Minori si familie – reîncredinţare minor Minori


(Domeniul Minori şi familie – reîncredinţare minor)

Pe rol soluţionarea amânării pronunţării cauzei civile, având ca obiect “reîncredinţare minor”, acţiune formulată de reclamantul S. N., împotriva pârâtei R. S.-C. şi în contradictoriu cu autoritatea tutelară PRIMĂRIA COM. T. M.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 12.05.2010, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi ce face parte integrantă din prezenta, iar instanţa având nevoie de timp pentru a delibera pe cale de consecinţă a amânat pronunţarea la 19.05.2010, apoi la 26.05.2010 când în urma deliberărilor a pronunţat următoarea sentinţă.

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cauzei civile de faţă.

Prin acţiunea introdusă la această instanţă la data de 15.02.2010 şi înregistrată sub nr. 192/249, reclamantul S. N., a chemat-o în judecată civilă pe pârâta R. S.-C., în contradictoriu cu Primăria comunei T.M., judeţul Călăraşi, pentru ca în urma probelor ce se vor administra, să se pronunţe o hotărâre judecătorească prin care să se dispună: reîncredinţarea minorei L.-A.-M., născută la data de 27 mai 2007, spre creştere şi educare acestuia, obligarea pârâtei la plata unei contribuţii materiale lunare cu titlu de de întreţinere în favoarea minorei şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamantul arată că, prin sentinţa civilă nr. 402/15.04.2009 pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la data de 03.09.2005 din culpă comună, revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei, şi încredinţarea minorei L. A.-M., născută la data de 27.05.2007, spre creştere şi educare pârâtei, cu obligarea acestuia la plata sumei de 135 lei lunar cu titlu de de întreţinere în favoarea minorei.

Precizează că de la data la care a fost pronunţată sentinţa sus menţionată, au intervenit numeroase schimbări în privinţa temeiurilor care au stat la baza încredinţării minorei spre creştere şi educare pârâtei.

Mai arată că, în prezent, minora nu este îngrijită în mod corespunzător de către pârâtă, nu este hrănită în mod corespunzător, este neglijată şi lăsată nesupravegheată de pârâtă şi în repetate rânduri a fost adusă în domiciliul acestuia prezentând numeroase răni sau arsuri la nivelul pielii şi că, întrebând-o pe pârâtă de unde provin aceste răni şi arsuri pe care minora le prezenta, aceasta motiva fie că minora s-a curentat jucându-se la prizele din casă, fie că aceasta s-a atins de soba încinsă.

Mai mult decât atât, de la data divorţului, pârâta întreţine relaţii de concubinaj cu un bărbat care consumă în mod excesiv băuturi alcoolice, nu realizează venituri şi manifestă un total dezinteres faţă de minoră, că nici pârâta nu realizează venituri, singura sursă de a acesteia fiind pensia alimentară plătită de acesta în favoarea minorei, astfel încât pârâta nu are nici mijloace materiale necesare creşterii educării minorei.

De asemenea, mai arată că în ultima perioadă de timp pârâta nu-i mai permitea să o mai vadă pe minoră, iar în prezent pârâta a luat minora şi a plecat împreună cu concubinul acesteia la Satu Mare, astfel încât nu mai poate avea posibilitatea să o mai vadă pe minoră sau să aibă orice fel de legătură cu aceasta.

Mai precizează reclamantul faptul că este foarte ataşat de minoră, ataşament care este reciproc, realizează venituri, fiind încadrat în muncă la SC L. G. I. SRL, aşa cum rezultă şi din contractul individual de muncă ataşat în copie prezentei.

De asemenea arată că, deţine condiţii optime pentru creşterea şi educarea minorei, locuind împreună cu părinţii săi într-o casă compusă din cinci camere plus dependinţe, proprietatea acestora şi nu mai are alţi copii minori în întreţinere.

Faţă de toate aceste aspecte invocate mai sus, având în vedere criteriile care se au în vedere la stabilirea interesului minorului major al copilului, apreciază cererea formulată ca fiind întemeiată, având în vedere ataşamentul minorei faţă de acesta, condiţiile materiale şi morale pe care le poate oferii pentru creşterea şi educarea corespunzătoare, raportat şi la dezinteresul manifestat de pârâtă faţă de minoră.

