Deşi instanţa a dispus întabularea dreptului de superficie asupra construcţiilor şi a porţiunii de 48 mp nu a dispus şi întocmirea unei variante de expertiză prin care această suprafaţă să fie determinată distinct şi numerele topo în care se identifică să fie dezmembrate corespunzător.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. civ., dec. nr. 44/3 februarie 2011, nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 310 din 18.05.2010 pronunţată de Judecătoria Bistriţas-a admis în parte acţiunea civilă precizată, formulată de reclamantul BE în contradictoriu cu pârâţii PD, PF, ŞD, Municipiul Bistriţa prin primar şi Comisia Locală Municipală Bistriţa prin primar, RD, RE, HO, HE şi pe cale de consecinţă s-a constatat existenţa în patrimoniul reclamantului BE dreptul de proprietate asupra construcţiei identificată în raportul de expertiză sub denumirea CL1 având 46 m2 suprafaţă construită la sol, drept dobândit prin edificare, precum şi a dreptului de superficie ce include dreptul de folosinţă numai asupra terenului în suprafaţă de 46 m2 efectiv ocupat de construcţia menţionată, teren identificat parte în CF 2120 Bistriţa, nr. top. 598 şi parte în CF 2108 Bistriţa, nr. top. 636/9.
S-a respins ca nefondată cererea reclamantului de constatare a dreptului de folosinţă pentru suprafaţa de teren neocupată de construcţie.
S-a dispus înscrierea în cartea funciară 2120 Bistriţa, nr. top. 598, precum şi în cartea funciară 2108 Bistriţa, nr. top. 636/9, a sarcinii ce afectează cele două imobile, respectiv dreptul real de superficie aparţinând reclamantului BE, drept constând în proprietatea asupra construcţiei CL1 având 46 m2 suprafaţă construită la sol şi folosinţa terenului de 46 m2 ocupat efectiv de construcţie.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, dar şi sub toate aspectele, potrivit art. 304? din Codul de procedură civilă, tribunalul reţine următoarele:
Reclamantul a investit instanţa de fond cu solicitarea de a i se constata dreptul de superficie asupra construcţiilor existente pe terenul înscris în cf nr. 2120 Bistriţa nr. top 598 şi cf 2108 Bistriţa nr. top 639/9.
Aşa cum a reţinut expertul desemnat în cauză, din terenul pretins de către reclamant suprafaţa de 294 mp se identifică cu nr. top 596/1, iar suprafaţa de 409 mp formează parcela căreia i s-a atribuit nr. top nou 636/9/1.
Potrivit extraselor de carte funciară depuse la dosar, imobilul cu nr. top 598, în formă nedezmembrată înscris în cf nr. 2120 este proprietatea numiţilor PF, PE, PL, PM, PR, PF, PI; în timp ce parcela identificată în cf nr. 2108 Bistriţa cu nr. top 636/9 este proprietatea oraşului Bistriţa.
Într-un alt cadru procesual, în dosarul nr. 5695/2003 al Judecătoriei Bistriţa, instanţa investită cu o cerere a aceluiaşi reclamant de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra aceluiaşi teren , s-a stabilit în mod irevocabil că terenul în discuţie este cert proprietate a municipiului, în ceea ce priveşte nr. top 636/9, precum şi proprietate cooperatistă, făcând obiectul Legii 18/1991, în ceea ce priveşte parcela cu nr. top 598.
În aceste condiţii puteau constitui în favoarea antecesorului reclamantului un drept de folosinţă unitatea administrativ teritorială şi/ sau fostul CAP.
Contrar susţinerilor recurentului, simplul fapt al edificării unei construcţii nu dă naştere unui drept de proprietate în patrimoniul constructorului neproprietar asupra terenului. Prezumţia prevăzută de art. 492 din Codul civil operează în favoarea proprietarului terenului şi se răstoarnă prin invocarea unui drept de superficie care presupune o convenţie prealabilă sau concomitentă edificării construcţiei pe terenul aservit al superficiarului
Convenţia de constituire a dreptului de folosinţă asupra terenului trebuie încheiată cu proprietarul acestuia, singurul în măsură a consimţi la dezmembrarea dreptului său de proprietate.
