nu poate fi opus, pentru probaţiune, celeilalte părţi, însă valorează început de dovadă scrisă, ce poate fi completat cu martori şi prezumţii, iar operaţiunea juridică a împrumutului este perfect valabilă, cât timp s-a realizat tradiţiunea sumelor de bani.
C.A. Braşov, decizia civilă nr. 208/Ap din 15 martie 2004,
în C.P.J. civ. 2003-2004
Prin acţiune s-a solicitat obligarea pârâţilor, în calitate de moştenitori la restituirea împrumutului contractat de antecesorul lor, potrivit cotelor ce le revin din moştenire. Prin sentinţa civilă nr. 1360/2003 a Judecătoriei Făgăraş s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamant, împotriva pârâţilor şi, în consecinţă, pârâţii au fost obligaţi, în calitate de moştenitori ai defunctului B.G., la plata sumei de 7.212,56 Euro (echivalentul sumei de 13.776 DM) sau echivalentul în lei la data plăţii, potrivit cotelor de moştenire ce revin fiecăruia dintre ei, respectiv 2/8 parte pentru reclamant şi câte 3/8 părţi pentru fiecare din copiii defunctului, respectiv pârâţii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că la data de 31 decembrie 1999 reclamantul a dat, cu titlu de împrumut, defunctului o sumă de bani, cu obligaţia pentru acesta din urmă de a restitui această sumă la data de 31 martie 2000. Cu acea ocazie s-a întocmit un act sub semnătură privată, intitulat „Chitanţă”, în două exemplare, semnat de ambele părţi, precum şi de martorul J.L.
La data de 24 februarie 2000, reclamantul l-a împrumutat pe defunct cu o nouă sumă de bani şi s-a încheiat un alt act sub semnătură privată. Aceste sume de bani nu au fost restituite, întrucât a survenit decesul debitorului.
Potrivit art. 1180 alin. (1) C. civ., actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta de a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare, trebuie să fie scris în întregime de acela care s-a semnat, ori cel puţin acesta, înainte de a semna să adauge la sfârşitul actului
„bun şi aprobat” arătând întotdeauna în litere suma şi câtimea lucrurilor şi apoi să semneze.
Actele intitulate „Chitanţe” nu poartă menţiunea „bun şi aprobat”, însă se menţionează că prin semnarea actului „se confirmă primirea întregii sume”.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii.
Apelul a fost considerat nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1576 C. civ., împrumutul este un contract prin care una din părţi dă celeilalte oarecare câtime de lucru cu îndatorire pentru dânsa de a restitui tot atâtea lucruri, de aceeaşi specie şi calitate.
Din definiţia legală a împrumutului rezultă că actul de împrumut este o convenţie unilaterală, întrucât creează obligaţii doar pentru împrumutat, şi anume obligaţia de restituire a împrumutului, în aceeaşi cantitate şi calitate şi la termenele stipulate.
în cazul în care împrumutul se constată printr-un înscris sub semnătură privată, cerinţa multiplului exemplar nu se impune, întrucât, potrivit art. 1179 C. civ., această cerinţă există doar în cazul actelor sub semnătură privată ce constată convenţii sinalagmatice, or împrumutul este o convenţie cu caracter unilateral.
Prin urmare, sunt înlăturate apărările pârâţilor formulate în acest sens în apel.
Art. 1180 C. civ. dispune că actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare, trebuie să fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puţin acesta, înainte de a subsemna să adauge la finele actului cuvintele „Bun şi aprobat”, arătând întotdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi să iscălească.
Textul de lege dispune că în cazul actelor unilaterale ce constată obligaţii de plată, cum este cazul împrumutului de bani, înscrisul sub semnătură privată să poarte cel puţin formula „bun şi aprobat” şi semnătura celui care se obligă, ca măsură de protecţie a acestuia.
Nu este o formulă sacramentală, ci este necesar să rezulte fără dubiu că debitorul s-a obligat doar pentru suma înscrisă în cifre şi litere.
în speţă, convenţiile de împrumut poartă menţiunea că „prin semnarea prezentei recunosc primirea sumei de mai sus” şi semnătura ambelor părţi, precum şi a unui martor, astfel că au deplină putere doveditoare, rezultând fără dubiu că împrumuturile s-au perfectat în mod valabil, fiind îndeplinite cerinţele art. 1180 C. civ.
în apel nu se aduce nicio critică asupra greşitei aplicări a prevederilor art. 1180, în sensul că înscrisurile sub semnătură privată nu are valoarea cerută de lege, ci faptul că prin aplicarea art. 1180 C. civ. se înlătură apărarea formulată de prevederile art. 1179 C. civ. ori s-a arătat mai sus că aceste dispoziţii nu sunt incidente.
Chiar şi în lipsa formulei prevăzute de art. 1180 C. civ., acţiunea reclamantului este dovedită.
In lipsa unei atare formule, înscrisul este nul ca act constatator al împrumutului şi deci nu poate fi opus, pentru probaţiune, celeilalte părţi, însă valorează ca un început de dovadă scrisă ce poate fi completat cu martori şi prezumţii, iar operaţiunea juridică a împrumutului este perfect valabilă cât timp s-a realizat tradiţiunea sumelor de bani.
în speţă, înscrisul este completat cu declaraţia martorului, care a afirmat fără .echivoc că însuşi antecesorul pârâtelor i-a confirmat că a primit sumele de bani înscrise în convenţii, astfel că dovada împrumutului s-a făcut fără putinţă de tăgadă.
în faţa menţiunii exprese că se recunoaşte primirea sumelor de bani prin semnarea actului, a faptului că semnătura de pe înscrisuri este a antecesorului pârâţilor, că s-a dovedit cu înscrisuri şi mărturia martorului primirea sumelor de bani, pârâţilor le revenea sarcina dovedirii că în realitate sumele de bani nu s-au predat.
în consecinţă, au fost înlăturate apărările din apel referitoare la valoarea declaraţiei martorului şi la sarcina dovedirii predării sumelor de bani.