Solicită reclamantul în subsidiar în situaţia în care se va dispune să-i fie încredinţată pârâtei, obligarea acesteia să-i permită să aibă legături personale cu minora astfel: două Weekend-uri pe lună, respectiv primul şi al treilea, de vineri ora 18,00 până duminică la ora 18,00, la domiciliul acestuia; două săptămâni în preajma sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte la domiciliul acestuia şi o lună în vacanţa de vară, tot la domiciliul acestuia.

În drept reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.107, coroborate cu art.86 şi 94 C fam, art.274 C.pr.civi..

În dovedirea cererii, reclamantul solicită probele cu înscrisuri, martori şi anchetă socială.

Alăturat acţiunii reclamantul a ataşat următoarele acte în xerocopie: sentinţa civilă nr. 402/15.04.2009 pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară în dosarul nr. 465/249/2009, definitivă şi irevocabilă prin neapelare; cartea de identitate seria – nr. – a reclamantului; certificatul de naştere seria – nr. – al minorei; contractul individual de muncă.

La data de 17.03.2010, pârâta R. S.-C. a formulat ÎNTÂMPINARE, solicitând ca în baza probelor ce se vor administra în cauză, să se respingă acţiunea reclamantului ca neîntemeiată şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare pârâta arată că încredinţarea minorei prin sentinţa de s-a făcut având în vedere dorinţa sa şi acordul reclamantului cu privire la încredinţare, instanţa ţinând seama de faptul că minora avea vârsta de 2 ani, iar aceasta are condiţii bune de creştere şi educare şi că, de la data la care a fost pronunţată sentinţa şi până în prezent nu au intervenit schimbări în privinţa temeiurilor care au stat la baza încredinţării minorei.

Mai arată că minora este îngrijită corespunzător, este hrănită corespunzător, nu este neglijată sau lăsată nesupravegheată aşa cum susţine în mod neîntemeiat reclamantul, la creşterea şi educarea minorei fiind ajutată de părinţii săi, la care locuiesc şi de care minora este puternic ataşată, că minora beneficiază permanent de grija acesteia, cât şi a părinţilor săi, acesteia i se acordă nu numai dragostea şi afecţiunea acestora, dar şi toate condiţiile necesare pentru a-i asigura o creştere şi dezvoltare normală.

Precizează că faptul că o singură dată, în prezenţa sa, copilul jucându-se, din greşeală, s-a atins puţin de sobă, iar consecinţa a fost înroşirea superficială a pielii, nu poate conduce la concluzia că minora este neglijată sau nesupravegheată, că această mică înroşire a pielii nu a necesitat intervenţia medicului, copilul nu a rămas cu urme de la acest mic incident, luând imediat măsuri ca pe viitor minora să nu mai aibă posibilitatea de a se apropia de sobă.

Referitor la relaţia pe care are cu persoana cu care urmează să se căsătorească, arată că acesta este salariat, nu consumă în mod excesiv băuturi alcoolice, intenţiile sale fiind serioase şi nu poate spune că acesta manifestă dezinteres faţă de minoră, dimpotrivă, sunt ataşate de această persoană, sunt protejate amândouă, iar cu ocazia vizitei pe care au făcut-o împreună cu minora la Satu Mare, au avut posibilitatea de a cunoaşte familia acestuia.

Contrar susţinerilor reclamantului, aceasta arată faptul că realizează venituri din muncă, iar suma de 135 lei pe lună la care pârâtul a fost obligat prin hotărârea de divorţ nu reprezintă singura sa sursă de venit, că părinţii săi sunt asociaţi ai SC R. T. SRL, iar ea este salariata acestei societăţi după cum rezultă din adeverinţa nr. 8/04.03.2010, pe care o va depune la dosar în cadrul probei cu înscrisuri.

