Momentul de inceput al termenului de 2 ani de prescriptie a dreptului de a constata contraventiile si de a aplica amenzile prevazute la art. 26 din Legea nr. 50 din 1991 Prescripţii


data 29.09.2011

Mirela Mihailescu

Domeniu – Prescripţii

Momentul de inceput al termenul de 2 ani de prescriptie a dreptului de a constata contraventiile si de a aplica amenzile prevazute la art. 26 din Legea nr. 50 din 1991

Prin DECIZIA NR.1294 din data de 29.09.2011 a Tribunalului Prahova, Sectia Comerciala si de Administrativ II, pronuntata in dosarul nr. 604/259/2011 a fost respins recursul formulat de recurentul petent R. C. M. împotriva sentinţei nr. 524/1.06.2011 pronunţata de Judecătoria Mizil, în contradictoriu cu intimata PRIMARIA TOMSANI PRIN PRIMAR, ca nefondat, cu opinia separata a unui judecator din completul de recurs.

Pentru a pronunţa aceasta soluţie, Tribunalul a avut in vedere următoarele:

Prin plângerea contraventionala înregistrata pe rolul Judecatoriei Mizil la data de 01.04.2010 sub nr. 604/259/2011 formulata împotriva procesului-verbal de contraventie nr.01108 din 17.03.2011 întocmit de catre Primăria Comunei Tomşani, jud. Prahova, petentul R. C. M. a solicitat instantei anularea procesului-verbal de contraventie si exonerarea de la plata amenzii

În motivarea plângerii sale, petentul a aratat ca, procesul verbal este lovit de nulitate absolută întrucât nu cuprinde descrierea faptei ?i data săvâr?irii ei invocîdu-se art.35 al.1 din legea nr.50/1991 ?i art.11 din OUG nr.2/2001. Tot în sus?inerea nulită?ii procesului verbal petentul arată că prin decizia în recursul legii nr.7 din 20.11.2000 a sec?iilor unite ale ICCJ se arată că data săvâr?irii faptei, in cazul construc?iilor finalizate, este data terminării construc?iei iar potrivit contractului de ipotecă autentificat sub nr.355 din 09.03.2007 ?i sub nr.1299 din 20.08.2008 ?i raporutul de eveluare a proprietă?ii imobiliare reiese faptul că la data de 10.07.2008, data intocmirii raportului, construc?ia era finalizată, dar nu intabulată în configura?ia actuală.

Petentul sus?ine că în perioada 2005 începutul anului 2006 a construit chio?cul în cauză iar în cursul anului 2007 s-a prezentat la primărie pentru a solicita informa?ii cu privire la intabularea imobilului, fiind sfătuit să ob?ină autoriza?ie de construc?ie, autoriza?ie eliberată la data de 04.02.2011 având nr.05, iar la data de 17.03.2011 a fost sanc?ionat contraven?ional pentru nerespectarea prevederilor autoriza?iei.

De asemenea petentul sus?ine că lucrarea a fost finalizată de 5 ani astfel că în temeiul art.31 din legea nr.50/1991 dreptul de a constata contraven?ia ?i de a aplica sanc?iunea amenzii s-a prescris în termen de 2 ani de la data săvâr?irii faptei.

Prin sentinta civila nr 524/01.06.2011, Judecatoria Mizil a respins plangerea, ca neintemeiata. Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a avut in vedere urmatoarele;

Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nr.01108 din 17.03.2011 întocmit de catre Primăria Comunei Tomşani, jud. Prahova, petentul R. C. M. a fost sanctionat contraventional, cu suma de 3000 lei, pentru savârsirea contraventiei prevazuta de art. 26 alin. 1 lit. b din Legea 50/1991 modificată retinându-se ca nu s-au respectat în execuţie prevederile autorizaţiei de construire nr.05 din 04.02.2011 referitoare la amplasarea construcţiei.

Procesul-verbal sus-mentionat este semnat de catre contravenient, şi contine obiectiunile formulate de contravenient.

În drept, potrivit dispozitiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta are obligatia legala de a analiza legalitatea si temeinicia procesului verbal de constatare si de a hotarî asupra sanctiunii aplicate.

