Măsuri asigurătorii. Inscripţie ipotecară asupra bunurilor sechestrate conform art. 166 alin. 3 din Codul de procedură penală. Instituirea ipotecii asupra unui imobil bun comun


Faptul că bunul asupra căruia s-a înscris ipoteca conform art. 50 din Legea nr. 7/1996 este un bun comun al persoanei împotriva căreia s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare şi al soţului acesteia nu constituie un impediment pentru intabularea acestui drept, atâta timp cât legea obligă la aceasta în condiţiile existenţei măsurii asigurătorii luate de organul de cercetare penală, în temeiul art. 166 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Persoanele ce se consideră vătămate prin măsura indisponibilizării bunului pot contesta măsura asiguratorie luată pe parcursul cercetării penale sau ulterior, după soluţionarea definitivă a procesului penal, pe calea contestaţiei, potrivit legii civile.

(Decizia nr. 2178 din 20 octombrie 2003 – Secţia a IV-a civilă)

Prin cererea înregistrată la Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Slobozia sub nr. 939 din 26.03.2003, IPJ Ialomiţa – Serviciul Cercetări Penale a solicitat înscrierea unei ipoteci legale în cartea funciară asupra apartamentului situat în Slobozia, proprietatea lui G.R.D. şi G.M.

Cererea a fost formulată în temeiul art. 166 alin. 3 din Codul de procedură penală, prin adeverinţa de luare de măsuri asigurătorii sub nr. 108228 din 19.03.2002 şi a procesului-verbal de aplicare a sechestrului penal, indisponibilizându-se toate bunurile mobile şi imobile aparţinând intimatului G.R.D., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.

Prin încheierea nr. 939 din 26.03.2003, s-a admis cererea formulată de IPJ Ialomiţa şi s-a intabulat dreptul de ipotecă legală asupra apartamentului situat în Slobozia, proprietatea lui G.R.D. şi G.M.

împotriva încheierii pronunţate, în termen legal, a declarat apel motivat pârâtul G.R.D., criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că înscrierea ipotecii legale asupra apartamentului ce constituie bun comun al său şi al soţiei este nelegală, întrucât bunurile asupra cărora se poate aplica sechestrul penal trebuie să fie proprietatea exclusivă a persoanei faţă de care se fac cercetări penale în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni.

Tribunalul Ialomiţa, prin Decizia civilă nr. 172/A din 19.05.2003, pronunţată în Dosarul nr. 673/2003, a respins apelul ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin adeverinţa din 19.03.2003 emisă de IPJ Ialomiţa, s-a luat măsura instituirii sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând apelantului G.R.D., învinuit în Dosarul penal nr. 108228/2002 şi pentru care s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.

Măsura dispusă s-a aplicat prin procesul-verbal încheiat de organele de poliţie la 19.03.2003, fiind instituit sechestru şi asupra apartamentului situat în Slobozia.

Conform dispoziţiilor art. 166 alin. 3 din Codul de procedură penală, pentru bunurile imobile sechestrate, organul care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent luarea inscripţiei ipotecare asupra bunurilor sechestrate, anexând copii de pe actul prin care s-a dispus sechestrul şi un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

Faţă de aceste dispoziţii legale şi de prevederile art. 50 din Legea nr. 7/1996, tribunalul a constatat că înscrierea dreptului de ipotecă asupra apartamentului proprietatea apelantului şi a soţiei sale a fost legal dispusă prin încheierea nr. 939 din 26.03.2003.

Faptul că bunul asupra căruia s-a instituit ipoteca este bun comun al apelantului şi al soţiei nu constituie un impediment pentru intabularea acestui drept, atâta timp cât legea obligă la aceasta în condiţiile existenţei măsurii asigurătorii luate de organul de cercetare penală, apelantul sau orice persoană interesată putând contesta măsura asiguratorie luată pe parcursul cercetării penale sau ulterior, după soluţionarea definitivă a procesului penal, pe calea contestaţiei, potrivit legii civile.

împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamantul G.R.D., criticând-o pentru nelegalitate, pentru următoarele considerente:

Instanţa de apel nelegal a apreciat că nu constituie un impediment pentru intabularea dreptului de ipotecă legală faptul că bunul ipotecat are natura juridică de bun comun al recurentului şi al soţiei sale, fiind dobândit în timpul căsătoriei.

în continuare, s-a arătat că atât Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Slobozia, cât şi Tribunalul Ialomiţa au comis o nelegalitate pentru faptul că au emis şi, respectiv, au menţinut încheierea prin care au dispus intabularea dreptului de ipotecă, fără încuviinţarea celuilalt coproprietar, fără a se cunoaşte contribuţia recurentului la dobândirea acestui bun.

Or, faţă de acest aspect, aducându-se o vătămare gravă drepturilor celuilalt coproprietar, se puteau indisponibiliza doar bunurile personale ale recurentului-reclamant.

Examinând decizia civilă recurată, s-a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

împrejurarea că bunul asupra căruia s-a solicitat înscrierea unei ipoteci legale de către IPJ Ialomiţa, Serviciul Cercetări Penale, iar prin încheierea nr. 939 din 26.03.2003 a Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Slobozia s-a admis cererea şi s-a intabulat ipoteca legală, constituie bun comun al recurentului-reclamant, ce este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, şi al soţiei sale, dobândit în timpul căsătoriei, nu constituie un impediment pentru intabularea dreptului de ipotecă legală.

Aceasta deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. 3 din Codul de procedură penală, raportat la dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, imobilul în litigiu a făcut obiectul măsurii asigurătorii nr. 108228 din 19.03.2002 şi a procesului-verbal de aplicare a sechestrului penal, indisponibilizându-se toate bunurile mobile şi imobile ale recurentului-reclamant şi deci în această situaţie legea obligă la intabularea dreptului de ipotecă.

Tribunalul a apreciat legal că persoanele ce se consideră vătămate prin această măsură au deschise alte căi legale pentru contestarea măsurii asigurătorii luate pe parcursul cercetării penale sau, ulterior, după soluţionarea definitivă a procesului penal.

Aşa fiind, instanţa, în raport de dispoziţiile art. 316 din Codul de procedură civilă, raportat la dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură civilă, a dispus respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant ca nefondat.