-art.21 alin.4 lit. m din Codul fiscal
-pct.48 din Hotarârea de Guvern nr.44/2004
Potrivit art.21 alin.4 lit.m din Codul Fiscal, rezulta ca nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanta, asistenta sau alte prestari servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestarii acestora în scopul desfasurarii achizitiei proprii si pentru care nu sunt încheiate contracte.
Potrivit art.21 alin.4 lit.m din Codul Fiscal, rezulta ca nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanta, asistenta sau alte prestari servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestarii acestora în scopul desfasurarii achizitiei proprii si pentru care nu sunt încheiate contracte.
În cauza, societatea comerciala a prezentat copia unui contract care avea ca obiect prestarea unor servicii de consultanta, fara însa a depune alte acte (situatii de lucrari, procese-verbale de receptie, rapoarte de lucru, etc.), din care sa rezulte efectivitatea serviciilor respective, asa cum o cer imperativ dispozitiile pct.48 din Normele de aplicare a Codului Fiscal, aprobate prin Hotarârea de Guvern nr.44/2004.
În cauza, societatea comerciala a prezentat copia unui contract care avea ca obiect prestarea unor servicii de consultanta, fara însa a depune alte acte (situatii de lucrari, procese-verbale de receptie, rapoarte de lucru, etc.), din care sa rezulte efectivitatea serviciilor respective, asa cum o cer imperativ dispozitiile pct.48 din Normele de aplicare a Codului Fiscal, aprobate prin Hotarârea de Guvern nr.44/2004.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VIII A ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR.401/11.02.2010)
Asupra recursului de fata:
Prin sentinta civila nr.746F/17.06.2009, Tribunalul Ialomita a hotarât urmatoarele:
A admis în parte cererea formulata de reclamanta SC. R. R. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. IALOMITA – ACTIVITATEA DE INSPECTIE FISCALA SLOBOZIA.
A admis contestatia împotriva deciziei de impunere fiscala nr.236/09 iunie 2006 si a Raportului de inspectie fiscala nr.401.850/09 iunie 2006 si a anulat decizia nr.272/03 decembrie 2007 emisa de Directia Generala a Finantelor Publice Ialomita.
A obligat pârâta sa restituie reclamantei suma de 54.301 lei reprezentând: 8.064 lei impozit pe profit, 909 lei majorari de întârziere si 45.318 lei T.V.A..
A respins cererea reclamantei cu privire la obligarea pârâtei la dobânda bancara.
A obligat pârâta catre reclamanta la plata sumei de 5.000 lei onorariu expert.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut, în esenta, urmatoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Ialomita sub nr.1120/98/2008 (nr. format vechi 911/10.04.2008), reclamanta SC R. R. SRL a formulat cerere de chemare în judecata a pârâtei D.G.F.P. IALOMITA – ACTIVITATEA DE INSPECTIE FISCALA SLOBOZIA, prin care a solicitat anularea deciziei nr.272 din 3.12.2007 emisa de D.G.F.P. Ialomita, admiterea în totalitate a contestatiei si anularea deciziei de impunere fiscala nr.236 din 9.06.2006, a Raportului de inspectie fiscala nr.401850 din 9.06.2006 si restituirea sumei de 220.374 lei reprezentând TVA, impozit pe profit si majorari de întârziere aferente.
În motivarea cererii sale, reclamanta a aratat ca pe perioada 22.05-31.05.2006 si 2.06-9.06.2006 organele fiscale din cadrul pârâtei au efectuat o inspectie fiscala generala ce a vizat activitatea societatii în perioada 2005-2006.
Controlul a fost materializat în raportul de inspectie fiscala si decizia de impunere fiscala nominalizate, prin care au fost stabilite în sarcina sa mai multe obligatii fiscale suplimentare de plata.
A formulat contestatie administrativa împotriva acestor masuri dispuse de organul de control fiscal în ceea ce priveste obligatiile fiscale în valoare de 220.374 lei, referitoare la TVA, impozit pe profit si majorarile de întârziere aferente, acte care a solicitat sa fie anulate întrucât le-a apreciat ca nelegale si netemeinice.
