Asupra recursului declarat împotriva sentinţei civile nr.6046/04.06.2010 constată următoarele:
Pronunţând sentinţa civilă nr.6046/04.06.2010 Judecătoria Bacău a admis cererea formulată de reclamanta F.E., domiciliată în com. M., jud.Bacău în contradictoriu cu pârâtul G.V., domiciliat în jud.Bacău.
A obligat pârâtul G.V. să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 2500 mp teren situat în com.M., jud.Bacău, T 10, P 283/274 identificat pe punctele de contur 1-2-3-4-5-6-7-1 din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert M.M., cu vecinii la N-N.D., la E-DE 283/274, la S-C.G., la V-izlaz comunal.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 846,44 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru teren pentru perioada 2003-2010.
A obligat pârâtul la plata sumei de 1100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut judecătoria că:
„Prin cererea formulată la data de 09.08.2005 şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. vechi 10451/2005, nr. dosar nou 119/180/2005 reclamanta F.E. a chemat în judecată pe pârâtul G.V. solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să fie obligat pârâtul să îi lase în deplină şi liniştită posesie şi proprietate suprafaţa de 2500 mp teren situat în perimetrul com.M., jud.Bacău, înscris în TP nr.214276/2004, precum şi obligarea pârâtului la plata sumei de 2000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pe ultimii trei ani, şi contravaloarea acestei lipse de folosinţă pe perioada de la introducerea acţiunii până la preluarea efectivă a terenului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea in fapt a cererii reclamanta a arătat că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului sus menţionat prin moştenire de la defuncta C.M., acesta fiindu-i atribuit prin contractul autentic de partaj voluntar nr.264/2005. Dreptul de proprietate asupra terenului a fost dobândit de autoarea reclamantei prin reconstituirea acestuia pe vechiul amplasament, în temeiul Legii nr.18/1991. Pârâtul a luat în stăpânire samavolnic terenul respectiv în anul 2005, luna aprilie, după ce s-a efectuat punerea în posesie a reclamantei, pentru că îl stăpânise anterior acestei puneri în posesie, şi l-a cultivat.
Cererea nu a fost motivată în drept.
La dosar au fost depuse fotocopii de pe următoarele înscrisuri : contract de partaj voluntar(f.8), proces verbal de constatare(f.10), proces verbal de punere în posesie(f.11), titlu de proprietate(f.12), acte de stare civilă(f.13-19), act de vânzare(f.28).
Pârâtul a formulat întâmpinare(f.29), prin care a solicitat respingerea cererii, motivat de faptul că reclamanta nu prezintă acte doveditoare din care să rezulte că a posedat acest teren, iar titlul de proprietate invocat de aceasta este fals, nu corespunde prevederilor Legii nr.18/1991 şi nr.247/2005. Mai arată pârâtul că el deţine dreptul de proprietate asupra acestui teren în baza actului de vânzare nr.15783/30.01.1940.
Instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, proba cu martori şi proba cu expertiză tehnică.
La dosar au fost depuse în copie contract de vânzare-cumpărare nr.297/21.03.2006 (f.53),chitanţă (f.62) şi au fost efectuate raport de expertiză tehnică specialitatea topo întocmit de expert G.M. (f.75-77) şi raport de expertiză întocmit de M.M. (f.113-118), precum şi raport de expertiză specialitatea agricultură întocmit de expert F.V.(f.159).
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :
Prin contractul de partaj voluntar autentificat sub nr.264/23.05.2005 (f.8) reclamantei i-a fost atribuită suprafaţa de 2500 mp teren arabil extravilan situat în com.M., jud.Bacău, sola 10, parcela 283/274 înscrisă în titlul de proprietate nr.214276/18.08.2004 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Bacău numitei C.M., al cărei descendent de gradul I este reclamanta, potrivit certificatului de moştenitor nr.178/2004.
În anul 2006, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.297/21.03.2006, pârâtul a cumpărat suprafaţa de 2100 mp teren situat în com.M., jud.Bacău, sola 14, parcela 320/32, având nr. cadastral provizoriu 1973 de la numiţii N.N. şi N.G..