Ca act administrativ, procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor se bucura de o prezumtie de validitate si temeinicie, prezumtie care este însa relativa si care poate fi rasturnata prin administrarea probei contrarii, sarcina probei revenindu-i, în conditiile art.1169 C.civ., petentului. Aplicabilitatea acestei prezumtii presupune cu necesitate existenta prealabila a unui proces-verbal de constatare a contraventiei încheiat cu stricta respectare a prevederilor legale si cuprinzând mentiunile obligatorii prevazute de art. 16 si art .17 din O.G. nr. 2/2001.

Analizând continutul procesului-verbal sub aspectul legalitatii întocmirii acestuia, instanta constata ca acesta cuprinde toate mentiunile prevazute de art. 16 si 17 din O.G. nr. 2/2001, sub sanctiunea nulitatii, fiind încheiat cu respectarea acestor prevederi legale, ?i nu poate re?ine apărările petentului privind nulitatea absolută referitoare la nedescrierea faptei, procesul verbal men?ionând expres că în cauză nu este respectat amplasamentul construc?iei.

În ceea ce priveste sustinerile petentului referitoare la faptul că procesul verbal nu cuprinde data săvâr?irii instan?a re?ine caracterul continuu al faptei în domeniul construc?iilor dar ?i considerentele de mai jos care vor explica acest caracter vis a vis de data finalizării construc?iei.

Astfel în ceea ce prive?te sus?inerile că dreptul de a constata contravenţia şi de a aplica sancţiunea s-a prescris faţă de faptul că potrivit dispoziţiilor art.31 din legea nr.50/1991 modificată dreptul de a constata contravenţiile şi de a se aplica amenzile prevăzute la art.26 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei instanţa va reţine că termenul de prescripţie nu s-a împlinit. Pentru aceasta se va reţine că potrivit art. art.37 al.2 din Legea 50/1991 care prevede că “lucrarile de constructii autorizate se considera finalizate daca s-au realizat toate elementele prevazute in autorizatie si daca s-a efectuat receptia la terminarea lucrarilor. Efectuarea receptiei la terminarea lucrarilor este obligatorie pentru toate tipurile de constructii autorizate, inclusiv in situatia realizarii acestor lucrari in regie proprie. Receptia la terminarea lucrarilor se face cu participarea reprezentantului administratiei publice, desemnat de emitentul autorizatiei de construire” iar în cauză nu exista proces verbal de recepţie a lucrărilor. Pentru aceste motive instanţa nu poate reţine declaraţiile martorului Cosma Teodor referitoare la faptul că lucrarea s-a finalizat la sfârşitul lunii aprilie 2006 ?i nici înscrisurile depuse la dosar prin care asupra construc?iei s-au constituit garan?ii imobiliare.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs petentul, care a motivat urmatoarele:

Gresit instanta de fond a constatat ca procesul-verbal cuprinde toate mentiunile prevazute de art 16 si 17 din OG nr 2/2001, iar in concret acesta nu cuprinde data savarsirii faptei. Arata recurentul ca in materia contraventiilor constand in edificarea unei constructii fara autorizatie de construire, potrivit deciziei nr 7/20.11.2000 a Sectiilor Unite ale Inaltei Curtii de Casatie si Justitie, data in solutionarea unui recurs in interesul legii, data savarsirii faptei, in cazul constructiilor finalizate, este data terminarii constructiilor. Or, in prezenta cauza, constructia a fost finalizata in anul 2006, fapt ce reiese din declaratia sub juramant a martorului Cosma Teodor, declaratioe care de fapt nu a fost retinuta de catre instanta in considerentele hotararii si nici nu a fost apreciata ca proba. Tot in sustinerea datei finalizarii chioscului au fost depuse inscrisuri si foto (intocmita cu ocazia unui raport de evaluare la data de 10.07.2008), din care reiese faptul ca finalizarea constructiei a fost in anul 2006.

