Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Tîrgu-Mureş la data de 08.12.2009, sub nr. 13783/320/2009, şi precizată ulterior la data de 25.02.2010, reclamanta RM-M a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în contradictoriu cu pârâtul RV, să se constate faptul că în masa bunurilor comune partajabile se include apartamentul situat în Tîrgu-Mureş, str. M, nr. 15, ap.20, înscris în CF col. nr. 95687/N, CF ind. nr. 95687/N/XX, nr. cad. 2373/1/2/1/4/1/x/x, achiziţionat cu plata în rate în baza contractului nr. A 3126/23.10.2007, a se stabili aportul egal al soţilor cu privire la achitarea ratelor scadente din preţul de achiziţionare al imobilului şi a se dispune sistarea stării de indiviziune în devălmăşie prin atribuirea imobilului reclamantei, preluarea ratelor neachitate de la momentul pronunţării hotărârii şi stabilirea unei sulte în favoarea pârâtului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 29.08.1992, însă datorită anumitor motive relaţiile de căsătorie ale părţilor nu au mai putut continua, la cererea reclamantei fiind desfăcută căsătoria prin divorţ, conform sentinţei civile nr. 8888 pronunţată la data de 03 decembrie 2009 în dosarul nr. 756/320/2009 al Judecătoriei Tîrgu-Mureş, din care a fost disjuns prezenta cerere privind sistarea regimului de coproprietate în devălmăşie şi ieşirea din indiviziune asupra bunurilor comune ale foştilor soţi.
În continuare, reclamanta a formulat precizarea cererii de ieşire din indiviziune în sensul că a solicitat să se constate faptul că în masa bunurilor partajabile se include apartamentul situat în Tîrgu-Mureş, str. M, nr. 15, ap.20, înscris în CF 95687/N, CF ind. nr. 95687/N/XX, nr. cad. 2373/1/2/1/4/1/x/x şi suma de 45.200 lei, reprezentând drepturi salariale compensatorii, să se stabilească aportul egal al soţilor cu privire la achitarea ratelor scadente din preţul de achiziţionare al acestui imobil, ieşirea din indiviziune prin atribuirea bunului reclamantei, cu preluarea ratelor neachitate, precum şi obligarea pârâtului la plata unei sulte reclamantei în cuantum de 1/2 din suma primită de acesta cu titlu de salarii compensatorii.
În motivare, reclamanta a arătat că, în timpul căsătoriei, părţile au dobândit proprietatea apartamentului apartamentul situat în Tîrgu-Mureş, str. M, nr. 15, ap. 20, înscris în CF 95687/N, CF ind. nr. 95687/N/XX, nr. cad. 2373/1/2/1/4/1/x/x, în baza contractului de cumpărare cu plata în rate, preţul de vânzare fiind stabilit la suma de 64.000 lei. Reclamanta a învederat că din preţul contractului, suma de 446 lei a fost achitată la momentul încheierii contractului şi suma de 500 lei a fost preţul pivniţei, sume achitate cu ajutorul părinţilor reclamantei, care au ajutat-o în repetate rânduri. Pentru diferenţa de preţ a fost stabilită obligaţia de plată în 240 rate lunare, fiind instituită o ipotecă asupra imobilului, în favoarea vânzătorului. După încheierea contractului, reclamanta a plătit împreună cu pârâtul rate în cuantum de 6.340 lei, până la data separaţiei lor în fapt, în decembrie 2008, iar începând din luna ianuarie 2009 şi până în prezent, reclamanta a plătit de una singură ratele, în cuantum de 5.850 lei.
În ce priveşte sumele pe care reclamantul le-a primit ca salarii compensatorii la momentul pensionării, în cuantum de 45.200 lei, reclamanta a arătat că pârâtul a dat o parte din aceşti bani fratelui pârâtului, însă solicită ca suma să fie inclusă în ansamblul comunităţii de bunuri.
În drept, reclamanta nu a invocat nicio normă aplicabilă în cauză.
În dovedirea susţinerilor sale, reclamanta a solicitat încuviinţarea administrării probei cu înscrisuri şi a probei cu martori.
În apărare, pârâtul, RV, a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională la dosarul cauzei prin care a solicitat respingerea cererii principale şi admiterea cererii reconvenţionale.
