Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda sub nr. 4995/328/2009, la data de 21.08.2009, reclamantul-creditor GAI a chemat în judecată pe pârâtul-debitor BC şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să fie obligată să achite în termen de 10 zile, suma de 3697 Euro reprezentând penalităţi de întârziere de 1% pe zi de întârziere până la concurenţa sumei de 3697 Euro şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamantul-creditor a arătat că a arătat că la data de 05.10.2006 a predat cu titlu de împrumut către pârât suma de 3697 Euro cu obligarea acestuia din urmă la restituirea sumei până la data de 31.12.2006, dată care nu a fost respectată, datorându-se astfel şi penalităţi de întârziere conform clauzei contractuale inserate în convenţie.
În drept reclamantul, a invocat dispoziţiile art. 1 şi urm. O.G. nr. 5/2001.
În dovedirea afirmaţiilor sale, reclamantul-creditor, a solicitat încuviinţarea administrării probei cu înscrisuri, fiind depuse la dosar contract – convenţie (f. 4).
În apărare, pârâtul-debitor, a depus la dosar întâmpinare (f. 12), prin care a înţeles să invoce cauza excepţiei de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Turda cu consecinţa declinării competenţei în favoarea Judecătoriei Tîrgu-Mureş, spre competentă soluţionare, excepţie întemeiată pe dispoziţiile art. 5 şi 7 Cod procedură civilă.
În motivarea întâmpinării, a arătat că cererea este inadmisibilă, întrucât pretinsa creanţă nu este certă, lichidă şi exigibilă, aşa cum prevede art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001 şi că în ceea ce priveşte competenţa teritorială îşi vor găsi aplicarea dispoziţiile de drept comun, respectiv art. 5 şi art. 7 Cod procedură civilă.
În continuare, pârâtul-debitor, a învederat că nu datorează nici o sumă de bani creditorului, predarea banilor stipulaţi în actul sub semnătură privată fiind achitaţi la termenul stipulat, iar locul plăţii fiind în Cristeşti nr. 553/A, judeţul Mureş, unde are şi domiciliul.
În cauză, instanţa a încuviinţat, atât pentru reclamantul-creditor cât şi pentru pârâtul-debitor administrarea probei cu înscrisuri.
În continuare, cauza a fost declinată şi re-înregistrată pe rolul Judecătoriei Tîrgu-Mureş la data de 10.11.2009, sub nr. 4995/328/2009, având primul termen de judecată fixat la data de 04.03.2010.
Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:
Cererea prin care se declanşează procedura emiterii ordonanţei care să conţină somaţia de plată trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de legea specială, respectiv de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001, modificată, privind procedura somaţiei de plată.
Astfel, în primul rând, creditorul trebuie să aibă un drept de creanţă a cărui obligaţie corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani, obligaţie care să fie asumată prin contract constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură sau în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii, iar în al doilea rând, creanţa trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă.
În cauză, instanţa reţine că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe existenţa unui raport juridic civil având ca izvor un contract de împrumut de consumaţie. Astfel, contractul de împrumut este un contract unilateral care naşte numai în sarcina împrumutatului obligaţia de restituire a sumei împrumutate. Aşadar, instanţa constată că drepturile şi obligaţiile izvorâte dintr-un contract de împrumut nu îndeplinesc condiţia referitoare la un drept de creanţă care să constea în obligaţia de plată a unei sume de bani în legătură cu drepturi şi obligaţii care privesc executarea anumitor servicii, lucrări sau alte prestaţii, astfel că nu se încadrează în sfera de aplicabilitate a dispoziţiilor privitoare la procedura somaţiei de plată. În orice caz, în noţiunea de prestaţie nu poate fi inclus însuşi împrumutul, deoarece transferul dreptului de proprietate în cazul împrumutului de consumaţie se face odată cu acordul de voinţe, nefiind necesară o faptă a împrumutătorului în acest sens. aşadar, instanţa statuează în sensul că în cadrul procedurii somaţiei de plată nu poate fi valorificat dreptul creditorului dintr-un contract de împrumut de a-i fi restituită suma de bani împrumutată.
În consecinţă, instanţa va respinge cererea ca fiind inadmisibilă, reclamantul-creditor având deschisă posibilitatea realizării dreptului prin formularea unei cereri de chemare în judecată pe calea procedurii de drept comun.