Prin decizia nr.272 din 3.12.2007, D.G.F.P. Ialomita a respins în totalitate contestatia.
În drept cererea este întemeiata pe dispozitiile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, Codul fiscal si Codul de procedura fiscala.
La termenul de judecata din data de 02.10.2008, tribunalul a pus în discutia partilor, în contradictoriu, admitând pentru reclamanta proba cu expertiza contabila si înscrisuri, probe la care pârâta nu s-a opus, expertiza ce a avut ca obiective sa stabileasca daca factura fiscala nr.09691354 din 29.12.2005 emisa de SC A. SRL este un document fiscal care îndeplineste conditiile pentru înregistrarea în contabilitatea reclamantei si daca cheltuiala a fost corect evidentiata de catre reclamanta si, în consecinta, daca decontul de TVA referitor la aceasta factura este corect întocmit; sa stabileasca daca societatea a declarat eronat profitul impozabil, sa stabileasca daca profitul impozitul pe anul 2005 este stabilit si declarat corect de catre reclamanta cu referire la cheltuielile evidentiate în facturile mentionate în actul de control fiscal.
La raportul de expertiza contabila au fost formulate obiectiuni de catre pârâta, obiectiuni la care reclamanta nu s-a opus, iar tribunalul le-a admis dispunând expertului sa raspunda în concret la acestea în sensul de a preciza clar care este suma de restituit de catre pârâta reclamantei.
Raportul de expertiza împreuna cu raspunsurile la obiectiuni a fost omologat de instanta de judecata.
Coroborând concluziile raportului de expertiza, raspunsurile la obiectiuni cu dispozitiile legale incidente în cauza, tribunalul a retinut ca deducerea TVA în valoare de 45.318 lei în contextul în care societatea a desfasurat activitate si a avut o cifra de afaceri semnificativa este legala având în vedere necesitatea efectuarii cheltuielilor de consultanta si management, în raport cu specificul activitatilor desfasurate.
În ceea ce priveste impozitul pe profit, expertiza contabila a stabilit cert ca suma de 50.400 lei reprezinta cheltuieli efectuate în mod real de societate si, ca urmare, sunt deductibile, motiv pentru care cererea urmeaza a fi admisa în parte.
În ceea ce priveste capatul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor aferente sumelor a caror restituire o solicita, tribunalul a retinut ca desi prin cererea initiala nu a fost cerut ca si capat de cerere, în concluziile scrise renunta la acesta, fiind respinsa întrucât nu sunt îndeplinite conditiile art.124 alin.1 din Codul de procedura fiscala, raportat la art.117 alin.2 si 70 din acelasi act normativ.
Cu privire la cheltuielile de judecata, tribunalul a retinut ca, potrivit art.274 Cod procedura civila, cel ce cade în pretentii urmeaza a fi obligat la cheltuieli de judecata.
Totodata, tribunalul a apreciat ca s-au efectuat cheltuieli de judecata în ceea ce priveste onorariul expertului numit de instanta.
În ceea ce priveste cuantumul onorariului cerut de expertul numit de instanta, tribunalul, în baza dispozitiilor Ordonantei de Guvern nr.2/2001, l-a cenzurat în sensul reducerii acestuia de la cele doua sume solicitate la suma de 5.000 lei onorariu de expert, cu considerentul îndestulator în raport de complexitatea cauzei si volumul de efectuat.
Împotriva acestei hotarâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Ialomita – Activitatea de Inspectie Fiscala Slobozia, care si-a întemeiat motivele pe dispozitiile art.21 alin.4 lit.m, art.145 din Legea nr.571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, pct.48 din Hotarârea de Guvern nr.44/2004, art.119 si art.124 din Ordonanta de Guvern nr.92/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, art.299, art.304 pct.7 si 9 Cod procedura civila, art.3041 Cod procedura civila, solicitând admiterea recursului si casarea sentintei recurate, iar pe fondul cauzei, respingerea actiunii.
