Necercetarea fondului cauzei, motiv de casare a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


Decizia civila nr.427/ R din 02.06.2011.

Prin sentinta civila nr. 485 din 15.02.2011 pronuntata de Judecatoria Vi¬seu de Sus s-a admis exceptia coparticiparii procesuale fortate invocata de in¬s¬tanta din oficiu. S-a anulat cererea formulata de petentul M.S. în contradictoriu cu Comisia Locala Bistra de aplicare a legilor fondului funciar si Comisia Judeteana Maramures pentru anularea hotarârii nr. 1180/14.04.2008.

În considerentele sentintei se retine ca:

La termenul din 25.01.2011 s-a prezentat fiul petentei care a declarat ca petenta a decedat, a depus certificatul de deces al acestuia aratând ca el este sin¬gurul mostenitor al acesteia, fiind introdus în dosar în calitate de mostenitor. I s-a pus în vedere sa depuna precizarea obiectului plângerii în sensul sa arate ce anume solicita, dupa ce deposedat, de ce probe întelege sa se folo¬sea¬s¬ca în cauza si daca întelege sau nu sa cheme în judecata si pe ceilalti solicitanti în¬dreptatiti a solicita reconstituirea dreptului de proprietate dupa acelasi autor.

Petentul a depus la dosar arbore genealogic, acte filiatie, extrase CF, un plan de situatie si amplasament pentru suprafata de 69.642 mp, un alt plan de situatie si amplasament pentru suprafata de 220.200 mp la care se considera în¬dreptatit.

La termen, instanta din oficiu a pus în discutia partilor exceptia coparticiparii procesuale fortate, având în vedere toate persoanele care au so¬li¬ci¬tat reconstituirea dupa acelasi autor, petentul precizând expres ca nu întelege sa mai cheme în judecata si alte persoane, cauza fiind retinuta în pronuntare pe a¬ceasta exceptie.

Vazând hotarârea atacata cu nr. 1180/14.04.2008 în care dupa acelasi au¬tor au formulat cereri de reconstituire M.M., M. Al. si M. G., instanta a retinut, în esenta ca, în cadrul unei plângeri a¬vând ca obiect anularea unei hotarâri a Comisiei judetene, având în vedere ca ho¬tarârea va produce efecte constitutive, au calitate procesuala activa toti cre¬di¬torii obligatiei, în speta petentul dar si toate persoanele enumerate mai sus.

Niciuna dintre acestea nu poate introduce plângere în lipsa celorlalti, fiind vorba despre o coparticipare procesuala fortata activa, subiectiva. Fiind vor¬ba de litisconsortiu, întrucât toate persoanele enumerate se afla într-o le¬ga¬tu¬ra indisolubila care impune solutionarea unitara a litigiului, cu privire la toti par¬ticipantii, printr-o singura hotarâre.

În speta, desi s-a pus în discutia partilor obligativitatea chemarii în ju¬de¬cata a tuturor creditorilor obligatiei, acestea explicit au refuzat chemarea în ju¬decata si a altor persoane si cum instanta din oficiu nu are dreptul de a chema în judecata alte persoane pentru ca ar încalca principiul disponibilitatii, sens în care s-a pronuntat si instanta suprema: „În dreptul român, nefiind cunoscuta in¬stitutia introducerii în cauza, din oficiu, a unor persoane, instanta nu poate sa dis¬puna din oficiu citarea altei persoane decât cea indicata prin cererea de che¬ma¬re în judecata, care sa dobândeasca astfel calitate procesuala pasiva si sa fie o¬bligata fata de reclamant. (Sectia civila, decizia nr. 494/08.02.2002).

În speta nu este vorba asadar de un drept exclusiv ce ar putea fi valo¬ri¬fi¬cat, în mod separat de una din partile îndreptatite ci numai împreuna, prin ra¬por¬tare la notiunea de consortium litis.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul solicitând ad¬¬miterea acestuia, casarea sentintei recurate si trimiterea cauzei spre re¬ju¬de¬ca¬¬re instantei de fond.