Critica recurentul faptul ca instanta de fond nu a dat eficienta probelor administrate in cauza, fapt ce a dus la gresita concluzie a acesteia ca trermenul de prescriptie a contraventiei nu s-a implinit. Se mentioneaza faptul ca recurentul nu a efectuat lucrarile in baza unei autorizatii de constrire. In vederea intabularii chioscului recurentul s-a prezentat la primarie pentru a solicita acest lucru. Sustine recurentul ca intimata cunostea faptul ca chioscul este finalizat din anul 2006, intrucat in incinta lui desfasoara fapte de comert cu produse alimentare. In vederea intrarii in legalitate dupa 5 ani de la finalizarea lucrarilor, primaria a emis recurentului la data de 04.02.2011 autorizatia de construire nr. 5, iar la data de 17.03.2011 a emis procesul-verbal de contraventie. Considera recurentul ca a fost sanctionat pe nedrept, intrucat autorizatia de construire privea o constructie deja finalizata de aproape 5 ani, iar indicatiile primite de la intimata cu privire la intrarea in legalitate nu ar fi trebuit sa duca la masura sanctionarii sale.

Invedereaza recurentul ca, potrivit art 31 din Legea nr 50/1991, dreptul de a constata contraventiile si de a aplica amenzile prevazute la art 26 se prescrie in termen de 2 ani de la data savarsirii faptei, iar constructia spatiului comercial a inceput in anul 2005.

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi dispoziţiile legale ce au incidenţă în soluţionarea prezentei cauze, tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Potrivit art 31 din L nr 50/1991, dreptul de a constata contraventiile si de a aplica amenzile prevazute la art. 26 se prescrie in termen de 2 ani de la data savarsirii faptei.

In acest sens, prin Decizia nr. 7 din 20.11.2000 privind aplicarea dispoziţiilor art. 26 şi 30 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor pronuntata de Curtea Suprema de Justitie in solutionarea unui recurs in interesul legii, s-au stabilit urmatoarele:

Dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 23 din Legea nr. 50/1991[ in vigoare la acel moment] se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei, că în cazul construcţiilor în curs de data săvârşirii faptei este data constatării contravenţiei, iar în cazul construcţiilor finalizate fapta se consideră săvârşită la data terminării construcţiei, precum şi că obţinerea autorizaţiei de construire în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora nu înlătură caracterul ilicit al faptei, ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avută în vedere la individualizarea sancţiunii contravenţionale.

In legatura cu sintagma “terminare a constructiei” se constata ca solutia data in interesul legii a intarit interpretarea conform careia in materie sunt aplicabiile dispozitiile speciale cuprinse in Legea nr 50/1991, iar nu cele de drept comun. Astfel, in considerentele deciziei date in interesul legii se arata:

“Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că faptele contravenţionale reglementate prin Legea nr. 50/1991, care este o lege specială, nu se consumă instantaneu, ca în cazul contravenţiilor prevăzute de Legea nr. 32/1968, întrucât edificarea construcţiilor la care se referă se realizează în timp, pe etape de lucrări, contravenientul săvârşind fapta din momentul începerii construcţiei şi până la terminarea acesteia.

Aceste din urmă instanţe au procedat corect.”

Potrivit art 37 alin 5 din L nr 50/1991, constructiile executate fara autorizatie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum si cele care nu au efectuata receptia la terminarea lucrarilor, potrivit legii, nu se considera finalizate si nu pot fi intabulate in cartea funciara. In aceasta situatie se aplica in continuare sanctiunile prevazute de lege.

Intentia legiuitorului prin reglementarea art 37 alin 5 din L nr 50/1991 a fost aceea de a asimila notiunea de finalizare a constructiei cu cea de terminare a constructiei edificate fara autorizatie de construire din art 31 al aceluiasi act normativ. Aceeasi intentie reiese si din alte texte legale, respectiv art 28 si art 32 din Legea nr 50/1991, care instituie masura opririi lucrarilor, indiferent daca lucrarile de construire au fost ori nu executate in integralitatea lor. or, in cazul in care lucrarile au fost terminate, conform sustinerilor reclamantului s-ar ajunge la situatia neaplicarii textelor legale mai sus aratate.

Altfel spus, legiuitorul stabileste ca data la care o constructie este terminata nu este cea cand faptic dobandeste utilitatea pentru care a fost edificata, ci doar atunci cand a fost ridicata cu respectarea conditiilor de legalitate, constatate prin receptia finala.