La data când i-a fost încredinţată minora, arată pârâta, s-a ţinut seama de faptul că este fetiţă, că este foarte mică, avea doi ani iar acum nu a împlinit 3 ani şi de asemenea s-a apreciat că această măsură este în interesul copilului minor.

Solicită a se constata că în prezent subzistă elemente de bază, hotărâtoare, care confirmă necesitatea ca măsura luată în interesul copilului minor prin sentinţa civilă nr.402/15.04.2009, să fie menţinută.

Potrivit practicii în materie, luarea copilului minor de la părintele căruia i-a fost încredinţat ar trebui să aibă o justificare temeinică, adică să existe motive puternice care să demonstreze că menţinerea copilului minor la acel părinte ar avea consecinţe dăunătoare asupra bunei lui dezvoltări fizice şi morale.

În susţinerile întâmpinării, pârâta solicită probele cu înscrisuri, interogatoriu, martori şi anchetă socială.

Referitor la solicitarea reclamantului ca în subsidiar să i se permită acestuia de a avea legături personale cu minora, arată că între aceştia există deja o înţelegere prin care reclamantul are legături cu minora prima şi a treia săptămână din lună de sâmbătă de la ora 10,00 până duminică ora 16,00, prin luarea minorei de către reclamant de la domiciliul acesteia şi aducerea minorei înapoi în domiciliul acesteia.

Arată că au convenit acest program întrucât minora are vârsta de 2 ani şi 10 luni iar în prezent fiind cam grăsuţă, îi pregăteşte o dietă specială, care trebuie respectată.

Pârâta solicită menţinerea în continuare a acestui program întrucât copilul s-a obişnuit deja cu acesta urmând ca după ce va mai creşti, aceştia, respectiv părinţii să stabilească împreună un alt program.

În ce priveşte posibilitatea reclamatului de a avea legături cu minora în timpul vacanţelor, arată că este de acord o săptămână în vacanţa de vară, 3 zile în preajma sărbătorilor de Anul Nou, 3 zile în preajma sărbătorilor de Paşti şi în aceleaşi condiţii, respectiv prin luarea minorei de către reclamant din domiciliul acesteia şi aducerea sa înapoi de către acesta la domiciliul minorei.

De asemenea, urmare a solicitării instanţei, cu adresa nr. 386/09.03.2010, Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Tămădău Mare, a înaintat referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul părţilor, din care rezultă că reclamantul locuieşte împreună cu concubina sa P. V., în două camere din casa bunicilor săi, camere satisfăcător mobilate şi întreţinute, dotate cu aparatură de uz casnic.

Mai rezultă că pârâta locuieşte cu minora împreună cu părinţii săi în două camere din imobilul proprietatea acestora din urmă, condiţiile de creştere şi educare a minorei fiind bune.

În cauză s-au administrat probele cu înscrisuri, interogatoriul părţilor şi depoziţiile martorilor propuşi de părţi.

Părţile s-au căsătorit la data de 03.09.2005, iar din căsătoria părţilor a rezultat minora S. L. A. – M.

Prin sentinţa civilă nr. 402/15.04.2009 a Judecătoriei Lehliu – Gară, definitivă şi irevocabilă prin neapelare, pronunţată în dosarul nr. 465/249/2009, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părţi, minora fiindu-i încredinţată spre creştere şi educare mamei, respectiv pârâtei din cauza de faţă, potrivit înţelegerii părţilor.

După divorţ, pârâta şi minora au locuit în imobilul proprietatea părinţilor pârâtei împreună cu aceştia, iar între părţi a existat o înţelegere verbală în ce priveşte legăturile personale ale reclamantului cu minora, numai că, ulterior, au apărut neînţelegeri în ce priveşte creşterea şi educarea minorei.

De menţionat că, după divorţ, ambele părţi au intrat în relaţii de concubinaj.

Dispoziţiile art. 44 Cod fam. prevăd posibilitatea modificării măsurilor privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale între părinţii divorţaţi şi copii, numai în cazul schimbării împrejurărilor.

Astfel, din materialul probator administrat, rezultă că neînţelegerile dintre părţi s-au adâncit în iarnă, determinate mai ales de plecarea pârâtei împreună cu minora în mun. Satu Mare.

