Necitarea părţilor la efectuarea lucrării de expertiză, chiar dacă este motivată de expert, nu realizează proba administrată, ci obligă instanţa să dispună refacerea acesteia. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


Drept procesual civil.

Nulitatea actelor de procedură.

Necitarea părţilor la efectuarea lucrării de expertiză, chiar dacă este motivată de expert, nu realizează proba administrată, ci obligă instanţa să dispună refacerea acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 271/31.01.2011 Judecătoria B.V. a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta H.G.S. în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală de fond funciar G. şi Comisia Judeţeană de fond funciar G. şi a obligat reclamanta să plătească 1000 RON cheltuieli de judecată faţă de Comisia locală.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că autoarei reclamantei, C.M., i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 34900 mp situată în G., sat T., judeţul G., conform titlului de proprietate nr. 6644/1994 eliberat de CJSDPT G., din care 32100 mp în extravilan T 12, P 100, şi că, potrivit registrului agricol anterior cooperativizării, C.M. (autoarea reclamantei) a figurat în registrul agricol la rolul soţului său cu suprafaţa de 3,49 ha, din care curţi clădiri 10 ari.

A mai reţinut instanţa de fond că prin titlul de proprietate s-a reconstituit suprafaţa de 34900 mp, din care 32100 mp extravilan, că suprafaţa din registrul agricol corespunde cu suprafaţa reconstituită prin TP nr. 6644/1994 şi că existenţa actului de proprietate din anul 1937 nu o îndreptăţeşte pe reclamantă să solicite mai mult teren, şi nici actele de la Arhivele Naţionale care privesc Recensământul agricol din anul 1948.

S-a mai reţinut că la reconstituirea dreptului de proprietate s-a avut în vedere registrul agricol anterior cooperativizării, respectiv din anii 1959-1962, că reclamanta nu a putut face dovada continuităţii proprietăţii din anii 1937 şi 1948 până în 1962, că terenurile revendicate nu mai figurează în rolul agricol anterior cooperativizării, iar altă probă nu conduce la concluzia că autoarea reclamantei a avut în proprietate la colectivizare o suprafaţă totală de 5,31 ha.

Existenţa posesiei asupra terenului din anul 1996 şi până în prezent nu echivalează cu dreptul de proprietate, reclamanta fiind doar un detentor precar al terenului în suprafaţă de 2,10 ha pe care îl solicită. În realitate acest teren figurează în actele oficiale ca fiind domeniul public al comunei G. conform Hotărârii nr. 2/29.01.2010 a Consiliului Local G. (fila 50-61). Astfel la punctul 77 este evidenţiată suprafaţa de 3,5 ha teren neproductiv şi parţial cu arboret.

În raportul de expertiză întocmit de domnul expert P.C. este evidenţiată în planul de situaţie (fila 71) atât proprietatea reclamantei din P 100, cât şi proprietatea primăriei Grădinari din parcela 158, unde se află o suprafaţă de 1,13 ha o baltă, înconjurată la E şi V de proprietatea reclamantei. În concluziile raportului de expertiză se arată că P 100, T 12 se compune din două corpuri, un corp A delimitat de punctele 1-26 în suprafaţă de 2,20 ha şi un corp B delimitat de punctele 27-34 în suprafaţă de 0,75 ha. Terenul cu nr. cadastral 158 (teren mlăştinos) are categoria de folosinţă baltă încă din planul cadastral din 1976 al comunei Grădinari.

A mai reţinut instanţa de fond că temeiul de drept invocat de reclamantă, respectiv art. 6 alin. 2 indice 2 şi art. 7 din Legea 247/2005 care se referă la corectarea în favoarea foştilor a diferenţelor de terenuri se realizează la data punerii în posesie, iar autoarea reclamantei a fost pusă în posesie în anul 1991. Pe de altă parte, diferenţa de teren solicitată este foarte mare, ceea ce necesită o analiză atentă a destinaţiei acesteia. Fiind vorba de o proprietate care face parte din domeniul public al Primăriei, aceasta urmează un regim special în sensul că nu poate forma obiectul reconstituirii în baza Legii 18/1991.

