R O M Â N I A
Cod operator 2445
JUDECATORIA TÂRGU JIU
JUDETUL GORJ
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 4200/2012
Sedinta publica de la 27 Februarie 2012
Completul compus din:
PRESEDINTE SIMINA STAICU
Grefier ELENA CIOCAN
Pe rol fiind judecarea actiunii civile formulata de catre reclamantul DI în contradictoriu cu pârâtii PG, Comisia Locala — De Fond Funciar si Comisia Judeteana —De Fond Funciar, având ca obiect constatare nulitate absoluta partiala titlu proprietate.
La apelul nominal facut în sedinta publica au lipsit partile, reclamantul fiind reprezentat de av, HF iar pentru pârât s-a prezentat procurator PP.
Procedura completa.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care , nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat ,instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvântul.
Av.HF pentru reclamant solicita admiterea actiunii.
JUDECATA
Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu sub nr.694/318/2012, asa cum a fost precizata ulterior, reclamantul DI a chemat în judecata pe pârâtul PG solicitând ca în contradictoriu cu Comisia Locala — de Fond Funciar si Comisia Judeteana — de Fond Funciar sa constate nulitatea absoluta partiala a titlului de proprietate nr. 1352154/2001 si a procesului verbal de punere în posesie pentru un teren cu latimea de 2,4 m si lungimea de cca 180 m situat în localitatea —, judetul Gorj.
În motivarea cererii reclamantul a aratat ca prin titlul de proprietate nr. 1352154/2001, s-a reconstituit pârâtului dreptul de proprietate pentru un teren curti constructii în suprafata de 2024 mp cu o latime la sosea de 18 m. Ca acest teren se învecineaza la N – cu terenul reclamantului, in suprafata de 1000 mp pentru care i-a fost emisa adeverinta nr.609/2004 si proces verbal de punere în posesie.
A precizat reclamantul ca terenul sau trebuie sa aiba la sosea o latime de 23 m, în realitate fiind numai de 22,9 m .
S-a sustinut ca la punerea în posesie a pârâtului ca punct de reper spre N a fost avut in vedere un gard vechi din plasa de sârma si stenepi de lemn, care delimita proprietatea acestuia de proprietatea lui CT, însa datorita unor neîntelegeri intervenite între parti cu privire la limita de hotar, în iarna anului 2009/2010 pârâtul a procedat la construirea unui gard nou pe care l-a amplasat în interiorul proprietati sale, la o distanta de 2- 2,4 m , diferenta pe care a încercat astfel sa o acapareze din terenul reclamantului.
S-a mentionat ca pentru construirea noului gard, pârâtul a fost amendat contraventional, totodata punându-i-se in vedere sa desfiinteze noul gard si sa-l reconstruiasca pe vechiul amplasament pâna la data de 01.06.2010.
S-a învederat de asemenea instantei ca interesul promovarii prezentei actiuni rezida din faptul ca prin s.c. nr.6972/2011 pronuntata de Judecatoria Tg-.Jiu in dosarul nr.6316/318/2010 a fost admisa în parte actiunea formulata de pârâtul din cauza de fata, constatându-se nulitatea absoluta a adeverintei de proprietate si a procesului verbal de punere in posesie, emise in favoarea reclamantului pentru suprafata de 1000 mp , în acel litigiu apreciindu-se ca prin punerea în posesie a reclamantului DI pe un teren lat de 23 m s-a încalcat partial dreptul de proprietate al pârâtului din speta, însa la stabilirea amplasamentului terenului pârâtului s-a luat ca punct de reper spre N gardul nou edificat de acesta care nici pâna în prezent nu a fost demolat.
Pe de alta parte reclamantul a aratat ca reconstituirea dreptului sau de proprietate pentru terenul din litigiu, s-a facut în baza actelor vechi ale autorilor si cererilor de înscriere in CAP. A mentionat ca este unic succesor al autorului DE – tata, DD – unchi, fara descendenti, ce împreuna au detinut în punctul respectiv un teren cu latimea de 24 m.
În drept au fost invocate prevederile art. III al 1 lit a din L.169/1997.
Prin întâmpinarea formulata în cauza pârâtul a solicitata respingerea actiunii , în esenta sustinând ca nu este îndeplinita nici una dintre conditiile prevazute de art.III din L.169/1997.
S-a atasat întâmpinarii în copie T.p. nr.1352154/05.04.2001, procesul vernal de punere in posesie si schita terenului, deciziile nr. 281/06.10.1997 si 525/12.02.1998 ale Curti de Apel Craiova, decizia nr. 1566A/1996 a Tribunalului Gorj si s.c. nr. 459/1995 a Judecatoriei Tg-Jiu, inventar bunuri 1929 si actul de nr. 2299/15.04.1991.
La solicitarea instantei , cu adresa nr. 1437/15.02.2012 CLFF — a înaintat actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 1352154/05.04.2001 si actele care au stat la baza emiterii adeverintei de proprietate nr.609/09.11.2004.