Invocarea de către reclamant a dezinteresului pârâtei faţă de minoră, în sensul că minora nu este îngrijită corespunzător, este neglijată, nu are suport probator.

Astfel, chiar mama reclamantului, audiată fiind, a declarat: „Şi pârâta, la rândul ei, este o mamă grijulie şi afectuoasă, iar concubina acestuia a declarat: „….şi în general mi s-a părut că minora este bine îngrijită”; „Din câte am cunoscut-o pe pârâtă, aceasta mi s-a părut o mamă grijulie….”

În acelaşi sens au fost şi declaraţiile martorilor propuşi de pârâtă.

În legătură cu arsura prezentată de minoră şi remarcată de reclamant, nu poate duce la concluzia unui comportament neglijent al pârâtei faţă de minoră. Aşa cum pârâta a recunoscut, fetiţa s-a atins puţin de sobă, rezultatul fiind înroşirea uşoară a pielii, minora fiind un copil jucăuş.

Că minora este un copil agitat, plin de energie şi care presupune supravegherea permanentă a acestuia rezultă chiar din declaraţia mamei reclamantului, care a precizat: ”Cred că urmele de vânătăi proveneau de la căzături, minora fiind un copil mai agitat. Precizez că şi la locuinţa noastră minora a fost la fel de agitată, umblând de colo colo şi trebuie să stai în permanenţă după ea…..”

Acest aspect este confirmat şi de martorii propuşi de pârâtă. Astfel, martora R. C. a declarat: „Ştiu că într-un moment în care mă aflam şi eu la locuinţa pârâtei, minora jucându-se s-a atins puţin cu burtica de sobă, făcându-i-se o mică roşeaţă. Ştiu că minora este un copil foarte jucăuş, care umblă de colo-colo şi care trebuie supravegheat în permanenţă şi ştiu de asemenea că nu vrea să stea fără mama ei”, iar martora D. E. a declarat: „Ştiu că minora este un copil jucăuş şi zvăpăiat şi trebuie supravegheat în permanenţă.”

Cât priveşte plecarea pârâtei în mun. Satu Mare împreună cu minora, într-adevăr, din actele aflate la dosar rezultă că minora a fost diagnosticată prezumtiv cu obezitate, minora făcând o serie de analize medicale la cabinete de specialitate din acest municipiu.

Deci, minora nu a fost luată de pârâtă pentru a o îndepărta de reclamant, pentru a rupe orice legătură cu acesta, ci pentru ameliorarea stării sănătăţii fetiţei, hotărâtoare în evoluţia viitoare a acesteia. Faptul că actualul concubin al pârâtei este din mun. Satu Mare nu are relevanţă, pârâta fiind îndreptăţită să-şi refacă viaţa, după cum şi reclamantul are acest drept, la rândul său intrând într-o relaţie de concubinaj, iar criticile aduse persoanei concubinului pârâtei nu pot fi reţinute, deoarece, la fel de bine, şi pârâta s-ar putea plânge de comportamentul concubinei reclamantului. Mai mult decât atât, reclamantul a invocat dezinteresul concubinului pârâtei faţă de minoră, dar acest aspect nu poate fi reţinut, având în vedere că din probatoriul administrat a rezultat că pârâta a stat o perioadă destul de lungă de timp la locuinţa acestuia din Satu Mare împreună cu minora pentru a-i face acesteia analize de specialitate.

Cât priveşte tratamentul urmat de minoră, acesta a fost confirmat chiar şi de martorii propuşi de pârâtă. Astfel, martora R. C. A. a declarat: „Ştiu că minora este supraponderală şi urmează un tratament pentru slăbire şi ştiu că începuse un astfel de tratament la Satu Mare…, iar în urma acestui tratament rezultatele sunt vizibile”.

Faptul că pârâta face tot posibilul, chiar cu ajutorul concubinului, ca minora să aibă o dezvoltare normală din punct de vedere fizic, denotă responsabilitatea cu care înţelege să-şi crească copilul.