Împotriva sentinţei civile nr. 271/31.01.2011 a declarat recurs motivat şi în termenul legal reclamanta H.G.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din următoarele motive:

Art. 304 pct. 7 C. pr. civ. – când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Art. 304 pct. 8 C. pr. civ. – când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecaţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia;

Art. 304 pct. 9 C. pr. civ. – când hotărârea pronunţată este lipsita de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii;

Art. 304 indice 1 C. pr. civ. – recursul declarat împotriva unei hotărâri, care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanţa putând sa examineze cauza sub toate aspectele.

In fapt, recurenta arată că prin sentinţa recurată i-a fost respinsa acţiunea având ca obiect obligarea pârâtelor să-i emită un titlu de proprietate suplimentar pentru suprafaţa de teren de 2,10 ha (21.000 mp) deţinuta de reclamantă în fapt, identificată ca făcând parte din tarla 12, parcela 100, având în vedere ca deja exista emis pe numele C.M., autoarea recurentei, titlul de proprietate nr. 6644/26.01.1994 în condiţiile Legii nr. 18/1991, pentru suprafaţa de 3,21 ha (32.100 ha), situată, de asemenea, în tarla 12, parcela 100. Punerea în posesie a autoarei s-a făcut pe vechiul amplasament pe care îl deţinea înainte de cooperativizare, prin respectarea liniilor de hotar existente în anul 1962 (marcate prin “borne” care mai există şi astăzi) şi prin recunoaşterea reciprocă a limitelor proprietăţii de către vecini. Terenul astfel delimitat, s-a aflat în posesia mamei recurentei, iar în prezent se află în posesia acesteia. În urma unor măsurători efectuate, a constatat ca suprafaţa de 3,21 ha înscrisă în titlul de proprietate nu corespunde cu suprafaţa reală deţinută de subsemnata, rezultând ca tarlaua 12 parcela 100 nu are 3,21 ha (32.100 mp) ci 5,31 ha (53.100 mp), în plus cu 2,10 ha (21.000 mp). In urma acestor constatări, cu adresa nr. 1022/13.02.2007 s-a adresat Primăriei G. să-i rectifice titlul de proprietate în sensul ca tarlaua 12 parcela 100 are suprafaţa de 5,31 ha şi nu 3,21 ha cum este înscris în titlu, insa nu a primit niciun răspuns.

In dovedirea cererii de chemare în judecată a depus înscrisuri: schiţe ale terenului cu suprafaţa reală, extras emis de Arhivele Naţionale cu proprietăţile şi exploataţiile agricole în anul 1948, din care rezultă ca bunicii recurentei, C.D. şi C.D., deţineau în vatra satului T. suprafaţa totală de 8 ha şi 7500 m.p., precum şi actul de vânzare-cumpărare pe numele C.D. transcris de Tribunalul I. Secţia Notariat prin procesul-verbal nr. 1705 din 21 ianuarie 1927, pentru suprafaţa de aproximativ 9 ha. Toate aceste acte dovedesc ca bunicii săi, C., deţineau pe raza comunei T. aproximativ 9 ha de teren, amplasate intr-un singur loc şi astfel solicitarea sa este îndreptăţită, diferenţa de 2,10 ha aparţinând sale, iar în prezent este în posesia sa. Pentru aceasta suprafaţa de teren pe care bunicii recurentei au avut-o în proprietate le-a fost reconstituit în fapt, moştenitorilor, dreptul de proprietate, pe vechiul amplasament, şi a făcut obiectul a doua titluri de proprietate:

– nr. 6649/26.01.1994, prin care numiţilor H.G., C.E., B.M. li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra a 3 ha (30.000 mp);

– nr. 6644/26.01.1994, prin care autoarei C.M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 3 ha şi 4900 mp, situate astfel: în extravilan – tarla 12, parcela 100 – în suprafaţa de 32.100; în intravilan – tarla 66 – parcela 476 – în suprafaţa de 2.800 mp.; aşa cum a menţionat, aceasta tarla 12, parcela 100, are în realitate 5,31 ha (53.100 mp) şi nu 3,21 ha (32.100 mp) cum este înscrisă în titlu.

