Contractul de închiriere al reclamantului a fost încheiat în anul 200l, când deja Legea nr. 85/2002 a fost modificată prin Legea nr.76/l994, modificare acceptată de acesta prin clauza de la art. 10 al contractului, dând atribuţii Consiliilor de administraţie sau conducerilor unităţilor de a defini locuinţele de intervenţie şi de a stabili în ce condiţii locuinţele de serviciu se pot vinde, situaţie în care este evident că apartamentul în litigiu fiind locuinţă de intervenţie atât în sensul dispoziţiilor legale amintite, cât şi al Hotărârii Consiliului de administraţie al RNP nu se poate vinde.
Trib. Bistriţa-Năsăud,
dec. civ. nr. 21/A/7 martie 2008
Prin sentinţa civilă nr. 284 din 2.05.2007 pronunţată de Judecătoria Beclean în dosarul civil nr. 1111/186/2006 s-a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi s-a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului Ş. V. împotriva pârâtelor Ocolul Silvic Lechinţa, Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud şi Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva .
Împotriva sentinţe expuse a declarat apel reclamantul.
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de apelant tribunalul apreciază că aceasta este temeinică şi legală, nefiind găsit niciun motiv care să ducă la desfiinţarea sau schimbarea acesteia, apelul declarat în cauză fiind nefondat.
În mod corect instanţa de fond a apreciat că locuinţa deţinută de reclamant în baza contractului de închiriere, expirat la l.06.2006, nereînnoit de locator şi pentru care nici nu a intervenit tacita relocaţiune, face parte din categoria locuinţelor de intervenţie astfel cum sunt definite de art. 7 din Legea nr. 85/l992 şi art. 54 din Legea nr. 114/1996.
Din actele depuse la dosarul cauzei, se reţine că blocul de locuinţe format din 4 apartamente a fost construit în perioada l973-l974 odată cu sediul Ocolului Silvic Lechinţa, în aceeaşi incintă şi aprobat prin aceeaşi investiţie. Astfel din documentaţia tehnică, fişa de evidenţă a mijloacelor fixe, rezultă că blocul cu 4 apartamente în care se află şi cel în litigiu, a constituit o investiţie aprobată împreună cu cea privind edificarea sediului Ocolului Silvic Lechinţa, astfel cum rezultă din memoriul general, având destinaţia de locuinţe pentru personalul acestei unităţi silvice. Din planul de situaţie al acestei investiţii rezultă că atât sediul de ocol cât şi blocul de locuinţe au fost edificate în imediata apropiere unul de celălalt, pe terenul atribuit în acest scop în administrarea Ocolului Silvic Lechinţa.
Prin modul de situare a blocului de apartamente în imediata apropiere a Ocolului Silvic este evident că destinaţia apartamentelor a fost cea stabilită şi prin actele de investiţie , de a fi închiriate personalului care îndeplineşte activităţi ce necesită prezenţa permanentă sau în caz de urgenţă în cadrul unităţilor, astfel cum sunt definite de art. 7 din Legea nr. 85/1992 şi art. 54 din Legea nr. 114/1996.
La data construirii blocului în care se află apartamentul în litigiu, acesta era supus dispoziţiilor Legii nr. 5/1973 fiind calificat ca şi locuinţă de serviciu potrivit art. 55 din acest act normativ, la acea dată şi până la apariţia Legii nr. 85/1992 nefiind legiferată şi definită noţiunea de locuinţă de intervenţie.
Apartamentul în cauză la data închirierii reclamantului, a fost închiriat ca şi accesoriu al contractului de muncă astfel cum rezultă din art. l7 al contractului de închiriere, părţile prevăzând în contract la art. l0 şi faptul că „chiriaşul poate solicita cumpărarea locuinţei numai în condiţiile art. 7 alin.5 din Lege nr. 76/l994. Acest act normativ a modificat Legea nr. 85/l992, la pct. 5 modificând al. 4 şi 5 ale art.7 din Legea nr. 85/1992 în sensul definirii locuinţelor de intervenţie şi a faptului că acestea nu se vând precum şi faptul că locuinţele de serviciu închiriate ca şi accesoriu al contractului de muncă pot fi eventual înstrăinate în condiţiile stabilite de consiliile de administraţie sau conducerea unităţilor.
Dacă iniţial apartamentul a avut caracterul de locuinţă de serviciu, prin hotărârea nr. 8 din l3 nov.2003 necontestată în condiţiile legii, Consiliul de administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor a hotărât că toate locuinţele de serviciu din patrimoniul RNP devin locuinţe de intervenţie, apartamentul dobândind astfel caracterul de locuinţă de intervenţie, caracter care de altfel se înscrie şi în definiţia art. 54 din Legea nr. 114/1996 şi art.7 din Legea nr. 85/l992.
În speţă contractul de închiriere al reclamantului a fost încheiat în anul 200l, când deja Legea nr. 85/2002 a fost modificată prin Legea nr.76/l994, modificare acceptată de acesta prin clauza de la art. 10 al contractului, dând atribuţii Consiliilor de administraţie sau conducerilor unităţilor de a defini locuinţele de intervenţie şi de a stabili în ce condiţii locuinţele de serviciu se pot vinde, situaţie în care este evident că apartamentul în litigiu fiind locuinţă de intervenţie atât în sensul dispoziţiilor legale amintite, cât şi al Hotărârii Consiliului de administraţie al RNP nu se poate vinde.
De altfel, reclamantul nici nu a solicitat pe cale administrativă cumpărarea apartamentului, ci doar prelungirea contractului de închiriere.
