Judecătorii care s-au pronunţat într-o cauză cu ocazia judecării apelului sunt incompatibili a judeca aceeaşi cauză după casarea cu trimitere spre rejudecare.
Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Decizia civilă nr. 48/03 mai 2010
Prin sentinţa civilă nr. 3807 din 5.06.2008 a Judecătoriei Sibiu a fost admisă în parte acţiunea civilă (completată) în desfacerea căsătoriei promovată sub nr. 1311 din 28.02.2008 de reclamanta Z.D. în contradictoriu cu intimatul Z.I. şi a fost admisă în parte cererea reconvenţională promovată în contradictoriu între părţi, dispunându-se desfacerea căsătoriei părţilor din culpă comună, s-a încuviinţat ca reclamanta să revină la numele avut anterior, i s-a încredinţat acesteia spre creştere şi educare minora rezultată din căsnicie, cu obligarea intimatului la plata unei contribuţii de întreţinere pentru aceasta de 198 lei lunar, s-a încuviinţat ca intimatul să păstreze legături personale cu minora, stabilindu-se program de vizitare bilunar şi pentru vacanţe, a fost atribuit beneficiul folosinţei locuinţei părţilor, situată în C. reclamantei şi a fost dispusă evacuarea intimatului din acest spaţiu; a fost respinsă cererea intimatului privind atribuirea spaţiului şi au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă că destrămarea relaţiilor de căsătorie a fost generată de lipsa de comunicare a părţilor şi de consumul de alcool în exces al intimatului, sub influenţa căruia aceasta devenea agresiv atât cu reclamanta, cât şi cu minora, ulterior relaţia degenerând în agresivităţi reciproce. Starea de tensiune dintre părţi face imposibilă convieţuirea împreună. Este în interesul minorei păstrarea relaţiilor de familie cu intimatul, în sarcina acestuia s-a stabilit o obligaţie de întreţinere corespunzătoare veniturilor realizate şi stării de nevoie a minorei.
Împotriva sentinţei a declarat apel intimatul, care a criticat stabilirea programului de vizitare a minorei şi atribuirea folosinţei locuinţei.
Prin decizia civilă nr. 44 din 30.01.2009 a Tribunalului Sibiu apelul a fost respins ca nefondat, reţinându-se în esenţă aspectul culpei, care, atunci când se recunoaşte în sarcina ambelor părţi, rezultă din probele administrate în cauză, de obicei, care soţ are parte mai mare de vină în destrămarea relaţiilor de căsnicie, fiind evident că cel care a introdus violenţa în relaţia de căsnicie a fost apelantul, care consuma alcool în exces. În funcţie de poziţia procesuală a intimatului şi de gradul de culpă reţinut, apare preferabil ca minora să fie încredinţată mamei şi ca programul de vizitare să fie cel stabilit, în acord cu vârsta minorei, cu dorinţa acesteia de a păstra legături cu tatăl său
În ce priveşte locuinţa, a fost atribuită părţii căreia i-a fost încredinţat copilul, fiind vorba de „cine are mai mare nevoie” de ea, căci locuinţa trebuie să constituie adăpostul copilului, acela care nu are nici o culpă în acest proces.
Cheltuielile de judecată au fost compensate în considerarea culpei mai mari a apelantului în destrămarea relaţiilor de căsnicie.
Prin decizia civilă nr. 54 din 4.05.2009 a Curţii de Apel Alba Iulia a fost casată decizia în apel şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinându-se faptul că intimatului nu i s-a respectat dreptul la apărare, căci a depus, după încheierea dezbaterilor, o cerere de amânare, justificată de motive medicale şi o serie de acte, şi apoi altă serie de acte, până la pronunţare, de care instanţa nu a ţinut seamă.
În rejudecarea apelului, prin decizia civilă nr. 18/20.01.2010 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia Civilă a fost respins apelul declarat de apelantul Z.I. împotriva sentinţei civile nr. 3807 din 5.06.2008 a Judecătoriei Sibiu care a fost păstrată, apelantul fiind obligat la plata către intimata a sumei de 1950 lei.
În motivarea deciziei Tribunalul a arătat în esenţă următoarele:
Apelantul a criticat stabilirea programului de vizitare a minorei, modalitatea de atribuire a folosinţei locuinţei şi modul cum s-au compensat cheltuielile de judecată.
După suplimentarea probatoriului a reieşit faptul că apelantul a fost acela care iniţia agresiunile, care se exercitau inclusiv asupra copilului. Din probaţiune a rezultat că ambii soţi erau agresivi şi nu a reieşit lipsa de culpă a apelantului, nici culpa mai mare a intimatei în destrămarea relaţiei de căsătorie.