Mai arată recurenta că într-un prim ciclu procesual a fost administrată proba cu martori, care au declarat ca deţine această suprafaţă de teren şi că nu încalcă dreptul de proprietate al vecinilor, ca terenul a aparţinut înainte de cooperativizare familiei sale şi ca dreptul de proprietate a fost reconstituit pe vechiul amplasament. A fost întocmit un raport de expertiza topografica prin care expertul în concluzii retine ca tarlaua 12, parcela 100 situata în extravilanul satului T., comuna G., deţinuta şi lucrata de recurentă are suprafaţa de 5,31 ha (53.100 mp) şi nu 3,21 ha (32.100 mp) cum este înscrisa în titlul de proprietate nr. 6644/26.01.1994, emis pe numele C.M.. Prin sentinţa civila nr. 4456/17.12.2008 Judecătoria B.V. i-a admis acţiunea, dispunând reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 2,10 ha teren aflat în extravilanul satului T., comuna G., judeţul G., în tarlaua 12, parcela 100, obligând pârâtele să-i întocmească documentaţia pentru punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate.

Prin decizia civilă nr. 797/18.12.2009 Tribunalul Giurgiu a admis recursul pârâtelor şi a casat sentinţa recurată, trimiţând cauza spre rejudecare la prima instanţă, pentru completarea probatoriului în cauza, în sensul ca expertul sa răspundă la obiecţiunile formulate de către parata Comisia Locala de Fond Funciar G. cu privire la includerea vreunei suprafeţe de teren în proprietatea publica şi al încălcării dreptului de proprietate al altor părţi, completarea probatoriului administrat în cauza cu orice mijloc de probă care sa conducă la aflarea adevărului, precum şi pentru depunerea procesului-verbal de punere în posesie care a stat la baza emiterii TP nr. 6644/26/01/1994.

În al doilea ciclu procesual, după casarea cu trimitere, instanţa de fond a administrat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia pârâta Comisia Locala de Fond Funciar G. a depus copia procesului-verbal de punere în posesie şi copie de pe registrul agricol, iar pro cauza, întrucât l-a depus abia în termenul din 22.11.2010 (dupa efectuarea celei de-a doua expertiza şi la mai mult de trei ani de când cauza se afla pe rolul instanţelor), un inventar al bunurilor ce aparţin domeniului public al comunei G., însuşit de Consiliul Local prin Hotărârea nr. 2/ 29.01.2010, la trei ani de la declanşarea procesului, din care insă nu rezultă ca în tarlaua 12, parcela 100, ar exista vreo porţiune de teren domeniul public al primăriei, cu destinaţia baltă înconjurata de arboret, sau ca vreun teren proprietate publică sau privată al primăriei se învecinează cu terenul în litigiu, Mai mult, nici în titlul de proprietate care face obiectul litigiului şi nici în procesul-verbal de punere în posesie pe baza căruia s-a emis acest titlu, nu are menţionat la vecinătăţi, domeniul public sau privat al primăriei. Recurenta a depus copie de pe actul de vânzare-cumpărare transcris prin procesul-verbal 1705/2.01.1927 din care rezulta ca autorii săi, familia C., au avut în proprietate aproximativ 9 ha teren, amplasamentul acestora, precum şi vecinătăţile, care a fost cooperativizat, şi pe care s-a reconstituit în fapt dreptul de proprietate pe vechiul amplasament, odată cu apariţia legilor fondului funciar.