În motivare pârâtul-reclamant a arătat că prin sentinţa civilă nr. 8888 din 03.12.2009 pronunţată de Judecătoria Tîrgu-Mureş, în dosar nr. 756/320/2009 s-a dispus desfacerea căsătoriei părţilor încheiată la data de 29.08.1992. În timpul căsătoriei a dobândit ca şi bun comun imobilul apartament de la adresa indicată mai sus, în baza contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. A 3126 din 23.10.2007, locuinţa fiind ocupată în baza contractului de închiriere nr. 1035/14.05.2007. Contractul de vânzare-cumpărare mai sus menţionat a fost încheiat în baza prevederilor Legii nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care le au în administrare, cu modificările şi completările ulterioare, având calitatea de subofiţer în cadrul M.A.N. până la data de 29.02.2008 când a ieşit în pensie, iar atribuirea locuinţei de serviciu, pe care a cumpărat-o s-a făcut tocmai în considerentul calităţii de personal militar în cadrul ministerului de resort.
Pârâtul-reclamant a învederat faptul că preţul apartamentului, în urma evaluării, este conform contractului de 64.000 lei, fără TVA din care la data încheierii contractului, a achitat suma de 446 lei, fără TVA cu chitanţa nr. 435/26.09.2007, rămânând un rest de achitat de 63.554 lei fără TVA, care urma să fie achitată conform desfăşurătorului de rate pe o perioadă de 240 luni, cu o dobândă de 5% pe an, respectiv de 419 lei/lună. Prima rată a fost achitată în data de 26.09.2007 prin chitanţa nr. 435 , în total până la data prezentei au fost achitat 26 rate a câte 419 lei, în total 10.894 lei RON.
În drept, pârâtul-reclamant a invocat dispoziţiile art. 115 şi urm. Cod procedură civilă, art. 36, alin. (1) Codul familiei, art. 673 şi urm. Cod procedură civilă, art. 728 Cod civil, art. 274 Cod procedură civilă.
În dovedirea apărărilor sale pârâtul-reclamant a solicitat încuviinţarea administrării probei cu înscrisuri şi a probei cu martori.
La data de 19.01.2011 pârâtul-reclamant a depuse concluzii scrise prin care a solicitat respingerea acţiunii formulate şi precizate de reclamantă; admiterea acţiunii reconvenţionale în sensul celor solicitate prin petitul acesteia; cu cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru de 1.080 lei şi timbru judiciar de 5 lei, învederând faptul că îşi menţine poziţia procesuală exprimată prin întâmpinare şi cererea reconvenţională.
Instanţa a încuviinţat, atât pentru reclamantă, cât şi pentru pârât, administrarea probei cu înscrisuri, fiind depuse la dosarul cauzei împuternicire avocaţială (f. 3, 12), Sentinţa civilă nr. 8888/03.12.2009 a Judecătoriei Tîrgu-Mureş (f. 5-6, 15-16), contract de vânzare cumpărare (f. 13-14, 28-30), extras CF (f. 17-18), ordine de plată (f. 19-24), baza de calcul a preţului de vânzare al locuinţei de serviciu (f. 31-33), proces verbal (f. 34), grafic de eşalonare a sumelor lunare de plată pe 20 de ani (f. 35-39), Încheierea nr. 74042/18.12.2007 (f. 40), de vânzare cumpărare (f. 49), situaţia creditului (f. 50), foaie de vărsământ (f. 53), facturi fiscale (f. 54-56), chitanţe (f. 57), extras conturi (f. 60-62), certificat de naştere seria NS nr. 277689 (f. 73), adeverinţă (f. 82), notă de evaluare (f. 99), raport de expertiză (f. 100104), tabel nominal (f. 105), tichete recomandate (f. 106-108), plan releveu apartament (f. 109), specială (f. 120); de asemenea, a încuviinţat pentru pârât administrarea probei cu martori, fiind audiat martorul Vlaic Petru (f. 115) şi a probei cu interogatoriul reclamantei şi a pârâtului (f. 116-117, 118-119).
Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:
Părţile, reclamanta-pârâtă, RM-M, şi pârâtul-reclamant, RV, s-au căsătorit cu la data de 29.08.1992, însă la cererea reclamantei căsătoria a fost desfăcută prin divorţ, conform sentinţei civile nr. 8888 pronunţată la data de 03 decembrie 2009 în dosarul nr. 756/320/2009 al Judecătoriei Tîrgu-Mureş (f. 43-44).
Instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 30 din Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi, sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soţilor, orice convenţie contrară fiind nulă, iar calitate de bun comun netrebuind să fie dovedită, conform dispoziţiilor art. 30 alin. (3) din Codul familiei.