La termenul de judecata din data de 20.02.2012, pârâtul prin procurator, a depus la dosar s.c. nr. 6972/14.09.2011 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu cu mentiunea ca este ramasa definitiva prin decizia nr.271/07.02.2012 a Tribunalului Gorj.
Analizând actele si lucrarile administrate la dosar, instanta retine urmatoarele :
Prin actiunea introductiva, reclamantul DI a investit instanta cu o cerere pentru nulitatea absoluta partiala a titlului de proprietate nr.1352154/2001 si a procesului verbal de punere în posesie emise pârâtului PG, sustinându-se ca pentru o suprafata cu latimea de 2,4 m i-a fost afectat dreptul de proprietate în sensul ca pe lungimea de cca 180 m se suprapune cu terenul sau pentru care i-a fost emisa adeverinta nr. 609/2004 si proces verbal de punere în posesie.
Examinând cererea de fata prin prisma s.c. nr.6972/14.09.2011 a Judecatoriei Tg-Jiu, instanta constata ca nu poate fi primita si pe cale de consecinta va dispune respingerea acesteia.
Astfel, prin hotarârea judecatoreasca antementionata, s-a admis în parte actiunea civila formulata de reclamantul PG ( pârât în cauza de fata) împotriva si a pârâtului DI ( reclamantul din speta) si s-a constatat nulitatea absoluta a actelor emise acestuia din urma respectiv a adeverintei nr. 609/2004 si a procesului verbal de punere în posesie, dispunându-se respingerea cererii pentru constatare nulitate absoluta HCJ nr.31/1991 privind pârât DI.
Cu putere de lucru judecat s-a analizat si s-a statuat asupra circumstantelor de fapt si de drept ce justifica eliberarea titlului de proprietate si a procesului verbal de punere în posesie în favoarea pârâtului PG pe amplasamentul disputat.
S-a constatat în cadrul acelei judecati, ca atribuirea ulterioara a unei parti din teren numitului DI, constituie ingerinta în dreptul pârâtului din speta, ingerinta nejustificata din punct de vedere al procedurii de reconstituire, dar si din punct de vedere al amplasamentului dovedit cu s.c. nr.2312/1994 a Judecatoriei Tg-Jiu si actele vechi de proprietate. Ca la momentul eliberarii adeverintei nr.609/2004 si a procesului verbal de punere in posesie nu au fost respectate prevederile imperative din L.18/1991 în sensul ca o parte din terenul din aceste acte fusese deja reconstituit în favoarea numitului PG prin titlul nr.1352154/2001 emis în baza actelor premergatoare ce au facut obiectul controlului judiciar, iar DI nu este persoana îndreptatita la reconstituire pentru terenul mentionat în acest titlu , ci pentru terenul situat în continuare , spre S de la linia de hotar determinata de reperele vechi.
În considerarea acestor circumstante de fapt si de drept, se constata de instanta ca titlul de proprietate si procesul verbal de punere în posesie eliberate pârâtului PG au fost emise în conditii de deplina legalitate, dovada fiind s.c. nr. 6972/2011 a Judecatoriei Tg-Jiu , intrata în puterea lucrului judecat.
Este de precizat ca principiul puterii de lucru judecat împiedica contrazicerea dintre doua hotarâri judecatoresti, adica infirmarea constatarilor facute într-o hotarâre judecatoreasca irevocabila printr-o alta hotarâre judecatoreasca posterioara data într-un alt proces.
În baza acestui principiu, o hotarâre judecatoreasca nu poate fi contrazisa printr-o alta hotarâre, asa cum s-a urmarit în prezenta cauza.
Pe de alta parte în conditiile în care prin hotarârea judecatoreasca în raport de care s-a retinut puterea lucrului judecat, adeverinta nr.609/2004 si procesul verbal de punere în posesie au fost desfiintate cu privire la terenul din litigiu, reclamantul din speta nu mai poate justifica încalcarea unui drept subiectiv, legitim si actual care sa sustina declansarea procesului în sensul ca nu mai este îndeplinita conditia interesului judiciar, esentiala pentru promovarea actiunii în justitie.
Pentru toate aceste considerente, asa cum s-a aratat, cererea cauzei de fata urmeaza a fi respinsa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge cererea formulata de reclamantul DI, domiciliat în —- nr.225, judetul Gorj împotriva pârâtului PG, domiciliat în aceiasi localitate, nr. 224, în contradictoriu cu intimatele Comisia Locala — de aplicare a L.18/1991 , judetul Gorj si Comisia Judeteana — de Aplicare a L.18/1991.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica din 27 Februarie 2012, la Judecatoria Tg-Jiu.
Presedinte,
SIMINA STAICU
Grefier,
ELENA CIOCAN
Red.SS
tehn.E.C. 07 Martie 2012
ex. 6
1