Deşi în fapt, recurenta este în posesia întregii suprafeţe avuta în proprietate de către autorii mei, în procesul-verbal de punere în posesie şi în titlul de proprietate a fost trecută doar suprafaţa care fusese înscrisă în registrul agricol şi care nu corespundea cu suprafaţa reala cooperativizată, întrucât la cooperativizare s-au înscris în registrul agricol doar terenurile proprii pentru agricultură, nu şi terenurile neproductive (arboret, păşuni, vii, teren mlăştinos, etc.). Mai mult, comisia constituita la nivelul localităţii T., cu atribuţii de punere în posesie, a procedat la reconstituirea drepturilor de proprietate pe vechile amplasamente, fără insa a face o măsurătoare exacta a suprafeţelor. S-a dispus efectuarea unei expertize, care a avut ca obiective propuse de către Comisia Locala de Fond Funciar G., identificarea suprafeţei de teren înscrisă în titlul de proprietate nr. 6644/26.01.1994 din tarlaua 12 parcela 100; măsurarea suprafeţei de teren, stabilirea vecinătăţilor şi întocmirea schiţei terenului; identificarea suprafeţei de teren aparţinând domeniului public al comunei grădinari aflat în vecinătatea terenului aparţinând subsemnatei; întocmirea unei schiţe de ansamblu. La acest obiectiv expertul susţine, cu de la sine putere, ca parcela 100 are o particularitate, adică este compusa din parcela 100A şi 100B, fără insa a şi argumenta în baza a ce documente, o singura parcelă existenta se transformă dintr-o dată în două parcele. De asemenea, nu explică de ce măsurarea parcelei 100 se face de la o distanţă de 107,5 m de la limita intravilanului, când în planul de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate al parcelei 101, distanţa de la limita intravilanului la parcela 100 este de 134,42 m. Mai mult măsurarea parcelei 100 trebuia făcuta începând de la coordonatele de pe partea vestica a parcelei 101 cuprinsa în planul de amplasament şi delimitare al acesteia, emis de primărie în data de 23.05.2007, purtând numărul cadastral nr. 213, proprietatea fiind intabulata la Biroul de Carte Funciara de pe lângă judecătorie. Răspunzând la cel de-al doilea obiectiv, expertul, tot pentru a fi pe placul primarului, neagă pur şi simplu că în zona de sud parcela se învecinează cu drumul comunal, fără insa a şi susţine cu vreun document. Când insă trebuie sa răspundă la cel de-al treilea obiectiv cu privire suprafaţa ce ar aparţine domeniului public al comunei, expertul o identifică numai pe baza susţinerilor reprezentanţilor primăriei, la 20 de ani după ce autoarea recurentei şi aceasta din urmă au fost împroprietărite. Mai mult, pentru a da câştig de cauză tot reprezentanţilor primăriei, afirmă ca aproximativ un hectar din teren este mlăştinos, afirmaţie total falsa. Dupa ploi abundente în partea de nord a parcelei 100, terenul fiind mai jos, se poate forma o suprafaţa de apă de 20-30 mp, care insa dispare prin evaporare. Mergând mai departe, expertul descoperă în mijlocul parcelei 100 (devenita aşa cum a menţionat parcela 100A şi 100B) o a treia parcelă, cu număr cadastral 158, delimitată prin punctele 2-15,30-34,27-2, ce ar figura intr-un plan cadastral din anul 1976 ca HB, adică baltă. Se întreabă recurenta de ce această baltă nu a fost identificată şi în titlul său de proprietate, sau cu ocazia întocmirii procesului verbal de punere în posesie pe vechiul amplasament, în anul 1991.