Instanţa reţine că, în timpul căsătoriei, părţile au dobândit dreptul de superficie asupra imobilului (apartament şi teren aferent) situat în Tîrgu-Mureş, str. M, nr. 15, ap.20, înscris în CF 95687/N, CF ind. nr. 95687/N/XX, nr. cad. 2373/1/2/1/4/1/x/x, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare A3126 din 23.10.2007 (f. 28-30), dreptul părţilor fiind înscris în cartea funciară a imobilului (f. 41-42) în temeiul încheierii nr. 74042 din 18.12.2007 a Oficiului de şi Publicitate Imobiliară Mureş (f. 40). Instanţa reţine că în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare se menţionează expres şi neechivoc că dreptul real dobândit asupra apartamentului şi terenului aferent este dobândit ca bun comun, aceasta fiind şi menţiunea cu care a fost efectuată înscrierea dreptului real în carte funciară a imobilului, aşa cum rezultă din extrasul de carte funciară (f. 41-42). Aşadar, declaraţia martorului Vlaic Petru (f. 115), nu are nicio relevanţă în ce priveşte regimul juridic de bun comun al apartamentului cumpărat de foştii soţi.
În ce priveşte solicitarea reclamantei-pârâte de a reţine în ansamblul comunităţii de bunuri care urmează să fie împărţite şi suma de 45.200 lei pe care pârâtul-reclamant ar fi primit-o cu titlu de drepturi salariale compensatorii, instanţa reţine că regimul juridic al sumelor de bani primite de pârâtul-reclamant în temeiul dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, este acela de bun comun, atât timp cât trecerea în rezervă sau direct în retragere a avut loc înainte de desfacerea căsătoriei prin hotărâre irevocabilă. Această soluţie se impune în considerarea raţiunii avute în vedere de legiuitor, care a acordat sumele de bani cu titlu de ajutor neimpozabil nu în beneficiul exclusiv al personalului militar şi civil din cadrul ministerelor şi instituţiilor centrale prevăzute la art. 1 din lege, ci în beneficiul lor şi al familiei, restrânse sau extinse, după caz. Astfel, această concluzie este neîndoielnică şi rezultă în mod clar din dispoziţiile art. 31 alin. (4) din Legea nr. 138/1999. Astfel, potrivit acestor dispoziţii, în caz de deces al beneficiarului înainte de data plăţii ajutorului, acesta se acordă soţiei sau soţului supravieţuitor ori copiilor, iar în lipsa acestora, părinţilor.
În continuare, statuează că în cererea de sistare a stării de coproprietate în devălmăşie şi de ieşire din indiviziune în privinţa bunurilor comune aparţinând foştilor soţi nu se pot partaja în materialitatea lor sume de bani existente la un moment dat dar în privinţa cărora nu s-a făcut dovada că există la momentul pronunţării hotărârii. Astfel, operaţiunea de partajare are ca obiect bunuri (inclusiv sume de bani) existente la momentul efectuării operaţiunii, iar nu sume de bani ce au existat cândva. Instanţa reţine că reclamanta-pârâtă nu a făcut dovada faptului că sumele de bani reclamate există la momentul de faţă în patrimoniul soţilor împreună sau în patrimoniul pârâtului-reclamant, susţinerea pârâtului-reclamant fiind în sensul că banii au fost cheltuiţi pentru nevoile familiei, aşa cum rezultă şi din interogatoriul pârâtului-reclamant (f. 116-117; punctul 6 şi 7). Mai mult, din înscrisurile depuse la dosar de pârâtul-reclamant rezultă că de la momentul primirii sumelor de bani acesta a efectuat mai multe achiziţii de bunuri mobile de o valoare totală considerabilă şi că situaţia financiară a pârâtului-reclamant nu relevă faptul că ar avea depozitate în conturi bancare suma de bani reclamată (f. 50-62). De asemenea, pârâtul-reclamant a făcut dovada faptului că în perioada în care a lipsit din ţară a dat fostei sale soţii, reclamanta-pârâtă în cauză, mandat special cu puteri depline asupra contului curent unde erau virate şi depozitate sumele la care pârâtul-reclamant avea dreptul, aşa cum rezultă din procura autentică specială dată reclamantei-pârâte (f. 120). În consecinţă, instanţa va respinge cererea reclamantei-pârâte în această privinţă şi nu va ţine seama de aceste aspecte la stabilirea sultei compensatorii pe care o parte va fi obligată să o plătească celeilalte.
