Reclamanţii S.T., S.R., S.D., O.E. şi R.V. au solicitat Judecătoriei Suceava pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 1473 din 1 aprilie 2003 emis de Comisia Judeţeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, în titlul de proprietate nr. 1473/2003, suprafaţa de 0,025 ha constituind parte din parcela „Soloneţ” de 0,48 ha, este nelegal înscrisă, aceasta aparţinând pârâtului B.M., iar vecinătăţile sudice ale acestei parcele au fost eronat trecute.
Pe rolul aceleiaşi instanţe a mai fost înregistrată (sub nr. de dosar 4839/2003) acţiunea formulată de reclamanţii S.T., S.R., S.D., O.E..şi R.V., împotriva pârâtului B.M., prin care reclamanţii au revendicat suprafaţa de 350 m.p. teren situat în vatra satului Ipoteşti.
În motivarea acestei acţiuni s-a arătat că pârâtului B.M. i-a fost constituit în mod nelegal dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 0,600 ha, eliberându-i-se titlul de proprietate nr. 1299/1999, deoarece acesta era îndreptăţit doar la 0,0250 ha teren, restul de 0,0350 ha cuvenindu-se reclamanţilor.
Având în vedere identitatea de părţi şi legătura strânsă existentă între obiectul celor două cauze, la termenul de judecată din data 8 octombrie 2003 instanţa a făcut aplicarea art. 164 din şi a dispus conexarea dosarelor.
Prin sentinţa civilă nr. 3811 din 9 octombrie 2009 a Judecătoriei Suceava a fost admisă acţiunea pentru anulare titlu şi revendicare, pârâtul fiind obligat să plătească reclamanţilor suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut, în motivare, că în urma comparării titlurilor părţilor s-a constatat că este preferabil titlul reclamanţilor, deoarece constituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâtului prin Ordinul nr. 120 din 22 februarie 1999 este nelegală şi nu respectă dispoziţiile art. 36 alin. 2 şi 4 din Legea nr.18/1991, pârâtul fiind îndreptăţit să primească în proprietate numai suprafaţa de 250 mp aferentă gospodăriei cumpărate.
Tribunalul Suceava, prin decizia nr. 110 din 30 septembrie 2010, a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat în totalitate sentinţa primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
A reţinut instanţa de apel că nu există suprapunere între terenurile înscrise în titlurile părţilor, aspect care rezultă din expertizele efectuate de inginerii F.J. şi N.P. şi din procesul verbal de punere în posesie.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7-9 din Codul de procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor au adus critici expertizei avute în vedere de instanţa de apel şi au arătat că se impunea efectuarea unei alte lucrări de specialitate. De asemenea, au arătat că nu s-a avut în vedere faptul că ei au pus sub semnul îndoielii provenienţa terenului revendicat şi au contestat vecinătăţile şi amplasamentul pretinse de pârât.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În materia litigiilor rezultate din aplicarea legii fondului funciar, instanţele sunt chemate să analizeze pretenţiile părţilor în raport de actele de proprietate legal emise în baza legii amintite.
Conform adeverinţei de proprietate nr. 717 din 25 februarie 1992 (fila 170 dosar nr. 4292/1/2007) autoarea reclamanţilor – S.S. – figura înscrisă în registrul agricol cu suprafaţa totală de 1,72 ha, din care 0,48 în tarlaua „Soloneţ”.
Pentru acest teren, reclamanţilor le-a fost emis titlul de proprietate nr. 1473 din 1 aprilie 2003, după ce în prealabil aceştia au fost puşi în posesie conform procesului-verbal aflat la fila 92 dosar fond nr. 4292/1/2007.
Deşi în cererea adresată primarului comunei Ipoteşti (fila 93 din acelaşi dosar) reclamanţii au solicitat punerea în posesie şi întocmirea procesului verbal de punere în posesie în vederea eliberării titlului de proprietate pentru suprafaţa de 0,48 ha la „Soloneţ”, cu vecinii N-p, E-B.D., S-drum comunal, V-I.D., aceştia au acceptat să fie puşi în posesie cu această suprafaţă în modalitatea menţionată în procesul verbal încheiat la data de 28 februarie 2003 (fila 92 dosar fond), respectiv cu vecinii la S-B.M. şi B.L.
În ceea ce-l priveşte pe pârât, acestuia i s-a emis titlul de proprietate nr. 1299 din 12 martie 1999 ( fila 38 dosar fond nr. 4836/2003), în baza Ordinului Prefectului nr. 120/1999 şi cu respectarea vecinătăţilor înscrise în procesul-verbal de punere în posesie întocmit la 2 martie 1999 (fila 95 dosar fond).
Conform concluziilor expertului F.J. (filele 158-162 fond), faţă de vecinătăţile înscrise în titlurile de proprietate nr. 1473/2003 şi 1299/1999 nu există suprapuneri între terenurile aparţinând părţilor, deoarece configuraţia terenurilor reclamanţilor şi pârâtului, pe care instanţa trebuie să o aibă în vedere atunci când verifică acest aspect, rezultă din schiţele întocmite de comisia locală cu prilejul punerii în posesie.
Este adevărat că reclamanţii contestă vecinătăţile înscrise în propriul titlu de proprietate, însă tocmai admiterea acestei cereri, aşa cum a fost formulată, ar genera suprapunere între terenurile părţilor, deoarece pârâtul este în posesia unui titlu valabil cu privire la suprafaţa vizată de reclamanţi.
Practic, prin acţiunea promovată, reclamanţii tind să schimbe amplasamentul stabilit de comisia de aplicarea a Legii nr. 18/1991 şi pe care l-au acceptat, în condiţiile în care, pentru amplasamentul vizat, pârâtul este singurul titular al unui act de proprietate valabil şi cu privire la care instanţa nu a fost chemată să se pronunţe, în timp ce reclamanţii se prevalează de o adeverinţă de proprietate, în care nu se precizează vecinătăţile.
Instanţa apreciază că expertiza F.J., efectuată la instanţa de fond, lămureşte aspectele litigioase deduse judecăţii, stabilind – faţă de actele de proprietate emise părţilor în baza Legii nr. 18/1991 – că nu există suprapunere de terenuri şi precizând că acest lucru s-ar fi întâmplat doar dacă reclamanţii ar fi fost puşi în posesie pe vechiul amplasament.
Faţă de faptul că reclamanţii nu invocă o depăşire de către pârât a limitei de hotar I-H (conform schiţei anexă la raportul de expertiză F.J.) înspre proprietatea lor şi faţă de faptul că excluderea suprafeţei de 250 mp din titlul reclamanţilor nu se justifică, rezultând din acte că la locul „Soloneţ” aceştia au avut suprafaţa de 0,48 ha, Curtea constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, urmând ca în baza art. 312 din Codul de procedură civilă să-l respingă ca atare şi să menţină decizia instanţei de apel.
Un aspect important îl constituie faptul că reclamanţii precizează abia în calea extraordinară a recursului că acţiunea lor vizează anularea titlului de proprietate al pârâtului şi nu anularea propriului titlu. Cum în căile de atac nu se pot formula cereri noi, Curtea nu a analizat cauza sub acest aspect, ci doar în limitele investirii primei instanţe.
