Litigiu comercial. Suspendarea executării vremelnice a hotărârii apelate. Condiţii Suspendare a executării


Codul de procedură civilă – art. 280

Cererea pentru suspendarea executării vremelnice se va putea face, fie o dată cu apelul, fie deosebit în tot cursul instanţei de apel. Cererea se va depune la prima instanţă sau instanţa de apel, în care caz se va alătura în copie legalizată dispozitivul hotărârii. Cererea de suspendare se va judeca de instanţa de apel, încheierea fiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs în mod separat, suspendarea putând fi încuviinţată numai cu dare de cauţiune al cărei cuantum îl va fixa instanţa.

Deşi suspendarea executării este facultativă, ea trebuie dispusă de instanţă atunci când o asemenea măsură se justifică, condiţionat însă de o motivarea convingătoare şi de depunerea unei cauţiuni, ca o garanţie împotriva eventualelor acte de rea-credinţă.

Cu toate că nu s-a început executarea silită, cererea de suspendare nu este prematură, întrucât urgenţa luării măsurii există, raportat la dispoziţiile legale menţionate, în condiţiile hotărârilor cu vremelnică, chiar dacă nu sau întreprins încă de către creditor demersurile necesare pentru executarea silită, iminenţa acesteia fiind existentă în speţă, iar posibilitatea întoarcerii executării nu înlătură o atare soluţie, aceasta nefiind exclusă ci, dimpotrivă, reglementată de legiuitor, deşi debitorul are deschisă atât calea contestaţiei la executare, cât şi pe cea a suspendării executării în cadrul acestei proceduri.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială,

Decizia civilă nr. 168 din 28 iunie 2011, dr. C.B.N.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara în data de 6 iunie 2011 petenta S.C. N. S.R.L. Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Primăria Municipiului T, Consiliul Local al Municipiului T. şi Municipiul T., suspendarea executării vremelnice a sentinţei civile nr. 625/PI din 22 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 3036/30/2010 până la soluţionarea apelului declarat în 9 mai 2011 împotriva acestei hotărâri judecătoreşti.

Intimaţii, prin întâmpinare, au solicitat respingerea cererii de suspendare, în principal, ca prematură, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, motivat de împrejurarea că, până în prezent, nu s-a demarat procedura executării silite în baza sentinţei civile nr. 625/PI/22.02.2011 pronunţată de Tribunalul Timiş, sens în care demersul judiciar al petentei apare ca fiind prematur. Cererea acesteia este şi nefondată întrucât societatea petentă nu face dovada pagubei iminente care i s-ar produce prin executarea hotărârii judecătoreşti apelate, simpla susţinere a faptului că executarea sumei de plată ar aduce grave prejudicii persoanei juridice nefiind în măsură să conducă la suspendarea executării unei hotărâri judecătoreşti.

Prin decizia civilă nr. 168 din 28 iunie 2011 Curtea de Apel Timişoara a admis cererea formulată de petenta S.C. N. S.R.L. Bucureşti, dispunând suspendarea executării vremelnice a sentinţei civile nr. 625/P.I. din 22 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 3036/30/2010 până la soluţionarea apelului declarat de societate împotriva acestei hotărâri judecătoreşti.

În considerente s-a reţinut că, potrivit art. 280 din Codul de procedură civilă, cererea pentru suspendarea executării vremelnice se va putea face, fie o dată cu apelul, fie deosebit în tot cursul instanţei de apel. Cererea se va depune la prima instanţă sau instanţa de apel, în care caz se va alătura în copie legalizată dispozitivul hotărârii. Cererea de suspendare se va judeca de instanţa de apel, dispoziţiile art. 403 alin. (3) fiind aplicabile în mod corespunzător. Suspendarea va putea fi încuviinţată numai cu dare de cauţiune al cărei cuantum îl va fixa instanţa. Până la dezlegarea cererii de suspendare aceasta va putea fi încuviinţată vremelnic, prin ordonanţă preşedinţială, chiar înainte de sosirea dosarului, cu respectarea cerinţei prevăzute la alin. (4).