Instanţa, ţinând seama de consensul părţilor, reţine că fiecare dintre foştii soţi au avut o contribuţie egală (12 – 1/2 sau 50% – 50%) la dobândirea bunurilor comune în timpul căsătoriei, aşa încât va avea în vedere această cotă de contribuţie la stabilirea efectivă a drepturilor părţilor.
În continuare, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 728 Cod civil, nimeni nu poate rămâne în indiviziune, aşa încât va face aplicarea dispoziţiilor art. 6735 şi 6739 Cod procedură civilă şi va dispune sistarea stării de coproprietate în devălmăşie şi ieşirea din indiviziune a părţilor în ce priveşte bunul imobil – apartament şi teren în folosinţă aferent, situat în Tîrgu-Mureş, str. M, nr. 15, bl. D 411, etaj 4, ap. 20, judeţul Mureş, înscris în CF nr. 95687/N/XX Tîrgu-Mureş, nr. cadastral 2373/1/2/1/4/1/x/x, în valoare de 137.853 lei, aşa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză (f. 99-104).
În ce priveşte modalitatea de partajare a bunului instanţa statuează că modalitatea preferabilă de realizare a partajului este prin atribuirea în natură reclamantei-pârâte a bunului imobil – apartament şi teren în folosinţă aferent, cu obligaţia pentru aceasta de a plătii valoarea cotei-părţi cuvenite pârâtului-reclamant din valoarea actualizată a acestuia, cu titlu de sultă compensatoare. Atribuirea în natură a bunului imobil reclamantei-pârâte s-a decis în considerarea faptului că acesteia i-a fost încredinţat pentru supraveghere, îngrijire, creştere şi educare copilul minor al celor doi foşti soţi, minora Roşca Ana-Maria-Roxana, născută la data de 12.02.1994, aşa cum rezultă din sentinţa de a părţilor (f. 43-44).
În continuare, instanţa va stabili cuantumul sultei compensatoare pe care reclamanta-pârâta o va plăti pârâtului-reclamant în considerarea cotei-părţi din dreptul de superficie asupra bunului supus partajului, calculată luând în considerare principiile, regulile şi algoritmii de calcul care vor fi expuşi în continuare. Astfel, prin atribuirea bunului imobil – apartament şi teren în folosinţă aferent – în natură, în materialitatea lui, reclamantei-pârâte, aceasta dobândeşte un drept exclusiv de superficie asupra bunului (dreptul de proprietate asupra construcţiei şi dreptul de folosinţă asupra cotei-părţi corespunzătoare din teren) cu efect retroactiv, fiind considerată titular exclusiv al dreptului încă de la momentul dobândirii dreptului – data contractului de vânzare-cumpărare (f.28-30). Aşadar, ca o consecinţă al efectului declarativ al partajului (retroactivitatea), pârâtul-reclamant va fi considerat că nu a fost niciodată titular al dreptul de superficie asupra bunului imobil, aşa încât ratele de preţ care au fost plătite în timpul căsătoriei se consideră ca fiind plătite în beneficiul exclusiv al reclamantei-pârâte, căreia i s-a atribuit bunul în natură. Astfel, în aplicarea regulii acceptate de părţi de contribuţie egală la dobândirea bunului în timpul căsătoriei, instanţa va stabili că pârâtul-reclamant are un drept de creanţă împotriva reclamantei-pârâte în cuantum de 1/2 din preţul bunului atribuit, plătit până la momentul desfacerii căsătoriei prin divorţ, când a încetat regimul de proprietate în codevălmăşie dintre foştii soţi. Astfel, atât timp cât nu a intervenit desfacerea căsătoriei, veniturile oricăruia dintre soţi sunt bunuri comune şi faptul că oricare dintre aceştia achită ratele de preţ cu banii proveniţi din prestată nu schimbă regimul juridic al bunului, în afara cazului în care se dovedeşte că banii au fost dobândiţi ca bun propriu, conform dispoziţiilor art. 31 din Codul familiei. Atât timp cât reclamanta-pârâtă nu a făcut dovada faptului că sumele de bani cu care a achitat ratele de preţ au constituit bun propriu, instanţa reţine că şi cu privire la acestea este aplicabilă prezumţia contribuţiei egale, chiar şi în observarea răspunsului pârâtului-reclamant la interogatoriu (f. 116-117; punctul 4). Instanţa reţine că datorită modului echivoc în care a fost formulată întrebarea, răspunsul spre care în mod firesc şi potrivit limbajului comun tindea aceasta era de a afla dacă cel interogat recunoaşte că reclamanta-pârâtă a achitat ratele de preţ din veniturile proprii din salariu, iar nu dacă recunoaşte că sumele de bani cu care ratele de preţ au fost achitate au constituit bun propriu al reclamantei-pârâte. În consecinţă, pentru toate sumele plătite ca preţ al apartamentului, pivniţei, în timpul căsătoriei, este aplicabilă regula contribuţiei egale între foştii soţi.
