Potrivit dispoziţiilor art. 87 şi art. 88 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, coroborate cu dispoziţiile art. 581 şi următoarele din Codul de procedură civilă, este admisibilă cererea prin care titularul dreptului asupra unei mărci solicită instanţei sistarea urgentă şi vremelnică a comercializării unor produse ce poartă în mod ilicit, în denumirea lor, marca protejată a firmei reclamante.
Cererea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă, pe considerentul că obiectul ei ar viza strict “măsurile asigurătorii” din capitolul corespunzător din (art. 591 – 601 – sechestrul asigurător, sechestrul judiciar şi poprirea asigurătorie).
(Decizia nr. 525 din 7 septembrie 2004 – Secţia a lll-a civilă)
Prin cererea înregistrată sub nr. 651/2003 pe rolul Tribunalului Bucureşti -Secţia a IV-a civilă, la data de 10.06.2003, reclamantele “C.P.C.”, “T.F.” şi “T.” SA au chemat-o în judecată pe pârâta SC “R.” SA, solicitând ca, pe cale de ordonanţă preşedinţială, pârâta să fie obligată după cum urmează:
– să înceteze imediat comercializarea, oferirea spre comercializare, importul sau exportul produselor purtând denumirile “Aquafresh Herbal Total Care”, care conţin în mod ilegal marca înregistrată “Total” ce aparţine reclamantelor;
– să ceară distribuitorilor (clienţilor) săi să sisteze vânzarea produselor ce conţin marca “Total”;
– să publice pe cheltuiala proprie, în două ziare de circulaţie naţională, “timp de 3 numere consecutive”, sentinţa ce se va pronunţa, în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale;
– plata unor daune cominatorii de 10.000 euro pe zi de întârziere, în cazul în care întârzie punerea în a hotărârii.
în motivarea cererii, reclamantele au arătat că sunt titularele mărcilor “Total”, mărci înregistrate conform convenţiilor internaţionale la care România este parte, şi deci beneficiază de protecţie deplină pe teritoriul României.
Ca urmare a unor acorduri încheiate cu titularele mărcilor “Total”, societatea “C.” a devenit titulară în România a mărcilor “Colgate Total”, prezentate în anexa 2 la acţiune, privind produsele cosmetice din clasa 3 destinate igienei.
între companiile “T.” SA şi “C.P.C.” s-a încheiat un contract de licenţă de marcă şi cooperare pentru anumite produse cosmetice destinate igienei, prin care se acordă companiilor afiliate şi “C.P.C.” dreptul de unică şi exclusivă folosinţă a mărcilor “Total” în combinaţie cu marca “Colgate”, contract pe o durată de 10 ani, valabil până la 18.08.2005.
Prin acest contract s-a prevăzut expres că părţile vor putea iniţia acţiuni legale sau administrative în orice jurisdicţie, împotriva oricăror terţe părţi care folosesc sau intenţionează să folosească cuvântul “Total” sau un cuvânt similar, de sine stătător sau în combinaţie cu alte nume, desene sau mărci, referitoare la produsele cosmetice destinate igienei (anexa 4), în urma căruia “C.P.T.” a început să promoveze şi să vândă în România produsul cosmetic de igienă “Colgate Total”.
Pârâta SC “R.” SA a pus în vânzare pe piaţa românească, începând cu sfârşitul anului 2003, produse cosmetice destinate igienei, purtând marca “Total” a reclamantei, marcă protejată care apare însă în produsele pârâtei, cu denumirea “Aquafresh Total Care”.
Prin aceasta se încalcă, susţin reclamantele, drepturile lor exclusive asupra mărcilor “Total”, în conformitate cu Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, art. 35 alin. 2 lit. a) şi b), art. 3 lit. a) – d), art. 87 şi 88 şi nu se respectă de către pârâtă obligaţiile prevăzute de Legea nr. 11/1991 – art. 2, 3, 6 şi 9.
Reclamantele au arătat că în cauză sunt întrunite condiţiile procedurale privind pronunţarea ordonanţei preşedinţiale, şi anume urgenţa, întrucât comercializarea produselor purtând marca “Total” produce, fără îndoială, un prejudiciu imediat, produs prin beneficierea gratuită de campaniile publicitare costisitoare şi susţinute financiar de reclamante, prin prejudiciul de imagine a produselor marca “Total” şi prin inducerea în eroare a clientelei şi posibila migrare a acesteia.
Caracterul temporar, vremelnic, rezidă în aceea că măsura ce se cere a fi dispusă pe această cale este provizorie, până la soluţionarea acţiunii de fond formulate pentru încălcarea drepturilor de marcă şi concurenţă neloială, aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 683 din 8.07.2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti -Secţia a IV-a civilă, s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei “C.P.C.” ridicate în cauză şi s-a respins cererea de ordonanţă preşedinţială, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei este neîntemeiată, întrucât pârâta a fost chemată în judecată pentru fapta sa de a comercializa produse cosmetice de igienă, având în denumirea lor sintagma “Total”, ale cărei titulare sunt reclamantele, iar în ceea ce o priveşte pe reclamanta “C.P.C.”, aceasta şi-a justificat calitatea procesuală activă prin aceea că este titulara mărcilor “Colgate Total”.
