Sentinţa civilă nr. 4231/18.03.2010
Contestaţie la executare. Natura juridică a creanţelor constând in cheltuieli de şcolarizare în cadrul Academiei de Poliţie Al. I.Cuza.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 18.12.2009, contestatorul T.C. în contradictoriu cu intimata intimata A.N.A.F. – D.G.F.P Municipiul Bucureşti – Administraţia Finanţelor Publice Sector 3 a formulat contestaţie la împotriva titlului executoriu şi somaţi emise de intimată la data de 05.11.2009, solicitând anularea acestor acte de executare silită, încetarea executării silite şi suspendarea executării silite, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii contestatorul a arătat că împotriva sa a fost începută executarea silită pentru suma de 25545 lei. Potrivit titlului executoriu, suma de 16373 lei reprezintă despăgubiri plus răspunderi datorate din 06.04.2005, sumă pentru care s-au calculat accesorii conform unor decizii emise pentru perioada 20.01.2006 – 22.01.2007. Contestatorul presupune că aceste sume sunt despăgubiri pentru cheltuielile de şcolarizare la Academia de Poliţie A.I. Cuza şi arată că după absolvirea Academiei de Poliţie, a fost ofiţer în cadrul Ministerului Apărării Naţionale UM-…, începând cu data de …1998 şi până la data de …2005, când a fost trecut în rezervă prin demisie. Potrivit HG nr. 137/1991, după terminarea cursurilor Academiei de Poliţie, studenţii sunt obligaţi să îndeplinească serviciul militar activ pe o durată de minim 10 ani, iar în cazul în care această obligaţie nu a fost respectată, fostul student are obligaţia de a restitui proporţional cheltuielile de şcolarizare.
Totodată, contestatorul arată că dreptul intimatei de a pretinde sumele s-a prescris prin trecerea termenului general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, apreciind că natura acestor creanţe este de despăgubiri civile, neavând nicio legătură cu creanţele fiscale, astfel că termenul de prescripţie de 5 ani nu este aplicabil în cauză. În acest sens, contestatorul citează dispoziţiile art. 24 alin.2 din O.G. nr. 121/1998 şi arată că suma pretins datorată a devenit exigibilă la data de 06.04.2005, iar dreptul de a cere executarea silită s-a prescris după 3 ani, la data de 06.04.2008. În privinţa penalităţilor se aplică regula accesorium sequitur principale.
Deşi legal citată, intimata nu a depus întâmpinare, însă la solicitarea instanţei a depus la dosar, în copii, actele de executare din dosarul de executare nr. …/2009.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în conformitate cu disp. art. 137 alin. 1 C.pr.civ., instanţa s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiei prescripţiei executării silite a creanţei fiscale, invocată de contestatoare, excepţie ce a fost admisă, iar pe fond contestaţia a fost admisă cu consecinţa anulării actelor de executare silită, pentru următoarele considerente:
În primul rând, asupra naturii juridice a creanţei de 25545 lei pusă în executare de către intimată în cadrul dosarului de executare nr. …/2009, instanţa a apreciat că această creanţă este una civilă şi nu fiscală, pentru următoarele argumente:
Creanţele fiscale sunt definite de art. 21 alin. 1 C.pr.fiscală astfel „Creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.” În alin. 2 lit. a Codul de procedură fiscală cuprinde o enumerare a drepturilor de creanţă fiscale principale, astfel: „dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea , dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanţe fiscale principale”.
Creanţa pusă în executare de către intimată a fost stabilită prin decizia de imputare nr. 2…/06.04.2005 emisă de Serviciul … şi reprezintă cheltuieli de şcolarizare în cadrul Academiei de Poliţie pentru perioada de contract …2005 – …2008 şi curs de specializare (bursă) în străinătate, pentru perioada de contract …2005 – …2005. Decizia de imputare a fost emisă în temeiul art. 25 din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin.2 teza a II-a din OG nr. 121/1998, „în cazul constatării pagubei după un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori a beneficierii de serviciile nedatorate, dar nu mai târziu de 3 ani de la această dată, răspunderea materială se va stabili în sarcina celor din vina cărora s-a produs paguba”.
Prin urmare, sumele pentru care a fost emisă decizia de impunere nr. 2…/06.04.2005 reprezintă despăgubiri materiale pe temeiul răspunderii materiale a fostului militar pe temeiul raporturilor de serviciu, raporturi contractuale, fiind o răspundere de dreptul muncii. Or, creanţele rezultate din răspunderea materială de dreptul muncii sunt creanţe civile, în sensul larg al noţiunii de „civil”, şi nu se pot încadra în nici una dintre categoriile de creanţe enumerate de art. 21 din Codul de procedură fiscală, ca fiind creanţe fiscale.
Astfel, având în vedere şi definiţia legală a creanţei fiscale, mai suscitată, creanţa reprezentând cheltuieli de şcolarizare nu s-a născut din raporturi de drept material fiscal, ci din raporturi de serviciu, care sunt raporturi de muncă în sensul larg al acestei noţiuni.
Nefiind o obligaţie fiscală, termenul de prescripţie al acestei creanţe nu este cel prevăzut de art. 131 alin.1 din Codul de procedură fiscală, de 5 ani, ci termenul aplicabil este cel de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 coroborat cu art. 24 alin.2 teza a II-a din OG nr. 121/1998.
În conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin.2 din OG nr. 121/1998 decizia de imputare este titlu executoriu de la data emiterii. Prin urmare, termenul de prescripţie al executării creanţei de 16373 lei a început să curgă de la data de 06.04.2005 şi s-a împlinit la data de 06.04.2008, astfel că la data de 05.11.2009 când intimata a emis actele de executare – titlul executoriu şi somaţia – dreptul său de a executa creanţa era prescris.
În ce priveşte penalităţile de întârziere, pe de o parte, se reţine că acestea urmează soarta debitului principal, în virtutea principiului accesorium sequitur principale, iar pe de altă parte, în cauză nefiind o creanţă fiscală, nu i se puteau aplica accesoriile creanţei fiscale, ci ale unei creanţe civile.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 172-175 C.pr.fiscală şi art. 399 C.pr.civ, instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, a admis contestaţia la executare şi a anulat titlul executoriu şi somaţia emise de intimată la data de 05.11.2009 în dosarul de executare nr. …/2009.
