Prin sentinţa civilă nr. 2186/3.09.2008 pronunţată de Judecătoria Oneşti în dosar nr. 5307/270/2007 a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta C.R. în contradictoriu cu pârâţii B.M., B.L. şi B.F., fiind obligaţi pârâţii să-şi ridice gardul ce blochează calea de acces a reclamantei la imobilul proprietatea acesteia, situat în Slănic Moldova, str. Păcii. Totodată s-a dispus asupra cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 19.04.2001 reclamanta C.R. a cumpărat de la H. I. I. suprafaţa de 864 m.p. teren, din care 200 m.p. teren curţi-construcţii şi 664 m.p. teren arabil, situată în intravilanul oraşului Slănic – Moldova, str. Păcii, jud. Bacău, având nr. cadastral 278, învecinat cu pârâul Săratu pe o lungime de 35,14 m, C.S. pe o lungime de 32,57 m, H.G. pe o lungime de 25,12 m., B.M. pe o lungime de 17,86 m şi drum de acces pe o lungime de 12,94 m, conform documentaţiei cadastrale anexată ce face parte integrantă din contract, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.649/19.04.2001 la Biroul Notarului Public Vrânceanu Constantin, cu sediul în Oneşti, Calea Mărăşeşti nr.10, jud. Bacău (filele 6-7 dosar fond).
Pentru a intra la terenul său, reclamanta folosea calea de acces existentă la data cumpărării imobilului, cale de acces existentă cu mult timp înainte, inclusiv pe timpul când trăiau părinţii pârâtei B.L.(declaraţie martor A.C.– fila 70 dosar). Niciodată nu a fost vreun litigiu între vecini în legătură cu această cale de acces iar reclamanta nu are altă cale de acces la terenul ei, arată acelaşi martor. Aceeaşi stare de fapt o prezintă în declaraţia sa şi martorul B.M. (fila 77 dosar fond).
Martora B.V., propusă de pârâţi arată că cei de la au întărit malurile pârâului cu ciment, ca să nu le rupă apa şi nu se poate trece peste pârâu decât dacă se construieşte un pod peste acesta. Mai precizează martora că ea este plecată din Slănic – Moldova din anul 1959 (fila 99 dosar fond).
Celălalt martor propus de pârâţi, B.V.(fila 88 dosar fond) declară în instanţă că nu ştie ca pârâţii să fi făcut ceva din drumul pe unde intră în curtea gospodăriei lor. Mai arată că cel de la care a cumpărat reclamanta terenul ieşea la drum pe o altă uliţă. Această afirmaţie este contrazisă de celelalte probe administrate în cauză. În plus, şi această martoră este plecată din Slănic -Moldova de aproximativ 16 ani.
Pentru rezolvarea diferendului avut cu pârâţii, reclamanta s-a adresat mai întâi Primăriei oraşului Slănic – Moldova. Aceasta, prin adresa nr. 8851/25.07.2007 (fila 10 dosar fond) îi comunică reclamantei că, în data de 17.07.2008, Comisia desemnată de primărie au constatat următoarele:
În conformitate cu documentaţia cadastrală a corpului de proprietate cu nr. cadastral 278, lotului de teren îi este figurată calea de acces pe latura de NV, având o deschidere de 12,94, cale de acces ce deserveşte şi familia pârâţilor.
În realitate, familia B. a mutat amplasamentul limitei de proprietate a acestora, îngrădind accesul spre proprietatea reclamantei.
De asemenea, din expertiza tehnică efectuată în cauză (filele 54-56 dosar fond) a rezultat că şi foştii ai terenului reclamantei au folosit această cale de acces, deoarece altă cale de acces la acest teren nu există. Amplasamentul gardului vechi (construit din scândură) al pârâţilor este cel marcat cu albastru pe anexa nr.1 (fila 56 dosar fond), pe aliniamentul punctelor: 1-3-5-7-9. Între punctele 1-3-5 se păstrează vechiul gard, iar pe aliniamentul 5-7-9, gardul este luat şi mutat pe aliniamentul nou: 5-6-8-11, construit din plasă de sârmă, marcat cu linie roşie pe anexa nr.1, blocând astfel accesul la terenul reclamantei.
Pârâtul B.F. a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, motivând că expertul nu a răspuns obiectivelor stabilite de instanţă şi nu a fost realizată procedura de citare cu părţile, expertiza fiind astfel nulă.
Instanţa a respins aceste obiecţiuni, având în vedere faptul că, din conţinutul raportului de expertiză rezultă că expertul a înştiinţat părţile pentru efectuarea expertizei, cu întâlnire în data de 08.02.2008, ora 11oo, la Primăria Slănic – Moldova.