Rezultă că, în accepţiunea textului, deşi suspendarea executării este facultativă, ea trebuie dispusă de instanţă atunci când o asemenea măsură se justifică, condiţionat însă de o motivarea convingătoare şi de depunerea unei cauţiuni, ca o garanţie împotriva eventualelor acte de rea-credinţă.

Cerinţa consemnării cauţiunii stabilită de instanţa de judecată, prevăzută de alin. (4) al art. 280, a fost îndeplinită de către pârâta apelantă la data de 22 iunie 2011, prin consemnarea cauţiunii de 14.500 lei, pe seama şi la dispoziţia Curţii de Apel Timişoara, prin recipisa nr. 2881031/1 din 22 iunie 2011, înscrisă în Registrul de valori nr. II al instanţei la poziţia nr. 151/28.06.2011, astfel cum o atestă certificatul de grefă existent la dosar.

Din analiza dispoziţiilor citate rezultă că pentru a se putea dispune suspendarea executării vremelnice a unei sentinţe comerciale se impune respectarea unor cerinţe de formă, care, în speţă, sunt îndeplinite, în sensul că, pe lângă dovada consemnării cauţiunii stabilite de Curte, se constată existenţa unei hotărâri pronunţate de Tribunalul Timiş împotriva căreia s-a înregistrat, în data de 9 mai 2011, calea de atac a apelului, cererea pârâtei fiind depusă la un oficiu poştal cu nota de inventar nr. 9783569/09.05.2011 şi nesoluţionată până în prezent, neavând încă nici măcar termenul de judecată fixat.

În ipoteza în care s-ar pune în executare sentinţa civilă nr. 625/PI din 22 februarie 2011 a Tribunalului Timiş şi apelanta S.C. N. S.R.L. Bucureşti ar plăti intimaţilor Primăria Municipiului T., Consiliul Local al Municipiului T. şi Municipiul T. suma de 122.256 lei, este de netăgăduit că petenta, în caz de ar triumfa în dosarul de apel, ar suferi un prejudiciu ce cu greu ar putea fi reparat, dacă nu chiar imposibil de acoperit în totalitate. Aceasta, în considerarea faptului că punerea în executare a sentinţei apelate ar putea avea efecte negative asupra activităţii desfăşurate de S.C. N. S.R.L. Bucureşti, fiind vorba de plata unei sume considerabile. Or, petenta, aflându-se în derularea unor contracte de servicii de reclamă şi publicitate cu anumiţi beneficiari, precum şi a unor contracte de prestări-servicii cu furnizorii care asigură baza materială pentru funcţionarea societăţii, prin executarea silită ar putea rămâne, la un moment dat, fără lichidităţi, ceea ce ar duce la imposibilitatea îndeplinirii anumitor obligaţii contractuale şi, implicit, la rezilierea/rezoluţiunea unor contracte încheiate cu partenerii comerciali. Aceasta, în condiţiile în care valoarea-prag stabilită de Legea nr. 86/2006, modificată, pentru a se putea iniţia o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei este de doar 45.000 lei (art. 3 pct. 12), iar cuantumul sumei la care partea a fost obligată de prima instanţă depăşeşte cu mult această valoare.

Excepţia de prematuritate a cererii de suspendare a executării vremelnice invocată de intimaţi nu este întemeiată chiar dacă este adevărat că, până în prezent aceştia din urmă nu au întreprins niciun demers pentru punerea în executare silită a sentinţei tribunalului, întrucât urgenţa luării unei măsuri în sensul solicitat de petentă există, raportat la dispoziţiile legale menţionate, în condiţiile hotărârilor cu executare vremelnică, chiar dacă nu sau întreprins încă de către creditor demersurile necesare pentru executarea silită, iminenţa acesteia fiind existentă în speţă, iar posibilitatea întoarcerii executării nu înlătură o atare soluţie, aceasta nefiind exclusă ci, dimpotrivă, reglementată de legiuitor, deşi debitorul are deschisă atât calea contestaţiei la executare, cât şi pe cea a suspendării executării în cadrul acestei proceduri.