Privitor la cererea de ordonanţă preşedinţială formulată, tribunalul a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acesteia, întrucât reclamantele, invocând un drept de proprietate asupra mărcii în litigiu, tind la obţinerea pe această cale a unei soluţii definitive, soluţie pe care instanţa nu ar putea-o da fără a intra în cercetarea fondului.
Reclamantele, arată tribunalul, au la îndemână, pentru a-şi valorifica drepturile, o acţiune de drept comun întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 84/1998 şi Legii nr. 11/1991.
Tribunalul a mai reţinut că textele de lege invocate, art. 87 şi art. 88 din Legea nr. 84/1998, nu prevăd posibilitatea luării oricăror măsuri pe cale de ordonanţă preşedinţială, ci numai pe cele privind măsurile asigurătorii, care nu se regăsesc în cauză.
în speţă, arată tribunalul, nu este vorba de un drept ce s-ar putea pierde şi nici nu s-a dovedit că reclamantele ar fi păgubite prin activitatea desfăşurată de pârâtă.
împotriva acestei sentinţe, reclamantele au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs, recurentele au arătat că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, faţă de prevederile art. 581 din Codul de procedură civilă raportate la art. 35 alin. 2 lit. a) şi b), art. 3 lit. a) – d), art. 87 şi 88 din Legea nr. 84/1998 şi art. 1, 3, 6, 9 şi 11 din Legea nr. 11/1991, art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, şi netemeinică, prin neanalizarea corectă, logică şi coroborată a înscrisurilor administrate.
în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că nu sunt îndeplinite cerinţele ordonanţei preşedinţiale, întrucât toate cele trei condiţii prevăzute de art. 581 din Codul de procedură civilă sunt îndeplinite.
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi în raport de probele administrate, conform dispoziţiilor art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că recursul este fondat, pentru considerentele următoare:
Prin înscrisurile depuse, reclamantele au dovedit că sunt în România titularele mărcii “Total” şi că această marcă beneficiază de protecţie deplină pe teritoriul României.
în aceste condiţii, în temeiul Legii nr. 84/1998, reclamantele sunt îndreptăţite să solicite instanţei încetarea actelor de încălcare a drepturilor lor de către terţi.
Astfel, potrivit art. 87 alin. 1 din lege, titularul mărcii poate solicita instanţei să dispună luarea unor măsuri asigurătorii, atunci când se consideră că există un risc de încălcare de către terţi a drepturilor cu privire la marcă şi dacă această încălcare ameninţă să cauzeze un prejudiciu ireparabil ori există un risc de distrugere a elementelor de probă. Măsurile asigurătorii se referă în special la încetarea actelor de încălcare prevăzute în alin. 1 şi la conservarea probelor pentru dovedirea provenienţei produselor sau serviciilor purtând în mod ilicit o marcă sau o indicaţie geografică protejată.
în art. 88 din aceeaşi lege se prevede că, pentru ordonarea măsurilor prevăzute de art. 87, sunt aplicabile art. 581 şi 582 din Codul de procedură civilă.
Instanţa de fond în mod greşit a reţinut că aceste dispoziţii se referă numai la măsurile asigurătorii prevăzute în cap. IV al cărţii a Vl-a din Codul de procedură civilă, respectiv “sechestrul asigurător”, “poprirea asigurătorie” şi “sechestrul judiciar” (art. 581 -601).
Acţiunea este admisibilă şi pentru că în cauză sunt întrunite dispoziţiile art. 581 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora “instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara”.
Aparenţa dreptului este în favoarea reclamantelor, iar cerinţa urgenţei este prevăzută legal, prin dispoziţiile art. 87 şi 88 din Legea nr. 84/1998.
în aceste condiţii, legea specială obligă la verificarea riscului de încălcare a dreptului la marcă, care ameninţă să cauzeze un prejudiciu ireparabil.
Or, din actele dosarului, rezultă că intimata-pârâtă comercializează produse care au preluat în denumirea lor cuvântul “Total”, protejat ca marcă la cererea reclamantelor-recurente pentru aceeaşi categorie de produse cosmetice, situaţie care poate genera în concepţia publicului un risc de confuzie în privinţa produselor, a calităţii, proprietăţilor acestora, cât şi în privinţa producătorului.
în măsura în care un terţ săvârşeşte acte de natură să provoace confuzie în rândul consumatorilor, simpla ameninţare produsă de riscul încălcării dreptului la marcă este prezumată ca fiind producătoare de prejudicii.
în mod greşit a reţinut instanţa de fond că reclamantele tind la obţinerea unei soluţii definitive pe calea ordonanţei preşedinţiale, întrucât caracterul provizoriu rezultă din însăşi cererea formulată. Fondul cauzei se va judeca în Dosarul nr. 4390/2003, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, într-un cadru procesual care permite administrarea unui probatoriu mai complex, spre deosebire de cel permis în cadrul acestei proceduri sumare, ceea ce asigură vremelnicia măsurilor ce se vor dispune în cauza pendinte.
Faţă de cele prezentate, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursul, cu consecinţa admiterii cererii de ordonanţă preşedinţială.
