Motivând cererea, reclamanta a arătat că fost căsătorită cu pârâtul iar în anul 2007 a fost desfăcută căsătoria prin şi titlul de proprietate nr.147684/2005 a fost eliberat pe numele defunctei V.M., mama pârâtului. S-a menţionat că V.M. a domiciliat cu reclamanta până la decesul acesteia, ea ocupându-se de îngrijirea ei, în timp ce pârâtul V.I. a domiciliat pe raza judeţului Argeş de mai bine de 40 ani, fiind într-o relaţie de concubinaj din care pricină nu s-a ocupat de îngrijirea acesteia şi nici de cei doi copii.
Reclamanta a mai arătat că odată cu apariţia legilor fondului funciar ea a fost cea care a formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, iar terenul în suprafaţă totală de 3 ha, categoria intravilan şi extravilan a fost inclus în TP nr.1476784/2005 eliberat pe numele V.M. doar ca urmare a cererii formulate de reclamantă care a solicitat atât terenul fostei sale soacre cât şi terenul primit ca dotă la căsătorie de reclamantă, această situaţie de fapt reieşind şi din adeverinţa nr.912/22.02.2010 eliberată de Primăria comunei Şelaru.
În drept s-au invocat art.54 – 58 din Legea 18/1991, art.III din Legea nr.169/1997, Legea 247/2005.
La 25.05.2010, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a moştenitorilor defunctului pârât V.I., respectiv V.M. şi V.A.
Comisia locală de fond funciar Şelaru a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii cu motivarea că titlul de proprietate a intrat în circuitul civil fiind dezbătută succesiunea autoarei V.M. potrivit certificatului de moştenitor nr.61/2006 iar o parte din suprafeţe au fost înstrăinate de moştenitorul V.I.
S-a recunoscut că cererile de reconstituire formulate pentru autorii V.M. şi V. M. I. (Aurică) au fost depuse de reclamantă, fiind înaintate în copie certificatul de moştenitor nr.61/2006, fila de registrul agricol pe anii 1959 – 1960 pe numele V.A., fila de registru agricol pe anii 1959 – 1961 pe numele V.M. şi declaraţia pe propria răspundere V.M.
Pârâtul V.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, deoarece de la data emiterii titlului de proprietate au trecut mai mult de 3 ani, iar terenurile au intrat în circuitul civil.
S-a mai arătat că reclamanta a recunoscut că suprafaţa de 3 ha de care se face vorbire nu i-a aparţinut niciodată iar terenurile din titlul de proprietate au fost ale bunicii paterni a pârâtului şi în această calitate au fost dobândite de către tatăl său, potrivit certificatului de moştenitor nr.61/2006, prin care se constată că, în calitate de fiu a acceptat succesiunea şi este unic moştenitor pe toate terenurile din titlu a cărui modificare se cere.
În acţiune reclamanta se prevalează de o adeverinţă de la Primăria Şelaru, care nu poate duce la admiterea acţiunii, deoarece nu se specifică unde se află aceste terenuri şi după apariţia Legii 18/91, aceste terenuri nu au fost solicitate în nume propriu, deşi motivează în cerere că a fost despărţită de tatăl pârâtului.
S-a precizat că aceste 3 ha, din care 1.000 mp teren intravilan sunt vândute de Văduva Ion şi reclamantă la data de 23.01.2004 către pârât.
Pârâtul V.M. a formulat la rândul său întâmpinare solicitând admiterea acţiunii deoarece consideră că titlul a fost greşit întocmit, suprafaţa de 3 ha teren fiind înscrisă în titlul de proprietate în baza unui transfer de teren operat la căsătoria reclamantei cu tatăl pârâtului, terenul aflându-se în posesia reclamantei în prezent, pârâtul ajutând-o să îl lucreze.
La termenul din 21.09.2010 instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtul V.A. prin întâmpinare, având în vedere că s-a invocat nulitatea absolută a titlului de proprietate care poate fi invocată oricând, nefiind supusă prescripţiei extinctive.
La data de 19.10.2010 reclamanta a depus o precizare a acţiunii în sensul identificării tarlalelor şi parcelelor în care se află terenurile ce fac obiectul acţiunii.
În probaţiune s-au depus înscrisuri, s-au administrat interogatoriile propuse de reclamantă şi s-au solicitat Comisiei locale de fond funciar Şelaru să înainteze actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate contestat.