Nu poate fi reţinută nici precizarea reclamantului în sensul că pârâta refuza să i-o dea pe minoră la telefon, întrucât trebuie ţinut cont totuşi de vârsta fetiţei care are doar 3 ani.

Cât priveşte condiţiile materiale ale pârâtei, aceasta locuieşte în imobilul proprietatea părinţilor săi împreună cu aceştia, fiind ajutată în creşterea şi educarea minorei şi de aceştia, astfel că minora creşte şi se dezvoltă într-un mediu în prezenţa şi alături de persoane apropiate, care o iubesc, înconjurată de afectuozitate.

Pârâta realizează venituri, fiind angajată la firma părinţilor săi – SC R. T. SRL încă din data de 01.04.2009, astfel cum rezultă din Actul adiţional nr. 2/01.03.2010 la contractul individual de muncă nr. 7/01.04.2009, act înregistrat la ITM Călăraşi sub nr. 812/04.03.2010 (fila 45 din dosar), pârâta fiind deci angajata acestei firme încă din 01.04.2009 (perioada procesului de divorţ), astfel că afirmaţia reclamantului în sensul că pârâta s-a angajat abia la momentul primirii citaţiei în cauza de faţă nu poate fi primită.

Nu se contestă faptul că reclamantul nu este un tată afectuos, că nu ar manifesta o grijă deosebită faţă de minoră în situaţia în care aceasta i-ar fi încredinţată, dar, în această situaţie minora ar fi crescută de bunicii paterni şi de concubina reclamantului, având în vedere că reclamantul lucrează în mun. Bucureşti.

Într-adevăr, ideal ar fi ca un copil să crească şi să se dezvolte alături de ambii părinţi, să fie exemple pentru acesta, iar în situaţia în care părinţii nu mai sunt împreună, comportamentul lor trebuie să fie de aşa natură încât să nu afecteze evoluţia ulterioară a copilului în ce priveşte relaţiile interumane. Certurile şi neînţelegerile dintre părinţi nu trebuie să se răsfrângă asupra copilului, iar acesta nu trebuie transformat într-un instrument de şantaj, ambii părinţi trebuind să urmărească dezvoltarea armonioasă a copilului pe toate planurile.

Mai mult decât atât, minora are 3 ani şi este fetiţă, iar la o astfel de vârstă este absolut necesară prezenţa permanentă a mamei alături de copil, care are un program bine stabilit de somn, de hrană, de joacă, iar despărţirea minorei de mamă la o astfel de vârstă ar fi de natură să tulbure echilibrul emoţional al minorei.

Instanţa apreciază că, în raport de probele administrate, de situaţia de fapt reţinută, nu s-au schimbat împrejurările care au stat la baza încredinţării minorei mamei prin sentinţa de divorţ şi se impune ca minora să rămână încredinţată mamei.

Acest lucru se impune având în vedere interesul superior al copilului, principiu promovat de art. 2 din Legea nr. 272/2004, iar potrivit art. 32 din Legea 272/2004, copilul are dreptul să fie crescut în condiţii care să-i permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială.

Faţă de toate aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 42, 44 şi 100 al. 3 Cod fam., instanţa constată că motivele invocate de reclamat în acţiunea sa nu sunt schimbări semnificative a împrejurărilor avute în vedere prin sentinţa iniţială de încredinţare, motiv pentru care apreciază neîntemeiată acest capăt de cerere din acţiunea reclamantului, urmând a-l respinge.

Dispoziţiile art. 43 al. 3 Cod fam. prevăd dreptul părintelui divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, de a avea legături personale cu acesta, nefiind exclus de la exerciţiul drepturilor părinteşti, astfel că nu i se poate contesta dreptul de a avea legături personale cu acesta, dar acest drept trebuie exercitat numai în interesul minorului.

Programul de vizitare a minorului de către părintele căruia nu i-a fost încredinţat copilul trebuie stabilit astfel încât să asigure realizarea unei relaţii afective între tată şi fiu şi stabilitatea emoţională a copilului, în speţă impunându-se ca minorul să fie luat la domiciliul reclamantului şi nu se poate reţine că luarea la domiciliul reclamantului ar avea impact negativ asupra copilului.

