S-a admis cererea de evacuare formulată de reclamantii …….. ambii domiciliati în loc…. jud.Suceava în contradictoriu cu pârâtii …….cu acelasi domiciliu.
S-a dispus evacuarea pârâtilor din imobilul situat în sat .. com… jud.Suceava.
Prin cererea adresată acestei instante si înregistrată sub nr. 3439/227/2009 reclamantii :………. au solicitat pe cale de ordonantă preşedintială evacuarea pârâtilor ……… din imobilul situat în loc…….. jud.Suceava imobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întretinere si uzufruct viager autentificat sub nr. 339/6.02.2004 la BNP ….
În fapt reclamantii arată că la data de 6.02.2004 am încheiat cu pârâţii contractul de vânzare cumpărare imobiliară, cu clauză de întreţinere şi uzufruct viager autentificat sub nr. 339/6.02.2004 Ia BNP ….
In schimbul transmiterii nudei proprietăţi şi a păstrării pentru ei a dreptului de uzufruct viager, pârâţii se obligau să îi întreţină pe tot timpul vieţii, să le asigure cele necesare traiului,, să îi îngrijească în caz de boală.
Pârâţii au primit de Ia ei, părinţii, nuda proprietate asupra suprafeţei de 6900 mp – 2.11 I mp teren arabil, 2600 mp teren fânaţ, 359 mp drum iar restul cu categoria de folosinţă C+C precum şi una casă de locuit, un grajd, una bucătărie şi alte anexe.
Cu toate că potrivit prevederilor contractului sus menţionat ei au păstrat dreptul de uzufruct viager, au permis pârâţilor să locuiască şi să folosească acele imobile, dar, de mai mult timp, aceşti au uita îndatoririle pe care şi le-au asumat, potrivit celor menţiona în contract.
Astfel, cu toate că sunt în vârstă şi suferă de mai multe afecţiuni pârâţii nu s-au interesat de starea lor de sănătate, deşi au fost nevoiţi să se interneze în spital şi au suferit şi intervenţii chirurgicale.
Nu i-au vizitat la spital, nu le-au adus medicamente şi cele necesare traiului de zi cu zi, ba, mai mult de atât, au fost nevoiţi să apeleze la organele de poliţie din localitate pentru a aplana conflictele izbucnite.
Precizează reclamantii că sunt persoane în vârstă şi au considerat că este necesar să se adreseze autorităţilor atât timp cât pârâtul a provocat certuri şi scandal la locuinţa lor.
Pentru că există clauze contractuale care nu sunt respectate au
promovat acţiune la această instantă pentru rezilierea acestui contract
şi totodată solicită si evacuarea pârâţilor din imobilul pentru care ei
au rezerva dreptului de uzufruct viager şi totodată solicită ca pârâţii
să le predea posesia acestor imobile.
In dovedire au depus la dosar înscrisuri si au solicitat proba cu martori.
Ulterior reclamantii îşi precizează actiunea în sensul că solicită judecarea prezentei cauze pe calea dreptului comun iar nu pe calea ordonantei preşedintiale.
Legal citati pârâtii depun la dosar întâmpinare (f.23- 26) si cerere reconventională (f.27-32).
Arată că în cauză se impune suspendarea în temeiul art. 244 pct.1 Cpciv având în vedere că dezlegarea pricinii atârnă în totul de solutionarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. 3405/227/2009 cu termen de judecată la data de 21.12.2009 având ca obiect rezilierea contractului de vânzare- cumpărare cu clauză de uzufruct viager si întretinere autenrtificat sub nr. 339/6.02.2004 la BNP ….
În cauza susmenţionată au formulat cerere reconventională prin care au solicitat obligarea reclamanţilor să le plătească suma de 156.300 lei reprezentând c/v imobilelor edificate din contributia lor proprie, precum şi îmbunătăţirile făcute în gospodăria ce a constituit obiectul contractului de vânzare cumpărare .
Deasemenea prin cererea reconvenţională au solicitat un drept de retenţie asupra imobilelor, până la achitarea integrală a sumei pretinse.
În subsidiar, invocă excepţia de inadmisibilitate a acţiunii promovate sub aspectul ambelor capete de cerere motivat de următoarele :
-evacuarea presupune raporturi locative între părţile litigante, ori în speţă nu există astfel de raporturi;
-acţiunea posesorie presupune apărarea în justiţie a posesiei împotriva unor acte de tulburare sau deposedare ,
Deasemenea acţiunea posesorie prev. de art 674 c.pr.civ. presupune întrunirea cumulativă a trei condiţii: să nu fi trecut mai mult de un an de la tulburare sau deposedare; reclamantul să fi posedat bunul cel puţin un an înainte de tulburare sau deposedare; posesiunea reclamantului să fie o posesiune utilă;
In cauză nu se pune problema posesiei, ei pârâţii fiind proprietarii imobilelor asupra cărora au făcut îmbunătăţiri cu acordul reclamantilor. Nu au exercitat acte de violentă sau deposedare a bunurilor transmise lor prin contract si stăpânite fără vreo opunere din partea reclamantilor.