DSFP Ialomita, invocând dispozitiile art.304 pct.7 si 9 Cod procedura civila, a sustinut ca hotarârea instantei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijina hotarârea, cuprinde motive contradictorii si straine de natura cauzei, precum si ca hotarârea este netemeinica si nelegala ca urmare a interpretarii gresite a dispozitiilor legale incidente.
Astfel, argumenteaza autoritatea recurenta, în mod gresit instanta de fond si-a însusit concluziile contabile considerând ca deducerea TVA în valoare de 45318 lei ar fi fost facuta cu nerespectarea dispozitiilor art.21 alin.4 din Codul Fiscal si pct.48 din Hotarârea de Guvern nr.44/2004.
În ceea ce priveste impozitul pe profit, autoritatea recurenta a argumentat ca instanta de fond a apreciat în mod gresit ca actele prezentate de societatea comerciala ar întruni conditiile ca acestea sa fie considerate documente contabile justificative, în masura sa atraga deducerea cheltuielilor respective si diminuarea corespunzatoare a bazei impozabile a profilului.
Societatea comerciala initiala nu a depus întâmpinare.
Recursul este întemeiat.
Asa cum s-a retinut în expunerea rezumativa prezentata mai sus, în decizia de impunere nr.236/2006 s-au stabilit în sarcina societatii comerciale obligatii bugetare suplimentare în suma totala de 220374 lei din care:
-45.318 lei TVA;
-157.142 lei impozitul pe profit;
-17.914 lei majorari aferente impozitului pe profit
În ceea ce priveste TVA, din actele si lucrarile dosarului rezulta ca aceasta taxa este aferenta sumei de 283.836 lei din factura 09691354/2005, reprezentând cheltuieli de consultanta.
Instanta de fond si expertul contabil au retinut ca aceste cheltuieli de consultanta au fost dovedite cu contractul de consultanta depus de societatea comerciala.
Astfel fiind, în mod gresit instanta de fond si-a însusit concluziile expertului contabil, organele stabilind în mod legal aceasta obligatie fiscala în sarcina societatii comerciale.
În ceea ce priveste impozitul pe profit, rezulta sa suma stabilita de organele fiscale are urmatoarea componenta:
-50.420 lei, diferenta în minus de profit impozabil declarat de societatea comerciala cu declaratia nr.6292/2005;
-106.722 impozit pe profit, calculat suplimentar aferent unor cheltuieli considerate ca fiind deductibile de catre societatea comerciala.
Astfel, în ceea ce priveste suma de 50.420 lei, însusi expertul contabil ajunge la concluzia ca, în privinta acestei sume societatea comerciala avea obligatia ca, având în vedere situatia existenta la data întocmirii bilantului contabil pe anul 2005, sa întocmeasca declaratia rectificata, conform art.13 din Hotarârea de Guvern nr.44/2004, lucru pe care societatea comerciala nu l-a facut.
În ceea ce priveste cheltuielile considerate de societatea comerciala ca fiind deductibile, rezulta ca societatea comerciala a prezentat doar facturile pe baza carora a decontat cheltuielile respective, fara însa ca la dosarul cauzei sa fie depuse documente din care sa rezulte modul în care au fost folosite materialele respective si daca acestea au concurat la obtinerea veniturilor impozabile, asa cum cer în mod imperativ dispozitiile pct.48 din Hotarârea de Guvern nr.44/2004.
Astfel, societatea comerciala nu a depus devize, situatii de lucrari, alte dovezi de punere în opera a materialelor achizitionate cu facturile depuse la dosar.
Or, potrivit art.21 alin.1 din Codul Fiscal, pentru determinarea profilului impozabil, sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizarii de venituri impozabile.
Asa fiind, rezulta ca instanta de fond si-a însusit fara temei si în mod gresit sustinerile societatii comerciale reclamante, exonerând-o în mod nelegal de plata obligatiilor suplimentare stabilite de organele fiscale.
În concluzie, recursul declarat de autoritatea recurenta urmeaza sa fie admis în temeiul dispozitiilor art.312 alin.2 din Codul de procedura civila, modificând în tot sentinta atacata în sensul respingerii actiunii ca neîntemeiata.