În prezent, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert tehnic M.M., terenul în suprafaţă de 2500 mp revendicat de reclamantă este stăpânit şi cultivat de către pârât.
Instanţa constată că ambele părţi invocă existenţa unui titlu de proprietate pentru terenul care face obiectul revendicării: reclamanta arată că îl deţine în temeiul contractului de partaj voluntar nr.264/2005, prin care i-a fost atribuit terenul înscris în TP nr.214276/2004, iar pârâtul arată că îl deţine în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.297/21.03.2006, astfel că urmează a compara cele două titluri de proprietate pentru a da preferabilitate unui dintre ele.
Terenul înscris în TP nr.214276/2004 a fost eliberat pe numele C.M., în prezent decedată, şi atribuit în urma ieşirii din indiviziune în lotul reclamantei, iar terenul dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.297/21.03.2006 la BNP R.U.de către pârât, a fost dobândit de vânzători prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin TP nr.36484/1994.
Procedând la o comparare de titluri, luându-se in considerare faptul ca titlurile provin de la autori diferiţi, respectiv C.M. pentru reclamantă, si N.N. şi N.G., pentru pârât, instanta va avea in vedere soluţia cea mai rezonabila, conform căreia are câştig de cauza cel care a dobândit bunul de la autorul al cărui drept este preferabil, aceasta fiind o aplicaţie a principiului „nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet”.
Autorii părţilor au dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor în litigiu prin reconstituire de către Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Bacău, numitei C.M. fiindu-i eliberat TP nr. 214276/2004, iar numiţilor N.G. şi N.N. fiindu-le eliberat TP nr.36484/1994.
Comparând cele două titluri de proprietate, instanţa constată că, astfel cum rezultă din concluziile ambelor rapoarte de expertiză efectuate în cauză, terenul de 2500 mp revendicat de reclamantă se regăseşte înscris în TP nr.214276/18.08.2004, tarlaua 10, parcela 283/274 şi a făcut obiectul contractului de partaj voluntar nr.264/23.05.2005. În ceea ce priveşte titlul de proprietate 36484/1994, suprafaţa de 2100 mp teren înscrisă în acesta se regăseşte în tarlaua 14, parcela 320/32.
Din concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert tehnic M.M.(f.113) instanţa reţine că suprafaţa de 2100 mp înscrisă în TP 36484/1994, tarlaua 14, parcela 320/32, nu are nimic în comun cu tarlaua 10, parcela 283/185 înscrisă în TP nr.214276/2004.
Cele două suprafeţe de teren înscrise în cele două titluri de proprietate sunt diferite ca amplasament, documentaţia cadastrală fiind greşit întocmită pentru contractul de vânzare cumpărare nr.297/2006, care reprezintă titlul pârâtului.
În aceste condiţii, amplasamentul suprafeţei de teren stăpânită de pârât este diferit de amplasamentul suprafeţei de teren achiziţionată de acesta prin contractul de vânzare cumpărare nr.267/2006, şi diferită de amplasamentul suprafeţei de teren pentru care autorii pârâtului deţin titlul de proprietate nr.36484/1994.
În acelaşi timp, pârâtul stăpâneşte terenul pentru care reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin contractul de partaj voluntar, situat în tarlaua 10, parcela 283/185, astfel că instanţa reţine că titlul de proprietate invocat de pârât nu îi conferă acestuia drept de proprietate asupra terenului revendicat de reclamantă.
Instanţa mai reţine că prin sentinţa civilă nr.1382/20.02.2008 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosar nr. 4074/180/2006 a fost respinsă acţiunea formulată de pârât pentru anularea titlului de proprietate nr.214276/18.08.2004 eliberat pe numele defunctei C.M., instanţa statuând în mod irevocabil că acesta a fost în mod corect eliberat autoarei reclamantei.
Prin urmare, instanţa reţine că doar reclamanta deţine titlu de proprietate pentru terenul în litigiu, şi, în baza art. 480 Codul civil, potrivit căruia, dreptul de proprietate este un drept absolut, exclusiv şi perpetuu care conferă titularului, exerciţiul liber şi nestingherit al tuturor prerogativelor sale – posesia, folosinţa şi dispoziţia – afară de cazul în care dreptul este dezmembrat prin voinţa acestuia din urmă, instanţa va admite acţiunea şi va obliga pârâtul G.V. să predea reclamantei în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 2500 mp situat în com.M., jud.Bacău, tarlaua 10, parcela 283/274.