In sprijinul acestei concluzii este si reglementarea din art 37 alin 2 din L nr 50/1991, conform careia lucrarile de constructii autorizate se considera finalizate daca s-au realizat toate elementele prevazute in autorizatie si daca s-a efectuat receptia la terminarea lucrarilor. Efectuarea receptiei la terminarea lucrarilor este obligatorie pentru toate tipurile de constructii autorizate, inclusiv in situatia realizarii acestor lucrari in regie proprie. Receptia la terminarea lucrarilor se face cu participarea reprezentantului administratiei publice, desemnat de emitentul autorizatiei de construire.

Prin urmare, termenul special de prescriptie de 2 ani nu curge de la data savarsirii faptei, ci de la data terminarii constructiei, situatie insa ce nu se reduce la faptul material al incetarii actelor de construire, ci presupune si receptia lucrarilor de construire.

Este de retinut faptul ca, investita fiind cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art 37 alin 5 din L nr 50/1991 Curtea Constitutionala a retinut in mai multe randuri ( spre exemplu, decizia nr 697/2010 etc), că “activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii”, iar “regimul legal al construcţiilor nu are legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate. În măsura în care, însă, (…) exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancţiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituţional al ocrotirii proprietăţii”.

Sustinerea recurentului in sensul ca termenul de prescriptie curge de la data edificarii constructiei, nu numai ca este contrazisa de textele legale mai sus aratate, dar este de natura sa faca inaplicabile alte prevederi. Astfel, nu s-ar mai putea dispune desfiintarea lucrarilor realizate nelegal, conform art 32 si art 33 din Legea nr 50/1991 si totodata dispozitiile art 582 NCC ar fi lipsite de efecte, in situatia in care constructorul de rea credinta pe terenul altuia s-ar prevala de implinirea termenului de prescriptie, dobandind astfel un drept ( de a nu fi desfiintata constructia) pe care legiuitorul nu numai ca nu-l prevede, dar care este susceptibil sa atraga incalcarea dreptului de proprietate al celui care are terenul pe care este edificata respectiva constructie.

In raport de aceste considerente, tribunalul, constatand ca nu exista nici un motiv de nelegalitate sau de netemeinicie, prev. de art 304 pct 1-9 c pr civ si tinand seama de disp art 304 indice 1 c pr civ, in baza art 312 alin 1 c pr civ, a respins recursul ca nefondat.

Opinie separata redactata in temeiul prevederilor art 258 si art 264 alin 2 c pr civ.

Contrar opiniei majoritare a completului ce a pronuntat decizia de mai sus, consider ca, pentru argumentele ce vor fi prezentate mai jos, solutia legala si temeinica era aceea de admitere a recursului, modificare in tot a sentintei recurate, in sensul admiterii plangerii contraventionale formulate si a anularii procesului verbal contraventional nr. 1108 din 17.03.2011.

Prin procesul verbal contraventional nr. 1108 din 17.03.2011 recurentul petent a fost sanctionat contraventional pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 26 alin. 1 lit. b din legea nr. 50 din 1991, intrucat nu a respectat in executie prevederile autorizatiei de construire nr. 5 din 04.02.2011, referitoare la aplasarea constructiei, punandu-i-se in vedere sa inceapa demersurile pentru intrarea in legalitate, prin depunerea documentatiei necesare pentru obtinerea certificatului de urbanism si a autorizatiei de construire.

In ce priveste situatia de fapt, se constata din curpinsul contractului de ipoteca autentificat sub numarul 1299 la data de 20.08.2008, incheiat intre R. C. M.(recurent petent in cauza de fata), R. M. si BRD Groupe Societe generale SA Bucuresti, cu privire la imobilul situat in …. Judetul Prahova, faptul ca pe terenul in suprafata de 714 mp se afla situat un chioşc notat cu C2, in suprafata construita de 30 mp, cu o suprafata utila de 27,31 mp, constructie din lemn acoperita cu placi de azbociment, chioşc pentru care garantii R. C. si R. M. “nu poseda autorizatie de construire”.

Totodata, in cuprinsul raportului de evaluare a proprietatii imobiliare pentru garantarea creditului ipotecar, s-a consemnat ca “pe proprietate se afla si chioscul C2, avand o suprafata extinsa fata de cea din releveu (Sc= 30 mp), care nu a fost considerat in procesul evaluarii deoarece nu este intabulat in configuratia actuala.”

