Nulitatea absoluta a deciziei de sanctionare disciplinara a unui cadru didactic luata de consiliul profesoral al unitatii scolare cu încalcarea conditiei de cvorum cu privire la sanctiunea propusa si la durata de aplicare. Învăţământ


SENTINTA CIVILA NR. 87/C/13.02.2009 (dosar nr. 4411/103/2008)

Prin cererea înregistrata pe rolul Sectiei Comerciale si de Administrativ si Fiscal a Tribunalului Neamt contestatorul U. D. a formulat, în contradictoriu cu intimatii Colegiul de disciplina al Inspectoratului Judetean Neamt si Grupul Scolar Economic si Administrativ Piatra Neamt, contestatie împotriva hotarârii emise de primul intimat prin care i s-a respins contestatia împotriva deciziei de sanctionare emisa de cel de-al doilea intimat.

În motivare a aratat ca decizia de mai sus a Grupului Scolar Economic si Administrativ Piatra Neamt, prin care i s-a aplicat sanctiunea diminuarii cu 15% a salariului de baza pe o perioada de 3 luni, este lovita de nulitate absoluta deoarece la emiterea ei au fost încalcate prevederile art. 268 alin. 2 lit. a, b si c din Legea nr. 53/2003, în sensul ca fapta considerata abatere disciplinara nu a fost descrisa, nu au fost precizate dispozitiile din statutul de personal, regulamentul intern sau din contractul colectiv de pe care le-ar fi încalcat, si nici nu au fost explicate motivele pentru care au fost înlaturate apararile sale.

A mai invocat, de asemenea, ca i s-a încalcat dreptul la aparare prin interzicerea accesului sau la dosar si a aparatorului lui la activitatea de deliberare a consiliului profesoral al Grupului Scolar Economic si Administrativ Piatra Neamt, precum si nelegala constituire a Comisiei de cercetare disciplinara deoarece din aceasta a facut parte maistrul instructor N. M., ce are o functie didactica inferioara lui, precum si profesorul P. G. care, desi are aceeasi functie didactica cu el, este diriginta elevei care a formulat plângerea împotriva lui.

Pe fondul cauzei a solicitat admiterea contestatiei si repunerea sa în drepturile anterioare aplicarii sanctiunii pentru lipsa vinovatiei sale, daca se are în vedere ca prin Ordonanta Parchetului de pe lânga Judecatoria Piatra Neamt din 07.01.2008 s-a dispus scoaterea sa de sub urmarire penala în baza art. 10 lit. d Cod procedura penala.

Intimatii Colegiul de disciplina al Inspectoratului Judetean Neamt si Grupul Scolar Economic si Administrativ Piatra Neamt au depus întâmpinari separate prin care au solicitat respingerea contestatiei si mentinerea hotarârii criticate deoarece în decizia de sanctionare fapta imputata a fost descrisa prin trimitere la sesizarile elevei G. F., iar temeiul de drept al sanctionarii a fost indicat ca fiind art. 115 din Legea nr. 128/1997. De asemenea, în decizie sunt precizate motivele pentru care au fost înlaturate apararile contestatorului prin referire la raportul Comisiei de cercetare disciplinara, iar dreptul la aparare i-a fost respectat prin punerea la dispozitia lui a tuturor actelor de cercetare si prin prezenta liderului de sindicat la sedinta Consiliului profesoral care a votat sanctiunea.

Au mai aratat ca în Legea privind statutul personalului didactic nr. 128/1997 functia de maistrul instructor nu este considerata inferioara celei de profesor si nici nu sunt stabilite incompatibilitati cu privire la componenta comisiei de cercetare disciplinara.

Ulterior, prin Adresa nr. 23/06.05.2008 intimatul Colegiul de disciplina al Inspectoratului Judetean Neamt a invocat lipsa personalitatii sale juridice, la care contestatorul a raspuns prin precizarea depusa la 01.06.2008 în care a aratat ca întelege sa se judece în contradictoriu cu Inspectoratul Judetean Neamt, nu cu colegiul din subordinea acestuia.

Introdus în cauza în calitate de intimat la termenul din 13.06.2008 Inspectoratul Judetean Neamt a depus întâmpinare în care a reluat argumentele din întâmpinarea depusa anterior de Colegiul sau de disciplina, invocând în plus exceptia de necompetenta materiala a Sectiei Comerciale si de Contencios Administrativ si Fiscal a Tribunalului Neamt.

Prin încheierea din 04.12.2008 aceasta sectie a admis exceptia invocata si a dispus trimiterea dosarului la un complet specializat în solutionarea litigiilor de munca a Sectiei Civile a Tribunalului Neamt.

La Sectia Civila a Tribunalului Neamt dosarul a fost înregistrat sub nr. 4411/103 din 22.12.2008 si a fost repartizat aleatoriu în vederea solutionarii completului de judecata L3 specializat în solutionarea unui astfel de litigiu.

Contestatia este scutita de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 89 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, cu modificarile ulterioare.

Examinând contestatia, tribunalul apreciaza ca aceasta este fondata urmând a fi admisa pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare si functionare a unitatilor de învatamânt preuniversitar, aprobat prin Ordinul Ministrului Educatiei si Cercetarii nr. 4925/08.09.2005 (publicat în Monitorul Oficial nr. 874 din 29.09.2005) sedintele consiliului profesoral al unitatii de învatamânt se constituie legal în prezenta a doua treimi din numarul total al membrilor iar hotarârile acestuia se iau prin vot deschis sau secret, în functie de optiunea membrilor, cu cel putin jumatate plus unu din numarul total al acestora.

Ori, la sedinta consiliului profesoral al Grupul Scolar Economic si Administrativ Piatra Neamt din 15.06.2007, când a fost adoptata sanctiunea, desi au participat 67 de membri din totalul de 98, doar 27 dintre ei au votat pentru aplicarea sanctiunii diminuarii salariului contestatorului, ceilalti propunând alte sanctiuni: observatia scrisa (17 membri), avertismentul (16 membri) iar 7 voturi au fost anulate.

Reiese ca hotarârea privind aplicarea sanctiunii diminuarii salariului contestatorului a fost adoptata cu încalcarea prevederilor imperative ale art. 29 alin. 2 din Regulamentul de organizare si functionare a unitatilor de învatamânt preuniversitar, deoarece pentru aplicarea ei trebuia întrunit un minim de 50 de voturi.

Mai mult, pentru stabilirea duratei de diminuare a salariului contestatorului au votat doar cei 27 de membri care au propus aceasta sanctiune, iar perioada de 3 luni a fost votata de doar 21 dintre acestia.

Însa pentru ca Decizia de sanctionare nr. 29/15.06.2007 sa fie valabila era necesar ca în sedinta consiliului profesoral din 15.06.2007 sa fie îndeplinita conditia de cvorum atât cu privire la sanctiunea propusa cât si cu privire la durata ei de aplicare, nefiind permis a se aprecia ca sanctiunea a fost adoptata daca voturile membrilor sunt împartite între mai multe propuneri de sanctiuni, daca niciuna dintre acestea nu a întrunit majoritatea absoluta.

Cum încalcarea conditiei de cvorum atrage nulitatea absoluta a actului de sanctionare, contestatia celui sanctionat a devinit admisibila.

Fata de motivul de nulitate absoluta retinut tribunalul a apreciat ca nu se mai impune analizarea celorlalte argumente invocate de contestator si de intimati, în combaterea acestora.