In motivarea cererii, reclamanta a arătat că după 2-3 ani de la încheierea căsătoriei au început să intervină neînţelegeri între părţi datorate consumului de alcool de către pârât. Acesta nu contribuie la costurile de întreţinere şi la creşterea copiilor, iar stările de tensiune au efecte negative asupra copiilor care sunt terorizaţi de către pârât. Arată că evacuarea pârâtului se impune deoarece minorii au nevoie de condiţii prielnice de creştere şi educare.
În drept a invocat art. 36, art. 37, art. 40, art. 42 C. fam., art. 274, art. 607 şi urm. C. pr. civ., art. 24 lit. b din Legea nr. 5/1973.
Pârâtul, deşi legal citat, nu a depus întâmpinare şi nu s-a prezent în faţa instanţei pentru a invoca apărări.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti s-a administrat proba cu următoarele înscrisuri: certificat de căsătorie seria CA nr. 354688, în original (fila 7), certificate de naştere ale minorilor (f. 8, 9), extras CF (f. 10).
La data de 03.05.2011, prin Serviciul Registratură, s-a depus la dosar ancheta socială efectuată la domiciliul reclamantei (f. 21-22), fiind audiaţi şi minorii în camera de consiliu (f. 31).
A fost administrată proba testimonială fiind audiaţi martorii Pantea Septimia Ioana şi Bogăţan Daniela Corina (f. 32, 33).
Pentru termenul de judecată din 22.06.2011, reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere de renunţare la judecarea capătului de cerere privind partajarea bunurilor comune.
Având în vedere prevederile art. 246 C.pr.civ. conform cărora reclamantul poate sa renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă, întrucât declaraţia de renunţare este un act de dispoziţie ce provine de la reclamanţi, în temeiul principiului disponibilităţii ce stă la baza procesului civil, instanţa urmează sa ia act de renunţarea la judecarea capătului de cerere privitor la partaj.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa retine următoarele:
Potrivit certificatului de căsătorie seria CA nr. 354688 eliberat la data de 20.01.1996 de Primăria municipiului Tîrgu-Mureş, părţile s-au căsătorit la data de 20.01.1996, căsătoria fiind înregistrată sub nr. 17/20.01.1996 în Registrul Stării Civile al Primăriei municipiului Tîrgu-Mureş, iar din relaţia lor au rezultat minorii ZR-T şi ZR-C, ambii născuţi la data de 30.04.1998.
Instanţa reţine că declaraţiile martorilor propuşi de către reclamantă şi audiaţi nemijlocit sunt relevante în lămurirea raporturilor de familie dintre părţi.
Astfel, instanţa reţine că relaţiile dintre cei doi soţi s-au degradat treptat, ca urmare a comportamentului pârâtului, acesta obişnuind să consume băuturi alcoolice, necontribuind şi neimplicându-se în nici un fel în treburile gospodăreşti, reclamanta fiind cea care se ocupă de îndeletnicirile administrativ casnice şi de aprovizionarea familiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 38 din Codul familiei, instanţa poate desface căsătoria prin atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Aşadar, temeiul divorţului constă în îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenta unor motive temeinice, acestea să fi vătămat grav raporturile dintre soţi, continuarea căsătoriei să nu mai fie posibilă.
În plus, instanţa reţine că fundamentul stabilităţii căsătoriei îl constituie afecţiunea reciprocă dintre soţi, completată cu sentimentul datoriei morale faţă de familie şi cu comunitatea spirituală dintre soţi. În cauza dedusă judecăţii, instanţa constată o lipsă de profunzime a sentimentelor reciproce de afecţiune, prietenie şi preţuire dintre părţi.
Având în vedere dispoziţiile art. 1169 Cod civil, conform cărora cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească, precum şi probele administrate în cauză, care au fost de natură să insufle instanţei convingerea că există motive temeinice care au dus la vătămarea gravă a raporturilor dintre soţi, instanţa apreciază că sunt îndeplinite cerinţele mai sus menţionate, în sensul prevederilor art. 38 din Codul familiei.