Potrivit declaratiei martorului C. T., recurentul petent a efectuat constructia chioscului, pe care a finalizat-o la sfarsitul anului 2006, din acel moment pana in prezent nefiind efectuate alte modificari asupra constructiei, aceasta ramanand la stadiul in care se afla in anul 2006.

Ulterior, in anul 2011, recurentul a obtinut autorizatie de construire pentru chioscul anterior mentionat, deja edificat.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 50 din 1991, “dreptul de a constata contraventiile si de a aplica amenzile prevazute la art. 26 se prescrie in termen de 2 ani de la data savarsirii faptei.”

In ce priveste Decizia nr. 7 din 2000 pronuntata de Curtea Suprema de Justie (in prezent Inalta Curte de Casatie si Justitie), in solutionarea unui recurs in interesul legii, in dispozitivul acesteia s-au statuat urmatoarele:

“1. dreptul de a constata contraventiile si de a aplica amenzile prevazute la art. 23 din aceasta lege (potrivit numerotarii de la acel moment) se prescrie in termen de 2 ani de la data savarsirii faptei.

2. in cazul constructiilor in curs de executare data savarsirii faptei este data constatarii contraventiei, iar in cazul constructiilor finalizate fapta se considera savarsita la data terminarii constructiei.

3. obtinerea autorizatiei de construire in timpul executarii lucrarilor sau dupa finalizarea acestora nu inlatura caracterul ilicit al faptei, o atare imprejurare putand fi avuta in vedere numai la individualizarea sanctiunii contraventionale. “

Asadar, dupa cum se poate remarca, Curtea Suprema de Justie nu a statuat cu privire la momentul terminarii constructiei in raport de prevederile art. 37 alin. 2 din acelasi act normativ, in actuala numerotare, reglementare care nu exista la moemntul pronuntarii deciziei, in conformitate cu care “lucrarile de constructii autorizate se considera finalizate daca s-au realizat toate elementele prevazute in autorizatie si daca s-a efectuat receptia la terminarea lucrarilor. Efectuarea receptiei la terminarea lucrarilor este obligatorie pentru toate tipurile de constructii autorizate, inclusiv in situatia realizarii acestor lucrari in regie proprie.”

De asemenea, Curtea Suprema de Justitie nu a statuat cu privire la momentul terminarii constructiei nici raportat la prevederile alineatului 4 al aceluiasi articol, in conformitate cu care “constructiile executate fara autorizatie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum si cele care nu au efectuata receptia la terminarea lucrarilor, potrivit legii, nu se considera finalizate si nu pot fi intabulate in cartea funciara, situatie in care se aplica in continuare sanctiunile prevazute de lege”, nici aceasta reglementare neregasindu-se in cuprinsul Legii nr. 50 din 1991 la acel moment.

In consecinta, apreciez ca Decizia nr. 7 din 2000 nu poate retinuta ca argument in ce prieste interpretarea majoritara a prezentului complet in sensul in care momentul savarsirii faptei in cazul edificarii constructiilor fara autorizatie este acela al finalizarii potrivit art. 37 din legea nr. 50/1991.

Se constata astfel ca se creeaza o confuzie intre terminarea contructiei, ca fapt material obiectiv si finalizarea acesteia, din punct de vedere juridic, pentru a putea fi inscrisa in cartea funciara.

Opinez in sensul in care aplicarea art. 31 din Legea nr. 50 din 1991, care reglementeaza prescriptia raspunderii contraventionale se face in functie termniarea constructiei, avand in vedere ca fapta contraventionala continua a edificarii constructiilor fara autorizatie de construire are un moment de consumare, care coincide cu inceperea executarii lucrarilor de constructie, precum si un moment de epuizare, care consta in terminarea acestor lucrari, acesta fiind momentul savarsirii faptei.

Nu se poate considera ca savarsirea faptei de efectuare a lucrarilor de construire fara a avea autorizatie in acest sens, ori cu incalcarea autorizatiei se comite contiuu, pana la finalizarea in sens juridic a constructiei, respectiv pana la intrarea in legalitate prin obtinerea autorizatiei sau prin respectarea prevederilor acesteia.