În ce priveşte ratele de preţ achitate după desfacerea căsătoriei şi cele rămase de achitat în continuare (nescadente), instanţa reţine că în cazul în care preţul bunului obiect al contractului de vânzare-cumpărare se plăteşte în întregime înainte de desfacerea căsătoriei, compensarea valorică între foştii soţi se realizează prin dreptul la sultă compensatorie al soţului căruia nu i-a fost încredinţat bunul în natură, în cuantumul care rezultă din aplicarea cotei-părţi a dreptului său asupra valorii actualizate a bunului imobil. În schimb, în cazul în care preţul bunului obiect al contractului de vânzare-cumpărare a fost stabilit în rate şi nu a fost achitat integral înainte de desfacerea căsătoriei, compensarea valorică între soţi se realizează prin dreptul la sultă compensatorie al soţului căruia nu i-a fost încredinţat bunul în natură în cuantumul calculat ţinând seama: de partea din preţ achitată în timpul căsătoriei (la care, potrivit prezumţiei de contribuţie în cote egale, se consideră că a contribuit fiecare dintre soţi, în mod egal), de restul din preţ rămas de achitat sub formă de rate (la care, dacă nu ar fi intervenit partajul, se prezumă că fiecare dintre soţi ar fi contribuit în mod egal) şi de valoarea actualizată a bunului, în raport cu care va fi calculată cota-parte cuvenită pârâtului-reclamant.
Instanţa reţine că până la desfacerea căsătoriei foştii soţi au achitat următoarele sume: 446 lei – prima rată din preţ, achitată la momentul încheierii contractului; 500 lei – contravaloarea pivniţei; 10.894 lei – 26 de rate de preţ (3 luni din 2007, 12 luni din 2008, 11 luni din 2009) = 11.840 lei. Reclamantei-pârâtei i s-a atribuit bunul în natură, în consecinţă pârâtul-reclamant are un drept de creanţă împotriva reclamantei-pârâte în cotă-parte de 1/2 din suma plătită în timpul căsătoriei cu titlu de preţ, în beneficiul exclusiv al reclamantei-pârâte (prezumţia contribuţiei egale): 11.840 lei x 1/2 = 5.920 lei. Aşadar, dintr-un număr de 240 de rate lunare, au mai rămas de achitat 214 rate lunare în valoare de 419 lei fiecare. În situaţia în care bunul nu ar fi fost atribuit în natură, fiecare dintre foştii soţi ar fi avut obligaţia de a plăti 1/2 din fiecare rată de preţ, până la achitarea integrală, adică: 214 x 419 lei = 89.666 lei x 1/2 = 44.833 lei. Reclamantei-creditoare i s-a atribuit bunul în natură, în consecinţă de la data desfacerii căsătoriei se consideră că a preluat (efectul declarativ al partajului) şi va prelua obligaţia de plată în continuare a părţii pârâtului-reclamant din fiecare rată de preţ, în total suma de 44.833 lei, care va fi compensată cu suma reprezentând valoarea cote-părţi la care acesta are dreptul din valoarea actualizată a bunului. Pârâtul-reclamant are dreptul la cota de 1/2 din valoarea actualizată a bunului: 137.853 lei x 1/2 = 68.926,5 lei. Astfel, pentru a stabili cuantumul sultei cuvenite pârâtului-reclamant, vor fi compensate toate sumele la care are dreptul şi pe care le datorează pârâtul-reclamant: 137.853 lei x 1/2 = 68.926,5 lei (cota-parte din valoare actualizată a bunului) – 44.833 lei (sarcină reală, constând în obligaţia de plată în continuare a ratelor de preţ) + 5.920 lei (creanţa provenită din cota-parte achitată de pârâtul-reclamant în timpul căsătoriei în folosul exclusiv al reclamantei-pârâte, căreia i s-a atribuit bunul în natură) = 30.013,5 lei.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă, având în vedere faptul că ambelor părţi li s-a admis în parte cererile formulate, implicit, că ambele părţi au căzut parţial în pretenţii, instanţa va compensa în întregime cheltuielile de judecată ale acestora.