Mai susţine expertul ca măsurătorile s-au făcut cu staţia PENTAX V323N, dar dacă aşa ar fi fost, perimetrul parcelei 100 şi al aşa-zisei parcele 158 din mijlocul acesteia, ar fi trebuit sa fie definit prin coordonata GPS care să definească exact parcela şi sa poată fi utilizate pentru o eventuala intabulare, însa în schiţa depusa de expert sunt înşiruite numai nişte numere care delimitează conturul şi nici o coordonata GPS. Mai mult, nici schiţa de ansamblu nu cuprinde nici o coordonata GPS. In fata instanţei de fond recurenta a arătat toate aceste neajunsuri ale expertizei şi a formulat obiecţiuni, insă expertul mai întocmeşte o completare la raport în care susţine ca nu era necesara prezenta părţilor la întocmirea raportului de expertiza. Văzând atâta lipsa de dentologie şi rea voinţa a expertului, materializate prin raportului de expertiză întocmit, a solicitat argumentat o expertiza contrarie, insa instanţa de fond, deşi trebuia să aibă rol activ, respinge proba, considerând ca expertul a răspuns. Mai mult, recurenta a solicitat, în continuarea probatoriului, având în vedere neconcordantele grosolane, audierea unor martori vecini, dar care nu apar menţionaţi în raportul de expertiza, insa şi aceasta probă i-a fost respinsa. In realitate, arată recurenta, expertiza s-a făcut în mod intenţionat în lipsa sa, măsurătorile s-au efectuat la indicaţia primarului şi fără sa aibă măcar la bază Hotărârea nr. 2/29.01.2010 a comunei G., fabricată abia în anul 2010, în care, aşa cum a menţionat, nu se poate identifica nici o suprafaţă de teren cu destinaţia baltă sau lăstăriş, sau orice altceva, în vecinătatea terenului proprietatea recurentei. Mai mult, parcela 158 are o formă atât de ciudată, urmărind, chipurile, conturul unui lăstăriş (deşi este identificata ca fiind balta) exceptând regula celorlalte parcele care au o forma regulată, şi asta numai şi numai pentru a răspunde scopului primăriei, de a-i fura din terenul proprietatea sa, chiar daca nu prezintă nici un document anterior începerii procesului care să ateste ca ar exista vreo suprafaţa de teren domeniu public în vecinătatea terenului proprietatea subsemnatei, chiar daca nu ni se prezintă nici un plan parcelar anterior anului 2007, chiar daca vecinătăţile reale pe latura sudica şi vestica ale terenului sunt cu totul altele, existând 7-8 titluri de proprietate aparţinând unor proprietari care sunt vecinii mei. Terenul identificat în planul de situaţie întocmit de expert, în suprafaţa de 2,95 ha, nu corespunde cu cel din titlu de 3,21 ha. Ca răspuns la obiecţiuni, susţine ca nu exista suprapuneri de teren, când în realitate terenul din parcela 100 se suprapune cu terenul proprietatea recurentei din parcela 101, intabulat deja.

Consideră recurenta ca aceste dovezi demonstrează ca identificarea, delimitarea şi amplasarea terenului în litigiu este total neconformă cu realitatea, astfel ca se impunea ca raportul de expertiza sa fie refăcut, în condiţiile impuse de lege, în prezenta sa, astfel ca expertul sa fie informat de către ambele părţi aflate în litigiu cu privire la identificarea, delimitarea şi amplasarea terenului şi să tina cont de datele existente în teren, de vecinătăţile reale, nu să scoată, cu de la sine putere, alte vecinătăţi decât cele care sunt în realitate. In fapt, expertul, din cauza lipsei deontologiei profesionale, i-a ştirbit dreptul de proprietate, delimitând latura sudica a proprietăţii sale nu pe hotarul real, menţionând, cu de la sine putere, alţi vecini decât cei reali şi înscrişi în titlul de proprietate, şi aceasta numai în scopul de a da aparenta legală ca acolo exista o suprafaţă de teren ce ar aparţine Primăriei G.

Comisia Locala de Fond Funciar G. a susţinut ca reclamanta este în afara oricăror termene de a cere reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, insa solicită a se constata că recurenta nu avea cum sa formuleze o noua cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, având în vedere ca acest teren deja este în posesia sa, ci a solicitat doar corectarea suprafeţei înscrisă în titlu cu suprafaţa reala deţinuta. Din probele administrate, martori, prima expertiza, înscrisuri, rezulta fără putinţa de tăgada ca este în posesia terenului, posesie ce a avut-o şi autoarea sa, iar terenul a fost proprietatea bunicilor mei, reconstituirea dreptului de proprietate făcându-se în anul 1991 pe vechiul amplasament, neîncălcând dreptul de proprietate al nici unui vecin. Având în vedere aceasta situaţie de fapt, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 6 alin. 2 indice 2 şi ale art. 7 din Legea 1/2000.