In realitate, din punct de vedere material si obiectiv fapta de construire fara autorizatie are doua momente esentiale, unul de incepere si unul de terminare, in functie de care se determina si raspunderea contraventionala.

Interpretarea contrara, potrivit careia savarsirea contraventiilor prevazute de poate fi sanctionata o perioada de timp nedeterminata, de la momentul inceperii lucrarilor de contructie, pana la momentul obtinerii autorizatiei de construire (acesta fiind momentul finalizarii potrivit art. 37), nu numai ca este contrara textului legal, dar si ratiunii institutiei prescriptiei raspunderii contraventionale.

Desi Decizia nr. 7 din 2000 nu a statuat in ce priveste momentul terminarii constructiei in raport de dispozitiile cuprinse in art. 37 din Legea nr. 50 din 1991, in actuala numerotare, se constata totusi ca a avut in vedere tocmai imprejurarea ca fapta este savarsita in momentul terminarii constructiei, de atunci incepand sa curga termenul de prescriptie de 2 ani, iar obtinerea autorizatiei de contruire ulterior terminarii constructiei, nu are efecte decat in ce priveste individualizarea sanctiunii.

In ce priveste teza finala a art. 37 alin. 4 din legea nr. 50 din 1991, potrivit careia se aplica in continuare sanctiunile prevazute de lege in situatia constructiilor executate fara autorizatie sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum a celor care nu au efectuata receptia la terminarea lucrarilor, care, potrivit legii, nu se considera finalizate si nu pot fi intabulate in cartea funciara, nu apreciez ca prin aceasta legiuitorul a inteles sa instituie un alt moment de inceput al termenului prescriptiei de 2 ani, respectiv al indeplinirii conditiilor prevazute de lege, ci consider ca, prin raportare la art. 31 din acelasi act normativ, singurul care reglementeaza prescriptia, sanctiunile contraventionale la care face referire art. 37 se aplica in continuare, dar in interiorul termenului de prescriptie, de 2 ani de la data savarsirii faptei.

De asemenea, nu pot fi de acord nici cu motivarea potrivit careia, interpretarea in acord cu care termenul de prescriptie pentru contructiile edificate curge de la momentul terminarii constructiei, ar face inaplicabile prevederile din codul civil, referitoare la dreptul proprietarului de a cere desfiintarea constructiilor edificate de constructorul de rea-credinta pe proprietatea sa, avand in vedere ca raspunderea civila nu este conditionata de raspunderea contraventionala sub acest aspect, iar autorizatia de demolare poate fi obtinuta chiar daca s-a prescris raspunderea contraventionala pentru fapta de construire fara autorizatie.

La toate aceste argumente se adauga si acela ca, in general, institutia prescriptiei are ca ratiune sanctionarea titularului unui drept pentru pasivitatea sa o anumita perioada de timp, precum si protejarea securitatii circuitului civil, instituind pentru cel in favoarea caruia curge posibilitatea pastrarii dreptului care a fost nascut cu incalcarea unor norme.

In aceasta situatie, a execuarii unor lucrari fara autorizatie de construire, daca s-ar admite interpretarea potrivit careia termenul de prescriptie incepe sa curga la momentul intrarii in legalitate, aceasta ar aduce atingere insasi ratiunii institutiei prescriptiei.

Aceasta, cu atat mai mult cu cat procedurile administrative pentru obtinerea autorizatiei de construire presupun trecerea, in general, a unei perioade indelungate de timp, perioada in care, desi organul care are competenta legala de a elibera autorizatia pentru o contructie deja edificata, cunoaste acest fapt ilicit, constand in incalcarea unor dispozitii legale, inca de la momentul demararii procedurilor necesare pentru intrarea in legalitate, totusi nu are nicio obligatie sa sanctioneze beneficiarul sau executantul, pana in momentul in care elibereaza autorizatia respectiva.

Fata de aceste considerente, apreciind ca recurentul petent a facut dovada edificarii constructiei fara autorizatie pentru care a fost sanctionat prin procesul verbal contestat, cu mai mult de 2 ani anterior constarii faptei si al aplicari sanctiunii, apreciez ca dreptul de a constata savarsirea contraventiei prevazute de art. 26 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50 din 1991 era prescris la momentul intocmirii procesului verbal contraventional, imprejurare ce atrage nulitatea acestuia.

1