Pe de altă parte, stabilirea unui program de vizitare în condiţiile precizate de pârâtă, în sensul de a nu-l lua pe minor la locuinţa sa, ar însemna nu numai o restrângere a posibilităţii tatălui de a avea legături cu minorul, dar şi faptul că prezenţa permanentă a pârâtei, a concubinului acesteia şi a celorlalţi doi copii ai pârâtei ar fi un factor inhibitor al desfăşurării întrevederii, nu ar crea un climat liniştitor nici pentru tată şi nici pentru minor.

Mai mult decât atât, părţile locuiesc în aceeaşi comună, ceea ce înseamnă că minorul nu va fi plimbat dintr-o comună în alta şi va fi în permanenţă aproape de mamă, neimpunându-se deplasări pe distanţe mari.

Precizările pârâtei în ce priveşte influenţa negativă pe care o poate avea reclamantul asupra minorului sunt simple suspiciuni.

Pentru realizarea programului de vizitare trebuie ca să existe efectiv legătura de afecţiune între reclamant şi minor, relaţia dinte aceştia trebuie să fie apropiată şi normală celei dintre părinte şi copil, iar o astfel de legătură nu se poate realiza în câteva ore de vizită la locuinţa pârâtei, în prezenţa acesteia.

Mai mult decât atât, dispoziţiile Legii 272/2004, lege dominată de principiul interesului superior al copilului, stabilesc în cap. 2 drepturile copilului, art. 14 al. 1 şi art. 16 al. 1 statuând dreptul copilului de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii.

Cât priveşte modalitatea de stabilire a programului de vizitare, instanţa, având în vedere vârsta minorei – 3 ani, apreciază că se impune stabilirea acestui program în modalitatea cu care a fost de acord pârâta, putând fi modificat ulterior odată cu înaintarea în vârstă a minorei.

Faţă de toate aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 al. 3 Cod fam. şi ale Legii 272/2004, instanţa constată că este în interesul superior al minorului ca acesta să aibă legături personale cu tatăl său, motiv pentru care apreciază întemeiat în parte acest capăt de cerere din acţiunea reclamantului, având în vedere programul stabilit.

Urmează a stabili ca reclamantul să aibă legături personale cu minora S. L. A. – M., născută la data de 27.05.2007, după cum urmează:

– să o ia pe minoră la domiciliul său de două ori pe lună, în prima săptămână şi a treia din lună, de sâmbătă de la ora 10,00 până duminică la ora 16,00;

– să o ia pe minoră la domiciliul său de două ori pe lună, în prima săptămână şi a treia din lună, de sâmbătă de la ora 10,00 până duminică la ora 16,00;

– să o ia pe minoră la domiciliul său în vacanţa vară timp de o săptămână, iar în preajma sărbătorilor de anul nou şi de Paşte timp de 3 zile.

– să o ia pe minoră la domiciliul său în vacanţa vară timp de o săptămână, iar în preajma sărbătorilor de anul nou şi de Paşte timp de 3 zile.

Cum capătul de cerere privind reîncredinţarea minorei a fost respins, iar capătul de cerere privind legăturile personale cu minora a fost admis în parte, în modalitatea în care a fost de acord pârâta şi cum pârâta a efectuat cheltuieli cu acest proces, cheltuieli dovedite reprezentând onorariu apărător, urmează, în conformitate cu prevederile art. 274 Cod proc.civ., a-l obliga pe reclamant la plata către pârâtă a sumei de 1000 lei – cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂŞTE

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul S. N., împotriva pârâtei R. S.-C. şi în contradictoriu cu PRIMĂRIA COM. T.M., judeţul Călăraşi.

Respinge capătul de cerere din acţiunea reclamantului privind reîncredinţarea minorei S. L. – A. – M.

Stabileşte ca reclamantul să aibă legături personale cu minora S. L. A. – M., născută la data de 27.05.2007, după cum urmează:

Obliga pe reclamant la plata către pârâtă a sumei de 1000 lei – cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.05.2010.