Instanţa de fond îşi însuşeşte toate neadevărurile scrise de expert, fără măcar să-şi pună întrebarea cum de parcela 100 (se transformă în doua parcele, iar cu privire la terenul cu numărul cadastral 158 (teren mlăştinos) instanţa susţine ca are categoria de baltă încă din planul cadastral din 1976 al comunei G., plan care nu a fost depus ca probă în cauză.

Un alt argument în respingerea acţiunii este acela că suprafaţa de 2,10 ha este o suprafaţă prea mare, ceea ce necesita o analiză atentă a destinaţiei acesteia. Pornind de la aceasta constatare, instanţa ajunge la concluzia ca este vorba de o proprietate ce face parte din domeniul public al primăriei şi urmează un regim special în sensul ca nu poate forma obiectul reconstituirii în baza Legii 18/1991. Instanţa nu motivează în baza cărui document a ajuns la concluzia ca proprietatea autorilor recurentei, demonstrată prin acte de proprietate şi martori, devine parte din domeniul public al primăriei şi de ce a considerat că articolul 6 alin.2 indice 2 şi art. 7 din Legea 247/2005 nu este aplicabil, pe motiv ca suprafaţa ce trebuie sa fie corectată este prea mare. Nici unul din cele doua articole şi niciunde în legile fondului funciar nu se prevede ca o asemenea corectare se face doar pana la o anumita limită şi că se realizează la data punerii în posesie. Aceasta susţinere este ilogica, este un nonsens. Prevederile legale sunt clare şi niciunde nu se prevede, nici momentul când se poate solicita şi face corectarea suprafeţelor şi nici în ce limite.

Pentru toate aceste motive, recurenta solicită casarea sentinţei recurate, iar pe fond, admiterea acţiunii reclamantei în sensul corectării în favoarea acesteia a diferenţei de 2,10 ha, rezultată dintre suprafaţa înscrisă în titlul de proprietate de 3,21 ha şi suprafaţa deţinută în fapt de 5,31 ha, identificată ca fiind tarla 12 parcela 100, precum şi obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare intimata Comisia locală de fond funciar G. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat arătând că reclamanta/autorii săi nu au formulat cerere pentru o altă suprafaţă de teren decât aceea pentru care le-a fost reconstituit deja acest drept prin două titluri de proprietate, ultimul termen limitativ, de decădere, pentru depunerea cererii a fost cel instituit de Legea nr.247/2005 respectiv noiembrie 2005, reclamanta formulând posibila cerere în martie 2007, că sursele doveditoare a suprafeţelor de teren deţinute sunt conform art. 11 din Legea nr. 18/1991 actele de proprietate, carte funciara, cadastru, cereri de înscriere, registru agricol, iar autoarea reclamantei este înscrisă în registrul agricol doar cu suprafaţa pentru care au fost eliberate titluri de proprietate, mama reclamantei a decedat în nov. 1996 şi nu a contestat nimic – ea ca şi titulară a formulat cerere în 1991 pentru suprafaţa de teren despre care avea cunoştinţă că are dreptul, cu cât s-a înscris în CAP şi cu cât este înscrisă în registrul agricol, reclamanta nu a urmat aceasta procedura prealabilă impusă de norme imperative ale legilor fondului funciar (cerere reconstituire, contestaţie la comisia judeţeană, plângere la instanţă), nici chiar în situaţia solicitării făcute în anul 2007, recurenta nu este îndreptăţită Ia reconstituirea dreptului de proprietate pentru nicio altă suprafaţă de teren în afara aceleia deja primite, fiind numai o încercare cu rea-credinţă de a obţine un drept de proprietate necuvenit, arătând în mod mincinos ca a lucrat şi această suprafaţă de teren de 2,1 ha, ba în plus, întrucât acolo este zonă mlăştinoasa, fostă baltă, cu teren neproductiv. Si chiar aşa fiind, faptul ca timp de câţiva ani s-a folosit abuziv de terenul ce aparţinea domeniului public, nu oferă posibilitatea constituirii unui drept în temeiul prescripţiei achizitive sau ceva asemănător, fiind vorba despre teren domeniu public. Recurenta declară că a descoperit după 20 de ani ca munceşte o suprafaţa de 5 ha, deşi are în act numai 3 ha şi crede ca astfel devine proprietar. Realitatea este ca deţine împreună cu alţi moştenitori o suprafaţă totală de 6,1 ha teren conform celor două titluri de proprietate, iar suprafaţa pretinsă că o munceşte în plus nu poate fi dovedita nici faptic întrucât terenul este neproductiv, cu vegetaţie forestieră, astfel cum apare în planurile parcelare/cadastrale ale localităţii, pe ortofotoplan şi în raportul de expertiză întocmit în cauză, precum şi în lista bunurilor ce aparţin domeniului public al localităţii.