Prin sentinţa civilă nr.2299/21.12.2010 s-a respins cererea.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin titlul proprietate emis pe numele V.M., în nume propriu, s-a reconstituit suprafaţa de 4,88 ha teren pe raza comunei Şelaru, judeţul D-ţa.
Din actele depuse de părţi cât şi de Comisia de fond funciar Şelaru s-a constatat că cererea de reconstituire nr.238/28.02.1991 este formulată pe numele V.M., care de altfel era îndreptăţită la reconstituire, fiind înscrisă în registrul agricol din anii 1959 – 1960 cu suprafaţa de 4,88 ha teren, care a fost reconstituită şi înscrisă în titlul de proprietate.
Reclamanta a invocat faptul că 3 ha din această suprafaţă îi aparţinea ca fiind teren primit ca zestre la căsătorie dar nu a făcut nici o dovadă în acest sens şi nici cum s-a ajuns ca terenul să fie înscris în rolul agricol al soacrei sale. De asemenea, nu a făcut dovada că suprafaţa de teren aflată în posesia sa este aceeaşi cu cea înscrisă în titlul de proprietate contestat, respectiv pe amplasamentele indicate în precizarea de la fila 70.
S-a argumentat că V.I., care a fost soţul reclamantei, a avut rol agricol separat pentru 3,10 ha (fiind cunoscut şi sub numele de V. N.Aurică conform declaraţiei de notorietate de la fila 57) şi coroborând acest aspect cu adeverinţa eliberată de Primăria comunei Şelaru, depusă de reclamantă la fila 6 din dosar, rezultă că aceasta este de fapt suprafaţa primită zestre la căsătorie de reclamantă, fiind înscrisă în titlul de proprietate emis separat pe numele V. Aurică ( fila 56).
S-a mai reţinut că aceeaşi concluzie se desprinde şi din analiza contractelor de vânzare cumpărate încheiate de V.I.şi V. Aurelia în anul 1993 (filele 71-74).
S-a conchis că titlul de proprietate contestat a fost legal emis persoanei îndreptăţite la reconstituire potrivit art.11 din Legea 18/1991 şi nu există motive de nulitate absolută a titlului, aşa cum sunt reglementate limitativ de dispoziţiile art.III din Legea 169/1997.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, criticând-o cu motivarea că însăşi Primăria Şelaru, prin adeverinţa nr.912 din 22.02.2010 confirmă susţinerea din cuprinsul cererii de chemare în judecată, în sensul că suprafaţa de 3 ha teren categoria arabil extravilan, provine de la tatăl său, M.T., ca urmare a căsătoriei recurentei cu V.I.(Aurică), fiul M.V., imobilul ajungând să figureze în registrul agricol, la partida fostei sale soacre.
Recurenta apreciază soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică deoarece nu arată în concret, în considerente, care sunt probele avute în vedere şi aspectele în lumina cărora cererea s-a considerat ca neîntemeiată.
În dezvoltarea criticii, s-a menţionat că în cuprinsul sentinţei s-a reţinut că nu s-a dovedit primirea terenului ca dotă, la căsătorie, în condiţiile în care această afirmaţie a fost probată cu adeverinţa amintită, dar şi folosirea de către recurentă a suprafeţelor indicate în titlu ca fiind cele dăruite de zestre, ar fi trebuit să contureze instanţei convingerea că numai un adevărat proprietar îşi exercită dreptul în deplinătatea lui.
Se mai arată că deşi terenurile au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare, nicio altă persoană nu a deţinut până acum şi în fapt suprafeţele în litigiu, însă analizând aspectele de legalitate ale titlului de proprietate, instanţa de fond ar fi putut constat că titulara acesteia, V.M., în prezent decedată, nu a formulat cerere de reconstituire pentru niciuna dintre suprafeţele înscrise în titlu, cu atât mai puţin pentru cea primită de recurentă ca dotă, la căsătorie.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii şi admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
Intimatul V I. A. a formulat întâmpinare în sensul respingerii recursului, pe considerentul că suprafeţele în litigiu nu au aparţinut niciodată recurentei ci bunicii intimatului, Văduva Maria şi, oricum, acţiunea era prescrisă în raport cu data emiterii titlului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma probelor administrate, a criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile în materie, tribunalul apreciază recursul ca fiind fondat.
