-desfacerea căsătoriei încheiate la 24.04.1999, în faţa Ofiţerului de Stare Civilă din cadrul Primăriei Mun. Tg. Mureş, din culpa comună a părţilor,
-încredinţarea minorului H MARK, născut la data de 04.07.2002 spre creştere şi educare mamei reclamante,
– obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului,
-păstrarea numelui dobândit prin căsătoriei acela de “H”,
-obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului până la majoratul acestuia, în cuantum de 150 Euro corespunzător sumei 630 lei .
In motivarea cererii, s-a arătat că părţile sunt separate faptic, chiar dacă locuiesc în acelaşi imobil, iar din căsătorie a rezultat un copil care în prezent este în minor. Totodată mai arată că relaţiile dintre părţi s-au deteriorat accentuat fiind provocate de conduita soţului, care în anul 2008 a plecat în Franţa, neavând intenţia să revină în ţară şi să reia viaţa de cuplu, împrejurări ce au condus la o lipsă totală de comunicare. Raporturile dintre părţi sunt în aşa fel vătămate încât căsătoria nu mai poate continua, nu mai sunt îndeplinite cerinţele necesare unei convieţuiri normale, şi mai ales faţă de lipsa de afecţiune şi de sprijin moral. De asemenea, a mai arătat că doreşte încredinţarea minorului, care poate s-i acorde toate condiţiile decente materiale şi morale.
În drept a invocat art. 38, 40,94 din C. fam., art. 112, art. 607 şi următoarele Cod procedură civilă.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată (f. 17-20).
Pe parcursul cercetării judecătoreşti s-a administrat proba cu următoarele înscrisuri: certificat de căsătorie seria CB nr. 240888 eliberat de Municipiul Tîrgu-Mureş la 24.04.1999 (f. 6), certificat de naştere (f. 7), permis de şedere (f.8), încheiere de legalizare (f.9); înscrisuri (f.17-18,19-20), copia cărţii de identitate a reclamantei (f. 6). A mai fost administrată proba testimonială fiind audiat martorul Sos Arpad (f. 23).
La data de 16.05.2011, prin Serviciul Registratură, s-a depus la dosar referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul reclamantei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa retine următoarele:
Potrivit certificatului de căsătorie seria C8 nr. 240888 eliberat de Municipiul Tîrgu-Mureş la 24.04.1999, părţile s-au căsătorit la data de 24.04.1999, căsătoria fiind înregistrată sub nr. 172/14.04.1999 în Registrul Stării Civile al Primăriei municipiului Tîrgu-Mureş, iar din relaţia lor a rezultat minorul H Mark născut la data de 4 iulie 2002.
Din declaraţia martorului audiat în cauză rezultă că, în prezent, părţile sunt despărţite în fapt, pârâtul stabilindu-se în Franţa în urmă cu patru ani.
Potrivit dispoziţiilor art. 38 din Codul familiei, instanţa poate desface căsătoria prin atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Aşadar, temeiul divorţului constă în îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenta unor motive temeinice, acestea să fi vătămat grav raporturile dintre soţi, continuarea căsătoriei să nu mai fie posibilă.
În plus, instanţa reţine că fundamentul stabilităţii căsătoriei îl constituie afecţiunea reciprocă dintre soţi, completată cu sentimentul datoriei morale faţă de familie şi cu comunitatea spirituală dintre soţi. În cauza dedusă judecăţii, instanţa constată o lipsă de profunzime a sentimentelor reciproce de afecţiune, prietenie şi preţuire dintre părţi.
Având în vedere dispoziţiile art. 1169 Cod civil, conform cărora cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească, precum şi probele administrate în cauză, care au fost de natură să insufle instanţei convingerea că există motive temeinice care au dus la vătămarea gravă a raporturilor dintre soţi, instanţa apreciază că sunt îndeplinite cerinţele mai sus menţionate, în sensul prevederilor art. 38 din Codul familiei. Totodată, finalitatea relaţiilor dintre soţi impune şi obligaţia lor de a locui împreună, separarea în fapt a părţilor conducând la concluzia evidentă că nu mai este cu putinţă continuarea căsătoriei şi legitimând prezenta cerere de divorţ.
Pentru aceste considerente instanţa apreciază că relaţiile dintre soţi sunt grav vătămate, continuarea căsătoriei nemaifiind posibilă din motive imputabile în egala măsură ambelor părţi, prin aceea că au nesocotit principiile care stau la baza căsătoriei şi nu au încercat să depăşească conflictele intervenite între acestea încă de la momentul apariţiei lor, ceea ce a condus la adâncirea acestora.
În consecinţă, în baza art. 37 alin. 2 şi art. 38 alin. 1 Cod familiei, instanţa va admite acţiunea şi va dispune desfacerea căsătoriei din culpa comună a părţilor.
Totodată, având în vedere acordul pârâtului, în baza art. 40 alin. 1 Cod familiei, instanţa va lua act de învoiala părţilor ca reclamanta să poarte în continuare numele de familie dobândit prin încheierea căsătoriei, acela de H.
În privinţa capătului de cerere referitor la încredinţarea minorului, în baza art. 42 alin. 1 Cod familiei, în considerarea interesului superior al copilului care trebuie să primeze în această materie şi văzând şi concluziile referatului de anchetă socială întocmit în cauză de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei municipiului Tîrgu-Mureş, din care rezultă că reclamanta beneficiază de garanţii materiale şi morale, precum şi declaraţia martorului audiat în cauză, instanţa va dispune încredinţarea minorului spre creştere şi educare reclamantei.
În privinţa capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea copilului, ţinând cont de prevederile art. 42 alin. 3 şi alin. 4 C. fam., având în vedere şi faptul că din probele administrate în cauză nu reiese că pârâtul ar putea contribui într-o măsură mai mare la creşterea şi educarea copilului, va încuviinţa, luând act de înţelegerea părţilor cu privire la plata pensiei de întreţinere în cuantum de 150 euro lunar de către pârât în favoarea minorului H Mark născut la data de 4 iulie 2002, de la data introducerii acţiunii, 24.9.2010, şi până la data împlinirii vârstei de 18 ani de către minor.
Va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