Recurenta a administrat proba cu înscrisuri referitoare la dobândirea prin licitaţie a unei construcţii de la comisia de lichidare a fostului CAP G.

Intimata Comisia Judeţeană de fond funciar Giurgiu nu s-a prezentat şi nu a formulat întâmpinare.

Examinând recursul, apărările intimatei şi probele cauzei tribunalul constată întemeiat recursul în limita şi pentru următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr. 797/18.12.2009 irevocabilă, pronunţată în primul ciclu procesual de Tribunalul Giurgiu s-a casat sentinţa instanţei de fond şi s-a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare, în vederea completării raportului de expertiză topografică prin răspunsul la obiecţiuni, urmând ca în rezolvarea acestora şi a obiectivelor iniţiale, expertul să se raporteze la titlul de proprietate emis autoarei reclamantei, să verifice aspectele referitoare la includerea vreunei de suprafeţe de teren din litigiu în domeniul public.

După casarea cu trimitere instanţa de fond a încuviinţat pârâtei Comisia locală de fond funciar G. proba cu o nouă expertiză judiciară topografică, raportul de expertiză fiind depus înaintea termenului de judecată din 25.10.2010, când, la cererea părţilor, s-a amânat cauza pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul acestuia. S-au formulat de către reclamantă obiecţiuni la raportul de expertiză, consemnate în încheierea de şedinţă din 22.11.2010, aceasta arătând că expertiza s-a efectuat în lipsa părţilor, că expertul nu a răspuns la nicunul dintre obiective, că există suprapuneri de teren între parcela 100 şi parcela 101, că schiţa expertului nu seamănă cu planul parcelar şi nu este avizată de OCPI Giurgiu, solicitând refacerea lucrării în întregime şi încuviinţarea unui expert parte. Instanţa a admis parţial obiecţiunile în sensul că a dispus completarea raportului de expertiză, în sensul de a se indica vecinătăţile pe schiţa întocmită, de a indica dimensiunile laturilor din schiţă, de a stabili dacă există suprapuneri de teren şi a de a delimita balta.

Completarea raportului de expertiză a fost depusă la dosar la data de 6.01.2011, menţionându-se în cuprinsul său că părţile au fost convocate la expertiza iniţială pentru data de 18.10.2010, când au fost prezente reclamanta şi reprezentanţii comisiei locale, dar că măsurătorile la faţa locului nu au putut fi efectuate din cauza condiţiilor meteo (ploaie), expertul comunicând părţilor că va reveni când va fi vremea favorabilă, dar că, deoarece nu ştia când va fi o astfel de vreme, nu a mai convocat părţile la măsurătorile efectuate de expert la data de 21.10.2010. a menţionat expertul că nu era strict necesară prezenţa părţilor, deoarece terenul era clar delimitat în teren şi nu se punea problema măsurării din eroare a altor terenuri. În plus staţia totală cu care s-au efectuat măsurătorile topografice a înregistrat în memorie datele, rezultatele măsurătorii fiind cunoscute după raportarea acestora în calculator, practic părţile neputând să vadă nimic concret în operaţiunea de măsurare la faţa locului.