Pentru aceste considerente instanţa apreciază că relaţiile dintre soţi sunt grav vătămate, continuarea căsătoriei nemaifiind posibilă din motive imputabile în exclusivitate pârâtului, prin aceea că a nesocotit principiile care stau la baza căsătoriei.
În consecinţă, în baza art. 37 alin. 2 Cod familiei, instanţa va admite acţiunea şi va dispune desfacerea căsătoriei din culpa exclusiva a pârâtului.
Totodată, în baza art. 40 alin. 3 Cod familiei, instanţa va dispune ca reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de Burdulea.
În privinţa capătului de cerere referitor la încredinţarea minorilor, în baza art. 42 alin. 1 Cod familiei, în considerarea interesului superior al copilului care trebuie să primeze în această materie şi văzând şi concluziile referatului de anchetă socială întocmit în cauză de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei comunei Pănet, din care rezultă că reclamanta beneficiază de garanţii materiale şi morale, precum şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, instanţa va dispune încredinţarea minorilor spre creştere şi educare reclamantei. La soluţionarea acestui capăt de cerere instanţa a avut în vedere şi opiniile minorilor astfel cum acestea au fost exprimate cu ocazia audierii în camera de consiliu.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorilor, instanţa reţine că potrivit art. 86 al. 1 C.fam., obligaţia de întreţinere există între părinţi şi copii, iar conform alin. 2 al aceluiaşi text de lege, are dreptul la întreţinere numai acela care se află în nevoie, neavând putinţa unui câştig din muncă, din cauza incapacităţii de a munci. Alin. 3 al art.86 C.fam., statuează că descendentul, cât timp este minor, are dreptul la întreţinere, oricare ar fi pricina nevoii în care se află.
La stabilirea cuantumului obligaţiei de întreţinere trebuie avute în vedere şi prevederile art. 94 al. 1 C.fam. prevede că întreţinerea se datorează potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plăti.
Întrucât, în cauză nu s-a făcut dovada că pârâtul realizează venituri din muncă, mai mari decât venitul minim pe economie, instanţa urmează să stabilească cuantumul pensiei majorate la nivelul actual al venitului minim net pe economie, respectiv 670 lei, potrivit H.G. nr. 1193/2010. Pentru a decide astfel, instanţa a avut în vedere prezumţia simplă a realizării de către orice persoană aptă de muncă a unui minim de natură să îi permită traiul zilnic, iar ca şi criteriu de referinţă a ţinut cont de venitul minim pe economie, care se stabileşte prin lege, apreciindu-se în funcţie de o serie de factori suma minimă necesară pentru ca o persoană să se poată întreţine.
În consecinţă, în temeiul art. 86 alin. 1 şi 2 coroborat cu art. 94 alin. 1 şi 3 din C. fam., instanţa va dispune obligarea pârâtului la plata în favoarea minorilor ZR-T şi ZR-C, ambii născuţi la data de 30.04.1998, a sumei de 223 lei lunar cu titlu de de întreţinere (câte 111,5 lei pentru fiecare minor), începând cu data introducerii acţiunii, 7.12.2010 şi până la împlinirea de către minori a vârstei de 18 ani.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei de evacuare a pârâtului, instanţa constată că aceasta are ca finalitate atribuirea provizorie a folosinţei bunului imobil comun până la partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, cerere care apare justificată în condiţiile în care, reţinându-se tendinţele agresive ale pârâtului, dar şi conflictele repetate între soţi astfel cum reies din declaraţiile martorilor audiaţi, este evident că aceştia nu pot convieţui. Soluţia se impune cu atât mai mult cu cât reclamantei i-au fost încredinţaţi minorii fiind aşadar necesar să li se asigure totodată şi o locuinţă. Pentru soluţionarea acestui capăt de cerere se au în vedere şi prevederile art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 potrivit cărora principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.
Prin urmare instanţa va dispune evacuarea pârâtului din locuinţa situată în comuna Pănet, sat Sîntioara de Mureş, nr. 33, judeţul Mureş înscrisă în CF nr. 980 Sîntioara, nr. top. 63, 64.
În temeiul art. 274 C. pr. civ. va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1049, 60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial, sume achitate de reclamantă conform chitanţelor de la filele 4, 6 şi 44.