Întrucât pârâtul a stăpânit terenul proprietatea reclamantei, împiedicând prin atitudinea sa reclamanta să obţină venituri din folosirea acestuia, instanţa apreciază ca întemeiat şi capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului. Contravaloarea acestei lipse de folosinţă este de 846, 44 lei, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de expert F.V..
Potrivit art.274. alin 1 C.p.c. partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Constatând culpa procesuală a pârâtului, instanţa urmează să admită cererea reclamantei de obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecata, şi va obliga pârâtul la plata sumei de 1100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în cuantum de 500 de lei, şi onorariu expert în cuantum de 600 lei”.
Împotriva acestei sentinţe domnul G.V. a declarat recurs în termenul legal, motivat prin declaraţia de recurs, legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 77 lei (f.10) şi timbru judiciar în valoare de 3 lei, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea recursului, s-a arătat că prima instanţă a efectuat o cercetare incompletă a cauzei, mulţumindu-se să analizeze doar titlurile de proprietate emise în temeiul L.18/199, soluţionarea justă a cauzei impunând verificarea titlurilor de proprietate ale autorilor părţilor mergând în antecedenţă până la autorul comun şi, în funcţie de aceste acte, administrarea probei cu expertiză care să verifice dacă terenurile din actele de vânzare-cumpărare din 1940 şi 1947 se regăsesc în titlurile de proprietate emise în temeiul L.18/1991 şi dacă pârâtul stăpâneşte terenul din contractul de vânzare-cumpărare din 1940.
A arătat, de asemenea, recurentul, că sentinţa civilă nr.6046/2010 a fost pronunţată cu încălcarea principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, garantate de Constituţie şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin aceea că instanţa nu i-a permis să formuleze obiecţiuni la expertiză.
La dosarul de recurs au fost depuse înscrisuri: încheierea din 29.06.2010, sentinţa civilă nr.7037/6.07.2010, pronunţate de Judecătoria Bacău în dosarul nr.380/180/2008, dovada comunicării acestei sentinţe către N.N., alte înscrisuri (f.17-20, 102-118, 156-166), la cererea instanţei fiind transmise documentaţiile în baza cărora au fost încheiate contractul de partaj nr.264/23.05.2005 autentificat de BNP R. A. din Bacău (f.42-88), contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.297/21.03.2006 de BNP U.R. din Bacău (f.26-41) şi emise titlurile de proprietate nr.214276/18.08.2004 şi 36484/1994 (f.89-96, 126-139, 141-155).
Examinând actele dosarului, Tribunalul, constată recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin hotărârile pronunţat în dosarul nr.4074/180/2006 (sentinţa civilă nr. 1382 din 20.02.2008 pronunţată de Judecătoria Bacău şi decizia civilă nr.1052/R din 28.11.2008 pronunţată de Tribunalul Bacău, în acţiunea formulată de reclamantul G.V. împotriva pârâţilor F.E., M.E., Comisia Locală M. şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, s-a stabilit în mod irevocabil că titlul de proprietate nr.214276/18.08.2004 a fost emis în mod legal, reţinându-se că suprafaţa de 5000 mp care a făcut obiectul actului întocmit în 1940 a fost reconstituit moştenitorului Niţă în T. 10, p 283/185, în pct. „Blasca”, iar moştenitorilor C.în T. 10, p 283/274, 2500 mp în pct „V.” (pt. actul din 1947). Suprafaţa de 2100 mp din T.P. nr. 36484/1994, din T 14, p 320/32 înstrăinată reclamantului, nu are legătură cu cea reconstituită pârâtelor prin T.P. nr. 214276/2004. De altfel, potrivit procesului verbal nr. 2938/15.06.2005 (f. 174), pârâta F.E. a fost pusă în posesie pe tarlaua şi parcela în litigiu, în prezenţa inclusiv a reclamantului, nefiind consemnată vreo obiecţie din partea acestuia. Astfel, s-a constatat cu putere de lucru judecat că reconstituirea dreptului de proprietate pentru moştenitorii defunctului. C. s-a făcut în mod legal, pe vechiul amplasament în punctul „ V./V.”, iar terenul cu coordonatele topocadastrale T14, p 320/32 nu se suprapune celui menţionat în T.P. nr. 214276/2004, în T10, p 283/274.