În şedinţa din 10.01.2011 apărătorul reclamantei a invocat nulitatea raportului de expertiză pentru neconvocarea părţilor conform art. 208 Cod procedură civilă. Instanţa a respins această obiecţiune, reţinând că expertul a motivate cauza necitării, iar părţile au fost prezente la data de 18.10.2010.

În şedinţa publică din 24.01.2011 reclamanta a formulat obiecţiuni şi la completarea raportului de expertiză, arătând că expertul indică ca vecin în schiţă comisia locală, că nu s-au stabilit corect suprapunerile de teren şi că solicită o contraexpertiză şi proba cu martori. Instanţa a respins obiecţiunile şi proba testimonială, rămânând în pronunţare, motivând soluţia de respingere a acţiunii şi pe constările în teren ale raportului de expertiză topografică.

În raport de cele rezultate din actele dosarului tribunalul constată că părţile au fost convocate doar pentru data de 18.10.2010, deşi măsurătorile la faţa locului au fost efectuate la data de 21.10.2010, când părţile nu au fost convocate şi nici prezente. Tribunalul apreciază că expertiză trebuia efectuată în condiţiile prevăzute de art. 208 alin. 1 Cod procedură civilă care stabilesc că lucrarea la faţa locului „nu poate fi făcută decât după citarea părţilor prin carte poştală recomandată , cu dovadă de primire”. În speţă, convocarea părţilor în vederea efectuării fazei de teren a expertizei s-a făcut pentru data de 18.10.2010, când nu s-au putut efectua măsurători, dar nu şi la termenul ulterior când expertul a considerat că vremea e favorabilă şi a efectuat măsurătorile la faţa locului, nefiind deci îndeplinite prevederile textului de lege sus-citat. Efectuarea raportului de expertiză fără citarea părţilor reprezintă o încălcare a normelor de procedură sancţionată cu nulitatea relativă, ceea ce presupune ca aceasta să fie invocată la termenul imediat următor producerii încălcării, condiţie îndeplinită în speţă, faţă de împrejurarea că s-au formulat obiecţiuni în acest sens de către recurenta reclamantă la termenul de judecată din 10.01.2011. Consecinţa anulării raportului de expertiză ca urmare a constatării nulităţii acestuia este refacerea sa, care nu poate fi efectuată decât de către instanţa de fond, având în vedere că potrivit art. 305 Cod procedură civilă în instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor. Este întemeiat şi motivul de recurs referitor la încălcarea dispoziţiilor instanţei de casare referitoare la aplicarea pe teren a titlul de proprietate al autoarei reclamantei, astfel încât se impune ca instanţa de trimitere să stabilească din oficiu obiectivele necesare pentru stabilirea clară a terenului cuprins între vecinătăţile indicate în titlul de proprietate şi a întinderii reale a acestuia, urmând a se stabili dacă cele constatate de expert la faţa locului, respective existenţa a două parcele separate (100 A şi 100 B conform expertului) separate de balta respectivă rezultă şi din modul în care au fost înscrise vecinătăţile terenului în titlul de proprietate şi în procesul-verbal de punere în posesie.

Faţă de cele ce preced, tribunalul constată că sunt îndeplinite prevederile art. 312 Cod procedură civilă, urmând a se casa în tot sentinţa şi a se trimite cauza spre rejudecare în vederea refacerii raportului de expertiză cu respectarea dispoziţiilor codului de procedură civilă şi a considerentelor prezentei decizii. Rejudecând, instanţa va avea în vedere şi celelalte motive de recurs invocate de către recurenta reclamantă, pe care tribunalul nu le poate analiza faţă de nulitatea expertizei şi de necesitatea refacerii acesteia.

1