Minor. Plasament. Schimbarea doar parţială a situaţiei care a stat la baza instituiri măsurii. Încetarea măsurii. Nelegalitate. Minori


Legea nr. 272/2004 ; art. 2, 56 .

Potrivit art. 56 lit.b) din Legea nr. 272/2004, de măsurile de protecţie specială, instituite de prezenta lege, beneficiază copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora.

În contextul în care probele dosarului dovedesc că situaţia de fapt care a stat la baza instituirii măsurii de protecţie specială a plasamentului s-a schimbat doar parţial, însă elementele esenţiale care au fost avute în vedere au rămas aceleiaşi, redarea minorei în familia mamei nu corespunde interesului superior al acestuia, atâta timp cât probele dosarului relevă că mama nu doreşte să se ocupe de minoră, iar cel puţin pentru moment schimbarea forţată a modului de viaţă pe care l-a deprins copilul ar fi dăunător acestuia.

Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Decizia civilă nr. 145/11 noiembrie 2010

Prin sentinţa civilă nr. 877/01 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 3128/85/2010 s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta D.G.A.S.P.C. Sibiu, în contradictoriu cu pârâţii: C.L.A., G.A.I. şi O.M. şi s-a dispus încetarea măsurii plasamentului stabilită pentru copilul G.A.E. fiica pârâţilor C.L.A., G.A.I., cu redarea acesteia mamei.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut şi motivat, în esenţă, că minora G.A.E. a intrat în atenţia reclamantei după ce părinţii au abandonat-o la domiciliul bunicii în anul 2008 din cauza lipsei unei locuinţe şi a veniturilor materiale, astfel că prin sentinţa civilă nr. 409/6.05.2009 s-a instituit pentru ea măsura plasamentului la bunica maternă, pârâta O.M.

În anul 2009, ca urmare a unor şedinţe de consiliere, s-a reluat legătura între mamă şi copil, mama implicându-se în creşterea şi educarea acesteia şi contribuind material la întreţinerea copilei. Cu toate acestea, mama a arătat că nu doreşte încetarea măsurii de plasament întrucât locuieşte cu concubinul şi cu băieţelul lor în vârstă de doi ani într-o modestă, compusă dintr-o singură cameră, iar la bunică sunt condiţii mai bune de locuit, poziţie exprimată şi în faţa instanţei de judecată.

Tatăl copilei nu s-a prezentat la judecată dar, printr-un înscris dat reclamantei , arăta că nu este de acord ca aceasta să îi fie redată mamei .

Raportul de evaluare detaliată efectuat în cauză evidenţiază faptul că acum mama are nu numai dorinţa, dar şi posibilitatea financiară necesară pentru a o creşte şi educa pe minoră împreună cu bunica maternă.

Din cele ce preced rezultă că , în condiţiile mama doreşte şi poate să se ocupe corespunzător de copil, măsura plasamentului nu se mai justifică iar interesul superior al minorei impune încetarea ei şi redarea către mamă, conform prevederilor Legii nr. 272/2004.

Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, tribunalul va admite acţiunea reclamantei aşa cum a fost formulată.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs în termen, motivat, pârâta O.M., în calitate de bunică maternă a minorei, solicitând a se respinge acţiunea introductivă de instanţă, motivând, în esenţă, că fiica sa, respectiv, mama minorei, pârâta C.L.A., nu are posibilităţi de a se ocupa de minoră şi nici nu doreşte, că recurenta este cea care o ajută cu bani , întrucât fiica sa mai are un copil de 1 an şi 10 luni, bărbatul cu care stă lucrează sporadic şi locuiesc în chirie.

Se mai arată în dezvoltarea motivelor de recurs că recurenta s-a ocupat de minoră, că interesul minorei este ca ea să rămână în plasament la bunica maternă unde are condiţii corespunzătoare .

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata reclamantă Direcţia Generală de Asistenţă Socială si Protecţia Copilului Sibiu a solicitat respingerea recursului declarat în cauză.

Prin Decizia civilă nr. 145 din 11 noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis recursul declarat de pârâta O..M. şi s-a modificat sentinţa civilă atacată în sensul respingerii acţiunii civilă formulată de D.G.A.S.P.C. Sibiu în contradictoriu cu pârâţii C.L.A., G.A.I. şi O.M.

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform disp. art.304/1 Cod procedură civilă, cu referire la dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă şi art.2, art.68 şi 69 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi art.58 alin.1 lit.c) şi art.131 din acelaşi act normativ, Curtea de Apel apreciat că hotărârea instanţei de fond se impune a fi reformată pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. (denumită în continuare Legea nr.272/2004) principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

Potrivit art. 56 lit.b) din Legea nr.272/2004, de măsurile de protecţie specială, instituite de prezenta lege, beneficiază copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora.

Examinând aceste texte de lege, precum şi celelalte dispoziţii legale cu relevanţă în materia măsurii speciale de protecţie a plasamentului, Curtea reţine că ceea ce urmează a lua în considerare la menţinerea sau încetarea măsurii de protecţie a plasamentului stabilită iniţial este interesul superior al copilului.