Nefiind întrunite conditiile expres prevăzute de lege pentru cele două capete de cerere consideră că actiunea este inadmisibilă motiv pentru care se impune respingerea acesteia.
Pe fond, solicită să se respingă acţiunea ca nefondată, întrucât, cu acordul reclamanţilor, s-au mutat în imobilele ce constituie obiectul contractului de vânzare cumpărare, în care au făcut îmbunătăţiri substanţiale, schimbând în totalitate valoarea şi configuraţia acestora, tocmai pentru faptul că părinţii şi ceilalţi fraţi ai lor au fost de acord cu aceste lucrări şi investiţii.
Cu toate că reclamanţii şi-au păstrat dreptul de uzufruct asupra imobilelor construcţii, aceştia nu au manifestat nici o opoziţie pe tot parcursul edificării şi executării îmbunătăţirilor ce s-au impus.
În dovedire vor depune în copie întâmpinarea şi cererea reconvenţională, formulate în dosarul ce are ca obiect reziliere contract, în care au arătat pe larg ce construcţii au edificat şi ce îmbunătăţiri au făcut în gospodăria transmisă lor prin contract.
Invederează instanţei că între părţi au existat relaţii foarte bune până în anul 2008, cînd a decedat soţul unei fiice a reclamanţilor, care a început să-i influenţeze , cu scopul, probabil, de a se muta în construcţiile edificate din contribuţia lor.
Pentru dovedirea susţinerilor arată pârâtii că înţeleg să se folosească de proba testimonială şi înscrisuri.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri si martori.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Exceptia de inadmisibilitate sub aspectul ambelor capete de cerere urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Dispozitiile art.480 Ccivil justifică deopotrivă exercitiul dreptului de proprietate, cât si pe cel ce decurg din acesta, cum ar fi dreptul de folosinţă.
Dacă, în urma probatoriului administrat se constată că pârâtii folosesc fără nici un titlu locativ imobilul, se poate aprecia că acestia încalcă dreptul de folosintă al reclamantilor drept care intră în continutul dreptului de proprietate.
În aceste conditii reclamantii au la îndemână formularea unei actiuni în evacuare pentru a se sanctiona dreptul încălcat de pârâti.
A admite contrariul si a obliga reclamantii să formuleze o actiune petitorie ar însemna să nu se dea eficientă principiului disponibilitătii.
În ceea ce priveste actiunea posesorie pe fond se va analiza dacă sunt îndeplinite sau nu conditiile impuse de lege.
Pe fondul pricinii, instanta retine că între părti s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de uzufruct viager si întretinere autentificat sub nr. 339/2004 de BNP Maria Apostol.
Prin conventia mentionată părtile au convenit ca pârâtii să intre în stăpânirea de fapt a imobilului după stingerea dreptului de uzufruct viager mentionat în contract si instituit în favoarea reclamantilor.
Ca atare, potrivit art. 517 Cod civil, proprietarul lucrului supus în speţă la uzufruct, este redus la dreptul de a dispune doar, neputându-se servi sau bucura de lucru, căci îi este interzis să lipsească pe uzufructuar de folosinţa acestuia.
Mai mult, uzufructuarul poate exercita toate acţiunile (petitorie, confesorie sau posesorie) care au ca obiect realizarea drepturilor a căror folosinţă o are întocmai cum le-ar exercita proprietarul.
La rândul său, nudul proprietar nu are faţă de uzufructuar decât o obligaţie pasivă sau negativă şi, cât timp durează uzufructul, el trebuie să respecte sarcina reală stabilită contractual, în conformitate cu art. 518 din Codul civil.
Constatând că reclamantii sunt împiedicati în exercitarea dreptului de folosintă, instanta văzând si dispozitiile legale enunţate va admite cererea în evacuare si va dispune evacuarea pârâtilor din imobilul situat în sat …….com….. jud.Suceava.
În privinta actiunii posesorii instanta în raport de disp. art. 674 si urm. Cpciv constată următoarele:
În ceea ce priveste actiunea în complângere nu este îndeplinită conditia ca tulburarea de fapt să se producă fără consimţământul celui care îl deţine. Chiar reclamantul sustine ideea unui acord din partea lor de a se permite pârâtilor să folosească parte din imobil.
În ceea ce priveste actiunea în reintegrare nu este dată si dovedită împrejurarea unei deposedări cu violentă din partea pârâtilor.
În aceste conditii actiunea posesorie urmează a fi respinsă ca nefondată.