Potrivit dispoziţiilor art.1201 „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate”.
Având în vedere obiectul diferit al celor două cauze, Tribunalul apreciază că în cauză nu este incidentă autoritate de lucru judecat ci prezumţia puterii de lucru judecat, prezumţie legală, absolută, irefragabilă prevăzută de art.1200 alin.(4) cod civil.
Împrejurarea modificării obiectului acţiunii nu înlătură prezumţia puterii de lucru judecat, care reprezintă adevărul ce constituie temeiul, raţiunea şi fundamentul social al acestui efect al hotărârii judecătoreşti.
Puterea de lucru judecat este prevăzută şi ca excepţie de fond, peremptorie şi absolută de art.166 cod procedură civilă, atât prezumţia cât şi excepţia lucrului judecat reprezentând instrumente juridice menite să servească instituţia puterii lucrului judecat care, în calitate de cel mai important efect al hotărârilor judecătoreşti, are la bază două reguli fundamentale: o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată; soluţia cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Autoritatea de lucru judecat urmăreşte şi evitarea contrazicerilor între două hotărâri judecătoreşti, în sensul ca drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată în alt proces, această situaţie existând şi în cazul în care problema a fost discutată în primul proces numai pe cale incidentă, ceea ce trece, deci, în puterea lucrului judecat fiind nu doar dispozitivul hotărârii ci şi considerentele în măsura în care acestea explică dispozitivul şi se reflectă în acesta.
De altfel, în acest sens, este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care se reţine în mod constant că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 trebuie interpretat prin prisma principiului preeminenţei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenţiei, principiu enunţat în preambulul Convenţiei. Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluţiile definitive date de instanţele judecătoreşti să nu mai poată fi rediscutate (hotărârea din 30.09.1999 în Brumărescu c. Romaniei, § 61).
Relativ recent, în cauza Amurăriţei c. României pronunţată în 2008, Curtea Europeană a mers mai departe arătând că instanţele trebuie sa ţină cont chiar şi de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare finalizate prin hotărâri definitive, si să nu le repună în discuţie într-o nouă procedură, ba mai mult, în funcţie de particularităţile cauzei, trebuie să analizeze şi posibilitatea ca în anumite situaţii, constatările din hotărârile judecătoreşti să poată fi opuse chiar şi terţilor (§ 31-38).
Referitor la faptul din speţă, instanţa constată ca în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se reţine în mod constant ca autorităţilor judiciare nu le este permis ca prin acţiunile sau inacţiunile lor să împiedice realizarea scopului unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, scop care poate rezulta nu doar din dispozitiv ci şi din motivare, decât în cazurile în care există o imposibilitate obiectivă de executare, temeinic justificată de către autoritatea care invocă imposibilitatea de (a se vedea spre exemplu în acest sens cauza Niţescu c. României).
Iată de ce acţiunea în revendicare a reclamantei F.E. formulată împotriva pârâtului G.V. a fost în mod corect admisă de prima instanţă, ignorând apărările pârâtului privind verificarea titlurilor de proprietate obţinute de autorii părţilor, verificare care ar fi încălcat puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr.1052/R din 28.11.2008 pronunţată de Tribunalul Bacău.
În speţă, principiul autorităţii de lucru judecat căruia în mod corect i s-a dat eficienţă prin admiterea acţiunii în revendicare, corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a unor chestiuni litigioase deja rezolvate, astfel încât este neîntemeiată susţinerea recurentului privind încălcarea dreptului la un proces echitabil.
Dând eficienţă şi dispoziţiilor art.274 cpc, Tribunalul a obligat pe recurent să plătească intimatei 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat (f.169).