Interesul superior al copilului, poate fi dedus în lipsa unor criterii legale exprese, din necesitatea menţinerii măsurii plasamentului, în contextul în care motivele care au stat la baza instituiri măsurii de protecţie subzistă în prezent. O schimbare doar parţială a situaţiei nu trebuie să atragă încetarea măsurii luate dacă elementele esenţiale care au fost avute în vedere au rămas aceleiaşi.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel apreciază că, în adevăr, soluţia instanţei de fond a fost dată cu nerespectarea principiului superior al copilului, fiind incident cazul de recurs prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă rap. la art. 2 şi 56 lit.b) din Legea nr. 272/2004.

În concret, minora G.A.E. are paternitatea stabilită, provenind din relaţia de concubinaj a pârâtei C.L.A. cu pârâtul G.A.I., care în prezent sunt despărţiţi. Minora se află în sistemul de protecţie, cu măsura de plasament la bunica maternă O.M. – recurenta din prezenta cauză, din luna mai a anului 2009, conform sentinţei civile nr. 409/2009 a Tribunalului Sibiu.

Din examinarea considerentelor acestei sentinţe civile rezultă că motivul care a stat la baza instituirii măsurii de protecţie a fost faptul că părinţii minorei în cauză au abandonat-o la domiciliul bunicii din anul 2008, din cauza lipsei unei locuinţe şi a veniturilor materiale, că părinţii nu s-au mai interesat de minoră, aceasta aflându-se în dificultate, fiind lipsită de ocrotirea părintească (art. 61 alin. 2 din Legea nr. 272/2004).

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată, contrar opiniei judecătorului de fond, că minora continuă să se afle în dificultate , respectiv, în situaţia prevăzută de art.56 lit.b) din legea mai sus enunţată; copil care în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora şi prin urmare, are dreptul la asistenţă socială, prin care să i se asigure condiţiile care să-i permită dezvoltarea fizică, mintală, spirituală, morală şi socială.

Este adevărat, că în Raportul de reevaluare detaliată a situaţiei copilului întocmit de reclamantă, se recomandă încetarea măsurii de plasament de la bunica maternă şi redarea la mamă a minorei, însă această recomandare nu poate fi împărtăşită de instanţă.

Astfel, este de necontestat în cauză că atât mama minorei, cât şi tatăl, nu doresc, cel puţin pentru moment, să se ocupe de minoră şi refuză reintegrarea minorei în familia naturală.

Împrejurarea dovedită cauzei că mama minorei are în prezent o locuinţă şi se interesează aproape zilnic de minoră şi o vizitează uneori, nu justifică încetarea măsurii de plasament, în contextul în care aceasta mai are un copil în vârstă de 1 an şi 10 luni, condiţiile de locuit sunt improprii (locuieşte într-o garsonieră, compusă din hol, baie şi o cameră), iar bărbatul cu care locuieşte refuză reintegrarea minorei în familia mamei.

Nu este lipsit de interes a se preciza că mama locuieşte cu chirie, chiria fiind în sumă de 350 lei lunar, iar singurul al mamei este alocaţia de creştere a copilului în sumă de 200 lei, pentru copilul A.N.F.

Curtea nu neagă faptul că prin sentinţa civilă nr.2881/2010 a Judecătoriei Sibiu tatăl minorei, în calitate de pârât a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere în sumă de 150 lei lunar, către, mama minorei, în calitate de reclamantă, şi în favoarea minorei, însă nu s-a dovedit cauzei că tatăl şi-a achitat obligaţiile de întreţinere. Dimpotrivă, actele dosarului relevă că tatăl o neglijează pe minoră, intenţionând să părăsească ţara pentru a muncii în străinătate.

Curtea, raportat la probatoriul administrat, constată că situaţia de fapt care a stat la baza instituirii măsurii de protecţie specială a plasamentului s-a schimbat doar parţial, însă elementele esenţiale care au fost avute în vedere au rămas aceleiaşi. Chiar dacă mama a reluat legătura cu copilul, redarea minorei în familia mamei nu corespunde interesului superior al acestuia, atâta timp cât probele dosarului relevă că mama nu doreşte să se ocupe de minoră, iar cel puţin pentru moment schimbarea forţată a modului de viaţă pe care l-a deprins copilul ar fi dăunător acestuia.

Curtea constată că bunica maternă, recurenta este actualmente singura persoană care se ocupă de acest copil şi îi asigură stabilitate, iar faţă de situaţia de risc în care se află minora, se impune menţinerea măsurii de protecţie specială a plasamentului în favoarea acesteia.

Curtea nu neagă faptul că potrivit art. 86 alin. 1 din Codul familiei obligaţia de întreţinere există, printre altele, între bunici şi nepoţi. Însă, atâta timp cât minora se află într-o situaţie de risc, respectiv, în situaţia prevăzută de art. 56 lit. b) din Legea nr.272/2004, ea are dreptul de a beneficia de măsurile de protecţie specială prevăzute de actul normativ menţionat, implicit de a beneficia de măsura de protecţie specială a plasamentului la bunica sa maternă, cu toate consecinţele ce decurg din această măsură.

Faţă de aceste considerente, Curtea, în baza dispoziţiile art. 312 alin. 1, 2 şi 3 Cod procedură civilă rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi art. 2 şi 56 lit. b din Legea nr.272/2004, va admite recursul declarata de pârâta O.M., va modifica sentinţa civilă atacată în sensul respingerii acţiuni introductive de instanţă .