– art. 421 alin. 1 si 2 cod civil
Orice persoană interesată poate contesta oricând, prin acţiune în justiţie, filiaţia stabilită printr-un act de naştere ce nu este conform cu posesia de stat.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe reclamanta X a chemat în judecată pe pârâtul Y solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constate că pârâtul nu este tatăl minorei C, născută la data de 17 04 2011.
În motivarea cererii, reclamanta arată că a fost căsătorită cu pârâtul, însă la data de 20 01 2010 s-a despărtit în fapt de acesta. Minora a fost concepută în timpul căsătoriei, dar s-a născut după divortul părtilor.
În drept îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art.. 54 si art. 55 din codul familiei.
Pârâtul nu a depus întâmpinare.
Din certificatul de nastere rezultă că părtile sunt părintii minorei C.
Prin sentintă civilă s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părti la data de 06 06 2009, prin acordul părtilor.
În şedinţa de judecată pârâtul a afirmat că este de acord cu cererea formulată de reclamantă, confirmând faptul că nu el este tatăl copilului.
În drept, faţă de dispoziţiile art. 6 alin. 6 din codul civil conform cărora prevederile legii noi sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia derivate din filiatie, instanţa va avea în vedere la soluţionarea prezentei cauze, dispoziţiile în materie reglementate de .
Astfel, conform art. 421 alin. 1 si 2 orice persoană interesată poate contesta oricând, prin acţiune în justiţie, filiaţia stabilită printr-un act de naştere ce nu este conform cu posesia de stat. În acest caz, filiaţia se dovedeşte prin certificatul medical constatator al naşterii, prin expertiza medico-legală de stabilire a filiaţiei sau, în lipsa certificatului ori în cazul imposibilităţii efectuării expertizei, prin orice mijloc de probă, inclusiv prin posesia de stat.
Potrivit art. 431 alin. 1 cod civil acţiunea în tăgada paternităţii poate fi pornită de către mamă în termen de 3 ani de la data naşterii copilului.
În cauză se constată că minora C a fost concepută după ce părţile s-au despărţit în fapt. Prin urmare este cu neputinţă ca reclamantul să fie tatăl minorei.
Având în vedere probatoriul administrat în cauză, textul de lege invocat, concluziile şi considerentele reţinute mai sus, precum si faptul că pârâtul a recunoscut că nu este tatăl minorei, fiind de acord cu actiunea, instanţa apreciază că cererea reclamantei este întemeiată, urmând a o admite.
Conform art. 438 alin. 1 cod civil prin hotărârea de admitere a acţiunii instanţa se pronunţă şi cu privire la stabilirea numelui copilului, exercitarea autorităţii părinteşti şi obligaţia părinţilor de a-l întreţine pe copil.
Potrivit art. 483 cod civil autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi. Părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate. Ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori.
Conform art. 484 cod civil autoritatea părintească se exercită până la data când copilul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu.
Potrivit art. 487 cod civil părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia.
Potrivit art. 488 alin. 1 cod civil părinţii au îndatorirea de a creşte copilul în condiţii care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială în mod armonios.
Din dispoziţiile arătate, cuprinse în noul cod civil, se desprinde concluzia că instanţa este chemată să soluţioneze modul de exercitare a autorităţii părinteşti şi să stabilească numele copilului minor.
În ceea ce priveşte modul de exercitare al autorităţii părinteşti, regula este aceea că autoritatea părintească se exercită de ambii părinţi.
Excepţia apare în situaţia în care există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, pe baza cărora instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.
Având în vedere aceste considerente, instanţa apreciază că pârâtul nefiind tatăl minorei, nu are cum să exercite autoritatea părintească asupra acesteia. În speţă ne aflăm într-una din situaţiile de excepţie de la exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, prevăzută de lege.
Prin urmare, instanţa va stabili ca autoritatea părintească asupra minorei, să fie exercitată de reclamantă. Aceasta se va concretiza în faptul că deciziile majore privind pe minor, cum sunt cele cu privire la grădinita, scoala pe care le va frecventa copilul, institutia spitalicească unde va fi tratat acesta în caz de boală, posibilitatea de a călători în străinătate a minorului si altele asemenea, vor fi luate de către mamă.
Potrivit art. 84 alin. 1 si 2 cod civil numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei şi poate fi modificat prin efectul schimbării stării civile, în condiţiile prevăzute de lege. Prenumele se stabileşte la data înregistrării naşterii, pe baza declaraţiei de naştere. Este interzisă înregistrarea de către ofiţerul de stare civilă a prenumelor indecente, ridicole şi a altora asemenea, de natură a afecta ordinea publică şi bunele moravuri ori interesele copilului, după caz.
Sentinţa a rămas irevocabila la data de 14.02.2011.