Se reţine că potrivit relaţiilor cuprinse în adeverinţa nr.912/22.02.2010 emisă de Primăria comunei Şelaru, în registrul agricol din perioada 1951-1955, la partida tatălui recurentei, M (Marinescu) T s-a înregistrat menţiunea „plecat suprafaţa de 3,00 ha teren arabil, la poziţia nr.44 din volumul 3 Fierbinţi, V. Neagu, prin căsătoria lui V.I.cu M.V.”. Taxele şi impozitele pentru această suprafaţă sunt achitate de Marin (V.) V.
Aceeaşi recunoaştere a situaţiei terenului, este exprimată şi în răspunsul la interogatoriul propus de reclamantă Comisiei locale de fond funciar Şelaru(fila 93 dosar fond), fiind confirmată şi de pârâtul V.M. la interogatoriul consemnat la fila 100 din dosarul de fond.
Aşadar, regimul juridic al suprafeţei aflată în litigiu este dovedit în afara oricăror dubii, în sensul că porţiunea de 3 ha din Titlul de proprietate nr. 147684/13.11.2005, reprezintă bunul propriu al recurentei, atribuit „cu titlul de zestre” şi nu face parte din vechea proprietate a fostei soacre a recurentei, Văduva Maria. Numai că în virtutea unei cutume specifice acestei zone a ţării, în ipoteza căsătoriei, terenul acordat ca zestre soţiei se înscria în partida rolului agricol al socrilor, întrucât tinerii căsătoriţi formau o familie împreună cu părinţii soţului.
Această împrejurare nu este însă de natură să influenţeze regimul juridic al bunului imobil care, a fost şi rămâne proprietatea persoanei înzestrată cu prilejul căsătoriei, chiar dacă sub aspect formal, cererea de reconstituire a proprietăţii private s-a făcut în numele Mariei Văduva.
Faptul că după eliberarea titlului de proprietate o parte din terenuri s-a vândut prin act autentic, nu este de natură să infirme caracterul de persoană neîndreptăţită la reconstituire a beneficiarei titlului de proprietate contestat, în condiţiile în care, scopul legilor fondului funciar este acela de reconstituire a vechii proprietăţi a persoanelor deposedate, prin preluarea acesteia de către stat sau de către fostele cooperative agricole de producţie.
În cauză îşi află incidenţă prevederile art.III lit.a pct.i) din Legea nr.169/1997, în sensul că beneficiara Titlului de proprietate nr.147684/3.11.2005 nu era îndreptăţită la porţiunea de 3 ha teren din totalul de 4 ha şi 8800 m.p., deoarece aceasta nu reprezenta fosta proprietate şi nici nu fusese dobândită în vreunul dintre modurile înscrise în art.644 (succesiune, convenţie, tradiţiune, accesiune ş.a.).
În limita acestei porţiuni de teren, titlul de proprietate este lovit de nulitate absolută, sancţiune care în conformitate cu dispoziţiile art.2 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, poate fi invocată oricând, atât pe cale de acţiune, cât şi pe cale de excepţie. Altfel spus, indiferent de intervalul de timp scurs de la data emiterii titlului, nulitatea absolută poate fi invocată, nefiind susceptibilă de a fi prescrisă, aşa cum pretinde intimatul prin întâmpinare.
Probele administrate la instanţa de fond relevă că terenul atribuit de zestre recurentei, este cel inclus în titlul contestat şi nu în titlul eliberat fostului soţ al recurentei, aşa cum se sugerează prin hotărârea judecătoriei, neexistând nici un indiciu în sensul argumentării sentinţei de fond.
Dimpotrivă, după cum bine a subliniat recurenta, faptul că aceasta exercită posesia terenului de 3,00 ha( defalcat pe tarlale şi parcele potrivit precizărilor de la fila 70 din dosarul de fond) şi achită impozitele şi taxele aferente reprezintă un argument în plus în aprecierea situaţiei juridice a imobilului ca fiind cel atribuit cu titlul de zestre şi la care fosta soacră nu era îndreptăţită.
Faţă de cele ce preced, în conformitate cu dispoziţiile art.312 alin.3 Cod procedură civilă, se va admite recursul şi se va modifica în tot hotărârea atacată, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
