Nu există identitate de obiect atunci când scopul urmărit de reclamant în cea de-a doua acţiune nu este acelaşi cu scopul din prima acţiune, soluţionată irevocabil.
Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr. 126 din 2 octombrie 2008
Tribunalul Iaşi a respins apelul reclamantului L.-C.C.-S. şi a păstrat sentinţa Judecătoriei Iaşi de respingere a acţiunii pentru autoritate de lucru judecat.
Tribunalul a constatat că prima instanţă a reţinut corect că finalitatea urmărită în ambele cereri – stabilire paternitate, soluţionată definitiv şi irevocabil şi cea de obligare a pârâtei să se prezinte la I.M.L. pentru testarea serologică şi ADN este aceeaşi: cercetarea paternităţii apelantului L.-C.C.-Ş.
În jurisprudenţa instanţei supreme s-a decis că pentru a exista identitate de obiect între două acţiuni este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este acelaşi în ambele acţiuni si, chiar dacă în primul litigiu s-a discutat numai pe cale incidentă un drept invocat de o parte, soluţia dată de instanţă are putere de lucru judecat într-o noua acţiune în care se încearcă valorificarea aceluiaşi drept.
De asemenea, că, dacă statuând asupra obiectului unei cereri, judecătorul ar putea contrazice cele statornicite într-o hotărâre anterioară, afirmând un drept negat sau negând un drept afirmat, există identitate de obiect.
Esenţial este să nu se ajungă la două hotărâri contradictorii, în sensul că drepturile recunoscute prin prima hotărâre să nu fie contrazise prin hotărârea ulterioară, ceea ce trebuie să se verifice este dacă prin noua acţiune nu se urmăreşte acelaşi scop, ca in primul proces.
În speţă, paternitatea apelantului a fost verificată în primul proces, astfel încât cererea de faţă, care urmăreşte acelaşi scop, nu poate fi primită, deoarece există autoritate de lucru judecat.
În privinţa identităţii de părţi, tribunalul a constatat că acestea sunt aceleaşi ca în primul proces: copilul L.-C.A.(întrucât acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele său de mamă, fiind irelevant că în hotărâre nu s-a specificat calitatea de reprezentantă a mamei) şi tatăl L.-C.C.-Ş.
Prin urmare, tribunalul a reţinut că există autoritate de lucru judecat, tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, cerută de art. 1201 Cod civil, fiind întrunită.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul L.-C.C.-Ş., arătând că nu sunt întrunite condiţiile stabilite de art. 1201 Cod procedură civilă, pentru a se reţine în cauză autoritatea de lucru judecat. Chiar dacă mama a reprezentat minora în justiţie, a pretins recurentul că pârâta majoră în prezenta pricină nu a avut calitatea de reclamantă în prima acţiune şi că scopurile celor două cereri de chemare în judecată nu coincid.
Recurentul a învederat că, în conformitate cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, persoana are dreptul la stabilirea unui statut civil care să corespundă realităţii.
Intimata L.-C.A.-A. nu a formulat întâmpinare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, curtea a constatat că recursul este fondat.
Articolul 1201 reglementează „lucrul judecat”, iar articolul 166 Cod procedură civilă excepţia autorităţii de lucru judecat. Primele două instanţe au reţinut corect că paternitatea pârâtei a fost stabilită prin hotărâre judecătorească irevocabilă, dar au conchis greşit că operează excepţia puterii lucrului judecat. Curtea de apel a reţinut că judecătoria a verificat doar identitatea de obiect, tribunalul adăugând şi considerente care vizează identitatea de părţi. Este adevărat că – astfel cum argumentează instanţa de apel – se verifică identitatea de părţi între cele două judecăţi. Nu există – însă – identitate de obiect, atât timp cât scopul urmărit de reclamant în acţiunea formulată de Judecătoria Iaşi nu este acelaşi cu scopul din acţiunea în cercetarea paternităţii. Tribunalul a motivat corect – în abstract – că esenţial este a nu se ajunge la două hotărâri contradictorii, în sensul ca drepturile recunoscute prin prima hotărâre să fie contrazise prin hotărârea ulterioară. În concret, însă, instanţa de apel nu a observat că o asemenea contrazicere nu ar putea apărea între cele două judecăţi, L.-C.C.-Ş. cerând Judecătoriei Iaşi nu constatarea unei situaţii contrare celei stabilite irevocabil de Judecătoria Ploieşti, ci obligarea pârâtei la prezentarea pentru administrarea unor teste ştiinţifice. Prin urmare, Curtea de apel a constatat că scopul urmărit de reclamant nu coincide cu acela din acţiunea judecată de instanţa ploieşteană, greşit fiind reţinută incidenţa excepţiei autorităţii de lucru judecat, în sensul art. 1201 Cod civil şi 156 Cod procedură civilă.
Raportat considerentelor expuse curtea, în aplicarea art. 312(1) şi (5) Cod procedură civilă, a admis recursul, modificând în tot decizia Tribunalului Iaşi şi admiţând apelul reclamantului. Curtea a desfiinţat sentinţa Judecătoriei Iaşi, în baza art. 297 (1) Cod procedură civilă şi – respingând excepţia autorităţii de lucru judecat – a trimis cauza Judecătoriei Iaşi, pentru rejudecare.