În motivarea recursului se arata ca, din patru persoane care au depus o ce¬rere de reconstituire ce a fost respinsa de Comisia Judeteana Maramures, nu¬mai o singura persoana a promovat plângere la judecatorie, în ipoteza admiterii plân¬gerii, hotarârea judecatoreasca va anula doar dispozitia hotarârii comisiei ju¬detene privitoare la petent, restul prevederilor ramânând valabile. Este gre¬si¬ta ideea ca au calitate procesuala activa toti creditorii obligatiei, în speta pe¬ten¬tul si toate celelalte persoane ce au depus cerere de reconstituire si care sunt cu¬prinse în hotarârea atacata. Dreptul de a ataca hotarârea comisiei judetene este un drept personal al fiecarei persoane care se considera nemultumita de so¬lu¬tie.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs si a preve¬de¬rilor art. 3041 Cod procedura civila, tribunalul constata urmatoarele:

În dosarul înregistrat sub nr. 2229/336/2008 la Judecatoria Viseu de Sus, M.J. a solicitat anularea hotarârii nr. 1180/2008 a Comisiei Ju¬de¬te¬ne Maramures si reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în su¬prafata de 15 ha, teren cu vegetatie forestiera.

Prin sentinta civila nr. 2133 din 26.08.2008 Judecatoria Viseu de Sus a res¬pins plângerea petentei deoarece aceasta nu a facut dovada descendentei din au¬torul deposedat.

Tribunalul Maramures prin decizia nr. 1076/R din 24.11.2010 a admis re¬cursul declarat de petenta M. J., a casat în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedura civila sentinta judecatoriei si a trimis cauza spre rejudecare a¬ce¬leiasi instante. În considerentele deciziei de casare se retine ca, plângerea a fost solutionata fara citarea legala a partilor, fara a se pune în discutia partilor pro¬bele existente la dosar, aspecte ce reprezinta motive de casare potrivit alin. 5 al art. 312 Cod procedura civila.

În rejudecare dosarul a fost înregistrat sub nr. 2229/336/2008. În cursul pro¬cesului a decedat petenta M. J., procesul fiind continuat de mos¬te¬ni¬to¬rul acesteia, M. S.

Din actele de la dosar se retine ca, la data de 16.04.2005 M. J. a depus cerere la Comisia Locala de aplicare a legilor fondului funciar Bistra so¬li¬citând reconstituirea dreptului de proprietate si cu privire la terenul în su¬pra¬fa¬ta de 15 ha cu vegetatie forestiera conform Legii nr. 247/2005. Ca probe s-au a¬tasat copii dupa mai multe extrase CF. Comisia Judeteana Maramures de a¬pli¬ca¬re a legilor fondului funciar prin Hotarârea nr. 1180 din 14.04.2008 a inva¬li¬dat cererea petentei, precum si a altor persoane.

Potrivit dispozitiilor art. 8 alin. 3 si art. 11 din Legea nr. 18/1991 sta¬bi¬li¬¬rea dreptului de proprietate se face la cerere, iar potrivit art. 11 din HG nr. 890/2005 cererea poate fi formulata de fiecare persoana îndreptatita personal sau prin mandatar, Când sunt mai multi mostenitori cererea se poate face si în co¬mun, fiind semnata de fiecare dintre ei. Stabilirea dreptului de proprietate se face pe numele persoanelor îndreptatite, iar pentru cei decedati pe numele mos¬te¬nitorilor. Când sunt mai multi mostenitori stabilirea dreptului de proprietate se face pe numele tuturor mostenitorilor. Când cerere la comisii au depus mai mul¬te categorii de mostenitori comisia va proceda conform dispozitiilor art. 13 alin. 2 din HG nr. 890/2005. Cei nemultumiti de hotarârea Comisiei judetene pot face plângere la judecatorie în termen de 30 de zile (art. 27 alin. 8 din aceeasi hotarâre).

Din textele de lege mai sus redate reiese ca, cererea adresata comisiei chiar si atunci când sunt mai multi mostenitori dupa acelasi autor, se poate face fie individual, fie în comun de catre mostenitori.

Prin nesocotirea acestor dispozitii legale, instanta de fond a solutionat ca¬uza pe exceptie, ceea ce echivaleaza cu necercetarea fondului.