Nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiilor în situaţia aplicării unei singure sancţiuni pentru săvârşirea a două contravenţii. Posibilitatea instanţei de a micşora suma inclusă în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu avocaţial.
Domenii asociate: Avocaţi. Contravenţii.
Rezumatul speţei:
Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. 2xxxxx/07.12.2008, petentul P. M. a fost sancţionat contravenţional cu amendă contravenţională în cuantum de 540 lei pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 121 şi art. 147 pct.1 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. 195/2002 şi sancţionate de art. 100 alin.2 şi art. 101 alin.1 pct. 18 din O.U.G. 195/2002, aplicându-i-se petentului şi 3 puncte penalizare în baza art. 108 alin.1 lit.b pct.2 din O.U.G. nr. 195/2002.
În sarcina petentului s-a reţinut că a condus auto marca Dacia cu nr. de înmatriculare B 5x xxx, în data de 07.12.2008, ora 0752, pe DN 2B, în oraşul Ianca, cu viteza de 72 km/h, fiind înregistrat de aparatul radar montat pe auto B 1x xxx şi că nu avea asupra sa tichetul de şi factura pentru taxa de drum.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanţa a reţinut că acesta nu a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 16 şi 17 din O.G. nr. 2/2001 deoarece din întreaga reglementare în domeniul contravenţional rezultă că principiul legalităţii stabilirii şi sancţionării contravenţiilor conduce întreaga procedură contravenţională, începând cu momentul constatării faptei, al stabilirii sancţiunii şi terminând cu procedura în faţa instanţelor de judecată.
Conform art. 10 alin. 1 şi 2 din O.G. nr. 2/2001, dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii, sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie, iar când contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces verbal, sancţiunile contravenţionale se cumulează fără a putea depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit în prezenta ordonanţă pentru prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.
Aşadar, în cazul constatării a două contravenţii, aşa cum s-a făcut prin procesul verbal contestat, agentul constatator trebuia să aplice câte o sancţiune pentru fiecare contravenţie în parte şi doar apoi să cumuleze cele două sancţiuni. Aplicarea sancţiunilor, prin stabilirea în mod direct a sumei rezultante a sancţiunilor, contravine normelor legale menţionate. Sancţiunea ce operează în cazul unei astfel de încălcări a art. 10 alin. 1 şi 2 din O.G. nr. 2 /2001, ce face imposibil controlul instanţei asupra modului de individualizare a fiecărei sancţiuni în parte, este nulitatea absolută virtuală a actului sancţionator încheiat cu încălcarea principiului legalităţii întrucât instanţa nu poate verifica dacă sancţiunea pentru fiecare contravenţie se încadrează în limitele legale şi dacă este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de criteriile stabilite de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, respectiv împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Pentru motivele de mai sus, instanţa a constatat că procesul verbal era lovit de nulitate absolută, nemaifiind necesară analizarea celorlalte motive de nelegalitate şi netemeinicie invocate de petent.
Cu privire la solicitarea petentului de a obliga intimatul la plata cheltuielilor de judecată, instanţa a reţinut că disp. art. 274 alin.1 C.pr.civ. stabilesc că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Cum în prezenta cauza partea care a căzut în pretenţii a fost intimatul, iar petentul a solicitat ca acesta să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocaţional, anexând în acest sens chitanţa nr.2/11.12.2008 care atestă că a achitat suma de 1.000 lei cabinetului de avocat A. S., instanţa constată îndeplinite condiţiile pentru obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de petent.
Însă conform alin.3 al aceluiaşi articol, instanţa are dreptul să micşoreze onorariul avocatului, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori va constata motivat că este nepotrivit de mare, faţă de valoarea pricinii sau îndeplinită de avocat.
Instanţa a reţinut că pe baza reglementării cuprinse în Legea nr.51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, onorariul avocaţial se stabileşte, pe bază de negociere, între avocat şi client. Prin urmare, art. 274 alin.3 C.pr.civ. reglementează doar un aspect al raportului de drept procesual civil dintre părţile contractante, avocat şi clientul său. Textul stabileşte modalitatea de calculare a sumei datorate cu titlu de cheltuieli de judecată de partea care a căzut în pretenţii către partea care le-a solicitat. Cu alte cuvinte, raportul juridic civil dintre avocat şi client nu este stânjenit în nici un fel, măsura luată de instanţă limitându-se doar la reducerea cheltuielilor de judecată, onorariul pe care clientul îl datorează avocatului său rămânând cel stabilit prin contractul pe care l-au încheiat. Însă acest contract nu este opozabil terţilor, aşa cum este intimatul din prezentul proces, ca atare instanţa poate micşora nu onorariul avocatului, ci suma pe care o include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu avocaţial.
Prin raportare la complexitatea pricinii, la faptul că deşi conform împuternicirii avocaţiale depuse la dosar, avocatul A. S. avea dreptul să îl reprezinte în faţa Judecătoriei Făurei pe petentul P. M. , acesta nu s-a prezentat la niciunul din termenele de judecată, instanţa a apreciat că obligarea intimatului la plata sumei de 1.000 lei către petent cu titlu de cheltuieli de judecată este nejustificată şi a dispus reducerea acestei sume la 300 de lei.
Sentinţa a rămas irevocabilă prin nerecurare.