Din acelaşi raport de expertiză mai rezultă că părţile au fost prezente. De altfel, chiar pârâtul B.F. arată că a fost prezent în data de 08.02.2008, ora 11oo, la Primăria Slănic – Moldova. Or, dacă nu ar fi fost înştiinţat, nu ar fi cunoscut data, locul şi ora întâlnirii, fixate de expert. În plus, presupunând că expertul nu l-a citat şi pe pârâtul B.F., prezenţa sa la data, locul şi ora fixate de expert în vederea efectuării expertizei acoperă orice vicii de procedură, prin asimilare cu dispoziţiile art.89 al.2 din Codul de procedură civilă.
În legătură cu cealaltă critică a raportului de expertiză, respectiv că expertul nu a răspuns obiectivelor stabilite de instanţă, este de observat că această critică este neîntemeiată, expertul răspunzând celor două obiective stabilite de instanţă (fila 46 dosar fond).
Faţă de cele de mai sus şi de dispoziţiile art.1073 şi urm. din Codul civil a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă şi, în consecinţă, au fost obligaţi pârâţii să-şi ridice gardul ce blochează calea de acces a reclamantei la terenul proprietatea ei, situat în Slănic – Moldova, str. Păcii, jud. Bacău.
În conformitate cu art.274 Cod procedură civilă au fost obligaţi pârâţii să achite reclamantei suma de 3.231 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru, timbru judiciar, cheltuieli de deplasare la instanţă, cheltuieli cu martorii, taxă expertiză şi onorariu avocat.
În soluţionarea apelului promovat împotriva acestei hotărâri de către pârâţii B.M., B.L. şi B.F. prin decizia civilă nr. 301/A/2.11.2010 pronunţată în cauză de Tribunalul Bacău a fost admis apelul, a fost schimbată în tot sentinţa apelată în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate. Prin aceeaşi decizie s-a dispus asupra cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prima instanţă nu a făcut o corectă administrare şi apreciere a probelor, raportat la o corectă calificare a acţiunii.
Deşi cererea a fost formulată defectuos, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 1073 Cod civil, din modul de formulare a acesteia rezultă că finalitatea urmărită de reclamantă este apărarea şi respectarea unei servituţi de trecere, pe care pretinde că o deţine raportat la un drum de acces pe care pârâţii l-ar fi închis.
Din petitul acţiunii rezultă cu certitudine că reclamanta nu doreşte instituirea unei servituţi de trecere pe terenul proprietatea pârâţilor, iar acţiunea nu a fost modificată procedural, în condiţiile art. 132 Cod procedură civilă.
În consecinţă, cauza dedusă judecăţii este o acţiune confesorie de servitute, prin care reclamanţii pretind respectarea unui drept de trecere preexistent, folosit ca atare şi de autorii săi.
Or, în aceste condiţii, este necesar a fi verificată existenţa unei servituţi de trecere legal constituite, întrucât nu se poate pretinde respectarea unui drept care nu există constituit în favoarea proprietăţii reclamantei, însă această dovadă nu a fost făcută.
Fiind vorba de o servitute de trecere, deci aparentă şi necontinuă, aceasta se putea constitui prin titlu sau prin destinaţia proprietarului, însă reclamanta nu a făcut dovada unui titlu adică a unei convenţii încheiate cu proprietarul fondul aservit, adică cu pârâţii sau autorii acestora, iar pentru a doua modalitate de constituire nu este îndeplinită condiţia ca terenurile părţilor să fi făcut parte dintr-un trup comun de proprietate şi să fi avut acelaşi proprietar.
Pe de altă parte, este necesară identificarea proprietarului respectivei căi de acces, iar din expertiza efectuată în apel rezultă că din suprafaţa totală a căii de acces, suprafaţa de 157 mp, aflată în imediata vecinătate a terenului reclamantei, fac parte din terenul proprietatea pârâtului B.F., iar restul ar fi în proprietatea celorlalţi pârâţi (deşi actele acestora de proprietate sunt neclare, din probe rezultând că aceştia ocupă o suprafaţă mai mare de teren, dar aceste aspecte nu fac obiectul acţiunii).
Expertul a constatat că gardurile edificate pe aliniamentele 6-7-8 şi, respectiv, 8-9 sunt edificate pe terenul proprietatea pârâtului, doar cel de la drumul public, de pe aliniamentul 20-21 nu se află pe terenul pârâtului, însă acest ultim aspect este nerelevant, întrucât atâta vreme cât reclamanta nu a făcut dovada existenţei unei servituţi legal constituite pentru restul suprafeţei de teren, oricum nu are dreptul de ajunge în zona de acces direct la calea publică.