În ce priveşte omiterea vizitei în vacanţele de Crăciun şi Paşti, s-a constatat că vacanţele nu au fost omise, programul făcând referire la aceste perioade din an. S-a apreciat că minora fiind antrenată într-un stil de viaţă, nu ar fi potrivit să fie scoasă din mediul familiar un timp mai îndelungat, cu excepţia situaţiei când chiar ea ar cere aceasta.
În ce priveşte locuinţa, aspectul a fost pus în discuţia părţilor, dar s-a considerat că atribuirea locuinţei ar fi o măsură provizorie, fără impact asupra problemei de fond, şi care ar urma a fi tranşată definitiv în procesul de partaj. S-a apreciat că acest aspect este subsidiar în raport cu petitele acţiunii în desfacerea căsătoriei. În contextul litigiului s-a apreciat că la atribuirea locuinţei primează ideea ca minora să aibă asigurată o locuinţă. Cum apelantul a cerut ca minora să fie încredinţată intimatei, implicit a acceptat ca locuinţa să fie atribuită acesteia. S-a mai apreciat că instanţa de fond, ca şi cea de control, au vegheat la respectarea drepturilor tuturor părţilor, la asigurarea egalităţii lor, cu amendamentul că s-a urmărit şi interesul superior al minorei, adică să aibă condiţii de viaţă şi trai acceptabile, ceea ce s-a realizat.
În ceea ce priveşte motivarea succintă a soluţiei, Tribunalul a arătat că criteriile privind modul de constituire al considerentelor hotărârii judecătoreşti nu includ cerinţe referitoare la lungime, ci cerinţe referitoare la claritate, raţionament, logică, etc. Sentinţa s-a apreciat a fi succintă, dar clară, în concordanţă cu probele administrate în cauză.
În privinţa faptului că imobilul a fost dobândit de la unchiul apelantului, el neavând altă posibilitate de locuit, Tribunalul a arătat că acestea sunt probleme care vizează fondul dreptului, asupra căruia se va statua cu ocazia sistării devălmăşiei asupra bunurilor comune ale părţilor, prin hotărârea din speţă nefiind stabilită decât folosinţa temporară a imobilului.
Referitor la cheltuielile de judecată, Tribunalul a arătat că părţile au efectuat cheltuieli de nivel similar, instanţa reţinând şi o oarecare culpă mai mare a apelantului în destrămarea căsătoriei, conform probelor administrate în cauză. Compensarea s-a făcut în mod corect şi legal, aplicându-se prevederile art. 274 şi 276 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen, motivat, pârâtul Z.I. solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei civile atacate în sensul încuviinţării unui program de vizitare astfel cum a solicitat în apel, atribuirea beneficiului folosirii locuinţei în favoarea sa, stabilirea corectă şi legală a contribuţiei de întreţinere pe care o datorează minorei în funcţie de veniturile actuale şi compensarea exactă a cheltuielilor de judecată de la instanţa de fond, cu obligarea reclamantei intimate la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivarea recursului s-a susţinut de către recurentul pârât că decizia pronunţată de către instanţa de apel este nelegală şi netemeinică deoarece în mod greşit instanţa de fond şi apoi cea de apel au dispus atribuirea beneficiului locuinţei în favoarea reclamantei intimate, deşi completarea acţiunii a fost tardivă iar probaţiunea administrată nu a fost în concordanţă cu soluţiile pronunţate.
Un alt aspect de nelegalitate şi netemeinicie criticat de recurent vizează greşita stabilire a pensiei de întreţinere la care a fost obligat şi nemotivarea instanţei de apel a acestui capăt de cerere, încălcându-se disp. art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.
În final recurentul pârât a criticat modul de compensare a cheltuielilor de judecată în fond şi în apel, arătând că în fapt nu s-a făcut nici o compensare, astfel că şi sub acest aspect decizia civilă atacată este nelegală.
În drept s-au invocat disp. art. 299 rap. la art. 304 pct. 6,7,8 şi 9 Cod procedură civilă, art. 274 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă reclamanta intimată Z.D. a solicitat în baza art. 312 al. 1 teza II Cod procedură civilă respingerea recursului declarat de pârâtul Z.I. şi în baza art. 274 Cod procedură civilă, obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Curtea de Apel în dezbaterea recursului a ridicat din oficiu excepţia prev. de art. 24 al. 1 Cod procedură civilă cu raportare la disp. art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
S-a constatat că decizia pronunţată în apel este nelegală prin raportare la articolele de lege arătate deoarece compunerea instanţei de apel după casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei la Tribunalul Sibiu a fost aceeaşi cu prima judecată a apelului.
Fiind un motiv de ordine publică Curtea s-a pronunţat în recurs pe această excepţie.
Faţă de cele expuse, în baza art. 312 al. 3 Cod procedură civilă s-a admis recursul declarat de pârâtul Z.I. şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Sibiu.