Recurenţii au invocat în sprijinul cererii lor un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat cu numita ŞD la data de 5.06.1961, însă această convenţie nu este aptă să aducă în patrimoniul reclamantului dreptul de folosinţă asupra terenului aferent construcţiei cel puţin pentru două considerente.
În primul rând nu s-a făcut în cauză dovada faptului că presupusa vânzătoare era proprietara terenului vândut. Aşa cum s-a arătat mai sus, proprietatea a aparţinut altor persoane, nicidecum vânzătoarei ŞD, iar pretinsa transmisiune a dreptului de proprietate de la PM, văduva lui PL, titulară doar a unui drept de uzufruct viager asupra nr. top 598 din cf nr. 2120, către vânzătoarea Ş nu a fost dovedită prin niciun mijloc legal de probă.
Pe de altă parte, contractul amintit viza însăşi proprietatea asupra terenului, neputând fi izvor al dobândirii de către reclamant a dreptului de folosinţă, ca şi componentă a dreptului de superficie.
În aceste condiţii, instanţa nu se poate substitui voinţei părţilor şi nu poate pronunţa o hotărâre constitutivă a unui dezmembrământ al dreptului de proprietate.
Lipsa de opoziţie a moştenitorilor proprietarilor din cf nr. 2120 Bistriţa nu justifică admiterea acţiunii în privinţa porţiunii care face parte din nr. top 598, de vreme ce nu există un act constitutiv ( în sensul de negotium) al dreptului de superficie.
Argumentul imposibilităţii folosirii locuinţei de către reclamant nu este întemeiat, deoarece acesta are la îndemână posibilitatea de a cumpăra terenul aferent construcţiilor, de la proprietarii de drept.
Cu toate acestea, în lipsa unui recurs promovat de către pârâţi, dreptul de superficie, în modalitatea admisă de prima instanţă, rămâne câştigat în favoarea reclamantului, potrivit principiului non reformaţio în pejus, consacrat de prevederile art. 296 teza a II-a din Codul de procedură civilă, aplicabil şi în procedura recursului, potrivit prevederilor art. 316 din acelaşi cod.
Din această perspectivă, tribunalul constată că recursul reclamantului este fondat, în ceea ce priveşte critica vizând imposibilitatea punerii în a hotărârii atacate.
Astfel, deşi instanţa a dispus întabularea dreptului de superficie asupra construcţiilor şi a porţiunii de 48 mp (probabil dintr-o eroare de dactilografiere consemnată în dispozitiv ca fiind 46 mp, de vreme ce în cuprinsul considerentelor se vorbeşte de terenul ocupat de construcţii în suprafaţă de 48 mp, iar concluziile expertizei sunt certe în privinţa suprafeţei ocupate de construcţii), nu a dispus şi întocmirea unei variante de expertiză prin care această suprafaţă să fie determinată distinct şi numerele topo în care se identifică să fie dezmembrate corespunzător. Mai mult, din schiţa anexată expertizei se poate lesne observa că edificatele în discuţie sunt amplasate parţial pe nr. top 598 şi parţial pe nr. top 636/9.
Într-o atare situaţie, verificând cauza sub toate aspectele în temeiul art. 304? din Codul de procedură civilă, fiind vorba o hotărâre care nu a fost supusă apelului, tribunalul constată că recursul declarat în cauză este fondat, fiind necesară suplimentarea probatoriului în sensul arătat. Cum în recurs proba cu expertiza nu poate fi efectuată, iar modificările aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 202/2010 în privinţa casării cu reţinere nu sunt aplicabile cauzei de faţă, tribunalul în baza art. 312 alin.3 din Codul de procedură civilă, constatând că modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, va admite recursul, ca casa hotărârea şi va trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe de fond.
Cu ocazia rejudecării se va dispune completarea raportului de expertiză în sensul întocmirii unei variante de întabulare, ţinând cont de dezlegările de fapt şi de drept cuprinse în prezenta decizie, numai în privinţa construcţiei şi a terenului ce se află sub aceasta, în suprafaţă de 48 mp.