Instanţa a mai reţinut că în apel s-a dovedit în mod cert că calea de acces nu este publică, astfel cum susţine reclamanta, ci este situată pe terenurile stăpânite de pârâţi, iar pe de altă parte, faptul că acest drum a fost folosit în trecut de către autorii reclamantei, pentru o perioadă mare de timp, nu are relevanţă, întrucât servitutea de trecere nu se poate dobândi prin uzucapiune, şi, de-altfel, nici reclamanta nici nu a invocat uzucapiunea.
Având în vedere că reclamanta nu a solicitat instituirea unei servituţi de trecere pe terenul pârâţilor, precum şi principiul disponibilităţii, instanţa a apreciat că acţiunea, astfel cum a fost formulată, nu este întemeiată, sens în care a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată către apelanţi, conform art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta C.R., legal timbrat cu timbru judiciar – 0,5 lei şi taxă de timbru – 10 lei.
În motivarea recursului a fost criticată decizia instanţei de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, aceasta fiind dată cu aplicarea greşită a prevederilor legale. Astfel, obiectul acţiunii introductive a constat în obligaţia de a face şi nu în constituirea unui drept de servitute cum a motivat instanţa de apel, prin care s-ar fi pretins respectarea unui drept de trecere preexistent.
Obiectul acţiunii a constat în obligaţia pârâţilor de a-şi ridica gardul din sârmă pe care în mod abuziv, l-au amplasat, obturând accesul la terenul reclamantei, gard edificat pe marginea digului care mărgineşte albia pârâului Sărat.
Legal citaţi, intimaţii-pârâţi au fost reprezentaţi în faţa instanţei prin avocat şi au formulat concluzii de respingere a recursului ca nefondat, motivele formulate neîncadrându-se în dispoziţiile art. 304 Cod procedură civilă, ci reprezentând critici privind aprecierea probatoriului de către instanţă. Cu privire la fondul cauzei s-a susţinut că suprafaţa de teren în litigiu este proprietatea pârâţilor, reclamanta neavând un titlu constitutiv al unui drept de servitute.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condiţiile art.304 Cod procedură civilă, instanţa îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Gardul a cărui ridicare a urmărit-o reclamanta prin acţiunea promovată este situat pe aliniamentul 5-6-8-11 stabilit la expertul T.M., respectiv pe aliniamentul 6-7-8-9 potrivit expertului A.G.
Asupra terenului îngrădit în această modalitate reclamanta nu a dovedit existenţa dreptului său de proprietate sau a dreptului de proprietate publică al unităţii administrativ teritoriale, potrivit dispoziţiilor pct.III.1 din anexa 1 a Legii nr.213/1998.
În aceste condiţii valorificarea dreptului de acces la terenul proprietatea sa întemeiat pe folosirea anterioară îndelungată a drumului indicat se poate realiza doar în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art.622, 624 stabilirea servituţii de trecere se realizează prin titluri. În prezenta cauză, reclamanta, fără a justifica folosinţa terenului printr-un drept real, a indicat ca obiect al acţiunii formulate obligarea pârâţilor la ridicarea gardului edificat de aceştia pe terenul folosit de către aceasta. Stabilirea obligaţiei în sarcina pârâţilor se impune a fi corespunzătoare dreptului real aparţinând reclamantei, precum este dreptul de servitute de trecere.
Referirile instanţei de apel la acţiunea confesorie de servitute s-au realizat în sensul identificării mijlocului eficace de valorificare de către reclamantă a dreptului de trecere pe terenul respectiv, iar nu ca obiect al acţiunii cu judecata căreia aceasta a învestit instanţele judecătoreşti. De altfel, instanţa de apel a indicat în mod explicit că judecata se limitează la petitul acţiunii indicat de reclamantă, iar nu la instituirea unei servituţi de trecere pe termenul proprietatea pârâţilor.
Cum apărarea dreptului de servitute presupune constituirea acestuia în modalităţile prevăzute de lege, acţiunea în stabilirea obligaţiei pârâţilor de a ridica gardul ce împiedică accesul reclamantei a fost apreciată în mod legal ca fiind neîntemeiată, reclamanta nejustificând dreptul real corespunzător.
Aceasta nu echivalează cu modificarea obiectului acţiunii, ci reprezintă examinarea acestuia prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile situaţiei de fapt relevate de probatoriul cauzei.
Motivele de recurs referitoare la întinderea terenului proprietatea pârâţilor, respectiv elementele de identificare a căii de acces reprezintă aspecte ce vizează situaţia de fapt a cauzei, care nu poate fi modificată în calea extraordinară de atac a recursului, reglementată doar pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 Cod procedură civilă.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă a fost respins recursul ca nefondat.
