Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante, la data de 21.10.2008 sub nr. 6362/279/2008 si precizata la data de 25.11.2008, reclamantii A.A. si A.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâtii V.E., C.S. si C.M. sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vânzare – cumparare autentificat sub nr. 916/12.06.2002.
În motivarea cererii, reclamantii au aratat ca vânzatoarea V.M. nu a avut calitatea de proprietar, deoarece singurul mostenitor al defunctei A.E. este tatal reclamantilor, numitul A.I. Prin urmare, nu a fost respectat principiul „nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet” (nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are). Contractul de vânzare-cumparare încheiat de vânzator în frauda dreptului proprietarului, cu complicitatea cumparatorului care a cumparat pe riscul sau un bun al altuia este lovit de nulitate absoluta, conform disp. art. 948 din Codul civil. De asemenea, este nul contractul încheiat cu încalcarea unei dispozitii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general, conform disp. art. 961 din Codul civil.
Atât vânzatoarele cât si cumparatorii au cunoscut ca se vinde lucrul altuia, fata de împrejurarea ca erau rude cu unicul acceptant al mostenirii, A.I.– vânzatoarele, în calitate de sora si nepoata, iar cumparatoarea Calin Maria, în calitate de fiica.
În drept, au fost invocate dispozitiile art. 948 si 961 din Codul civil.
În dovedirea cererii, legal timbrate, reclamantii au depus la dosarul cauzei, în fotocopie, urmatoarele înscrisuri: acte de stare civila, certificatul de mostenitor nr. 870/21.10.1976, contractul de vânzare – cumparare autentificat sub nr. 916/12.06.2002, titlul de proprietate nr. 1/1734/29.11.2000.
Prin întâmpinarea formulata în cauza si depusa la dosar la data de 25.11.2008, pârâtii C.S. si C.M. au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale a reclamantilor si exceptia tardivitatii actiunii fata de obiectul actiunii, respectiv anulare act. Pe fondul cauzei, pârâtii au aratat ca certificatul de mostenitor nr. 870/21.10.1976 este nul deoarece nu cuprinde toti mostenitorii, respectiv pe V.M. care a înstrainat bunul în litigiu. Calitatea sa de mostenitor rezulta din împrejurarea ca a acceptat tacit succesiunea prin stapânirea terenului pentru care a obtinut titlu de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, în anul 2000. Mai mult decât atât, numita V.M. avea, la data încheierii contractului de vânzare-cumparare din cauza, domiciliul stabil la aceeasi adresa cu cea a terenului care a fost cumparat de pârâti, iar terenul respectiv este în prezent intabulat pe numele acestora din urma.
În dovedirea întâmpinarii, pârâtii au depus la dosarul cauzei, în fotocopie: Încheierea nr. 7875/20.06.2002, pronuntata de Judecatoria P.N. – Biroul de Carte Funciara.
La termenul de judecata din data de 26.02.2009, instanta a pus în discutie exceptiile invocate de pârâtii C.S. si C.M. prin întâmpinare. Pârâtii au învederat faptul ca acestea au ramas fara obiect, având în vedere precizarile formulate de reclamanti, cu privire la calificarea obiectului actiunii, drept constatare nulitate absoluta; prin urmare, nu mai insista în discutarea lor.
Analizând probatoriul administrat în cauza, instanta retine urmatoarele:
Prin contractul de vânzare – cumparare autentificat sub nr. 916/12.06.2002 – fila 10, numita V.M. si fiica sa, pârâta V.E., în calitate de vânzatoare, au înstrainat pârâtilor C.S. si C.M., în calitate de cumparatori, suprafata totala de 854 mp, situata în intravilanul municipiului P.N., str. xx, jud. N., cu nr. cadastral provizoriu 2755, înscris în CF nr. 9320/N a municipiului P.N., jud. N.
Prin actiunea formulata de reclamantii A.A. si A.M., acestia au sustinut existenta cauzei ilicite care atrage nulitatea absoluta a acestui contract de vânzare – cumparare, întrucât, s-a înstrainat bunul altuia în cunostinta de cauza, cu complicitatea cumparatorilor.
Conform art. 968 C.civ., „cauza este nelicita atunci când este prohibita de legi, când este contrarie bunelor moravuri sau ordinii publice”, iar sanctiunea caracterului ilicit al cauzei actului juridic este data de dispozitiile art. 966 C.civ. potrivit carora „obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa sau nelicita, nu poate avea nici un efect”.
De asemenea, conform art. 967 alin. 2 C.civ. „valabilitatea cauzei este prezumata pâna la proba contrara”, iar sarcina unei astfel de probe incumba in mod neîndoielnic celui ce alega nevalabilitatea cauzei, potrivit principiului consacrat în aceasta materie de art. 1169 C.civ.
Incidente în cauza sunt si disp. art. 1899 alin. 2 C.civ, potrivit carora buna-credinta se prezuma. În speta, aceasta prezumtie nu a fost rasturnata, deoarece reclamantii nu au dovedit prin niciun mijloc de proba nici frauda vânzatoarelor V.M. si V.E., nici complicitatea la frauda a cumparatorilor C.S. si C.M.
Astfel, vânzatoarele au înstrainat imobilul în litigiu în baza titlului de proprietate nr. 1/1734/29.11.2000, emis în nume propriu – fila 21. Mai mult decât atât, instanta retine ca numita V.M. avea, la data încheierii contractului de vânzare-cumparare din cauza, domiciliul stabil la aceeasi adresa cu cea a terenului care a fost cumparat de pârâti, iar terenul respectiv este în prezent intabulat pe numele acestora din urma. Simplul fapt ca numita V.M. nu figureaza deloc în certificatul de mostenitor nr. 870/21.10.1976 – fila 9 nu conduce la concluzia ca nu a avut calitatea de proprietar la data înstrainarii, atât timp cât vânzarea s-a efectuat în baza unui titlul perfect valabil în prezent, emis în baza Legii nr. 18/1991. Important este în cauza si aspectul ca aceasta nu figureaza în mod expres ca renuntator.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanta va respinge actiunea formulata de reclamantii A.A. si A.M., în contradictoriu cu pârâtii V.E., C.S. si C.M., având ca obiect constatare nulitate absoluta contract de vânzare – cumparare, ca nefondata.
În baza disp. art. 274 alin. 1 din Codul de pocedura civila, instanta va respinge capatul de cerere formulat de reclamanti referitor la plata cheltuielilor de judecata de catre pârâti, ca nefondat, fata de solutia pronuntata asupra capatului de cerere principal. În baza acelorasi dispozitii legale, instanta va respinge capatul de cerere formulat de pârâtii C.S. si C.M. referitor la plata cheltuielilor de judecata de catre reclamanti, ca nefondat, deoarece acesti pârâti nu au facut dovada efectuarii de cheltuieli în cauza.
